Conflict de muncă. Sentința nr. 675/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 675/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 1001/40/2013
Dosar nr._ conflict de muncă
R O M Â NI A
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 aprilie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – N. T.
Asistent judiciar - D. C.
Asistent judiciar – E. P.
Grefier – C. B.
Sentința civilă nr. 675
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre contestatoarea M. C. - D. și intimatul S. de Urgență ,,Mavromati’’ B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatoarea și consilier juridic H. D. pentru intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților prezente cuvântul la dezbateri asupra fondului pricinii.
Contestatoarea Reclamanta M. C. - D. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precizează că nu a văzut lista cu posturile vacante. Solicită reîncadrarea pe perioadă nedeterminată pe postul deținut anterior și plata despăgubirilor pentru perioada nelucrată întrucât nu a fost vina sa. Depune concluzii scrise la dosar.
Consilier juridic H. D., pentru intimat, solicită respingerea acțiunii întrucât Ordinul 232/2011 nu prevede obligația preluării personalului, această decizie era la latitudinea unității - dacă putea să preia sau nu personalul. Nu erau posturi vacante de farmacist.
TRIBUNALUL,
Asupra conflictului de drepturi de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ , reclamanta M. C. - D. a chemat în judecată pe pârâtul S. de Urgență ,,Mavromati B.’’, solicitând constatarea nulității clauzei actului adiționai la contractul de muncă încheiat la data de 06.04.201l și înregistrat sub nr. 16 în registrul salariaților, clauză referitoare la încheierea contractului pe perioadă determinată ,precum și obligarea pârâtului la modificarea duratei contractului de muncă în perioadă nedeterminată.
În fapt, reclamanta a arătat că,până la încheierea contractului de muncă contestat, a lucrat ca asistent medical de farmacie la Sanatoriul de Pneumologie G., aflat în subordinea Ministerului Sănătății. Prin Hotărârea Guvernului nr.212/2011 unitatea a fost desființată, iar pentru preluarea personalului de către alte unități din subordinea Ministerului Sănătății acesta a emis Ordinul 232/23.03.2011.Preluarea salariaților trebuia să se realizeze cu respectarea contractelor individuale de muncă existente la preluare, drepturi garantate în situația reorganizării respective de Codul muncii și contractul colectiv de muncă cât și de art.4 al H.G. 212/2011, care prevedea imperativ că personalul de specialitate medico-sanitar din unitățile ce se desființează se redistribuie în alte unități sanitare.
Nici HG 212/2011 și nici OMS 232/2011 nu stipulează la preluare posibilitatea modificării perioadei de valabilitate a contractelor de muncă, doar ordinul dând libertate managerului să refuze preluarea persoanei în cazul inexistenței postului, situație în care Direcția Județeană de Sănătate Publică avea obligația să redistribuie salariații în alte unități.
Cu toate acestea,la preluare contractul său de muncă pe perioadă nedeterminată a fost transformat în contract de muncă pe perioadă determinată, fără nici un temei legal, situație în care în luna februarie 2013 contractul său de muncă ar înceta.
Este adevărat că a semnat acel contract pe perioadă determinată, fapt petrecut sub tensiunea desființării secției și sub spectrul șomajului, dar între timp a constatat nulitatea semnăturii sale din următoarele motive:
a) actul normativ care a determinat preluarea sa-OMS 232/2011- prevedea în principal: - redistribuirea se realizează în baza opțiunii personale;
- în cazul existenței pe un post vacant a mai multor opțiuni, redistribuirea se face în baza unor punctaje descrescătoare ale candidaților, situație ce accentuează preluarea salariaților pe posturi vacante la încheierea contractului;
- ordinul prevedea etape stricte de urmat de către salariați și unitate, pe zile, situație în care o etapă depășită nu se putea modifica retroactiv opțiunea ; salariații trebuiau să-si declare opțiunea, potrivit art.2(2) din ordin, până la 28.03.2011 iar contractul de muncă l-a semnat la 06.04.2011.
Până la data de 06.04.2011 - data încheierii contractului individual de muncă pe perioadă determinată - unitatea nu a încunoștințat-o de durata limitată a postului, situație în care putea să opteze pentru alt spital. A fost pusă în fața unui fapt împlinit, situație ce-i viciază consimțământul. Culpa unității rezultă și din posibilitatea angajării pe durată nedeterminată dată de normarea numărului de posturi admisibile la structura de personal din care făcea parte, asistent de farmacie. La data respectivă, S. Județean "Mavromati" B. avea în structură 725 paturi (inclusiv pentru spitalizarea de zi), avea 13 asistenți medicali de farmacie, iar pentru angajarea celui de al 14-lea, trebuia să ia în calcul la normare un număr de 51,78 paturi/asistent în condițiile în care normativul dat prin OMS 1224/2010 prevedea 40-60 paturi la un asistent; de fapt unitatea a aplicat acest principiu atunci când a preluat pe cei 4 colegi ai săi, asistenți de medicină generală.
b)Articolul 8 din Codul muncii stabilește că relațiile de muncă se bazează pe principiul bunei credințe, principiu încălcat de unitate prin procedura aplicată.
c) Articolul 12(2) al Codului muncii stabilește faptul că doar prin excepție contractul individual de muncă se încheie pe perioadă determinată și numai în condițiile expres prevăzute de lege. Nu se poate invoca înlocuirea titularului deoarece nu s-a făcut o angajare individuală, anterior avea contract de muncă pe perioadă nedeterminată, iar preluarea angajaților s-a făcut în grup și nu pentru a înlocui absenți temporari. Acest art. 12(2) trebuie coroborat cu art.11 din Codul muncii, potrivit căruia clauzele contractului nu pot conține prevederi contrare celor stabilite prin acte normative ori prin contracte colective de muncă, situație ce atrage nulitatea clauzei(perioada determinată).
d)Potrivit art.38 din Codul muncii orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților este lovită de nulitate. Această prevedere coroborată cu art.57(4) din Codul muncii, care înlocuiește de drept clauza nelegală cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, dau contractului său de muncă de la data de 06.04.2011 caracterul de contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri.
Pârâtul a depus întâmpinare,prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată( f.12-13.
În apărare pârâtul a arătat că, așa cum precizează și reclamanta prin cererea de .chemare în judecată, aceasta a fost angajată la S. Județean de Urgență Mavromati B., în baza Ordinului ministrului sănătății nr. 232/2011, în urma redistribuirii personalului de specialitate medico-sanitar din cadrul unităților sanitare propuse a fi reorganizate în cămine pentru persoane vârstnice, care nu au fost preluat de aceste unități sanitare, conform art. 4 din HG 212/2011.
Astfel, Ordinul 232/2011 vizează redistribuirea personalului, prin Direcția de Sănătate Publică, care nu a fost preluat de unitățile sanitare reorganizate, și nu preluarea personalului de către Spital.
Redistribuirea personalului s-a realizat în baza opțiunii personale a persoanelor redistribuite (art. 1 alin 2 din Ordin).
Opțiunea personală a trebuit depusă până la data de 28.03.2011 la managerul unității sanitare reorganizate (art. 2 alin 2). De observat faptul că reclamanta din proprie inițiativă a optat pentru S. Județean, iar cererea a fost depusă la unitatea de unde provenea, neavând nicio legătură cu S. Județean.
Redistribuirea personalului s-a realizat de către Direcția de Sănătate Publică B. în zilele de 4 și 5 aprilie 2011 (art. 8 din Ordin) iar în data de 06 aprilie 2011, persoana redistribuită trebuia să se prezinte la unitatea la care a optat (art. 10 din Ordin).
Așa cum a precizat și reclamanta, aceasta a semnat contractul individual de muncă în data de 06.04.2011.
Rolul Spitalului Județean în aplicarea Ordinului 232/2011 era acela ca „în termen de 24 de ore unitatea sanitară pentru care s-a optat are posibilitatea de a-și exprima acceptul sau de a comunica persoanelor care au fost redistribuite imposibilitatea acesteia de a le prelua" (art. 10 alin. 2 din Ordin).
Având în vedere art. susmenționat, S. Județean de Urgență Mavromati B. nu avea nicio obligație de a prelua reclamanta.
La data când s-a prezentat, la S. Județean, fiind un nou angajator, reclamantei i-au fost explicate condițiile pe care le oferă S., neexistând posibilitatea de a o prelua pe un post vacant pentru perioadă nedeterminată.
Reclamanta a fost de acord cu aceste condiții existente la data respectivă, drept urmare aceasta a semnat un contract pe perioadă determinată. Ordinul 232/2011 nu a obligat unitățile sanitare să preia personalul, mai mult, a lăsat la aprecierea unităților sanitare modul de preluare a personalului în cazul în care aceste unități acceptă preluarea. Așa cum preciza și Ordinul de mai sus, opțiunea de redistribuire a fost exclusiv a reclamantei.
Pârâtul a susținut și că reclamanta avea posibilitatea de a renunța la postul oferit de Spital, urmând a fi redistribuită de către Direcția de Sănătate Publică în intervalul 14-15 aprilie 2011 și 28-29 aprilie 2011 la alte unități sanitare conform art. 5-9 din Ordinul 232/2011.
Răspunzând la cele învederate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, pârâtul a menționat următoarele:
a) Cu privire la informarea reclamantei până la data de 06.04.2011 a postului pentru care a optat, este de obsevat că nu S. Județean a solicitat preluarea reclamantei, ci aceasta a optat pentru S. Județean. Cererea de redistribuire fiind depusă la DSP B. și redistribuită în data de 4 și 5 aprilie (cu o zi înainte de încheierea contractului de muncă), S. Județean nici nu avea cunoștință de persoanele care au optat. In această situație, a considerat că reclamanta trebuia să se intereseze de condițiile postului și nu invers.
b) S. Județean a dat dovadă de bună credință și a preluat reclamanta în condițiile existente la acea dată. Având în vedere că S. avea posibilitatea să refuze preluarea acesteia, s-a considerat că S. a respectat acest principiu al bunei credințe.
c) Într-adevăr, preluarea reclamantei a fost o excepție de la Codul muncii, acesta nereglementând preluarea personalului în aplicarea Ordinului 232/2011.
A precizat încă odată că reclamanta a optat pentru S. Județean iar acesta a oferit reclamantei postul vacant care se găsea la data respectivă în unitate, reclamanta acceptând necondiționat.
d) Nu au fost norme legale imperative sau ale contractului colectiv de muncă care au fost încălcate la încheierea contractul individual de muncă. Acesta a fost încheiat corect și legal aplicând dispozițiile Ordinului 232/2011.
În dovedire, pârâtul a depus înscrisuri.
Separat, prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._ și precizată ulterior (f.8-10), contestatoarea M. C. D. a contestat, în contradictoriu cu intimatul S. Județean de Urgență „Mavromati” B.,măsura încetării contractului său individual de muncă comunicată prin adresa nr. 3959/30.01.2013.
În fapt, contestatoarea arătat în plus față de împrejurarea că durata contractului său de muncă a fost una nedeterminată, că încetarea contractului său de muncă s-a făcut în baza adresei nr. 3959/30.01.2013,
Potrivit acestei adrese :" ...vă încetează de drept contractul individual de muncă încheiat pe durată determinată deoarece începând cu această dată titularul postului - doamna N. M. C., al cărui post l-ați ocupat temporar își va relua activitatea profesională după concediul de creștere copil."
Contestatoarea a apreciat că adresa nr.3959/30.01.2013 nu poate constitui act administrativ ce produce efectul juridic de încetare a contractului său de muncă deoarece încalcă art.56(2) din Codul muncii, care prevede că situația constatării încetării de drept a contractului individual de muncă încheiat pe perioadă determinată se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea aceluia (5 zile după data de 16.02.2012 - dată în viziunea pârâtei) în scris, prin decizie a angajatorului.
Adresa nr.3959/30.01.2013 nu poate fi asimilată unei decizii cu care managerul conduce unitatea potrivit art.9 din Regulamentul intern, deoarece nu are titulatura ce-i conferă puterea deciziei, nu este înscrisă în registrul special al deciziilor ce sunt individualizate prin număr unic, nu este avizată de legalitate de oficiul juridic.
In concluzie, pârâtul nu a constatat încetarea de drept a contractului său de muncă, adresa 3959/30.01.2013 fiind o comunicare prin care în mod abuziv i s-a interzis continuarea activității, fapt pentru care a solicitat anularea acesteia potrivit prevederilor arr.4(2) din Legea 554/2004 modificată prin art.54 din Legea 96/2012, deoarece ridic excepția cit nelegalitate a adresei. Anularea adresei atrage abuzul pârâtei de a beneficia de dreptul de a continua activitatea după 16.02.2013 si-n consecință, contestatoarea a cerut despăgubiri materiale egale cu drepturile salariale aferente perioadei nelucrate din vina sa până la îndeplinirea procedurii, în situația în care va fi respinsă acțiunea privind reîncadrarea și despăgubirea.
Documentul pe care pârâtul îl asimilează cu un contract individual de muncă pe perioadă determinată îl constituie Decizia nr.66/24.02.2012, anexată, pe care o contestă sub aspectul acestei asimilări, deoarece la împlinirea termenului prevăzut în primul contract -22.02.2012- angajatorul era obligat să-i întocmească contract individual de muncă, în care să fie înscrise toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare și încetare a raporturilor de muncă, drepturile obligațiile și răspunderile ambelor părți și nicidecum să emită în acest sens doar o decizie unilaterală a cărei încălcare flagrantă a legii o constituie lipsa termenului până la care își produce efectele.
Și chiar dacă s-ar pune problema existenței la acea dată a celei de a doua cereri pe care a formulat-o de a ocupa temporar postul, și deci în acest context s-ar aprecia că a existat totuși consimțământul părților, cu toate acestea, pe de o parte, o asemenea cerere nu presupune și acordul asupra noilor elemente concrete ale contractului inclusiv a duratei și condițiilor acestuia de încheiere pe 16.02.2013 - care nu au fost menționate în cerere și asupra cărora nu am fost înștiințată.
In concluzie, cererea nr.2503/10.02.201 coroborată cu decizia 66/2012 nu au valoarea juridică a contractului individual de muncă cu toate elementele sale concrete și nici valabilitate pentru perioada 22.02._13, fapt pentru care nu puteau produce efectele juridice invocate de pârâtă.
Invocând în adresa nr.3959/30.01.2013 încetarea de drept a contractului său de muncă ca urmare a revenirii titularului postului, unitatea a invocat principiile art.56 lit.(i) Codul muncii, potrivit căruia contractul individual de muncă încheiat pe perioadă determinată încetează de drept la data expirării termenului pentru care a fost încheiat. Acest articol trebuie corelat cu art.82(2) Codul muncii potrivit căruia în cazul înlocuirii unui salariat cu contract de muncă suspendat contractul înlocuitorului încetează la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului de muncă al titularului. Ori în decizia 66/2012, nu este nominalizat nici termenul de împlinire al motivului suspendării și nici motivul suspendării astfel că, chiar dacă am asimila Decizia 66/2012 cu un contract individual de muncă ar fi imposibil să apreciem data expirării lui.
În concluzie, rezultă că după 22.02.2012 a desfășurat activitate in baza unui contract individual de muncă (desfășurând activitate și fiind salarizată pentru ea ) neîncheiat în formă scrisă, iar în această situație nu se pot invoca prevederile art. 12(2) din Codul muncii referitoare la existența excepțiilor care motivează validitatea contractelor de muncă pe perioadă determinată. Prin urmare, odată cu admiterea acțiunii, contestatoarea a solicitat reîncadrarea pe durată nedeterminată.
Intimatul nu a depus întâmpinare la contestație, ci doar înscrisuri doveditoare.
Prin încheierile de ședință pronunțate la data de 4 aprilie 2013 în dosarele mai sus arătate, instanța admis excepția de conexitate și, în temeiul art. 164 Cod procedură civilă, a dispus conexarea ds. nr._ la ds. nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
1. Pentru soluționarea pretențiilor contestatoarei,se va observa că, prin adresa nr. 3959/30/01.2013 (f.3 ds._ ), intimatul a comunicat contestatoarei că” începând cu data de 16.02.2013, vă încetează de drept contractul individual de muncă încheiat pe durată determinată deoarece începând cu aceeași dată titularul postului – doamna Niculica M. C., al cărui post l-ați ocupat temporar își va relua activitatea profesională după concediu de crește copil.”
Din conținutul acestei adrese, rezultă că intimatul a apreciat a fi aplicabile situației contestatoarei dispozițiile art. 56 lit. i din Codul muncii, conform cărora „contractul individual de muncă existent încetează de drept… la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.”
Însă în această ipoteză sunt aplicabile disp. art. 56 alin.2 din Codul muncii, potrivit cărora:
„(2) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. c) - j), constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului, și se comunică persoanelor aflate în situațiile respective în termen de 5 zile lucrătoare.”
Acest text de lege a fost introdus în Codul muncii prin Legea nr. 49/2010, tocmai pentru a impune angajatorilor emiterea unor decizii – pentru constatarea intervenirii unora dintre cauzele de încetare de drept a contractului individual de muncă –ca acte unilaterale ale angajatorului, ce trebuie emise și comunicate în termenele stabilite de lege și care sunt prevăzute cu efectele impuse de aceasta.
Or, în cauză, intimatul nu a făcut dovada emiterii unei asemenea decizii, astfel încât adresa nr. 3959/2013 urmează a fi anulată, întrucât nu se întemeiază pe o decizie – ca act formal dar și de fond, întocmit de angajator.
În aceste împrejurări, va fi admisă contestația formulată în cauză împotriva acestei adrese, cu consecința constatării faptului că împiedicarea salariatei la executarea contractului individual de muncă a fost lipsită de temei legal.
Prin urmare, părțile vor fi repuse în situația anterioară emiterii acestei adrese, în sensul că intimatul va fi obligat să reîncadreze contestatoare pe postul de asistent principal farmacie (PL) deținut anterior.
Întrucât prin emiterea acestei adrese – fără temei legal – contestatoarea a fost lipsită de posibilitatea de a munci și de a primi salariile corespunzătoare muncii prestate, în temeiul art. 253 alin.1 din Codul muncii, intimatul va fi obligat să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 16.02.2013 până la data reintegrării efective, fiind îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale în sarcina angajatorului prevăzute de textul de lege arătat.
2) În ceea ce privește însă cererea contestatoarei de constatare a nulității clauzei privind durata determinată a contractului înscrisă în contractul individual de muncă nr. 16/06.04.2011 (f.8-9 ds._ ), tribunalul constată că această pretenție este neîntemeiată din considerentele ce urmează.
Acest contract – ce poartă și semnătura necontestată a salariatei – cuprinde și clauza explicită privind încheierea lui pe durată „determinată - ca urmare a redistribuirii, conform prevederilor Ordinului M.S. nr. 232 din 22.03.2011, a H.G. nr. 212 din 9.03.2011, precum și a Dispoziției Direcției de Sănătate Publică B. nr. 248 din 31.03.2011, pe perioada cuprinsă 06.04.2011 și 23.02.2012 (până la reluarea activității titularului pe post Niculica C. M. – aflată în concediu de creștere copil).”
Contrar susținerii contestatoarei, din înscrisurile depuse la dosar de Direcția de Sănătate Publică a județului B. (f.30-37 și 53-58), rezultă că salariata a avut cunoștință despre posturile vacante existente în județul B., în contextul aplicării dispozițiilor HG 212/2011 și ale OMS nr. 232/2011, și că a optat pentru redistribuirea la acest intimat, așa încât a semnat contractul individual de muncă nr. 16/2011 având cunoștință despre durata determinată a contractului.
Tot contrar afirmației contestatoarei, aceasta a fost înștiințată prin adresa nr.5988/4.04.2011 ( f.15) – ce poartă semnătura sa necontestată – că erau probleme la angajarea sa la acest intimat,așa încât nu se poate reține încălcarea de către intimat a principiului bunei – credințe, cu atât mai mult cu cât prin adresa nr.6279/08.04.2011( f.37), intimatul a înștiințat și DSP B. despre preluarea contestatoarei ,, pe durata suspendării unui contract individual de muncă dar cu acceptul salariatului în cauză.’’
În plus,în urma comunicării la Sanatoriul G. la data de 24.03.2011( f.54) a listei posturilor de către DSP B., nimic nu a împiedicat contestatoarea ca, până la data formulării opțiunii – 29.03.2011( f.32), să verifice la unitățile sanitare situația posturilor,fiind interesul său în acest sens, HG 212/2011 și OMS 232/2011 nestabilind sub acest aspect vreo obligație în sarcina intimatului.
Este adevărat că acest contract de muncă a fost încheiat pentru perioada 06.04._12 însă, ulterior, părțile au încheiat actul adițional la contract (f.61), prin care au stabilit ca, începând cu data de 22.02.2012, prezenta contestatoare să-și continue „activitatea profesională în baza aceluiași contract individual de muncă pe postul temporar vacant al doamnei Niculica C. M., cu menținerea salariului de bază lunar.”
Prin urmare, contrar susținerii contestatoarei, în perioada 22.02.2012 – 16.02.2013, aceasta și-a desfășurat activitatea nu numai în baza deciziei nr. 66/2012 a intimatului, ci și a unui contract individual de muncă pe durată determinată, așa încât au fost respectate dispozițiile art. 82 alin.2 din Codul muncii – context în care nu poate fi primită nici pretenția acesteia de a fi reîncadrată pe durată nederminată în baza contractului individual de muncă nr.16/06.04.2011 și a actului adițional la acesta.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Admite contestația formulată de contestatoarea M. C. D., domiciliată în B.,.. 42, ..3 jud. B., împotriva adresei nr. 3959 din 30.01.2013 emisă de intimatul S. Județean de Urgență ,,Mavromati” B., cu sediul în B.,. jud. B...
Anulează adresa nr. 3959 din 30.01.2013 emisă de intimatul S. Județean de Urgență ,, Mavromati” B. .
Obligă intimatul să reîncadreze contestatoarea pe postul de asistent principal farmacie (PL) și să-i plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 16.02.2013 până la data reintegrării efective.
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de contestatoarea M. C. D. în contradictoriu cu intimatul S. Județean de Urgență ,, Mavromati” B., având ca obiect constatarea nulității clauzei privind durata încheierii pentru perioadă determinată, din contractul individual de muncă nr. 16 / 05.04.2011.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2013.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. B. C.
Cu opinie în același sens
Redt.TN. 12.06.2013 v
Tehnored. BC
4 ex/14.06.2013
| ← Conflict de muncă. Sentința nr. 18/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Despăgubire. Sentința nr. 933/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
