Acţiune în constatare. Sentința nr. 666/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 666/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 4413/40/2014

Dosar nr._ Litigiu de muncă

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 666

Ședința publică de la 10.06. 2015

Completul compus din:

Președinte – L. L.

Asistent Judiciar - P. E.

Asistent Judiciar - C. D.

Grefier – U. G. D.

Pe rol judecarea litigiului de muncă dintre reclamantul C. G. și pârâta S.C. "H.” S.A. București.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul asistat de av.L. Hurghes, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la al patrulea termen de judecată.

Se constată că prin intermediul registraturii pârâta a depus obiecțiuni la raportul de expertiză prin care invocă excepția inadmisibilității cererii.

Apărătorul reclamantului nu solicită termen pentru studiul înscrisurilor.

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității cererii și obiecțiunile formulate.

Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției deoarece nu a fost invocată odată cu întâmpinarea și arată că temeiul de drept al cererii este Ordinul 50/1990 și nu Ordinul 125/1990.

Instanța constată că obiecțiunile formulate de către pârâtă se referă la faptul că expertul a omis să precizeze dacă s-a achitat contribuția pentru grupa de muncă conform Legii nr.49/1992 și că acestea constituie apărări pe fond nefiind necesară înaintarea obiecțiunilor către expert.

În temeiul art.248 Cod proc.civ. se va soluționa cu prioritate excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă.

Instanța constată că de fapt inadmisibilitatea invocată constituie o apărare a pârâtei în sensul că nu ar avea aplicabilitate în speță Ordinul 125/1990 și că recunoașterea grupei a II a de muncă ar fi condiționată de plata contribuției de asigurări sociale, motiv pentru care va respinge excepția.

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii în sensul de a se constata că perioada de activitate desfășurată de reclamant în intervalul 5.05.1982 – 31.03.2001 se încadrează în grupa I de muncă. Totodată, solicită obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței potrivit modelului indicat în anexa 14 a HG nr. 257/2011, cu cheltuieli de judecată.

În mod corect expertul în concluziile sale a constatat că activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în grupa I de muncă, identificând mediul de lucru, condițiile grele, riscurile la care era supus, condițiile de microclimat nefavorabil.

Or, la încadrarea în grupa I de muncă se au în vedere riscurile și factorii nocivi în care angajații își desfășoară activitatea.

Invocă principiul nediscriminării consacrat de art. 16 din Constituție, Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 141 din Tratatul C.E și a jurisprudenței CEDO.

TRIBUNALUL,

P. cererea introdusă pe rolul Tribunalului B. la data de 16 decembrie 2014 reclamantul C. Grorgel a chemat în judecată pârâta S.C. "H." S.A. București solicitând:

- să se constate și să i se acordarea grupei I sau a-II-a de muncă potrivit Ordinelor M.M.P.S. nr. 50/05.03.1990 și nr. 125/05.05.1990 pentru perioada 5.05.1982 – 31.03.2001 cu indicarea procentului de 100%;

- eliberarea unei adeverinței potrivit modelului indicat în Anexa nr. 14 a H.G. nr. 257/20.03.2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că în perioada 5.05.1982 – 31.03.2001 a fost încadrat cu contract de muncă pentru perioadă nedeterminată pe funcția de electrician instalații turbine hidro la unitatea cu denumirea actuală „H." SA - Sucursala Hidrocentrale Bistrița Piatra N.. Această societate a avut denumirile anterioare de - Întreprinderea Electrocentrale Bistrița Piatra N., RENEL - Filiala Electrocentrale Bistrița Piatra N., Conel - Filiala . H. Bistrița Piatra N. și respectiv societatea H. SA Sucursala H. Bistrița Piatra N..

Pe toată durata angajării a efectuat activități complexe, care rezultă din fișa postului iar condițiile de lucru erau grele datorită riscurilor profesionale de mediu și microclimat la care a fost expus. De aceea, felul activității efectiv desfășurate impunea acordarea grupei I de muncă astfel cum s-a stabilit prin Ordinul MMPS nr. 50/1990.

De altfel, prin contractul de muncă la nivel de unitate din 1990-2006 au fost menționate condițiile de lucru grele, periculoase, cu risc de accidente și boli profesionale, în acest sens fiind stipulate sporurile aferente pentru salariați.

A arătat pe larg că activitatea curentă s-a desfășurat in sistemul energetic național având meseria de baza electrician exploatare și respectiv șef de tură la instalațiile electrice sub tensiune în condiții deosebite de muncă supuse unor riscuri constante. munca a fost prestată în permanență în condiții grele și periculoase în care există risc de accidente, explozii, arsuri, electrocutări, căderi de la înălțime și intoxicare cu substanțe chimice provenite de la baterii de condensatoare și acumulatoare cu acid sulfuric și în unități trafo care conțin cantități mari de ulei. Aceste condiții pot determina pericol de incendiu în caz de defecțiuni care au fost recunoscute cu ocazia încheierii contractelor colective de muncă prin care angajatorul a acordat sporuri, dar fără a stabili și locurile de muncă ce se încadrează în grupe de muncă, potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990.

Activitatea s-a desfășurat și în echipe comune de lucru pentru aceleași instalații electrice cu tensiuni de până la 110.000 volți, executând lucrări de exploatare și întreținere a capacităților de producție, furnizare, transport și distribuție energie electrică, revizie, reparație, de lichidare avariilor și incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune și scoase de sub tensiune, de la data angajării și până în prezent.

Or, potrivit art. 3 al. 2 din Ord. 50/1990 salariații care efectuează lucrări de exploatare și întreținere a capacităților de producție ale societăților a căror angajați beneficiază de grupa I de muncă, beneficiază la rândul lor de grupa a-I-a de muncă, fără a mai fi necesară completarea Ordinului nr. 50/1990.

Ordinul nr. 50/1990 - pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele l și II de muncă în vederea pensionării - a fost emis în baza Legii nr. 3/1977, privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială și în conformitate cu art. 2 din Decretul - Lege nr. 68/1990, pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului. Actul precizează, de asemenea, locurile de muncă, activitățile si categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I si a II-a de munca, în vederea pensionării, act ce a fost completat ulterior.

A subliniat că angajatorul nu a stabilit lista locurilor de muncă periculoase care prezintă riscuri de accidentare și îmbolnăvire profesională ce ar fi determinat potrivit Ordinului nr. 50/1990 încadrarea pe grupe de muncă, însă acest lucru nu este imputabil salariaților.

Potrivit Deciziei nr. 258/20.09.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O asemenea interpretare se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările și modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.

O restrângere a sferei de aplicare a ordinului și crearea de categorii distincte de beneficiari în raport cu situația când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se accepte discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă indiferent de perioada în care au lucrat.

A mai arătat că din fișa postului rezultă că prin natura obligațiilor de serviciu a prestat munca în condiții deosebite în proporție de 100%, activitate ce se încadrează în grupa a-I-a de muncă, potrivit prevederilor Ordinului nr. 50/1990.

În dovedirea acțiunii s-a administrat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtei, expertiză de specialitate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 192 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă și Ordinului MMPS nr. 50/1990.

Pârâta S.C. H. SA București-prin Administrator judiciar EURO INSOL SPRL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea în întregime ca nefondată.

A arătat că ar fi nejustificată susținerea reclamantului că activitatea acestuia

este similară în privința sarcinilor de muncă, condițiilor de muncă si factorilor de risc, cu alte activități deja prevăzute în Ordinul nr. 50/1990 si Ordinul nr. 125/1990.

Reclamantul nu se regăsește în niciuna dintre cele prin anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990, 81 de poziții cuprinse în Lista locurilor de muncă, activităților si categoriilor profesionale încadrate în grupa I de muncă.

Acesta nici nu a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, respectiv nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă, iar împotriva mențiunilor din carnetul de muncă nu se poate face proba cu martori sau expertiza.

In această cauză, expertiza ar fi pur formală, din moment ce ulterior datei de 01.04.2001 au fost efectuate lucrări de modernizare la centralele hidroelectrice, precum și achiziții de echipamente care au fost încorporate în instalațiile hidroenergetice.

De altfel, urmare a schimbării cadrului legislativ în materia protecției muncii - Legea nr. 319/2006 a securității si sănătății în muncă și H.G. nr. 1.146/30.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă - sunt achiziționate anual echipamente individuale de protecție pentru salariații H. S.A..

Iar în dosarul nr. 20._, având ca obiect acordare grupe de muncă pentru salariați ai societății cu locuri de muncă similare, prin Hotărârea Civilă nr. 6.494/26.06.2013 Tribunalul București a respins ca nefondată acțiunea cu obiect similar, soluția fiind menținută de Curtea de Apel București. Tribunalul București nu a încuviințat efectuarea unei expertize în specialitatea protecția muncii, apreciind că, la momentul actual nu se mai poate constata o situație de fapt veche de mai bine de 30 de ani.

S-a subliniat că Decizia Curții Constituționale nr. 87/1999 si Decizia ICCJ nr. 258/2004 se referă la alte aspecte decât cele deduse judecații, reclamantul nefiind în situația juridică cenzurată prin acestea .

Referitor la raportarea la alte categorii de salariați în vederea aplicării prin similitudine a aceluiași tratament arată pârâta că aceasta este aleasă neinspirat, în condițiile în care categoriile de salariați invocate ca model de comparație figurează expres în Listele anexe la Ordinul nr. 50/1990, în cadrul cărora sunt enumerate locurile de muncă, activitățile si categoriile profesionale încadrate în grupa I /a II-a de muncă .

S-a mai susținut în apărare că există diferențe majore între condițiile și sarcinile de muncă ale reclamantului si cele ale salariaților S.C. „Electrica" S.A. sau S.C. „Nucleare Electrica" S.A. ori CN CFR S.A. care au obținut încadrarea în grupa I de muncă .

În legătură cu fiecare dintre situațiile de risc sau condiții periculoase invocate de către reclamant pârâta a susținut că a luat măsuri în vederea înlăturării acestora.

Totodată, pârâta a invocat practica judiciară în materie.

În drept, apărările formulate au fost întemeiate pe disp. art. 205-206 NCPC, Ordinul nr. 50/1990, modificat și completat - pct. 4-8 si 14-15 .

În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și orice alt mijloc de probă a cărui necesitate ar reieși din dezbateri.

Instanța a admis probele solicitate fiind luat și un interogatoriu și efectuându-se inclusiv o expertiză judiciară.

Ca obiective pentru expertiza administrată în cauză s-a urmărit să se verifice la locul de muncă al reclamantului pentru perioada cuprinsă între 05.05._01 existența unui complex de factori constând în zgomot peste limitele maxime admise, câmp electromagnetic, lucru la înălțime, manipularea pieselor grele (turbine, arbori generatoare, stâlpi, subansamble, cabluri electrice, aparataj), stres permanent determinat de responsabilitatea ridicată a activității pentru realizarea siguranței în funcționarea Sistemului Energetic Național și de lucru în subteran, suprasolicitare neuropsihică determinată de lucru sub incidența fostului Decret nr. 400/1981 precum și lucru în regim militarizat introdus prin Decretul nr. 208/1985, riscul de boli profesionale permanente inclusiv riscul de accidente, explozii, arsuri, electrocutări, căderi de la înălțime și intoxicare cu substanțe chimice provenite de la baterii de condensatoare și acumulatoare cu acid sulfuric și în unități trafo care conțin cantități mari de ulei, existența noxelor, suprasolicitarea fizică și nervoasă, riscul deosebit de accidente și boli profesionale în condiții de microclimat nefavorabile în raport de reglementările în vigoare precum și Ordinul nr. 50/1990; să se detalieze condițiile de lucru ale reclamantului pe posturile deținute atât prin perceperea Ia fața locului a activității desfășurate în locul de muncă precizat cât și în funcție de actele depuse Ia dosar și actele din arhiva angajatorului; să se stabilească dacă munca desfășurată de reclamant la locul de muncă din cadrul centralelor hidroelectrice ale angajatorului în perioada cuprinsă între 01.03._01 se încadrează în grupa I sau II de muncă potrivit reglementărilor în vigoare precum și în raport de Ordinul nr. 50/1990 și Ordinul 125/1990; să se determine prin verificarea carnetului de muncă depus la dosar perioada lucrată în condițiile arătate la pct. 1-3.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamantul a fost angajat începând cu data de 05.05.1982 la Întreprinderea „Electrocentrale” Bistrița Piatra N. în funcția de electrician CHE Rogojești. Pe parcurs, această unitate a purtat denumirea de RENEL Filiala Electrocentrale Bistrița Piatra N. respectiv CONEL - Filiala . H. Bistrița Piatra N. și respectiv societatea H. SA Sucursala H. Bistrița Piatra N. ( așa cum rezultă din carnetul de muncă).

În toată perioada reclamantul a avut funcția de electrician exploatare .

P. adeverința emisă sub nr._/12.11.2014, pârâtă a atestat că în perioada 5.05.1982 – 1.04.2001 reclamantul care a avut meseria de electrician exploatare nu a fost încadrat în grupa I sau a II-a de muncă ( f.7ds.).

Apărarea pârâtei că nu s-au achitat contribuțiile sociale aferente grupei I de muncă nu are relevanță întrucât conform art. 5 alin. 2 din Decretul 389/1992 această situație nu afectează plata drepturilor de asigurări sociale cuvenite celor asigurați.

Instanța constată că din interogatoriul administrat la solicitarea reclamantului ( f.38 -39ds.) rezultă că în prezent în cadrul unității există posturi care îndeplinesc cerințele Ordinelor MMPS 50/1990 și 125/1990 de a fi încadrate în grupele I și a II-a de muncă, acestea fiind indicate în Decizia nr.92/2001 și în hotărârile emise de unitate.

Însă în privința criteriilor ce au stat la baza emiterii Deciziei 92 din 16.05.2001 nu s-a făcut nici o precizare în cuprinsul acestei decizii.

La punctul 4 din răspunsul la interogatoriu s-a recunoscut că prin Contractul de muncă la nivel de unitate din 1990-2006 au fost menționate condițiile de lucru grele, periculoase, cu risc de accidente și boli profesionale, în acest sens fiind stipulate sporurile aferente pentru salariați (f.71).

S-a mai arătat la pct. 5 și 6 că unitatea este de acord, „pe bază de probe că munca prestată de reclamant a fost în permanentă în condiții grele și periculoase de zgomot peste limitele maxime admise, câmp electromagnetic, lucru la înălțime, manipularea pieselor grele (turbine, arbori, generatoare, stâlpi, subansamble, cabluri electrice, aparataj), stres permanent determinat de responsabilitatea ridicată a activității pentru realizarea siguranței în funcționarea Sistemului Energetic Național, stres determinat și de lucru în subteran, suprasolicitare neuropsihică determinată de lucru sub incidența Decretului nr. 400/1981 precum și lucru în regim militarizat introdus prin Decretul nr. 208/1985, riscul de boli profesionale permanente, în care există risc de accidente, explozii, arsuri electrocutări, căderi de la înălțime și intoxicare cu substanțe chimice provenite de la baterii de condensatoare și acumulatoare cu acid sulfuric și în unități trafo care conțin cantități mari de ulei. Activitatea s-a desfășurat și în echipe comune de lucru pentru aceleași instalații electrice cu tensiune de până 110.000 volți, executând lucrări de exploatare și întreținere a capacităților de producție, furnizare, transport și distribuție energie electrică, revizie, reparație, de lichidare a ariilor și incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune ori scoase de sub tensiune”.

A mai răspuns unitatea că lista cuprinzând locurile de muncă care ar fi determinat potrivit Ordinului 50/1990 încadrarea în grupe de muncă nu a fost întocmită însă aceasta era în sarcina comună a angajatorului și sindicatului .

Iar la punct. 8 a menționat că este de acord cu faptul că pentru personalul care execută exclusiv lucrări de demontări, decapări, degresări se pot aplica prevederile Ordinului 50/1990 Anexa 2 poziția 184.

Potrivit Deciziei nr.92 emisă la 16.05.2001 în vederea stabilirii perioadelor de încadrare în grupele I și a–II-a de muncă s-a dispus înregistrarea în carnetele de muncă a mențiunilor pentru activitățile desfășurate în anexele la această decizie fără a se indica vreun criteriu care să impună delimitarea condițiilor de lucru.

Instanța va avea în vedere că prin expertiza efectuată în cauză, activitatea reclamantului a fost analizată în raport de fișa postului și atribuțiile de serviciu, expertul constatând că munca a fost prestată în condiții complexe determinat de lucrul sub tensiune; de condițiile impuse activității ( prin reglementări, normative și prescripții tehnice specifice), de competențele profesionale, fizice, medicale și psihice, de condițiile de lucru ( riscuri profesionale, de mediu și microclimat, riscurile ergonomice), de noxele chimice la care a fost supus, de stresul permanent datorat importanței instalațiilor cât și necesității ca ele să fie redate în exploatare într-un timp cât mai scurt în urma defecțiunilor, incidentelor și avariilor, de deciziile dificile pe care trebuia să le ia în termen scurt și conștientizarea riscului de electrocutare; de reglementările și normele riguroase de protecția muncii care trebuiau respectate.

În acest context, a susținut expertul că activitatea reclamantului trebuia să fie încadrată în grupa I de muncă prin asimilare cu poziția 123 din Anexa 1 la Ordinul 50/1990 existând similitudini în ceea ce privește condițiile în care acesta și-a desfășurat activitatea profesională în întreg programul zilnic de lucru. A arătat expertul că date fiind condițiile dificile de muncă pe întreaga durată a timpului de muncă se justifică încadrarea activității acestuia în grupa I de muncă în procent de 100 % pentru perioada 5.05.1982 – 31.03.2001.

Totodată, la soluționarea cauzei instanța va avea în vedere pe lângă concluziile raportului de expertiză și poziția procesuală a pârâtei care la întrebarea 10 („sunteți de acord cu raportul de expertiză în protecția muncă la societatea H. efectuat de expert O. N. anexat la prezentul interogatoriu”) a răspuns afirmativ și anume: „condiționat de renunțarea la cheltuielile de judecată”.

Iar la întrebarea 11 („Sunteți de acord ca să îmi acordați grupa I de muncă în proporție de 100% potrivit Ordinul MMPS nr. 50/1990 anexa 1 poziția 123, 124, 125, 184. Dacă nu îmi acordați grupa I de muncă sunteți de acord să îmi acordați grupa a II de muncă potrivit Ordinului MMPS nr. 125/1990, anexa 2, poziția 111 – 115”) a dat răspunsul: „corelat cu raportul de expertiză, dacă se renunță la cheltuieli”.

Așadar, în fapt a fost de acord să recunoască încadrarea în grupa I însă condiționat de renunțarea la cheltuielile de judecată. O asemenea condiționare nu poate fi însă impusă reclamantului, dreptul procesual cu privire la recuperarea cheltuielilor de judecată fiindu-i garantat de dispozițiile art. 453 și urm. NCPC.

Așa fiind, instanța va admite acțiunea și va constata dreptul reclamantului de încadrare în grupa I de muncă în procent de 100% a activității de electrician exploatare pe care a depus-o în perioada în discuție.

În raport cu disp. art.14 din HG 257/2011 instanța va obliga pârâta să emită reclamantului o adeverință potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre conform modelului cuprins în acest act normativ.

Față de dispozițiile art. 453 alin.1 Cod proc.civ. va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 900 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.

Admite acțiunea formulată de reclamantul C. G., CNP_ domiciliat în localitatea Ștefănești, județul B. prin avocat L. Hurgheș cu sediul profesional la Cabinet de Avocatură din Piatra N., .. 26, județul N. în contradictoriu cu pârâta S.C.H. SA București-prin Administrator judiciar EURO INSOL SPRL, cu sediul în București, .-. 1-5, ., Clădirea Opera Center fax_.

Constată în contradictoriu cu pârâta, dreptul reclamantului de încadrare în grupa I de muncă, în procent de 100% a activității de electrician exploatare desfășurată în perioada 5.05._01.

Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverință potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre, conform modelului prevăzut în Anexa 14 din H.G.nr. 257/2011.

Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverință potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre, conform modelului indicat în Anexa 14 din H.G.nr. 257/2011.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 900 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Obligă pârâta să plătească expertului C. D. F. suma de 2000 lei reprezentând diferență onorariu expert.

Executorie de drept.

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din 10.06.2015.

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

L. L. P. E., C. D. U. D.

Red. L.L. / 11.09.2015.

Dact. D.U. / 14.09.2015 /Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 666/2015. Tribunalul BOTOŞANI