Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 899/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 899/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 2129/40/2013
Dosar nr._ Litigiu de asigurări sociale
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.899
Ședința publică din 06.06.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. C.
Asistenți judiciari E. P.
D. C.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea litigiului de asigurări sociale privind pe reclamantul U. C. N. în contradictoriu cu pârâta C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul se află la primul termen de judecată pe Noul Cod de procedură civilă, are ca obiect contestație decizie de pensionare, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Se procedează la identificarea reclamantului U. C. N. care se legitimează cu CI . nr._, CNP_, cu domiciliul în municipiul B., .. 10, ., ..
Reclamantul depune la dosar, în copie, Decizia nr._ din 01.02.2012, buletin de calcul, și confirmare de primire. Arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța constată că este competentă să soluționeze cauza potrivit art.149 și următoarele din Legea 263/2010. Nu este necesară amânarea soluționării cauzei potrivit art.244 din Noul Cod de procedură civilă întrucât rațiunea edictării acelui text a fost ca dezbaterile asupra cauzei să aibă loc în ședință publică, iar încheierea de constatare a terminării cercetării judecătorești privea situația în care această cercetare avea loc în camera de consiliu. Potrivit Legii 2/2013 această cercetare în camera de consiliu va privi doar dosarele înregistrate începând cu 01.01.2016 și, ca urmare, nu mai este necesară pronunțarea unei încheieri în care să se constate terminată cercetarea judecătorească și respectiv să se acorde termen în vederea dezbaterilor în ședință publică. Întrucât părțile au fost citate pentru dezbateri în ședință publică la acest termen instanța va constata încheiată cercetarea judecătorească și va acorda cuvântul la fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
TRIBUNALUL,
Asupra litigiului de asigurări sociale de față:
La data de 28.03.2013 pe rolul Tribunalului B. – Secția a I a civilă, sub nr._ a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamantul U. C. N. în contradictoriu cu pârâta C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, pentru ca prin hotărârea ce se pronunța să se dispună obligarea pârâtei să emită pentru reclamant o nouă decizie de revizuire a pensiei, cu luarea în calcul a activității desfășurată de reclamant în calitate de membru cooperator la C.A.P. Zvoriștea, potrivit Adeverinței nr. 1370/22.03.2012 emisă de Primăria comunei Zvoriștea, și să-i plătească drepturile astfel revizuite începând cu data de 1.01.2011
În motivare a arătat că este pensionar din M.A.I. cu Decizia nr._. La data de 26.03.2012 a trimis Adeverința nr. 1370/22.03.2012 emisă de Primăria comunei Zvoriștea, județul Suceava din care rezultă că a avut calitatea de membru cooperator, pentru a i se recalcula și a i se lua în calcul a activității desfășurate la CAP.
C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor i-a comunicat că trebuie să se adreseze Tribunalului B. pentru a i se da o hotărâre în acest sens.
În dovedirea acțiunii a depus, în copie, adeverința nr. 1370/22.03.2012 emisă de Primăria comunei Zvoriștea și Decizia nr._ din 01.02.2012.
Pârâta C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor nu a depus întâmpinare.
În baza întreg materialului probator administrat în cauză tribunalul reține că prin OUG 1/2011 s-a stabilit că pensiile militarilor pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Potrivit art. 2 din același act normativ pensiile militarilor pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual.
Drepturile de pensii revizuite potrivit alin. (1) se cuvin astfel:
a) de la data de 1 ianuarie 2011, dacă cererea de revizuire, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii sectorială până la data de 1 ianuarie 2014;
Din susținerile petentului și confirmarea de primire depusă la dosar (fila 22 ds.) rezultă că petentul s-a adresat casei sectoriale de pensii solicitând revizuirea deciziei de pensionare în baza adeverinței nr. 1370 din 22.03.2012 emisă de Primăria comunei Zvoriștea privind activitatea desfășurată în calitate de membru cooperator la CAP Zvoriștea în perioada 1962 – 1971 dar acest lucru a fost refuzat.
Tribunalul constată în primul rând că potrivit art. 107 din Legea 263/2010 casa de pensii sectoriale trebuia să emită o decizie de revizuire.
În al doilea rând din textul arătat la art. 1 din OUG 1/2011 nu rezultă că au fost excluse de la luarea în considerare, în vederea recalculării drepturilor de pensie, perioadele privind activitatea de membru cooperator .
În al treilea rând din adeverința emisă de Primăria comunei Zvoriștea rezultă perioada, volumul de muncă prevăzut, volumul de muncă realizat și venitul realizat de reclamant.
Ca urmare tribunalul va admite cererea și în temeiul art. 153 lit. F din Legea 263/2010 raportat la art. 2 din OUG 1/2011 va obliga pârâta să emită pentru reclamant o nouă decizie de revizuire a pensiei cu luarea în calcul și a sumelor din Adeverința nr. 1370/22.03.2012 emisă de Primăria comunei Zvoriștea, drepturile de pensie astfel revizuite urmând a fi plătite reclamantului începând cu data de 1.01.2011.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul U. C. N., cu domiciliul în municipiul B., .. 10, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. S. de pensii a Ministerului Administrației și Internelor București, cu sediul în municipiul București, ..3, sector 4.
Obligă pârâta să emită pentru reclamant o nouă decizie de revizuire a pensiei, cu luarea în calcul a activității desfășurată de reclamant în calitate de membru cooperator la C.A.P. Zvoriștea, potrivit Adeverinței nr. 1370/22.03.2012 emisă de Primăria comunei Zvoriștea, și să-i plătească acestuia drepturile astfel revizuite începând cu data de 1.01.2011.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 6.06.2013.
Președinte, Grefier,
C. M. C. L.
Cu opinie în același sens,
Asistenți judiciari
P. E., C. D.
Red. C.M./08.07.2013
Tehnored. C.L./08.07.2013
4 ex.
← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 144/2013.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1803/2013.... → |
---|