Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1280/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 1280/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 1850/40/2014

Dosar nr._ Litigiu de muncă

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1280

Ședința publică din 11.11.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. C.

Asistenți judiciari E. P.

D. C.

Grefier L. C.

Pe rol pronunțarea asupra litigiului de muncă privind pe reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. Națională Poșta Română S.A. București.

Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 4 noiembrie 2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, când:

TRIBUNALUL

Asupra litigiului de muncă de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 24 aprilie 2014, reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. Națională Poșta Română S.A. București a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei la calcularea si la plata salariilor compensatorii ce se cuvin, care se stabilesc conform vechimii în muncă, în baza prevederilor art.4 din Decizia din 05.09.2013 și art.7 din OUG 36/2013;

- obligarea pârâtei ca suma respectivă să fie indexată cu indicii de inflație.

În motivare a arătat că, în fapt, a fost angajat al . R. SA-OJP B., din anul 1982. Pe toata perioada cât a desfășurat activitatea la CNPR a dus la bun sfârșit sarcinile de serviciu, nu a avut sancțiuni sau alte abateri.

În anul 2013 a fost adoptată o Hotărâre a Consiliului de Administrație nr. 175/14.06.2013 pentru planul de disponibilizare a salariaților din cadrul companiei CN Posta R. SA, prin reducerea posturilor din organigrama companiei.

La data de 14.08.2013 a fost încheiat un proces verbal intre angajator CN Posta R. SA și salariații reprezentanți de Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (sindicat care nu a ținut cu salariații), pentru stabilirea criteriilor avute in vedere la aplicarea efectiva a reducerii de personal.

După organizarea unor testări si verificări care au întrunit mai mult sau mai puțin condițiile stabile au fost emise decizii pentru anumite persoane care posibil au fost hotărâte anterior pentru disponibilizare, fără ca aceste persoane să aibă cunoștință.

Unul din posturile avute in vedere a fost si cel ocupat de el.

Prin decizia nr. 5708/05.09.2013 art. 1, se aduce la cunoștința faptul ca începând cu data de expirării termenului de preaviz a fost concediat din motive care nu țin de persoana salariatului conform art. 65-66 din Codul Muncii.

În decizie apare mențiunea că disponibilizarea se face si cu aplicarea prevederilor Contractului Colectiv de munca care este încheiat pentru perioada 2008-2018 cu completările ulterioare dar și a prevederilor OUG nr. 36/2013 privind aplicarea pentru perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate in baza planurilor de disponibilizare.

După data emiterii deciziei, emitentul C. Naționala Posta R. SA nu a mai respectat obligațiile asumate in contextul acesteia și nici prevederile actelor normative ce au fost menționate chiar de către aceasta.

Art. 4 din decizie prevede că "salariatul disponibilizat are dreptul la plați compensatorii plătibile in rate lunare egale echivalente cu salariul de baza aferent ultimei luni anterioare concedierii, in conformitate cu prevederile art. 26.3 din contractul colectiv de muncă, modificările si completările ulterioare precum și in conformitate cu prevederile OUG nr. 36/2013. Cuantumul plaților compensatorii, salariilor compensatorii și condițiile de acordare vor fi comunicate ulterior salariaților disponibilități după ce aceasta va prezenta CN Posta R. SA decizia privind stabilirea dreptului la venitul de completare si Decizia privind stabilirea dreptului de indemnizație de șomaj, eliberate de Agenția pentru Ocuparea Forței de Munca". Deciziile privind venitul de completare și decizia de la șomaj au fost trimise către CN Posta R. SA, dar nu a primit nici un răspuns și nici plata salariilor. În țară au fost cazuri similare și nu au obținut aceste sume decât după acționarea in judecata a pârâtei, deci se observă reaua credința în îndeplinirea unor lucruri care au fost stabilite anterior și care trebuiau duse la îndeplinire.

Conform art. 26 din CCM pe unitate prevede faptul că în condițiile în care CNPR va dispune concedieri colective, salariații concediații vor beneficia de salarii compensatorii în funcție de vechimea totala în sistemul de posta, așa cum a fost stabilit în tranșe.

Art. 7 din OUG 36/2013 prevede: - persoanele concediate in condițiile prezentei ordonanțe de urgenta beneficiază de următoarele drepturi:

a) indemnizație de șomaj, stabilita potrivit reglementarilor legale in vigoare,

b) venit lunar de completare,

c) plați compensatorii acordate de către operatorii economici din bugetele de venituri si cheltuieli ale acestora in conformitate cu prevederile contractelor colective sau individuale de munca aplicabile.

La data de 16.01.2014 Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România face o adresa către Directorul General, prin care se atrage atenția ca CNPR se confrunta cu o lipsa de personal in mediul urban cat si in mediul rural si solicita angajarea de personal.

Art. 31.1 din CCM prevede clar ca nu se pot face angajări noi timp de 9 luni de la data concedierii acestora.

A menționat că nu au dorit eliberarea din funcție, au fost oarecum puși cu toții în fața unui fapt împlinit și nici măcar nu se acorda drepturile de care trebuia să beneficieze, respectiv salariile compensatorii.

Dacă sunt bani pentru noi angajări înseamnă că se pot găsi și pentru plățile care le solicită prin cererea formulată.

Știe că pentru a se putea adresa instanței trebuie respectată o procedură prealabilă, el s-a adresat unui mediator și i-a fost eliberat un certificat de informare, nu dorește să încerce o mediere motivat de aspectul că a încercat să ia legătura cu pârâții dar nu se poate rezolva nimic decât amânări, purtări pe drumuri.

În dovedirea acțiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei. A depus, în copie, înscrisuri: carnet de muncă, act adițional, extras din CCM, proces-verbal, adrese.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 53/2003 republicată art. 268/269, CCM art. 26 al. 2 valabil 2008/2018 si art. 7 din OUG 36/2013, art. 4 din decizia emisă de CN Poșta Romană SA

Pârâta S.C. ,,C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ” S.A. București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, iar pe fond a cerut respingerea acesteia.

A invocat excepția prematurității formulării acțiunii, motivat de faptul că potrivit art. 26.3 alin 2 din Contractul Colectiv de Muncă, în situația în care sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate pe baza planurilor de disponibilizare, C. Națională Poșta Română S.A. plătește numai salariaților disponibilizați în baza O.U.G. nr. 36/2013 care îndeplinesc condițiile de acordare a salariilor compensatorii potrivit art. 26.3. alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă, doar diferența dintre suma reprezentată de totalul salariilor compensatorii la care au dreptul potrivit art. 26.3 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă și suma reprezentând totalul drepturilor bănești la care are dreptul conform O.U.G nr. 36/2013. Plata diferenței se face în rate egale, echivalente cu:

- diferența dintre salariul de bază la care a avut dreptul în ultima lună anterioară concedierii și venitul de completare acordat de O.U.G nr. 36/2013 și se va acorda în luna imediat următoare celei în care încetează plata drepturilor reprezentând indemnizația de șomaj.

- salariul de bază la care a avut dreptul în ultima lună anterioară concedierii și se va acorda în luna imediat următoare celei în care încetează plata drepturilor prevăzute de O.U.G nr. 36/2013, pentru restul rămas de plată în condițiile prezentului alineat.

Se poate observa faptul că reclamantul are dreptul la o eventuală diferență reprezentând salarii compensatorii în luna următoare încetării plății indemnizației de șomaj.

Prin urmare apreciază că cererea de chemare în judecată a fost formulată prematur, deoarece salariile compensatorii se acordă sub formă de diferență în prima fază la încetarea plății indemnizației de șomaj, respectiv după încetarea plăților conform OUG 36/2013 (venitul în completare).

Pe fondul cauzei au arătat că la data de 10.03.2014 între C. Națională Poșta Română S.A și Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România au fost parafate „ Normele de aplicare a actelor adiționale la Contractul Colectiv de Muncă 2008-2018, nr. 101/3454-328/07.06.2013 și nr. 101/5252-441/29.08.2013" prin care se stabilește cuantumul plăților compensatorii de care beneficiază persoanele disponibilizate colectiv.

Consideră astfel că acțiunea promovată de reclamant a rămas fără obiect.

În dovedirea susținerilor a depus înscrisuri.

Prin încheierea de ședință din 23.06.2014 a fost respinsă excepția prematurității formulării acțiunii motivat de faptul că nu este stabilit un termen de la care reclamantul poate formula acțiunea.

În temeiul art. 22 din NCPC instanța a solicitat relații de la AJOFM B. și respectiv de la angajator în legătură cu venitul de completare și respectiv plățile compensatorii.

Pe fondul cauzei reține tribunalul că raporturile de muncă dintre părți au încetat la data expirării termenului de preaviz în octombrie 2013 potrivit deciziei nr.5709 din 5 septembrie 2013 emisă de CN Poșta Română SA. În art.4 din decizia menționată angajatorul a consemnat că fostul salariat are dreptul la plăți compensatorii plătibile în rate lunare egale sau salarii compensatorii plătibile în rate lunare echivalente cu salariul de bază aferent ultimei luni anterioare concedierii în raport cu prev.art.26 pct.3 alin.1 – 4 din CCM 2008 – 2011 modificate prin actul adițional 101/2013 și actul adițional_ precum și în conformitate cu prevederile OUG 36/2013. Reclamantul s-a adresat instanței apreciind că aceste salariile compensatorii i se cuvin deja întrucât pe de o parte ar fi aplicabile prevederile art.7 din OUG 36/2013, iar pe de altă parte din informațiile publice rezultă că CN Poșta Română SA beneficiază de fondurile necesare corespunzătoare acestor plăți atâta timp intenționează să angajeze personal nou .

Instanța observă că raporturile de muncă dintre părți erau guvernate la data concedierii de prevederile CCM 2008 – 2018 așa cum au fost modificate prin actul adițional nr.101/3454 din 7.06.2013 ( fila 18 ds.). Conform acestui act adițional la art.26 pct.3 privind salariile compensatorii s-au introdus noi alineate prin care s-a stabilit că aceste salarii se vor plăti începând cu luna imediat următoare celei care încetează plata drepturilor reprezentând indemnizația de șomaj și respectiv începând cu luna următoare celei în care încetează plata drepturilor prevăzute de OUG 36/2013 pentru restul rămas de plată. Reclamantul a făcut trimitere de altfel la actul normativ ce reglementează procedura de concediere a salariaților din cadrul CN Poșta Română invocând că prin art.7 din OUG 36/2013 legiuitorul delegat a stabilit că alături de drepturile bănești indicate în actul normativ salariaților concediați trebuie să li se plătească și salariile compensatorii potrivit contractelor colective de muncă încheiate.

C. M. ar fi avut dreptul la plata salariilor compensatorii într-o singură tranșă imediat după concediere doar în situația în care art.26 pct.3 nu ar fi fost modificat prin actul adițional_ . În condițiile în care actul colectiv de muncă a fost modificat în sensul stabilirii plății salariilor compensatorii după o anumită procedură ce implică verificarea condițiilor acordării indemnizațiilor de șomaj și a veniturilor lunare de completare rezultă că părțile contractului colectiv de muncă au stabilit că foștii salariați ai CN Poșta Română SA nu au dreptul la plata salariilor compensatorii într-o singură tranșă imediat după concediere. Expresia de voință a părților partenere în cadrul acordului colectiv este în acest sens lipsită de echivoc și este obligatorie atât pentru reclamant cât și pentru instanța ce soluționează cauza în virtutea principiului stabilit în art.229 din Codul muncii privind obligativitatea efectelor clauzelor negociate întocmai ca legea în raporturile dintre părți.

Pe de altă parte din Dispozițiile nr._ și_ din 29.11.2013 rezultă că petentul beneficiază de indemnizație de șomaj și venit lunar de completare în sumă de 566 lei până la data de 03.11.2015 . Din adresa CNPR rezultă că începând cu luna următoare expirării perioadei de acordarea indemnizației de șomaj reclamantul beneficiază de un rest de plăți compensatorii în sumă de 8916 lei net ce va fi plătit în 12 rate lunare în cuantum de 184 lei și respectiv în alte 8 rate lunare în sumă de 750 lei și o rată în sumă de 708 lei ,după expirarea perioadei în care primește venit lunar de completare .

Cum pretenția reclamantului C. M. trebuie să privească exclusiv modul de aplicare a CCM 2008 – 218 indiferent de condițiile de existență sau inexistență a unor fonduri și de posibilitatea efectuării a unor noi angajări de către pârâtă, rezultă că solicitarea acestuia privind acordarea salariilor compensatorii într-o singură tranșă este nefondată și va fi respinsă ca atare.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prematurității formulării acțiunii.

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C. M., CNP_, cu domiciliul în satul și ., în contradictoriu cu pârâta S.C. ,,C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ” S.A. București, CUI RO_, cu sediul în municipiul București, Bulevardul Dacia, nr.140, sector 2.

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din 11.11.2014.

Președinte, Grefier,

C. M. C. L.

Cu opinie în același sens,

Asistenți judiciari

P. E., C. D.

Red. C.M./12.12.2014

Tehnored. C.L./12.12.2014

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1280/2014. Tribunalul BOTOŞANI