Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 116/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 116/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 2040/40/2012
Dosar nr._ litigiu de asigurări sociale
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.116
Ședința publică din 24.01.2013
PREȘEDINTE P. I.
Asistenți judiciari E. P.
D. C.
Grefier P. R.
Pe rol judecarea litigiului de asigurări sociale privind pe contestatorul T. V., în contradictoriu cu intimații C. de P. Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor București și Ministerul Administrației și Internelor București – C. de Contestații, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta Sindicatului, avocat Ț. V., lipsă fiind reprezentanții intimaților.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că s-a depus la dosar cerere de renunțare la capătul de cerere privind decizia nr._ din 15.04.2011 și menținerea celorlalte pretenții formulate.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Avocat Ț. V. pentru contestator solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și precizată ulterior, respectiv anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/12.12.2011, repunerea în situația anterioară din decembrie 2010 cu plata la zi și actualizări. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra contestației de față:
Pe rolul Tribunalului B. – Secția I civilă sub nr._ a fost înregistrată la 12.03. 2012 și completată ulterior contestația formulată de contestatorul T. V., în contradictoriu cu intimații C. de P. Sectorială din cadrul Ministerului Administrației și Internelor București și C. de Contestații din cadrul Ministerului Administrației și Internelor București, prin care a solicitat:
- Constatarea nulității absolute a deciziei de recalculare / revizuire nr._ din 15.04.2011 și a deciziei nr._/ 12.12.2011 emisă în temeiul Legii 119/2010 și a OUG nr.1/2011 și a tuturor deciziilor de recalculare subsecvente;
-. anularea Hotărârii emisă de C. de Contestații din cadrul Ministerului Administrației și Internelor ca urmare a contestării deciziei de revizuire a pensiei
- restabilirea situației anterioare emiterii deciziei de revizuire inclusiv prin obligarea intimatei la repunerea în plată a drepturilor dobândite în tem. Legii nr.179/2004 și a plății diferențelor dintre cuantumul pensiei speciale și cel al pensiei revizuite;
- obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a arătat că, decizia nr.871/2010 a Curții Constituționale este lipsită de relevanță deoarece emitenta deciziei nu face parte din putea judecătorească neputând fi calificată ca un tribunal parțial și independent.
A invocat cauza Grieves contra Regatului Unit al Marii Britanii și considerente din cuprinsul sentinței nr.491/2010 a Curții de Apel Cluj prin care s-a constat nulitatea Hotărârii de Guvern nr.737/2010.
A susținut contestatorul că decizia de revizuire a fost emisă cu încălcarea art.15 din Constituție și art.1 Cod civil, nerespectându-se principiul neretroactivității legii. Astfel, aceasta a fost emisă în tem. art.3 din Legea nr.119/2010 prevedere care echivalează cu o aplicare retroactivă a legii. A făcut trimitere de asemenea la jurisprudența CEDO.
O modificare a cuantumului pensiei astfel cum a fost dispusă reprezintă o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în baza legilor anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanța dreptului la pensie.
Afectându-se dreptul de a beneficia de pensie de serviciu s-a încălcat principiul drepturilor câștigate . Contestatorul a făcut trimitere la deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.537/2004 și 1691/2004. A susținut că aceste decizii sunt confirmate și de Curtea Constituțională prin Deciziile nr.375/2005, 120/2007, 270/2005.
A mai arătat că, decizia de revizuire a fost emisă cu încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO și art.14 din CEDO. A solicitat să se înlăture de la aplicare prevederile Legii nr.119/2010 și din OUG nr.1/2011 făcând trimitere la dispozițiile art.20 alin.2 și art.11 alin.2 din Constituția României. În continuare petentul a făcut trimitere pe larg la jurisprudența CEDO și CEJ cu privire la prioritatea tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului și la noțiunea de “ bunuri “.
A arătat că prin măsura luată s-a afectat însăși substanța dreptului său și că statul nu poate justifica lipsa de resurse financiare pentru achitarea unor creanțe.
A mai susținut că, este imposibil și injust de admis plasarea tuturor categoriilor profesionale sub semnul egalității.
Concluzionând a arătat că nu este îndeplinită nici una dintre condițiile cumulative care permit ingerința statului în dreptul de proprietate al contestatorului asupra pensiei de serviciu.
A arătat că s-au încălcat prevederile art.14 din CEDO prin exceptarea de la efectele Legii 119/2010 a pensiilor de serviciu ale magistraților.
La contestație au fost anexate înscrisuri.
Prin precizări depuse pentru termenul din 18.09.2012 contestatorul a arătat că în întâmpinare nu se răspunde în nici un fel la problemele ridicate referitor la exactitatea datelor din buletinul decalcul, lipsa sporurilor și a altor premii, evidențierea grupelor de muncă arătându-se că exactitatea veniturilor nu este certificată conform normelor legale.
Prin aceste precizări contestatorul a reiterat motivele invocate în cererea introductivă.
La data de 02.05. 2012 a depus întâmpinare și C. de P. Sectorială a MAI prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că potrivit art. 5 alin. 4 din Legea nr. 19/2010 pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.
Suportul juridic al acestei operațiuni de recalculare este chiar legea însăși, astfel că, pornind de la acest considerent, consideră că decizia de pensie a fost in mod corect stabilită. Decizia de recalculare a stabilit dreptul la pensie al contestatorului începând cu data de 01.01.2011, însă ulterior, prin decizia de revizuire, calculul pensiei s-a făcut prin raportare la veniturile efectiv realizate de către acesta în perioada în care a activat ca și cadru militar, fiindu-i recunoscut dreptul în cuantumul revizuit tot începând cu data de 01.01.2011, în baza O.U.G.nr.1/2011.
În aceste condiții, susținerile petentului apar ca neîntemeiate câtă vreme respectarea principiului contributivității se reflectă în cuantumul pensiei stabilite în baza Legii nr.119/2010 din momentul în care a încetat în puterea legii dreptul la încasarea pensiei de serviciu.
De asemenea, nu pot fi primite susținerile în sensul producerii unei discriminări, atât timp cât H.G. nr. 735/2010 a fost abrogată, fără a produce efecte asupra dreptului la pensie cuvenit reclamantului, iar prin O.U.G. nr. 1/2011 au fost înlăturate eventualele situații inechitabile în care beneficiarii nu puteau prezenta actele necesare pentru dovedirea veniturilor realizate în termenul stipulat.
În ceea ce privește nesocotirea normelor ce garantează dreptul la proprietate în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, a arătat că noțiunea de „bun”, în sensul mai sus enunțat, are o semnificație juridică distinctă față de interpretările date în sistemele de drept interne, în sensul că nu privește doar proprietatea asupra, bunurilor corporale ci și alte drepturi ori interese susceptibile de valoare economică, precum și dreptul la pensie (, Buchen contra Cehiei, 2002).
Așadar, în practica instanței europene, dreptul la pensie este asimilabil unui drept de proprietate .Cu toate acestea, în cauza Skorkiewicz contra Poloniei, Curtea a arătat că art.1 din Protocolul Adițional garantează acordarea unei indemnizații oricărei persoane care a contribuit la asigurările sociale, dar nu garantează acordarea unei anumite sume.
Practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul că este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate introduce, suspenda sau înceta plata unor anumite drepturi, prin edictarea unor modificări legislative adecvate (cauza Kechko contra Ucrainei, 2006).
Pensia contestatorului a fost recunoscută și calculată în temeiul Legii nr. 164/2001 având deci, o bază suficientă în dreptul intern, de natură să-i confere acestuia o așteptare legitimă cu privire la dobândirea și exercitarea dreptului la pensie.
A mai menționat faptul că la elaborarea politicilor bugetare, statul se bucură de o marjă de apreciere, prin jurisprudența sa constantă, Curtea statuând că în ceea ce privește cunoașterea directă a societății și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt mai bine plasate decât judecătorii internaționali în aprecierea „interesului public”, revenindu-le așadar în primul rând acestora să aprecieze asupra existenței unei probleme de interes public.
De aceea, în acest domeniu, ca și în altele ce fac obiectul de protecție a Convenției, autoritățile naționale dispun de o anumită marjă de apreciere. În plus, noțiunea de „interes public” este în mod necesar pasibilă de o interpretare extensivă.
Referitor la încălcarea principiului neretroactivității legii, consideră că Legea 119/2010 nu dispune pentru trecut și nu intervine asupra unor drepturi dobândite, încasate în temeiul Legii nr. 164/2001 sau Legii nr. 179/2004.
De altfel, plata pensiei reprezintă o prestație periodică, iar Statul, în virtutea dreptului suveran de a dispune cu privire la modalitatea de organizare a sistemului de asigurări sociale poate oricând interveni, pentru viitor, asupra cuantumului pensiei, astfel cum a procedat cu fiecare recalculare.
În ceea ce privește principiul drepturilor câștigate, apreciază faptul că Legea nr. 119/2010 nu suprimă dreptul contestatorului la pensie, ci doar dispune recalcularea cuantumului acesteia în acord cu sistemul public de asigurări sociale de drept comun, renunțând să mai acorde o sumă cu caracter necontributiv.
Acordarea pensiei de serviciu, în temeiul Legii nr. 164/2001 și respectiv Legii nr. 179/2004 poate fi privită doar ca un act benevol din partea statului, de a-și asuma anumite cheltuieli din bugetul propriu prin care să contribuie la majorarea drepturilor de pensie pentru anumite categorii profesionale, cu posibilitatea de a reveni asupra politicilor sale economice și implicit asupra acestei decizii, o atare obligație nefiind asumată pentru viitor.
În consecință, nu poate fi vorba despre un drept câștigat garantat pentru, viitor, ci despre un drept acordat temporar de stat, în limita posibilităților economice.
La termenul din 04.01.2013 contestatorul a arătat că renunță la judecata capătului de cerere având ca obiect contestarea deciziei nr._ din 15.04.2011 despre care a arătat că a fost emisă în cadrul procesului de recalculare nemaifiind de actualitate.
În temeiul art.246 Cod proc.civ. instanța va lua act de renunțarea la judecată față de cererea având ca obiect constatarea nulității deciziei nr._ din 15.04.2011.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri .
Din actele și lucrările dosarului rezultă că în baza Legii 119/2010 și OUG 1/2011 prin decizia nr._ din 12.12.2011 a fost revizuită pensia pe care o primea numitul T. V. în sensul calculării acesteia în raport cu veniturile încasate pe toată perioada stagiului de cotizare realizat. S-au stabilit drepturi de pensie în sumă de 3108 lei începând cu data de 1 ianuarie 2011 ( f.21 ds.).
Până la data revizuirii petentul primea o pensie de 1908 lei ( f.22 ds.) iar înainte de . Legii 119/2010 acestea beneficia de pensie de serviciu în raport cu Legea 179/2004.
Împotriva deciziei de revizuire a formulat contestație petentul iar prin hotărârea nr.733 din 14.02.2012 a Comisiei de Contestații a fost respinsă contestația întrucât au fost valorificate documentele privind veniturile lunare realizate, stagiul complet de cotizare reținut este de 20 de ani, conform art.6 alin.2 din Anexa 3 la OUG 1/2011.
Împotriva acestei hotărâri și a deciziei nr._ din 12.12.2011 a formulat plângere petentul, care face obiectul prezentului dosar.
În ceea ce privește motivele invocate potrivit cărora datele din buletinul de calcul nu ar fi exacte și ar lipsi sporurile și alte premii de care a beneficiat contestatorul instanța are în vedere faptul că petentul nu a făcut dovada că intimatei i-ar fi fost transmise veniturile la care face referire de către instituțiile în cadrul cărora acesta și-a desfășurat activitatea.
Obligația identificării și transmiterii la casele sectoriale a veniturilor revenea instituțiilor la care beneficiarii de pensie și-au desfășurat activitatea. Art. 2 din OUG nr.1/2011 stabilește și posibilitatea revizuirii pensiei la cererea beneficiarului în baza actelor doveditoare prezentate de acesta întocmite conform prevederilor legale din care să rezulte alte date și elemente decât cele utilizate la revizuire.
Contestatorul nu a făcut nici dovada existenței unor astfel de înscrisuri care să fi fost depuse în vederea emiterii deciziei de revizuire și care să nu fi fost luate în considerare de intimata C. de P. Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor.
Pe cale de consecință va constata neîntemeiat motivul indicat în legătură cu exactitatea datelor din buletinul de calcul și cu lipsa sporurilor și altor premii de care ar fi beneficiat.
Deși a apreciat că Legea nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011 - în temeiul cărora a fost emisă decizia contestată – ar fi neconstituționale prin încălcarea art. 15 alin. 2 din Constituție, ce consfințește caracterul neretroactiv al legii civile, contestatorul nu a invocat excepția de neconstituționalitate a legii în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea 47/1992.
Prin urmare, instanța investită cu soluționarea prezentei contestații nu poate face aprecieri cu privire la conformitatea legii cu Constituția, neavând competența de a analiza legea din acest punct de vedere.
Oricum, trebuie amintit că, totuși, Curtea Constituțională a avut ocazia să se pronunțe asupra acestui aspect, atât prin decizia nr. 871 din 25.06.2010 cât și prin decizia nr. 873 din 25.06.2010, în cadrul analizei obiecțiilor de neconstituționalitate cu soluționarea cărora a fost sesizată, reținând conformitatea Legii privind stabilirea unei măsuri în domeniul pensiilor și cu art. 15 alin. 2 din Constituție.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că „…în principiu pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituție.
Pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de față, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Având în vedere acestea, Curtea a constatat că în conceptul de "drepturi câștigate" pot intra doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție. În acest sens este și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, prin care Curtea a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
În concluzie, Curtea a constatat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii.”
Contestatorul a afirmat că prin emiterea deciziei de revizuire ar fi fost încălcat art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin deciziile nr. 871/2010 și 873/2010, Curtea Constituțională a stabilit conformitatea Legii 119/2010 cu dispozițiile convenționale susmenționate, prin analiza efectuată în conformitate cu art. 20 alin. 1 din Constituție.
Însă, întrucât contestatorul a invocat în mod direct contrarietatea dintre norma legislativă internă și cea convențională, instanța este competentă a verifica această apărare conform art. 20 al. 2 din Constituție.
Instanța are în vedere că prin hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. și alții împotriva României s-a stabilit de principiu că recalcularea pensiilor de serviciu ale fostelor cadre militare dispusă prin Legea 119/2010 și respectiv OUG 1/2011 nu încalcă în sine prevederile art.1 Protocolul 1 din Convenție. S-a reținut în acest sens că petentul are dreptul la pensie în general și nu la o pensie într-un anumit cuantum . Este la latitudinea statului să dispună în legătură cu eventualul supliment pe care putea să îl primească pensionarii militari în sensul acordării sau a retragerii acestuia față de pensia stabilită pe baza principiului contributivității.
Curtea a reiterat că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; Jankovic c. Croației decizi, nr._/98; Kuna c. Germaniei, decizie, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00; Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. șii S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._/11 și_/11).În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor (a se vedea, mutatis mutandis, F. și alții c. României, decizia din 7 februarie 2012, nr._/11).
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari. Curtea a respins, ca inadmisibilă, în temeiul art. 35 par. 3 și 4 din Convenție, plângerea referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și art. 14 din Convenție.
În cauza de față ,instanța va reține că nu se pune problema încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 .
Pensia contestatorului a fost revizuită conform legii, în contextul în care pensiile tuturor militarilor au fost supuse acestui proces,iar-în concret –în baza deciziei de revizuire cuantumul pensiei contestatorului a fost stabilit la suma de 3108 lei .
Totodată, tribunalul apreciază că măsura revizuirii pensiei contestatorului nu poate fi considerată contrară prevederilor art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului întrucât așa cum rezultă din preambulul său, această declarație reprezintă „un ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății să se străduiască, având această declarație permanent în minte, ca prin învățătură și educație să dezvolte respectul pentru aceste drepturi și libertăți și să asigure prin măsuri progresive, de ordin național și internațional, recunoașterea și aplicarea universală și efectivă atât în sânul popoarelor statelor membre, cât și al celor din teritoriile aflate sub jurisdicția lor”.
Prin urmare, această Declarație conține principii și în același timp obiective pe care statele membre ale O., inclusiv România, și le-au propus a le respecta și îndeplini, fără însă ca prevederile ei să poată da naștere în mod direct la drepturi în patrimoniul persoanelor fizice, pe care le-ar putea invoca în fața jurisdicțiilor naționale sau internaționale, acestea nefiind subiecte de drept internațional.
Motivele invocate în principal de către contestator întemeiate pe faptul că prin modalitatea de reglementare a Legii 119/2010 se încalcă dreptul de proprietate și se creează o situație discriminatorie au fost analizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și prin decizia pronunțată față de cererea nr._/11, A. M. F. împotriva României și cauzele conexate când a stabilit că art.1 din Protocolul 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au plătit contribuțiile la fondul de asigurare fără a se acorda dreptul la o pensie de o valoare determinată ( paragraful 40 ).
Curtea a mai arătat în decizia menționată că statul beneficiază de o marjă de apreciere destul de amplă atunci când vine vorba de reglementarea politicii sociale.
În ceea ce privește adoptarea unor legi care să stabilească un echilibru între cheltuielile și veniturile statului care implică de obicei o analiză a problemelor de ordin politic ,economic și social, Curtea a considerat că autoritățile naționale sunt -,în principiu- mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate pentru realizarea acestui lucru și că, respectă alegerea lor cu excepția cazului în care acestea se dovedesc evident lipsite de temei rezonabil.
A subliniat că reforma sistemelor de pensii se bazează pe motive obiective invocate la momentul adoptării Legii 119/2010, respectiv la contextul economic actual și corijarea inegalităților existente între diferite sisteme de pensii.
A mai reținut CEDO că pensia datorată în virtutea contribuțiilor vărsate nu a fost în nici un fel afectată de reformă și că petentele din cauza respectivă au pierdut doar suplimentul la pensie care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un beneficiu, un avantaj de care beneficiaseră anterior.
În cauza respectivă ,în care reducerea pensiilor reclamantelor s-a făcut cu aproximativ 70 % (în cauza de față reducerea pensiei s-a făcut doar cu 11,64% cum arată însuși petentul ) s-a apreciat că reducerea pensiilor, deși substanțială a constituit o modalitate de reintegrare a acestor pensii în sistemul general prevăzut de Legea 19/2000 menită să asigure echilibrul bugetar și să corijeze disparitățile existente între diferite sisteme. A mai reținut că reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale dobândit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu.
Instanța mai are în vedere că petentul nu a făcut dovada că această reducere ar fi fost în măsură să afecteze în mod fundamental posibilitatea de întreținere a acestuia, astfel nici sub acest aspect nu au fost încălcate prevederile art.1 Protocolul 1 la Convenție.
Instanța constată că, în cauza de față motivele invocate de către contestator sunt similare celor analizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele menționate .
Va reține pe baza motivelor arătate că petentului i-a fost respectat dreptul la stabilirea unei pensii în funcție de contribuțiile aduse fără a se încălca principiul neretroactivității legii și fără a-l face pe acesta să suporte o povară disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate .Va reține și că acesta nu a fost discriminat nejustificat în comparație cu alți pensionari prin stabilirea pensiei în baza deciziei nr._ din 12.12.2011 .
Văzând așadar că sunt neîntemeiate susținerile contestatorului va respinge ca nefondată cererea formulată de către acesta împotriva deciziei nr._ din 12.12.2011 și a Hotărârii nr. 733 din 14.02.2012.
Față de cele anterior reținute, prezenta contestație urmează a fi respinsă ca nefondată.
Văzând și prevederile art.274 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul disp. art 246 C pr.civ, constată renunțarea reclamantului T. V. la judecarea contestației împotriva deciziei de revizuire nr._ din 15.04.2011, decizie emisă de intimata C. de P. Sectorială a Ministeruului Administrației și Internelor.
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul T. V., domiciliat în B., ..23, ..B, ., în contradictoriu cu C. de P. Sectorială din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în București, ..3, sector 4, și Ministerul Administrației și Internelor -C. de Contestații P., cu sediul în București, Piața Revoluției, nr.1 A, sector 1, .> Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.01.2013.
Președinte, Grefier,
P. I. P. R.
Cu opinie în același sens,
Asistenți judiciari
P. E., C. D.
Red. P.I./10.04.2013
Tehnored. P.R./ 11.04.2013/5 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4371/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Suspendare executare. Sentința nr. 850/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
