Anulare act. Sentința nr. 1303/2015. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1303/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 1303/2015
Dosar nr._ anulare act
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 decembrie 2015
Președinte – N. T.
Asistent judiciar –D. C.
Asistent judiciar –E. P.
Grefier - C. B.
Sentința civilă nr.1303
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamantul B. P., CNP_, prin S. Învățământului Preuniversitar B., cu sediul în B., .. 10, jud. B., C._, și pârâtul I. Școlar Județean B., cu sediul în B., .. 28, jud. B., CF_.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. M. pentru reclamantul lipsă, lipsind reprezentanta pârâtului.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că, prin serviciul registratură,pârâtul a depus înscrisuri și reclamantul a depus cerere de renunțare la judecată.
Avocat M. M. solicită să se ia act de renunțarea reclamantului la judecata contestației.
Față de cererea formulată de reclamant, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra cererii de renunțare la judecată de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul B. P., prin S. Învățământului Preuniversitar B., a chemat în judecată pe pârâtul I. Școlar Județean B., solicitând anularea ca nelegală a Deciziei de imputare nr. 541/29.VI.2015 emisă de pârât.
La data de 10.12.2015, reclamantul a depus, prin serviciul registratură, declarația de renunțare la judecată (f. 83 ), iar pentru soluționarea acestei cereri, tribunalul va reține că potrivit art. 243 NCPC:
„În cazul în care, în cursul cercetării procesului, reclamantul renunță la judecarea cererii de chemare în judecată ori la dreptul pretins, intervine învoiala părților sau sunt admise cereri ori excepții care pun capăt în întregime procesului, fără a mai fi necesară dezbaterea asupra fondului în camera de consiliu sau în ședință publică, judecătorul se va pronunța asupra cauzei prin hotărâre.”
Iar potrivit art. 406 NCPC „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă”, renunțarea fiind un act de dispoziție prin care o parte procesuală înțelege să se desiste de un proces pe care l-a început, legiuitorul, în temeiul principiului disponibilității, recunoscându-i acest drept fără vreo constrângere.
Așadar, văzând cererea formulată de reclamant și acordul tacit la renunțare al pârâtului, permis de art.406 alin.4 NCPC, instanța va lua act manifestarea de voință a reclamantului pronunțând, în temeiul art. 406 alin. 6 NCPC, o hotărâre supusă recursului.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
În temeiul disp. art. 243 coroborat cu disp. art. 406 NCPC, constată renunțarea reclamantului B. P. – prin S. Învățământului Preuniversitar B., cu sediul în B., .. 10, jud. B., C._, la judecarea contestației formulată împotriva Deciziei de imputare nr. 541/29.06.2015, decizie emisă de pârâtul I. Școlar Județean B., cu sediul în B., .. 28, jud. B., CF_.
Prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare,cererea și motivele de recurs urmează a fi depuse sub sancțiunea nulității, la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2015.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
Redt.TN 30.12.2015 v
Tehnored.BC
4 ex/..12.2015
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
---|