Conflict de muncă. Sentința nr. 384/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 384/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 1911/40/2005
Dosar nr._
Număr unic_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 384
Ședința publică de la 28 februarie 2013
Completul compus din:
Președinte – L. L.
Asistenți – P. E.
Judiciari - C. D.
Grefier- U. G. D.
La ordine judecarea litigiului de muncă privind reclamantul D. I., domiciliat în . Ipotești, județul B., în contradictoriu cu pârâta . prin lichidator N. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, din oficiu invocă excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei și rămâne în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 16 martie 2005, reclamantul D. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ., județul B. obligarea acesteia la plata sporului de noapte pentru un număr de 680 ore lucrate în calitate de paznic precum și 12 ore lucrate suplimentar. Apreciind că valoarea totală a acestora este în cuantum de 5.500.000 lei.
În dovedirea pretențiilor reclamantul a depus înscrisuri.
Pârâta legal citată a depus la dosar întâmpinare prin care s solicitat respingerea cererii motivat de faptul că încadrarea reclamantului s-a făcut în temeiul prevederilor art.27 din Legea 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului. A arătat pârâta că la data încheierii actului adițional la contractul individual de muncă reclamantului i s-a precizat că nivelul retribuției este stabilit de judecătorul sindic, astfel că suma de 3.000.000 lei /lună include și sporul de noapte iar reclamantul a semnat acest act adițional. La întâmpinare au fost anexate înscrisuri.
Prin încheierea de ședință din 25 aprilie 2005, instanța a pus în discuție incidența dispozițiilor art. 35(42) din Legea 64/1995 privind insolvența și necesitatea suspendării judecății cauzei.
Prin rezoluția din 13 septembrie 2006 dosarul a fost repus pe rol iar prin încheierea de ședință din 25 octombrie 2006 s-a menținut măsura suspendării judecării cauzei în tem. art.36 din Legea nr.85/2006 având în vedere că pârâta . se afla în procedura lichidării judiciare.
La data de 10 ianuarie 2013 cauza a fost din nou repusă din nou pe rol fixându-se termen de judecată la data de 28 februarie 2013.
Or, se constată că prin sentința comercială nr. 436 din 2 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr._ ( număr vechi 32/F2005) judecătorul sindicat a admis cererea lichidatorului judiciar N. G., dispunând radierea . din evidențele Registrului Comerțului.
În acest context, instanța a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei.
În conformitate cu prevederile art. 137 Cod proc. civilă instanța va soluționa cu prioritate excepția invocată în cauză.
În analizarea acestei excepții instanța are în vedere că:
Potrivit art.41 Cod proc.civ. „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”.
Textul legal definește prin urmare capacitatea procesuală de folosință ca fiind aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi și obligații în plan procesual.
Or, nu poate avea această calitate societatea comercială radiată din registrul comerțului, operațiunea de radiere având semnificația încetării existenței persoane juridice.
Cum, prin sentința comercială susmenționată a Tribunalului B. s-a dispus închiderea procedurii falimentului pârâtei și radierea acesteia din registrul comerțului rezultă că cererea formulată de reclamant a devenit o cerere îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință - astfel încât, pentru aceste motive, va admite excepția invocată din oficiu și va respinge cererea reclamantului .
PENTRU ACESTE MPTOVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei ., cu sediul în Șoseaua Dorohoiului km. 5 și, pe cale de consecință, respinge acțiunea formulată de reclamantul D. I., domiciliat în satul Ipotești, . B., în contradictoriu cu această pârâtă.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2013.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
L. L. P. E., C. D. U. D.
RED. L.L. /15.03.2013
Dact. D.U.
Ex. 5/18.03.2013
← Conflict de muncă. Sentința nr. 777/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Pretentii. Sentința nr. 1154/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|