Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1179/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1179/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 2087/40/2013
DS 2087/ 40/ 2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1179
Ședința publică de la 09.09 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. I.
Asistenți judiciari E. P.
D. C.
Grefier R. P.
Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanții A. G., G. V. și Taraciuc L. - prin S. Învățământului Preuniversitar B. și pe pârâții Școala G. ,, Sfânta M.” B. și C. L. B., având ca obiect drepturi bănești..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av.M. M. pntru reclamanți, lipsă fiind reprezentanții pârâților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Văzând că nu sunt cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. B. și asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra litigiului de muncă de față:
La data de 26.03 2013 pe rolul Tribunalului B. – Secția I civilă sub nr._ a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamanții: A. G., G. V. și Taraciuc L. - prin S. Învățământului Preuniversitar B. in contradictoriu cu pârâții Școala G. ,, Sfânta M.” B. și C. L. B. prin care au solicitat obligarea pârâților la plata sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare începând cu 01.02.2013 și până la data pronunțării hotărârii, obligarea pârâților la plata de daune interese constând în diferențe rezultate din actualizarea cu rata inflației calculată pentru perioada cuprinsă între data scadenței și data plății efective, precum și în dobânda legală calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
În motivare au arătat că reclamanții și-au desfășurat activitatea la Școala G. ,, Sfânta M.” B. și au beneficiat de acest spor în perioada anilor 2010 și 2011 . Că, acest spor a fost luat în calcul și prin deciziile de reîncadrare emise în baza Legii nr.284/2010, fiind plătit până la data de 01.09.2011 când s-a dispus sistarea plății.
În perioada anului 2010 au beneficiat de sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare în baza deciziei de reîncadrare emisă de conducere unității în temeiul Legii nr.330/2009.
Au invocat, în drept, prevederile art. 1 și 2 din Legea 283/2011.
În dovedire au depus înscrisuri.
Pârâtul C. L. B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că unitatea nu se află într-un raport juridic de muncă cu reclamanții ci se află într-un raport obligațional instituit de normele legale în vigoare. A mai arătat că I. Școlar Județean este instituția care vizează statele de plată ale salariaților din unitățile de învățământ preuniversitar de stat iar consiliul local nu emite decizii de angajare, nu vizează state de personal și state de plată neavând nici o competență în domeniul politicii de resurse umane în acest sector de activitate.
Prin întâmpinare pârâtul a mai solicitat chemarea în garanție a Directorului Școlii Gimnaziale „Sfânta M.” B., a Inspectoratului Școlar Județean B., a Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului și a Direcției Generale a Finanțelor Publice B., cerere ce a fost soluționată prin Încheierea din data de 19.06.2013, fiind respinsă ca inadmisibilă,motivele fiind redate în încheierea menționată.
Ceilalți pârâții ,legal citați, nu au formulat întâmpinare .
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. L. B. va fi respinsă pentru faptul că această instituție are atribuții în procedura de finanțare a învățământului astfel încât este necesar ca judecata să se poarte în contradictoriu cu aceasta.
Astfel, articolul 10 din HG 538/2001 stabilește procedura în ceea ce privește cuprinderea în bugetul instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat a finanțării proporționale cu numărul de elevi sau școlari asigurate din bugetele locale anume:
a) C. Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune spre aprobare Ministerului Educației și Cercetării criteriile și standardele pentru stabilirea finanțării proporționale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.
M. Educației și Cercetării aprobă criteriile și standardele după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
b) Pe baza criteriilor și standardelor aprobate C. Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune Ministerului Educației și Cercetării costurile medii anuale orientative pe elev/preșcolar, pe niveluri și profiluri de instruire, în funcție de care se stabilește finanțarea proporțională.
M. Educației și Cercetării aprobă costurile medii anuale orientative după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
c) După aprobare costurile medii anuale orientative se comunică de către M. Educației și Cercetării inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului București, în vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru finanțarea proporțională.
d) În acest scop, la nivelul fiecărui inspectorat școlar se constituie Comisia pentru stabilirea cheltuielilor medii anuale pe instituții de învățământ preuniversitar de stat, având următoarea componență:
- inspectorul școlar general;
- directorul tehnic administrativ al inspectoratului școlar/șef serviciu salarizare;
- contabilul-șef al inspectoratului școlar;
- un director al unei instituții de învățământ preuniversitar de stat;
- un contabil-șef al unei instituții, de învățământ preuniversitar de stat;
- directorul economic al consiliului județean, respectiv al Consiliului General al Municipiului București;
- un reprezentant al sindicatelor județene, desemnat de federațiile sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
e) Comisia prevăzută la lit. d) are următoarele atribuții:
- analizează datele prezentate de fiecare instituție de învățământ preuniversitar de stat în ceea ce privește numărul de elevi, respectiv de preșcolari înscriși în anul de învățământ, volumul cheltuielilor necesare cu personalul, manualele școlare și bursele elevilor;
- pe baza datelor primite de la instituțiile de învățământ preuniversitar de stat și a costurilor medii anuale orientative comunicate de M. Educației și Cercetării stabilește în mod obiectiv și fundamentat costul anual orientativ pe un elev/preșcolar, pe fiecare instituție de învățământ preuniversitar de stat, urmărindu-se asigurarea bunei funcționări a fiecărei instituții.
Instanța mai are în vedere că prin HG 1395 din 28.12.2010 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat finanțate din bugetele locale pe baza standardelor de cost pe elev –preșcolar pentru anul 2011 s-a stabilit la art.1 alin.3 că finanțarea cheltuielilor se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ –teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată.
Articolul 3 din acest act normativ stabilește că unitățile din învățământul preuniversitar de stat cu personalitate juridică transmit primarilor și inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate cu personalitate juridică. Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică răspund de corectitudinea datelor transmise.
Art.4 din H.G.1395/2010 stabilește faptul că în cadrul acestei proceduri consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică. La alineatul 6 al art. 4 se specifică faptul că în cazuri excepționale, atunci când sumele calculate nu asigură plata drepturilor salariale la unele unități de învățământ cu personalitate juridică, în cadrul sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate județului/municipiului București prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație.
Aprobarea redistribuirii sumelor pentru personalul din cadrul unității de învățământ preuniversitar de stat care solicită suplimentarea sumelor alocate se va face după verificarea de către inspectoratul școlar a modului de reîncadrare a personalului și a calculului drepturilor salariale, prevăzute în legi, ordonanțe și hotărâri ale Guvernului.
Analizând fondul cauzei reține instanța că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii 63/2011 .
Conform art. 272 din Codul Muncii unitatea școlară nu a făcut dovada că după 01.09.2011 condițiile în care și-au desfășurat activitatea reclamanții s-au modificat.
Potrivit art. 14 din Anexa la Legea 284/2010 în raport de condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul prevăzut la art. 21 din prezenta lege, elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Conform art. 9 din Anexa nr. 5 la Legea 63/2011 în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul didactic sau didactic auxiliar poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.
La dosarul cauzei nu a fost depus nici un înscris din care să rezulte că a fost emis un asemenea regulament .
Ca urmare conform art. 9 alin. 3 din Anexa 5 la Legea 63/2011, sus citate, reclamanții trebuie să primească în raport de timpul efectiv lucrat de sporul pentru condiții periculoase și după data de 24.05.2012.
În consecință, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâții Școala G. ,, Sfânta M.” B. și C. L. B. să plătească reclamanților A. G., Taraciuc L. diferențele salariale reprezentând sporul de condiții periculoase sau vătămătoare aferent intervalului 01.09.2011 – 31.08.2012 iar reclamantei G. V. pentru intervalul 01.09._13.
În baza art. 166 alin. 4 din Codul Muncii - pentru aceste sume vor fi acordate actualizările de la data scadenței până la data introducerii acțiunii. Dobânda legală va fi acordată de la data punerii în întârziere ,anume ziua chemării în judecată - în conformitate cu prevederile OG 9/2000 și OG 13/2000 raportat la art. 1088 cod civil și art. 1535 din Noul Cod Civil .
Instanța va respinge pretențiile având ca obiect plata sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare ulterior datei de 09.09.2013 ,deoarece pentru acordarea dreptului este necesar ca personalul să desfășoară efectiv activitatea în condițiile respective, iar o asemenea împrejurare nu poate fi anticipată de instanța de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. B..
Admite, în parte acțiunea formulată de reclamanții: A. G., G. V. și Taraciuc L. - prin S. Învățământului Preuniversitar B., cu sediul în B., ..10, jud.B., în contradictoriu cu pârâții: Școala G. ,, Sfânta M.” B., jud.B. și C. L. B., jud.B..
Obligă pârâții Școala G. ,, Sfânta M.” B. și C. L. B. să plătească diferențele salariale reprezentând sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare aferent intervalului 01.09.2011– 31.08. 2012 reclamanților A. G. și Taraciuc L. iar reclamantei G. V. pentru intervalul 01.09.2011– 09.09. 2013, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la 25.03.2013 și dobânda legală de la 26.09.2013 până la data plății efective.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din data de 09.09.2013.
Cu aceeași opinie
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
P. I. P. E., C. D. P. R.
Red.P.I./09.09.2013
Tehnored.P.R./10.09.2013
Ex.5
← Conflict de muncă. Sentința nr. 271/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
---|