Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1375/2014. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1375/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 2810/40/2014
Dosar nr._ Litigiu de asigurări sociale
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1375
Ședința publică din 25.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. C.
Asistenți judiciari E. P.
D. C.
Grefier L. C.
Pe rol pronunțarea asupra litigiului de asigurări sociale privind pe reclamanta A. M. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B..
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 18 noiembrie 2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, când:
TRIBUNALUL
Asupra litigiului de asigurări sociale de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 17 aprilie 2014, reclamanta A. M. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie revizuite drepturile de pensie prin luarea in calcul a tuturor sumelor din adeverința nr.1898/29.01.2014, precum si a tuturor sumelor incluse in adeverința cu nr.8997/06.03.2014 eliberata de către Spitalul Județean de Urgenta Mavromati B.. A înțeles să formuleze contestație împotriva Deciziilor de pensionare nr._/27.03.2014 si a Deciziei nr._/13.05.2014 emise de CJP B. prin care nu i s-au luat in calcul la stabilirea pensiei toți anii si toate sporurile din adeverințele depuse de ea o dată cu depunerea dosarului de pensie cât și împotriva Hotărârii Comisiei Centrale de Contestații în mnăsura în care va fi emisă .
În motivarea Deciziei nr._/27.03.2014, se arată că:
1. adeverința nr.1898/29.01.2014 nu s-a valorificat la stabilirea pensiei, deoarece nu corespunde art.128.alin.2 din HG 257/2011.
Conform art.5,alin.2 din Decretul 389/1992 "nedepunerea contribuției pentru asigurările sociale de stat, nu afectează plata drepturilor de asigurări sociale cuvenite celor asigurați."
2.Sporul pentru activitatea desfășurata in zilele de repaus săptămânal si sumele brute reprezentând plata cu ora nu au fost valorificate deoarece nu se regăsesc in anexa nr.15 din HG 257/2011
Studiind adeverințele depuse odată cu dosarul de pensionare a identificat adeverința cu nr.8997/06.03.2014 eliberata de către Spitalul Județean de Urgenta Mavromati B., unde la pagina 3 se regăsesc sumele reprezentând plata cu ora si sporul pentru activitatea desfășurata in zilele de repaus săptămânal.
În adeverința menționată mai sus, angajatorul confirmă că a realizat aceste sporuri, menționând și cadrul legal sub imperiul cărora au fost acordate respectivele sporuri.
C. Județeană de Pensii B. a încălcat principiul contributivității enunțat la art.2, litera c din Legea nr.263/2010, potrivit căruia "drepturile de asigurări sociale se cuvin in temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite."
Valorificarea în recalcularea pensiei si a sporului pentru ore suplimentare, care reprezintă o majorare a salariului tarifar pentru lucru prelungit peste programul normal de lucru, este confirmată și în interpretarea data prin Decizia nr.5/2010 a ICCJ pentru examinarea recursului in interesul legii cu privire la stabilirea si recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea in considerare a formelor de retribuire obținute in regim de lucru prelungit, potrivit căreia, sumele plătite pentru munca prestata de foștii salariați in regim de lucru prelungit se au in vedere la stabilirea si recalculare pensiilor din sistemul public.
În data de 21.05.2014 a mai primit Decizia nr._/13.05.2014, prin care la motivare din nou nu i-au fost luate în calcul o . perioade și în care se arată că :"În urma aplicării prevederilor regulamentului privind contestarea deciziilor si a modului de stabilire a drepturilor de pensie, se revizuiește Decizia nr._/27.03.2014.
A cerut obligarea Casei de Pensii să îi revizuiască și Decizia_/13.05.2014 ținând cont de același principiu al contributivității enunțat la art.2, litera c din Legea nr.263/2010, și să îi ia in calcul la stabilirea pensiei:
- adeverința nr.98/02.02.2011 emisa de Scoală cu clasele l-VIII F. Moldovei, pentru perioada 01.09._69
- perioada 01.10._84 cu sumele de 658 lei/luna, înscrise in adeverința nr.8997/06.03.2014 emisa de către Spitalul Județean Mavromati B.
În dovedirea acțiunii a depus, în copie, înscrisuri: decizii, adeverințe, carnet de muncă.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii nr.263/2010, literele d și g.
Pârâta C. Județeană de Pensii B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Prematuritatea formulării cererii de chemare în judecată a C.J.P. B., din următoarele considerente:
În conformitate cu art.149 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice București.
Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.
Având în vedere dispozițiile legale arătate mai sus, contestatoarea a depus la C. Județeană de Pensii B., Contestația înregistrată sub nr._/24.04.2014, care a fost înaintată Comisiei Centrale de Contestații din cadrul C.N.P.P. cu Procesul-verbal nr._/16.05.2014.
În temeiul art.151 din lege, hotărârile Comisiei Centrale de Contestații, se comunică persoanelor în cauză și caselor, teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale interesate, după caz, în termen de 5 zile de la adoptare.
Hotărârile prevăzute la art 150 alin. (3) pot fi atacate ta instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Potrivit dispozițiilor art.150, alin.(3) din Legea nr.263/2010 în soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații adoptă hotărâri.
(4) Termenul de soluționare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.
Acest termen, în literatura de specialitate, este încadrat ca fiind un termen de recomandare, ori, dacă legiuitorul ar fi intenționat să sancționeze nesoluționarea contestațiilor în termen de 45 de zile, așa cum prevăd dispozițiile art.150 alin.(4) din Legea nr.263/2010, ar fi completat dispozițiile articolului sus-menționat cu norme imperative a căror respectare s-ar fi impus obligatoriu, fără a fi admisă nici o derogare sub amenințarea sancțiunii.
Teoria Generală a Dreptului definește norma de recomandare ca fiind o normă care prevede o anumită conduită pe care statul o recomandă unor organe ale sale sau unor cetățeni.
Interpretarea conform căreia, în cazul neparcurgerii procedurii prealabile obligatorii, titularul dreptului la pensie ar fi împiedicat de a se adresa justiției, cu încălcarea art.21 și, în subsidiar, a art.44 din Constituție, Curtea Constituțională prin Decizia nr.956/13.11.2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 și 151 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, reține că, reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanțelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea Comisiei Centrale de Contestații în procedura de soluționare a acestora.
Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestații rară a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din fața instanțelor de judecată și, numai în situația când nu sunt mulțumiți de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanței de judecată.
O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând prin ea însăși atingere dreptului de acces liber la justiție, chiar dacă are caracter obligatoriu, atâta timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată.
Este evident lacunară interpretarea potrivit căreia pensionarul nu ar putea niciodată supune controlului judiciar hotărârea Comisiei Centrale de Contestații.
Prin Decizia nr.956/13.11.2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 și 151 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa, că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări. -
În concluzie, trebuie avut în vedere constatările Curții, care „ apreciază că dispozițiile art. 151alin.(2) din Legea nr.263/2010 sunt constituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul M...I. și S.R.I. nu împiedică accesul la justiție".
Pe cale de consecință, consideră că acțiunea formulată împotriva C.J.P. B. este prematură, având în vedere și faptul că, la instanța competentă se înregistrează contestațiile împotriva Hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice și nu împotriva deciziilor de pensie emise de către instituția noastră, iar contestatoarea, Iară a lua cunoștință de conținutul hotărârii s-a ante-pronunțat, considerând iară temei, că această contestație a fost respinsă.
A menționat că până la această dată hotărârea Comisiei Centrale nu le-a fost comunicată.
Pe fond, prin Cererea nr.2738/10.03.2014, contestatoarea a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, în baza următoarelor documente:
- Carnetul de muncă ..Z. nr._, în original și copie
- Adeverința nr._/10.03.2014, eliberată de CJ.P. B. - Direcția Economic, Stagii de Cotizare și Arhive
- Diploma universitară Nr._/4056 și Foaia matricolă, eliberate de Facultatea de medicină Iași
- Decizia nr.307/2014 eliberată de Spitalul Județean Mavromati B.
- Adeverința nr.8997/06.03.2014 eliberată de Spitalul Județean Mavromati B.
- Adeverința nr._/l 6.06.2011 eliberată de DASPC B.
- Adeverința nr.1898/29.01.2014 eliberată de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „SF.M." Iași
- Adeverința nr.2217/24.04.2013 eliberată de Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc
- Adeverința nr.98/02.02.2011 eliberată de Școala cu clasele I-VIII D. Guști - F. Moldovei, jud. Suceava
- Certificatul de naștere ..r. numărul_
- Certificatul de căsătorie .. numărul_
- Cartea de identitate . numărul_.
În baza acestor înscrisuri, la data de 27.03.2014, C. Județeană de Pensii B. emite în baza prevederilor Legii nr.263/2010 Decizia nr._/27.03.2014, prin care este admisă cererea de înscriere la pensie .
În motivarea acestei decizii se precizează:
- nu s-a valorificat la stabilirea drepturilor Adeverința nr.1898/29.01.2014 întrucât nu corespunde prevederilor art.128 alin.(2) din H.G. nr.257/2011 și așa cum se precizează de altfel în conținutul acesteia, se menționează că unitatea nu a reținut și virat contribuția de asigurări sociale
- sporul pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal și sumele brute reprezentând plata cu ora, nu au fost valorificate întrucât nu se regăsesc în Anexa nr.15 din H.G. nr.257/2011.
În baza prevederilor art.128 alin.(2) din H.G. nr.257/2011: „Pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, în care o persoană a cumulat două funcții, la stabilirea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete, după caz, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare funcției de bază."
Se pot valorifica la stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie, conform prevederilor art.165 alin (2) din lege „...sporurile cu caracter permanent care, după data de 01.04.1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare".
Conform prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art.165, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:
- salariile brute, până la data de 01.07.1977;
- salariile nete, de la data de 01.07.1977 până la data de 01.01.1991;
- salariile brute, de la data de 01.01.1991.
(2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.(l) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 01.04.1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
La stabilirea punctajului mediu anual nu sunt luate în calcul deoarece nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001:
- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife ori cote procentuale
- participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice
- premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite
- recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate
- diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer
- drepturile de autor
- drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă
- al treisprezecelea salariu
- formele de retribuire definite sub sintagma „plata cu ora", acordate cadrelor didactice și specialiștilor din producție sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfășurate în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nuse justifică înființarea unor posturi
- formele de retribuire pentru „orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru
- sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor
- indemnizațiile de muncă nenormată
- compensațiile acordate conform Decretelor nr.46/1982 și nr.240/1982
- alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Urmare a Contestației depuse de către reclamantă la data de 24.04.2014 - în baza procedurii de lucru privind soluționarea dosarelor de pensii contestate, conferite prin Adresa Casei Naționale de Pensii Publice nr.H50/DI/09.05.2011, modificată și completată prin Adresa C.N.P.P.. nr. B/68AC/13.01.2014 - împotriva Deciziei nr._/27.03.2014 a determinat revizuirea sub toate aspectele a modului de stabilire și plată a dreptului de pensie, în urma revizuirii (n.n. în baza Referatului nr.4951/12.05.2014) fiind emisă Decizia nr._/13.05,2014 de revizuire în baza art.107 din Legea nr.263/2010.
Astfel, conform acestei decizii:
- cuantumul drepturilor 2.472 lei/lună (punctajul mediu anual = 3,_ puncte)
- drepturile au fost stabilite (modificate) începând cu data de 10.03.2014
- vârsta la data pensionării 65 ani
- stagiul total de cotizare realizat 44 ani 2 luni și 9 zile.
Față de decizia anterioară se remarcă o diminuare de punctaj de la 3,_ puncte, la 3,_ puncte și o diminuare cu 17 lei a cuantumului pensiei, generat de corectarea deciziei inițiale sub următoarele aspecte:
-s-au îndepărtat de la calculul stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual Adeverința nr.98/02.02.2011 emisă de Școala cu Clasele I-VI1T „D. Gusti" F. Moldovei, pentru perioada 01.09._69 întrucât nu au fost respectate prevederile art.11 alin. (2) din Decretul nr.92/1976 și art.124 alin.(l) literele b,c,d,f din H.G. nr.257/2011.
-s-au îndepărtat de la calculul punctajului mediu anual pentru perioada 01.10._84 sumele de 658 lei/lună, înscrise în Adeverința nr. 8997/06.03.2014, emisă de Spitalul Județean „Mavromati" B., întrucât în cuprinsul acesteia se precizează că aceste sume reprezintă contravaloarea indemnizației pentru un contract civil, pentru care nu s-a reținut și virat CAS, fiind astfel încălcat principiul contributivității stabilit prin art.2 litera „c" din Legea nr.263/2010.
- s-a inclus în salariul de bază indemnizația reprezentând responsabilitatea actului medical pentru perioada 01.09._93 (înscrisă în carnetul de muncă), asupra căreia se aplică sporul de vechime în muncă, întrucât începând cu data de 01.09.1992 se prevede ca acesta să fie inclus în salariul de bază conform Notei M.S. și M.M. nr._/14.10.1992 și H.G-. nr.281/1993 Anexa II - Nota, pct.1
- s-a corectat valoarea orelor de gardă pentru lunile 03/1991 - 4884 lei; 06/1991 -_ lei; 11/1992 -_ lei; (până la retribuția tarifară orară), în conformitate cu prevederile Legii nr.10/1972 art.122 Codul Muncii; Legea nr._ Anexa nr.V cap.II; HG.nr.307/25.04.1991 art.17 alin (4); H.G.nr._.06.1993 art.17 alin. (4).
- pentru luna 03/2001 s-a corectat salariul valorificat la stabilirea punctajului mediu anual din_ lei (greșit), în_ lei (corect).
Față de toate acestea consideră că în mod corect, prin Decizia nr._/27.03.2014, C. Județeană de Pensii B. nu a valorificat înscrisurile din Adeverința nr. 1898/29.01.2014 eliberată de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „SF.M." Iași, precum și sumele cu titlul de spor pentru activitatea desfășurata în zilele de repaus săptămânal și sumele brute reprezentând plata cu ora, întrucât aceste venituri nu constituie sporuri cu caracter permanent, conform Anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, aprobate prin H.G. nr.257/2011 și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01,04.2001.
Având în vedere că prin Decizia de revizuire nr._/13.05.2014, au fost eliminate unele erori strecurate în calculul drepturilor inițiale, care au fost generate de acordarea unor categorii de drepturi salariale pentru care nu s-au reținut contribuții de asigurări sociale - și pe cale de consecință nu pot fi valorificate la stabilirea dreptului de pensie, întrucât s-ar aduce atingere principiului contributivității, conferit de legislația sistemului public de pensii - consideră că drepturile de pensie au fost corect stabilite, cu respectarea întocmai a legislației specifice și a normelor metodologice de aplicare, fapt pentru care se impune respingerea contestației, ca fiind nefondată.
În dovedirea susținerilor au depus, în copie, înscrisuri: decizii, punctaje anuale, date privitoare la activitatea în muncă, buletin de calcul, adeverințe, carnet de muncă, etc.
În drept, și-au întemeiat susținerile pe dispozițiile Legii nr.263/2010, H.G. nr.257/2011 și Codul de Procedură Civilă.
Tribunalul retine potrivit art. 248 din NCPC că nu este dată excepția prematurității intrucât asa cum a arătat chiar CJP în întâmpinare reclamanta a înțeles să conteste decizia emisă de pârâtă la 17 martie 2014, contestația fiind înregistrată la 24 aprilie 2014 .Prezenta cererea fost introdusă la data de 25 iunie 2014 petenta așteptând curgerea termenului de 50 de zile stabilit de art. 150 si urmatoarele din Legea 263 din 2010 .
Analizând actele și lucrările dosarului pe fondul cauzei instanta retine că la data de 10 martie 2014 reclamanta s-a adresa CJP B. solicitând acordarea pensiei pentru limită de vârstă atașând în acest sens carnetul de munca si respectiv mai multe adeverințe privind veniturile realizate .
Prin decizia din 17 martie 2014 CJP B. admite solicitarea reclamantei și dispune acordarea drepturilor de pensie începând cu data de 10 martie 2014 . În motivare se arata că Adeverința 1898 din 29 ianuarie 2014 nu a fost valorificată la stabilirea pensiei deoarece nu corespunde art. 128 alin 8 din HG 257/ 2011. S-a mai consemnat că nu a fost luat în considerare sporul pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal și sumele brute reprezentând plata cu ora deoarece nu se regăsesc in Anexa 15 din HG 257 din 2011 (file 78 ,79 dosar).
La data de 13 mai 2014 este emisă decizia de revizuire a drepturilor de pensie în care se consemnează că se indepartează de la calculul stagiului de cotizare si a punctajului mediu anual Adeverința 98 din 2 februarie 2011 emisă de Școala din F. Moldovei ,pentru perioada septembrie 1968- martie 1969 întrucât nu au fost respectate prevederile art 11 alineatul 2 din Decretul 92 din 1976 și art. 124 literele a ,b ,c, d ,e și f din HG 257 2011 . A fost îndepărtată de la calculul punctajului mediu anual perioada 1 octombrie 1983- 1 ianuarie 1984 pentru sumele nete de 650 de lei pe lună înscrisă în adeverinta 8997 din 6 martie 2014 emisă de Spitalul Județean Mavromati B. întrucât în cuprinsul acesteia se precizeaza ca pentru aceste sume reprezentând contravaloare indemnizație pentru contract civil nu s-a reținut și virat CAS.La punctele 3 4 și 5 s-a mai consemnat că trebuie luate in considerare indemnizația privind responsabilitatea actului medical ,valoarea orelor de gardă și salariul corectat pentru luna martie 2011.
În ceea ce privește adeverința nr. 98 din 2 februarie 2011 ce a fost emisă de Scoala din Fundul Moldovei se observă că in aceasta s-a consemnat că în intervalul 1 septembrie 1968-31 martie 1969 reclamanta a desfășurat o activitate în funcția de profesor necalificat obținând o . venituri pentru care s-a reținut și virat contribuția pentru asigurări sociale . S-a menționat în decizia de revizuire ca nu se ia în considerare această adeverință întrucât nu sunt respectate prevederi ale Decretului 92/1976 respectiv ale Hotărâri de Guvern 257 / 2011.
Din adeverința ce se află în copie la fila 8 dosar rezultă că a fost emisă la data de 2 februarie 2011 . La această dată nu mai erau în vigoare prevederile Decretului 92/ 1976 acesta fiind abrogat începând cu data de 31 ianuarie 2011. Nici HG 257 din 2011 nu este aplicabil acestui act intrucat asa cum s-a arătat mai sus adeverința a fost emisă la 2 februarie 2011 iar HG 257 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 28 martie 2011. În plus potrivit art 2 litera c din Legea 263 / 2010 trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie veniturile pentru care au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale . Din actul 98/2011 eliberat de angajator rezultă că s-a reținut și virat contribuția pentru asigurări sociale pentru veniturile realizate în intervalul 1 septembrie 1968 -31 martie 1969.
În privința adeverinței 8297 din 6 martie 2014 ce se află în copie la filele 13-15 dosar a menționat CJP B. că nu trebuie luate în considerare sumele reprezentând spor pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal și în zilele în care conform dispozițiilor legale nu se lucrează, sumele brute reprezentând ore cu plată si respectiv sume reprezentând ore de gardă pentru intervalul 1 octombrie 1983-1 decembrie 1983 . În legătură cu cele două sporuri a consemnat CJP B. că acestea nu trebuie luate in considerare intrucât nu sunt consemnate în Anexa 15 din HG 257 din 2011. Totuși angajatorul în actul întocmit a consemnat că aceste sume au fost acordate în baza dispozițiilor art 71 din Legea 57 /1993 respectiv HG 307 din 1991 și în temeiul HG 281 / 1993 art. 9 și art 17 alin 1 .
În HG 257 / 2011 Anexa 15 la punctul IV s-a stabilit că trebuie luate în considerare pentru stabilirea drepturilor de pensie și alte sporuri acordate de către ministerele de resort conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-au datorat și reținut contribuția de asigurări sociale . Or atâta timp cât angajatorul a consemnat actele normative în temeiul cărora au fost acordate cele două sporuri cat si faptul că s-a reținut și virat contribuția de asigurări sociale pentru acestea rezultă că trebuie valorificate cele două sporuri din adeverința 8997 .
În legătură cu sumele reprezentând ore de gardă în mod corect parata nu a luat în considerare mențiunile din Adeverinta 8997 pentru intervalul 1 octombrie 1983 - 31 decembrie 1983 intrucât angajatorul a confirmat că pentru aceste sume nu au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale .
Din decizia_ din 13 mai 2014 rezultă că pârâta in mod greșit nu a luat în considerare sumele evidențiate la punctele 3 ,4 și 5 de motivare respectiv indemnizația reprezentând responsabilitatea actului medical pentru perioada 1 septembrie 1992- 1 iunie 1993 iar valorile sumelor reprezentând ore de gardă pentru 3 luni din intervalul 1991 - 1992 cât și salariu pentru luna martie 2011 au fost consemnate în mod greșit mai mici . Rezultă așadar că și aceste sume astfel cum sunt menționate la punctele 3, 4 și 5 din Decizia din 13 mai 2014 trebuie să constituie temei al stabilirii drepturi de asigurări sociale.
Reclamanta a solicitat luarea în considerare și a adeverinței 1898 din 29 ianuarie 2014 chiar dacă nu au fost plătite contribuțiile de asigurări sociale invocând art 5 alineatul 2 din Decretul 389 din 1992 . Însă Legea 263 / 2010 în temeiul căreia au fost acordate drepturi de asigurări sociale la 17 martie 2014, stabilește prin articolul 2 litera c că trebuie luate în considerare doar sumele pentru care s-au virat contribuția de asigurări sociale . Articolul 5 alineatul 2 din Decretul 389 din 1992 nu poate fi interpretat în sensul că se iau în considerare toate sumele pentru care nu trebuiau plătite contribuții de asigurări sociale ci doar sumele pentru care trebuiau plătite aceste contribuții dar din diferite motive legate de atitudinea angajatorului acestea nu au fost depuse.
În consecință tribunalul va admite în parte contestația.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prematurității.
Admite în parte contestația formulată de reclamanta A. M., CNP_, cu domiciliul în municipiul B., ..7, ., ., împotriva deciziilor nr._ din 27.03.2014 și nr._ din 13.05.2014 emise de CJP B., CUI_, cu sediul în municipiul B., ..85, județul B..
Anulează Deciziile nr._ din 27.03.2014 și nr._ din 13.05.2014 privind pe reclamantă.
Obligă pârâta CJP B. să emită o nouă decizie de pensie pentru limită de vârstă cu luarea în considerare a:
- Adeverinței nr. 98 din 02.02.2011 emisă de Școala cu clasele I-VIII D. Gusti F. Moldovei Județul Suceava
- Adeverinței nr. 8997 din 06.03.2014 eliberată de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” B. cu privire la sumele reprezentând spor pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus sau în zilele libere legale și respectiv sumele reprezentând ore cu plată,
- Sumelor stabilite la punctele 3,4 și 5 din motivarea Deciziei_ din 13.05.2014
cu acordarea drepturilor de pensie astfel recalculate începând cu data de 10.03.2014.
Respinge capetele de cerere formulate de reclamantă privind luarea în considerare a sumelor din Adeverința 1898 din 29.01.2014 și a respectiv a sumelor aferente intervalului 01.10._84 din Adeverința 8997 din 06.03.2014 .
Executorie de drept.
Prezenta poate fi atacată numai cu apel în 30 zile de la comunicare.
Apelul trebuie depus la Tribunalul B..
Pronunțată în ședință publică azi 25.11.2014
Președinte, Grefier,
C. M. C. L.
Cu opinie în același sens,
Asistenți judiciari
P. E., C. D.
Red. C.M./30.12.2014
Tehnored. C.L./30.12.2014
4 ex.
← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1379/2014.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1165/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|