Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 1306/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1306/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 1306/2015
Dosar nr._ disjuns din contestație decizie sancționare
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – N. T.
Asistenți judiciari - D. C.
Asistenți judiciari – E. P.
Grefier – C. B.
Sentința civilă nr. 1306
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamantul N. C. I., cu domiciliul în loc. V. .. 25, . și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București,.. 19 ., la av. Ș. N. C., și pârâtul S. Județean de Urgență Mavromati B., cu sediul în B.,., CF_, reprezentat prin manager ec. C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, asistat de avocat Ș. N. C., martorul B. C.- D., propus de reclamant și consilier juridic H. D., pentru pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii.
După verificarea identității martorului, sub prestare de jurământ a fost audiat, susținerile acestuia fiind consemnate în proces-verbal atașat la dosarul cauzei.
Instanța declară încheiată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului pricinii.
Avocat Ș. N. C., pentru reclamant arată că în ceea ce privește cererea reclamantului, un prim aspect ține de tardivitatea emiterii deciziei de concediere, se referă la prescripția dreptului de a dispune sancționarea dl N. având în vedere conținutul deciziei, faptul că nu s-a prezenta la 1.01.2014 în raport de dispozițiile art. 252 alin.1 Codul muncii, aplicarea sancțiunii disciplinare se face în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință, dar nu mai mult de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Rezidențiatul s-a finalizat la sfârșitul anului 2013, iar acesta a fost sancționat că nu s-a prezentat la 1.01.2014 la post, dreptul de a dispune sancționarea s-a prescris.
În al doilea rând, un alt motiv de nulitate absolută se referă la faptul că nu a fost convocat la cercetare disciplinară prealabilă, fiind încălcate disp. art. 251 coroborat cu 62 Codul muncii; în acest sens nu s-a făcut o dovadă certă că ar fi comunicat la adresa corectă invitația la cercetare disciplinară prealabilă, există doar un borderou care face dovada că s-a înmânat o corespondență către oficiul poștal, dar nu se știe unde a ajuns acea comunicare. Pârâtul nu are o recipisă, o confirmare de primire semnată de reclamant sau o încercare de înmânare personală. De altfel, spitalul avea și datele de contact electronice, putea să-i comunice convocarea pe e-mail sau în alte modalități.
Totodată, un alt motiv de nulitate se referă la faptul că decizia de concediere din 31.03.2015 este emisă la un an de zile după ce reclamantul și-a înaintat demisia; sub acest aspect apărările spitalului nu fac altceva decât să scoată în evidență reaua credință rap. la disp. art 81 Codul muncii care statuează clar că salariatul are dreptul să nu motiveze decizia/ notificarea de demisie, că angajatorul are obligația de a înregistra cererea de demisie, că demisia reprezintă încetarea unilaterală a contractului de muncă,prin comunicare unei notificări scrise de către salariat.
O apărare în sensul că nu a fost aprobată demisia nu face altceva decât să scoată în evidență un abuz de drept. În orice contract de muncă, în orice raport de muncă, salariatul are dreptul de a înceta raportul de muncă prin demisie, în caz contrar am fi în prezența unei forme de muncă forțată.
Pe fondul cauzei, trebuie observat și faptul că spitalul se prevalează din punct de vedere moral de această atitudine presupus abuzivă a reclamantului de a nu se prezenta la muncă.
În primul rând însă, nu există o clauză de formare profesională validă pentru că nu s-a încheiat niciodată un act adițional la contractul de muncă cu S. Județean, acest act adițional a fost încheiat cu S. de copii B.,care a fost desființat .
În al doilea rând, așa cum a arătat și martorul, reclamantul este un tânăr înzestrat cu calități intelectuale deosebite, care nu a făcut altceva decât să urmărească o șansă mai bună în București, în nici un caz nu se poate reține reaua sa credință sau că nu i-ar fi plăcut orașul B., că are ceva cu oamenii de aici sau cu S. Mavromati,însă a muncit mult și are dreptul de a urma o cale mai bună în capitală.
Apărarea spitalului că ar fi susținut plata salariilor este neadevărată și scoate în evidență o atitudine abuzivă din partea angajatorului, salariile conform OG 12/2008 și OG 18/2009 se suportă din bugetul de stat de către minister, iar așa cum a reținut și ÎCCJ în decizia 5/2015 medicii sunt îndrituiți să nu restituie salariile dat fiindcă în centrele universitare în care au făcut rezidențiatul au prestat muncă și se poate vorbi de muncă foarte complexă, grea, cu gărzi, cu un efort deosebit.
În ce privește capătul de cerere privind daunele morale, a evaluat daunele morale la suma de 5000 euro, ele rămân la aprecierea instanței, dar trebuie avut în vedere faptul că reclamantul s-a simțit foarte afectat, s-a simțit umilit, s-a simțit batjocorit prin atitudinea spitalului atât la nivel personal cât și în fața colegilor și a noului angajator.
În altă ordine de idei, o încetare disciplinară rămâne la dosarul de personal toată viața. În momentul în care reclamantul va dori să se adreseze, să presteze muncă în străinătate ,un angajator străin face o verificare mult mai amplă și o astfel de sancțiune nu-l va favoriza în ochii unui angajator străin, nici în fața angajatorului român situația nu a fost ușoară, ci de-a dreptul delicată. Există alți colegi de-ai reclamantului care nu au fost concediați și purtați prin instanțe și trebuie sancționată atitudinea spitalului.
Solicită a se constata încetarea contractului de muncă prin demisie la 3.03.2014, conform notificării de demisie înaintată de reclamant spitalului, astfel cum s-a reținut și prin decizia 330/2014 a spitalului depusă la dosar, decizie care deși nu este semnată face vorbire totuși de un referat al managerului spitalului.
Nu solicită cheltuieli de judecată în acest dosar, urmează a fi solicitate pe cale separată.
Consilier juridic H. D., pentru pârât, solicită respingerea cererii reclamantului; să se aibă în vedere că între reclamant și spital s-a încheiat un contract și un act adițional, contract care nu a fost respectat de salariat; să se aibă în vedere și dezinteresul total al reclamantului care nu a mai depus nici un document încă din data de 1.01.2012 așa cum reiese și din referatul serviciului RUNOS, care să ateste prezența la stagiile de pregătire sau de parcurgere a programelor de rezidențiat, mai mult, trebuia să se prezinte la data de 1.01.2014 la post la terminarea rezidențiatului, însă nu a făcut acest lucru.
Cererea de demisia a venit în data de 3.03.2014, mult după ce reclamantul trebuia să se prezinte la post. A ținut un loc ocupat, este nevoie de specialiști în spitalul din B., consideră că nici daunele morale nu sunt justificate neavând un prejudiciu și nici bază legală pentru daune.
Av. Șerbăniu, în replică, arată că baza legală constă în art. 253 Codul muncii care conferă posibilitatea de a solicita daune morale .Reclamantul este sancționat atât de dur pentru că au fost blocate posturile. însă nu este vina reclamantului.
Instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra conflictului de drepturi de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ – în urma disjungerii cererii reconvenționale prin sentința civilă nr.865/03.09.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ - reclamantul N. C. I. a chemat în judecată pe pârâtul S. Județean de Urgență ,,Mavromati B.’’, solicitând instanței:
1. să constate tardivitatea/ nulitatea absolută a Deciziei de concediere
nr. 304/31.03.2015 emisa de S. Județean Mavromati B.;
2. să constate încetarea raporturilor de munca prin demisie;
3. să oblige pârâtul la plata daunelor in cuantum de 5000 euro;
4.să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că, prin Decizia nr.304/31.03.2015, S. Județean de Urgenta Mavromati B. a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca nr. 40/12.12.2008 in temeiul dispozițiilor art. 6.1 lit. a) Codul muncii si art. 248 alin. 1) lit e) Codul muncii, începând cu data de 01.04.2015.
Fapta imputată reclamantului consta in neprezentarea in unitate dupa finalizarea pregătirii rezidențiatului si promovarea examenului de specialist, incepând cu data de 01.01.2014, reținându-se și că salariatul nu s-ar fi prezentat la cercetarea disciplinara prealabila, cu toate ca decizia de cercetare disciplinara prealabila i-ar fi fost comunicata recomandat prin posta.
I. Reclamantul a invocat prescripția dreptului pârâtului de a dispune sancționarea
sa, raportat la dispozițiile art. 252 alin. 1 Codul muncii, potrivit cărora, aplicarea sancțiunii disciplinare se dispune în termen de 30 zile de la data luării la cunoștința, dar nu mai mult de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
D. fiind ca fapta imputata a avut loc la data de 01.01.2014, după cum se arata in Decizia de concediere atacata, iar măsura concedierii disciplinare a fost dispusa la data de 31.03.2015, rezulta cu claritate faptul ca in speța a intervenit prescripția dreptului de a dispune sancționarea sa disciplinară.
II. Totodată, a fost invocată și nulitatea absolută a deciziei atacate, in raport
de dispozițiile art. 251 Codul muncii si ale art. 62 Codul muncii, conform
cărora, nicio sancțiune disciplinara, cu excepția celei prevăzute la art. 248
alin.1 lit.a, nu poate fi dispusă înainte de efectuarea unei cercetări
disciplinare prealabile, iar decizia de concediere trebuie motivata in fapt si in
drept.
În acest sens, in pofida faptului că spitalul susține ca i-ar fi comunicat decizia de cercetare disciplinara, acest lucru este mincinos, in contextul in care nu a primit nicio adresa din partea Spitalului Județean de Urgenta Mavromati B..
Totodată, din conținutul deciziei, nu rezulta cu claritate fapta ce i se impută, respectiv daca aceasta constă in lipsa de la locul de munca sau nerespectarea actului adițional la contractul individual de munca, in sensul prestării muncii pentru un număr de ani cel puțin egal cu durata pregătirii in rezidențiat.
III. S-a apreciat și că decizia de concediere emisa in data de 31.03.2015 privind
încetarea disciplinara a contractului nr. 40/2008 este lipsită de obiect, in contextul in care, asa cum arata paratul-reclamant prin acțiunea in pretenții formulata, salariatul și –a înaintat demisia in anul 2014, contractul încetând cu un an înainte de emiterea Deciziei nr. 304/2015.
IV. Pe fondul cauzei, reclamantul a precizat că a comunicat spitalului demisia sa mea la data de 03.03.2014, fapt recunoscut de acesta prin acțiunea sa în pretenții bănești.
Ca atare, nu poate fi sancționat disciplinar cu încetarea unui contract de munca, deja încetat prin demisie.
Chiar si in situația in care contractul ar fi fost în vigoare,reclamantul a menționat că la data de 12.12.2008 a incheiat contractul individual de munca nr. 40 si actul adițional in temeiul art 6 alin. (7) din O.G. nr. 12/2008, cu angajatorul S. de Copii B..
Contrar susținerilor spitalului județean, a fost confirmat pe post, prin intermediul Ordinului MSP or. 19S0/04A2200B ca medic rezident la S. de Copii B., specialitatea Radiologie - Imagistica Medicala, și nu in cadrul Spitalului de Urgenta "Mavromati" B..
Prin art.1 din HG 52/2012 s-a dispus:
,, Se aproba desființarea următoarelor unități sanitare publice cu paturi,
cu personalitate juridică, al căror management a fost preluat de către
Consiliul Județean B.:
b) S. de Copii B., unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul B., .. 12;
Totodată, potrivit aceluiași act normativ, conform art. 1 alin. (2),, Desființarea unităților sanitare prevăzute la alin. (1) se realizează prin reorganizarea acestora în structuri fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Județean de Urgentă "Mavromati" B., unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul B. .. 11, al cărui management a fost preluat de către Consiliul Județean B.
F. de dispozițiile art. 18 alin.(9) din OG nr.18/2009, conform cărora „Prevederile alin, (7) nu se aplică în cazul în care prin reorganizare este desființată unitatea sanitară în care se află postul în care este confirmat ca rezident, reclamantul a apreciat că nu are obligația de a presta munca pentru pârât pe perioada cel puțin egala cu durata de pregătire in rezidențiat
Pe cale de consecință, ne aflam in prezenta unei situații excepționale, reglementate in mod strict si expres de lege, care înlătură obligația sa de a presta munca pentru un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii in rezidentiat".
Reclamantul a menționat și că decizia atacata îi creează un grav prejudiciu de imagine, precum si un disconfort psihic accentuat, in condițiile in care a avut o conduita ireproșabila, fiind recunoscut ca un bun angajat si medic specialist, iar in ceea ce privește întreaga situație, nu am făcut altceva decât să se prevaleze de dispozițiile legale in vigoare.
In acest context, cu rea-credinta spitalul a realizat un abuz in ceea ce-l privește, prin emiterea unei decizii de sancționare disciplinara, care poate fi cunoscuta si angajatorului său actual, situație care îl va plasa . delicata.
Mai mult, in pofida dispozițiilor legale exprese care prevăd exonerarea sa de obligația de a presta munca pentru spital, acesta nu a ezitat niciun moment si l-a chemat in judecata, solicitând obligarea sa la plata sumei de 110.821,00 lei, suma care evident pentru o persoana fizica are un impact negativ considerabil.
În dovedire, reclamantul a depus înscrisuri și a solicitat audierea martorului B. D. – C..
În drept: disp O.G. nr. 18/2009, disp. art. 62, art 251, art. 252 Codul muncii.
S. Județean de Urgenta "Mavromati" B. a depus întâmpinare( f.35), prin care în ceea ce privește cererea reconvențională, a apreciat că nu are nici un suport legal și nu se încadrează in prevederile art. 209 Cod de procedura civila.
Toate motivele invocate in cererea reconvențională se refera la Decizia desfacere disciplinară a contractului de munca si nu la cererea de pretenții care face obiectul ds. nr._ .
În apărare, s-a arătat că a fost respectata toata procedura prevăzuta de lege, fiind trecute toate etapele in motivarea Deciziei nr. 304 /2015. Salariatul a fost chemat la comisie si așa cum a primit decizia, trebuia sa primească si convocarea.
Pe de altă parte, încă prin adresa nr. 9886/12.03.2014 s-a comunicat salariatului ca "având in lipsa de personal calificat in domeniul radiologie si imagistica medicala, angajatorul nu-si exprima acordul pentru încetarea contractului individual". F. de această împrejurare, proiectul de desfacere a contractului de munca prin demisie nu a fost vizat de Biroul juridic si nici semnat de managerul unității - astfel că raporturile de munca nu au încetat.
Ulterior, aceasta măsura a fost luată prin Decizia de desfacere disciplinara, a contractului de munca nr. 304/2015, contestată prin cererea reconvenționala.
În plus, managerul unității a luat la cunoștință despre refuzul paratului de a se prezenta la serviciu, deoarece i s-a refuzat desfacerea pe cale amiabila a contractului de munca, numai după Raportul comisiei de disciplină nr. 9437 din 26.02.2015.
Pârâtul a apreciat că, pentru acordarea daunelor nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a acestora, reclamantul-pârât nu a suferit niciun prejudiciu în urma acțiunii în judecată de către spital. De altfel daunele nu sunt motivate în fapt și nici în drept.
Având în vedere prevederile Codului civil "cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească", s-a apreciat că prin actele depuse la dosar nu a dovedit că sunt îndeplinite condițiile de acordare a daunelor.
Afirmația ca este recunoscut ca un bun angajat si medic specialist nu a fost dovedita si in cadrul unității pârâte, reclamantul preferind sa nu-si îndeplinească obligațiile contractuale, deși i s-a comunicat ca unitatea duce o lipsa acuta de medici specialiști in radiologic-imagistica medicala.
F. de cele de mai sus, pârâtul a solicitat disjungerea si judecarea separate a cererii reconvenționale sau respingerea pe fond.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care și-a menținut susținerile din contestație, solicitând admiterea acesteia.
S. - pârât în cererea reconvențională - a depus precizări ( f.35-36), prin care a invocat excepția necompetenței materiale – de fapt teritoriale, conform motivării - a Tribunalului B. și excepția tardivității contestării deciziei nr.304/2015.
Aceasta întrucât, conform prevederilor art.269 din Codul muncii, contestarea deciziei 304/2015 trebuia introdusă la instanța competentă în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința. Așa cum este precizat și în decizie, instanța competentă este Tribunalul Hunedoara.
Conform prevederilor art.252 și 268 din Codul muncii, contestația împotriva deciziei de sancționare disciplinară poate fi formulată în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia.
Decizia nr.304/2015 i s-a comunicat pârâtului-reclamant în data de 01.04.2015 - data poștei, la adresa cunoscută angajatorului - loc.V., ..25, ., jud.Hunedoara.
Cu privire la pretențiile de daune solicitate prin cererea reconvențională, s-a apreciat că acestea nu au legătură cu prezenta cauză, nefiind dovedite și neîndeplinind condițiile cumulative legale pentru angajarea răspunderii civile contractuale.
Pârâtul-reclamant nu aduce nici un fel de dovezi care să susțină îndeplinirea condițiilor cumulative legale obligatorii pentru angajarea răspunderii civile contractuale, respectiv: fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția.
Conform normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, lipsa oricărui element din cele 4 conduce la imposibilitatea angajării răspunderii civile și respingerea cererii.
Mai mult, cuantumul exagerat al daunelor morale pentru un prejudiciu nedovedit conduc la concluzia că solicitarea pârâtului-reclamant a fost formulată pentru șicanarea cu rea- credință a fostului angajator.
În dovedire, pârâtul a depus înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, tribunalul reține:
Reclamantul N. C. I. a chemat în judecată pe pârâtul S. Județean de Urgență ,,Mavromati’’ B., solicitând instanței:
1. să constate tardivitatea/ nulitatea absolută a Deciziei de concediere
nr. 304/31.03.2015 emisă de S. Județean ,,Mavromati’’ B.;
2. să constate încetarea raporturilor de munca prin demisie;
3. să oblige pârâtul la plata daunelor in cuantum de 5000 euro;
4.să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art.248 alin.1 NCPC, au fost soluționate mai întâi excepțiile invocate de pârât, în sensul respingerii atât a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului B., prin încheierea de ședință din 7 septembrie 2015( f.80), cât și a excepției tardivității formulării contestației, prin încheierea de ședință din 8 octombrie 2015( f.118).
Așadar, analizând motivele prezentei contestații, se va reține că, prin decizia nr.304/31.03.2015( f.101), S. Județean de Urgență ,,Mavromati B.’’ a dispus sancționarea reclamantului N. C. I. cu ,, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă’’ începând cu data de 01.04.2015.
Conform mențiunii exprese din cuprinsul deciziei,fapta care constituie abatere disciplinară este următoarea:
,, începând cu 01.01.2014, dr. N. C. I. nu s-a prezentat la unitate după finalizarea pregătirii rezidențiatului și promovarea examenului de specialist în vederea continuării activității conform obligațiilor contractului individual de muncă nr.40/12.12.2008’’.
Cu privire la această decizie, reclamantul a invocat mei întâi excepția prescrierii dreptului angajatorului de a dispune sancționarea sa, întemeiată pe disp. art. 252 alin.1 din Codul muncii, conform cărora:
,, Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.’’
Așadar, textul de lege citat reglementează două termene de prescripție a răspunderii disciplinare, care constituie o aplicare a principiului protejării intereselor ambelor părți ale raportului de muncă și al egalității armelor, respectiv:
- un termen minim de 30 de zile, acordat angajatorului pentru a verifica dacă aspectele constatate în procedura cercetării prealabile constituie abatere disciplinară, dacă se impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare pentru această abatere și pentru a motiva măsura luată, iar acest termen se calculează într-adevăr de la data raportului comisiei de disciplină nr.9437/26.02.2015;
- cât și un termen de maximum 6 luni - în care este inclus și termenul de 30 de zile - pentru a înlătura orice abuz al angajatorului rezultând din poziția sa dominantă în cadrul raportului de muncă.
Or, probele cu înscrisuri administrate în cauză arată că,deși a fost respectat termenul de 30 zile, angajatorul nu a respectat și termenul de 6 lunide la data săvârșirii faptei, faptă despre care în decizie s-a reținut a fi comisă de salariat ,,începând cu data de 01.01.2014’’ – la care salariatul nu s-a prezentat la locul de muncă – iar despre voința certă a salariatului de a nu se mai prezenta vreodată la acest loc de muncă, angajatorul a luat cunoștință prin cererea de demisie formulată de reclamant la data de 03.03.2014 și înregistrată la pârât sub nr. 9171/07.03.2014( f.11).
Prin urmare, în baza art.252 alin.1 din Codul muncii, urmează a fi admisă excepția prescrierii dreptului de a dispune sancționarea reclamantului și, pe cale de consecință, va fi anulată decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr. 304/31.03.2015, fiind întocmită cu încălcarea acestor dispoziții legale, context în care se apreciază că nu se mai impune și analizarea celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamant.
Conform art.81 din Codul muncii:
,, (1) Prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
(2) Angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă.
(3) Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia.’’
Prin urmare, fiind un act unilateral, demisia produce efecte prin simpla manifestare de voință a salariatului, independent de voința angajatorului –astfel încât și în prezenta cauză, pârâtul era obligat să dea efect juridic cererii de demisie formulată de reclamant la data de 03.03.2014.
În principiu, scopul preavizului este acela de a asigura angajatorului posibilitatea de a lua măsurile necesare înlocuirii salariatului demisionar, evitându-se astfel consecințele negative pe care le-ar putea avea încetarea intempestivă a contractului de muncă. În pricina de față însă, reclamantul nu a prestat niciodată munca la S. de Copii B. sau la spitalul pârât, așa încât nu se poate pune problema preavizului/ efectelor neacordării acestuia; în consecință, față de cele anterior arătate, urmează a se constata încetate prin demisie raporturile de muncă dintre reclamant și pârât începând cu data de 3.03.2014.
Daunele solicitate de reclamant pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a conduitei angajatorului sunt întemeiate în drept pe disp. art.253 alin.1 din Codul muncii, conform cărora:
,, Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.’’
Contrar aprecierii pârâtului, probele cu înscrisuri și cu martorul B. D. – C. au făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor necesare angajării răspunderii patrimoniale a pârâtului, pentru faptele ilicite de nevalorificare a cererii de demisie a salariatului în conformitate cu disp. art.81 din Codul muncii și de emitere în acest context a unei decizii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă,constatată ca nelegală și din alt motiv prin prezenta sentință, fapte de natură a-i produce reclamantului un disconfort psihic accentuat și de a aduce atingere dreptului său la imagine,atât în raport cu colegii cât și cu următorii angajatori.
Prin urmare, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului suma de 5000 lei, apreciindu-se că acest cuantum este suficient pentru repararea prejudiciului moral suferit de salariat alături de recunoașterea expresă a nelegalității deciziei de sancționare și a dreptului său la valorificarea cererii de demisie.
Cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, prin concluziile orale formulate la acest termen de judecată, apărătorul reclamantului a arătat că urmează a fi solicitate pe cale separată, așa încât instanța nu are a se pronunța asupra acestei pretenții.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
Admite în parte contestația formulată de reclamantul N. C. I., cu domiciliul în loc. V. .. 25, . și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București,.. 19 ., la av. Ș. N. C., în contradictoriu cu pârâtul S. Județean de Urgență ,,Mavromati” B., cu sediul în B.,., CF_.
Admite excepția prescrierii dreptului de a dispune sancționarea reclamantului și, pe cale de consecință, anulează Decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr. 304/31.03.2015,decizie emisă de pârâtul S. Județean de Urgență ,,Mavromati” B..
Constată încetate prin demisie raporturile de muncă dintre reclamant și pârât începând cu data de 3.03.2014.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 5000 lei cu titlu de daune morale.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2015.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
Redt.TN 11.01.2016 v
Tehnored. BC
4ex/ ..01.2016
| ← Reconstituire vechime. Sentința nr. 1128/2015. Tribunalul... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
