Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 664/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 664/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 4063/40/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 664

Ședința publică de la 16 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Asistent Judiciar E. P.

Asistent Judiciar D. C.

Grefier R. P.

Pe rol judecarea litigiului de asigurări sociale privind pe reclamantul V. D. M. și pe pârâtele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII B., C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE BUCUREȘTI, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 05.05.2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 09.05.2014 și apoi pentru astăzi când,

TRIBUNALUL,

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 14.08.2013, reclamantul V. D. M. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii B. solicitând obligarea acesteia la recalcularea retroactivă a drepturilor de pensie, în sensul valorificării tuturor adeverințelor privind activitatea desfășurată în grupa I și a II a de muncă pe care le-a atașat cererii de pensionare, precum și plata diferențelor de pensie.

În motivare a arătat că beneficiază de pensie de limită de vârstă încă din 30.09.1998, pensia fiindu-i calculată la acea dată pentru o vechime în câmpul muncii de 30 de ani și că toată această activitate ar fi desfășurat-o în condiții ce s-ar fi încadrat în grupa I și a II a de muncă.

A susținut petentul că la împlinirea vârstei de 62 de ani a făcut o nouă cerere la C. Județeană de Pensii în urma căreia pensia i-a fost recalculată și mărită cu 20 de lei, iar în anul 2009 pentru activitatea desfășurată în grupe superioare de muncă a mai primit prin recalculare încă 54 de lei, însă în decizie nu mai apar cei 30 de ani de activitate ca fiind lucrați integral în grupa I și a II a de muncă.

A mai arătat petentul că, și după ieșirea la pensie a continuat să lucreze și a depus în acest sens adeverințe la pârâtă în baza cărora pensia i-a fost recalculată, dar nu este mulțumit de cuantumul acesteia.

Reclamantul și-a precizat acțiunea ( filele14-15 dosar), indicând că a sesizat instanța cu o contestație împotriva Deciziei nr._/2.12.2013 deoarece nu i-ar fi fost valorificată la stabilirea drepturilor de pensie o perioadă de 11 ani în care a lucrat în calitate de persoană fizică autorizată pentru care ar fi depus înscrisuri la pârâtă privind încadrarea acestei activități în grupa I de muncă.

Petentul făcut reluat aceste precizări prin cereri succesive ( filele 65, 71,81-85), redând aspecte detaliate .

În dovedirea susținerilor sale reclamantul a depus la dosar în copie înscrisuri.

Pârâta C. Județeană de Pensii B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, iar pe fond, respingerea contestației formulate de reclamant împotriva Deciziei nr._/2.12.2013 ca nefondată.

În ceea ce privește excepția prematurității formulării contestației a arătat că reclamantul nu a depus în termenul legal la C. Județeană de Pensii B. contestație împotriva deciziei nr._/2.12.2013 pentru a fi înaintată Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice București deși această decizie i-a fost comunicată încă din data de 13.12.2013, astfel încât, nefiind contestată ,decizia a rămas definitivă.

Pe fond, a arătat că reclamantul a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă în baza deciziei nr._/8.10.1998, începând cu data de 1.10.1998 și că ulterior, pensia acestuia a fost recalculată, după cum urmează:

-în baza cererii de recalculare nr. 4365/31.03.2004, prin care s-a valorificat vechimea de 4 ani-timp util la pensie,de la C.A.P. Saucenița;

-din oficiu pensia a fost recalculată în baza H.G.1550/2004 și OUG nr. 4/2005;

-în baza cererii nr. 3602/8.05.2006, pentru stagiul realizat după pensionare în intervalul 20.11.2004-1.01.2006 s-a emis decizia nr._/12.06.2006;

-la 12.12.2007 s-a emis decizia nr._ prin care s-a valorificat perioada 1.05.2006-1.11.2007 lucrată după pensionare;

-cu decizia nr._/25.11.2008, în baza Legii nr. 19/2000 s-a valorificat perioada 1.11.2007-1.09.2008;

-în baza OUG nr. 100/2008 a fost emisă decizia nr._/2008 ca urmare a acordării punctajului suplimentar pentru activitatea desfășurată în grupă superioară de muncă;

-urmare a cererii nr. 7611/5.08.2009, prin decizia nr._/16.09.2009 s-a valorificat perioada 1.09.2008-1.08.2009 lucrată după pensionare;

-la 19.04.2010 sța emis decizia de recalculare nr._ pentru valorificarea perioadei 1.08.2009-1.02.2010;

-prin decizia nr._/6.12.2010 s-a valorificat perioada 1.02.2010-1.11.2010;

-prin decizia nr._/25.02.2011 a fost luată în calcul ca urmare a recalculării luna noiembrie 2010;

-în baza deciziei nr._/10.05.2011 s-a acordat punctaj suplimentar conform art.169 din Legea nr. 263/2010, pentru activitatea desfășurată în grupa II de muncă;

-perioada 1.12._11 a fost valorificată prin decizia nr._/24.11.2011;

- cu decizia nr._/6.02.2013 a fost valorificat intervalul 1.10._12;

-în urma depunerii cererii din 4.11.2013 la care au fort atașate adeverințele nr. 76/2.11.2013,_/5.11.2013 s-a emis decizia nr._/2.12.2013 prin care s-a valorificat perioada1.01.2013-1.10.2013.

În ceea ce privește perioada de 19 ani, 4 luni și 27 de zile lucrată în grupe superioare de muncă ,pârâta a susținut că a fost corect stabilită și valorificată pe baza adeverințelor depuse de reclamant și că în baza OUG nr. 100/2008 și OUG nr. 209/2008 a beneficiat pentru această activitate de un punctaj suplimentar total de 0,_ puncte.

Pârâta a depus la dosar în copie înscrisuri.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Făcând aplicarea dispozițiilor nr. 248 din Codul de procedură civilă, instanța va soluționa cu prioritate excepția prematurității formulării contestației, excepție invocată de pârâta C. Județeană de Pensii B., pe care o va admite .

Aceasta întrucât potrivit art.149 (1) din Legea nr. 263/2010 deciziile de pensie pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, iar conform alin.(4) a aceluiași articol, deciziile de pensie necontestate în termen de 30 de zile sunt definitive.

Aceste prevederi sunt menționate de C. Județeană de Pensii și în Decizia nr._/2.12.2013(fila 44 dosar) care a fost comunicată reclamantului cu confirmare de primire la data de 13.12.2014 potrivit înscrisului de la fila 88 dosar.

De asemenea, potrivit art.151 alin. 2 ) din același act normativ hotărârile Comisiei Centrale de Contestații pot fi atacate la instanța judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la comunicare.

Rezultă deci, că legiuitorul a prevăzut în mod imperativ posibilitatea de a ataca direct în instanță doar hotărârea Comisiei Centrale de Contestații iar nu și decizia Casei Județene de Pensii.

Nefiind contestată în termen ,decizia nr._/2.12.2013 a rămas definitivă,contestatorul nemaiputând sesiza direct instanța în situația în care, în prealabil, nu s-a adresat Comisiei Centrale de Contestații.

În virtutea rolului activ al instanței, s-au făcut demersuri la Comisia Centrală de Contestații pentru a verifica dacă reclamantul a contestat decizia din 2.12.2013 și dacă această contestație a fost calificată greșit de către pârâtă.

Comisia Centrală de Contestații a înaintat instanței adresa nr. J/550/27.05.2013 (fila 80) prin care a răspuns reclamantului la demersul acestuia adresat Ministrului Muncii și înregistrat la acest minister sub nr._/10.04.2013(filele 81-85 dosar).

Ca urmare, rezultă că reclamantul nu a contestat la Comisia Centrală de Contestații decizia nr._/2.12.2013, adresa înaintată acestei instituții neputând fi luată în considerare câtă vreme a fost emisă anterior emiterii deciziei.

Față de motivele indicate instanța va admite excepția prematurității și, pe cale de consecință va respinge ca prematură contestația formulată de reclamantul V. D. M. împotriva Deciziei nr._/2.12.2013 emisă de pârâta C. Județeană de Pensii B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prematurității și, pe cale de consecință,respinge ca prematură contestația formulată de reclamantul V. D.M., domiciliat în loc. Saucenița, ., împotriva Deciziei nr._/2.12.2013 emisă de pârâta C. Județeană de Pensii B., cu sediul în B., Calea Națională, nr.85, jud.B..

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare,cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din 16.05.2014.

Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,

P. I. P. E., C. D. P. R.

Cu opinie în același sens,

Plecate în C.O. semnează

Președintele completului,

Red. P.I./ 11.08.2014

Tehnodact. P.R./11.08.2014

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 664/2014. Tribunalul BOTOŞANI