Recalculare pensie. Sentința nr. 1176/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1176/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 1467/40/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1176
Ședința publică de la 09.09. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent Judiciar E. P.
Asistent Judiciar D. C.
Grefier R. P.
Pe rol judecarea litigiului de asigurări sociale privind pe reclamanta A. M. și pe pârâta C. Județeană de Pensii, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av.M. M. pentru reclamantă, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită, dosarul a fost repus pe rol pentru a se solicita de la reclamantă să depună la dosar cupoanele de pensie din care să rezulte cuantumul pensiei încasate în perioada decembrie 2012-aprilie 2013, cupoane care au fost depuse de reclamantă prin serviciul de registratură al instanței.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepțiilor și asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepțiilor și admiterea acțiunii pentru motivele arătate în scris. Solicită emiterea un decizii de revizuire în sensul aplicării dispozițiilor art.170 din Legea 263/2010. Mai solicită plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.02.2013 reclamanta A. M. a solicitat obligarea pârâtei C. Județeană de Pensii B. la modificarea/revizuirea Deciziei nr._/26.11.2012 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prin aplicarea prevederilor art.170 din Legea nr. 263/2010.
În motivare a argumentat că drepturile de pensie i-au fost stabilite inițial prin Decizia nr._/2.10.2012 și ulterior recalculate prin Decizia nr._/26.11.2012 în baza Adeverinței nr. 8257/30.10.2012.
A mai susținut că ,prin cererea nr. 65/3.01.2013 a solicitat pârâtei revizuirea Deciziei nr._/26.11.2012 începând cu data de 1.01.2013, în sensul ca la punctajul mediu anual să se aplice indicele de corecție calculat conform dispozițiilor art.170 din Legea nr. 263/2010, însă cererea sa nu i-a fost soluționată favorabil, pârâta răspunzându-i doar prin Adresa nr. 92/65/22.01.2013.
Ulterior, prin înscrisul depus la fila 13 dosar reclamanta a făcut referire la dovada îndeplinirii procedurii prealabile, arătând că întrucât pârâta nu i-a revizuit Decizia nr._/26.11.2012 în baza cererii sale nr. 65/3.01.2013 a considerat că nu ar fi întrunite condițiile legale pentru îndeplinirea procedurii prealabile.
În dovedirea susținerilor sale reclamanta a depus la dosar în copie: înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția tardivității formulării contestației, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca nefondate.
În ceea ce privește excepțiile invocare a susținută că reclamanta nu ar fi îndeplinit procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art.149 din Legea nr. 263/2010, respectiv nu ar fi contestat în termen de 30 de zile decizia de pensie la Comisia Centrală de Contestații din C. Casei Naționale de Pensii Publice București și că după depășirea acestui termen orice contestație ar fi tardivă.
Pe fond, pârâta a arătat că reclamanta a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 23.09.2012, în baza Deciziei nr._/2.10.2012, iar ulterior, pensia i-a fost recalculată în baza cererii 8798/30.10.2012 fiind emisă în acest sens Decizia nr._/26.11.2012 prin valorificarea Adeverinței nr. 6257 /30.10.2012.
A mai susținut pârâta că prin cererile nr. 65/3.01.2013 și 5473/15.02.2013 reclamanta a solicitat revizuirea deciziei de pensie începând cu 1.01.2013 în baza art.170 din Legea nr. 263/2010, iar în baza dispozițiilor art.II și III din OUG nr. 1/2013 reclamantei i s-ar fi acordat prin programul informatic al C.N.P.P.București în luna februarie 2013 valoarea punctului de pensie de 762,1 lei, cu plata retroactivă începând cu 1.10.2013, iar în luna martie 2013 indicele de corecție 1,06, rezultând un punctaj mediu de 2,_ și un cuantum al pensiei de 1770 lei.
Pârâta a depus în copie la dosar înscrisuri.
Reclamanta a răspuns la întâmpinarea pârâtei prin înscrisul depus la filele 37-39 dosar, formulând apărări atât în ceea ce privește excepțiile invocate de pârâtă cât și cu privire la fondul cauzei.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile și respectiv excepția tardivității dreptului la contestație a susținut că prin cererea cu care a investit instanța nu a înțeles să conteste Decizia nr._/26.11.2012, care la data emiterii a fost corectă, în sensul că la acel moment nu-i puteau fi aplicabile dispozițiile art.170 din Legea nr. 263/2010.
A mai arătat că, la data de 3.01.2013, prin cererea înregistrată cu numărul 65 a solicitat Casei Județene de Pensii revizuirea deciziei susmenționate începând cu data de 1.01.2013, moment de la care dispozițiile art.170 din Legea nr. 263/2010 au devenit aplicabile, însă pârâta nu i-a soluționat cererea prin emiterea unei decizii de revizuire, ci i-a trimis un răspuns nefavorabil prin Adresa nr. 92/65/22.01.2013, astfel încât, excepțiile invocate consideră că ar trebui respinse.
Pe fond, a argumentat că prevederile art.II și III din OUG nr. 1/22 01.2013 invocate de pârâtă prin întâmpinare nu i-ar fi opozabile, aceste dispoziții legale nefiind în vigoare la data de 1.01.2013, dată de la care ar fi avut dreptul legal de a beneficia de corecția punctajului mediu anual cu indicele calculat potrivit dispozițiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri .
Analizând probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legal aplicabile instanța reține următoarele.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.248 din Codul de procedură civilă, instanța a soluționat cu prioritate excepțiile invocate, în sensul respingerii acestora deoarece prin acțiunea cu care a sesizat instanța reclamanta nu a contestat Decizia nr._/26.11.2012, care la data emiterii era corectă din punct de vedere legal.
Dimpotrivă, petenta s-a adresat instanței ca urmare a refuzului pârâtei de a emite o decizie de revizuire a deciziei susmenționate, astfel încât, în absența unei decizii care să poată fi contestată excepțiile invocate nu se susțin în cauză.
Pe fond, instanța reține că reclamanta beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 23.09.2012 în baza Deciziei nr._/2.10.2010(fila 24 dosar), prin care i s-a stabilit un punctaj mediu anual de 2,_ puncte și un cuantum al pensiei de 1591 lei.
Ulterior, pensia i-a fost recalculată luându-se în calcul Adeverința nr. 6257/30.10.2012 și s-a emis Decizia nr._/26.11.2012(fila31 dosar), cu un punctaj mediu anual de 2,_ puncte și un cuantum de 1606 lei.
La 3.01.2013 cu cererea înregistrată sub nr. 65(fila 3 dosar) reclamanta a solicitat Casei Județene de Pensii revizuirea deciziei_/26.11.2012 începând cu data de 1.01.2013, în sensul ca la punctajul mediu anual să se aplice indicele de corecție calculat conform dispozițiilor art.170 din Legea nr. 263/2010.
Pârâta nu a emis decizie de revizuire a pensiei, ci i-a răspuns reclamantei cu adresa nr. 92/65/22.01.2013(fila 5 dosar) comunicându-i că întrucât a ieșit la pensie la data de 1.11.2012 cererea nu-i poate fi soluționată favorabil.
Potrivit art.170 din Legea nr. 263/2010:,,(1) Pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi,la punctajul mediu anual determinat în condițiile art.95 se aplică un indice de corecție calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent și valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată.
(2)Prevederile alin.(1) se aplică o singură dată, la înscrierea inițială la pensie”.
Reclamanta a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă la 23.09.2012 potrivit cererii nr. 7030(fila 22 dosar) și, ca urmare se încadra în dispozițiile art.170 din Legea nr. 263/2010.
Textul art.170 a intrat în vigoare la data de 1.01.2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, însă aplicarea acestui articol a fost suspendată până la 1.01.2013 conform prevederilor art.II,art.16 din OUG nr. 80/2010, completată prin Legea nr. 283/2011.
Susținerile pârâtei referitoare la prevederile art.II și III din OUG nr. 1/22.01.2013 au fost înlăturate de instanță întrucât acestea nu-i sunt aplicabile reclamantei, nefiind în vigoare la 1.01.2013 când aceasta a solicitat revizuirea pensiei potrivit art.170 din Legea nr. 263/2010.
Conform art.12(2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată ,,Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al României,Partea I…….. dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară”.
Ca urmare, OUG nr. 1(22.01.2013 a intrat în vigoare la 23.01.2013 data publicării ei în Monitorul Oficial, producând efecte juridice numai pentru viitor,respectiv doar pentru cererile de revizuire sau recalculare a pensiei formulate ulterior intrării sale în vigoare.
Reclamanta a înregistrat cererea de revizuire nr. 65 la 3.01.2013 imediat după împlinirea termenului pentru care a fost suspendată aplicarea art.170 din Legea nr. 263/2010, iar Adresa nr. 92/65/ prin care pârâta a refuzat emiterea deciziei de revizuire a fost eliberată la 22.01.2013, deci anterior intrării în vigoare a OUG nr. 1/2013.
Așadar,în intervalul cuprins între data de 1.01.2013 și 22.01.2013 inclusiv sunt aplicabile dispozițiile art.170 din Legea nr. 263/2010 în forma lor inițială așa cum a fost reprodusă în precedent și, pe cale de consecință, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta A. M. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B. și va obliga pârâta să emită pentru reclamantă decizie de revizuire a pensiei, în sensul recalculării acesteia pentru intervalul 1.01._13 prin aplicarea la punctajul mediu anual a indicelui de corecție calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent și valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată.
În temeiul art.453(1) Cod procedură civilă va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile lipsei procedurii prealabile și a tardivității formulării contestației, excepții invocate de pârâta C. Județeană de Pensii B..
Admite acțiunea formulată de reclamanta A. M., domiciliată în B., Al.D. B., nr.2, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B., cu sediul în B., Calea Națională, nr.85, jud.B..
Obligă pârâta să emită pentru reclamantă decizie de revizuire a pensiei,în sensul recalculării începând cu data de 1.01.2013 prin aplicarea la punctajul mediu anual a indicelui de corecție calculat potrivit dispozițiilor art.170 din Legea nr. 263/2010.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 30 zile de la comunicare .Apelul trebuie depus la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 9.09.2013.
Cu aceeași opinie
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
P. I. P. E., C. D. P. R.
Red.P.I./04.11.2013
Tehnored.P.R./05.11.2013
Ex.4
← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1803/2013.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1748/2013.... → |
---|