Obligaţie de a face. Sentința nr. 168/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 168/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 3853/40/2014
DOSAR NR._ litigiu de muncă
ROMANIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 168
Ședința publică din 3 FEBRUARIE 2015
Președinte – L. L.
Asistenți - P. E.
Judiciari - C. D.
Grefier - U. D. – G.
La ordine pronunțarea asupra litigiului de muncă dintre reclamantul B. B. L. din D., ., .. 1, . și pârâta . D., .. 49, județul B..
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 29 ianuarie 2015, susținerile orale ale părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când
TRIBUNALUL,
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20 octombrie 2014, reclamantul B. B. L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „E. I.” S.R.L D. solicitând să se constatate nulitatea Deciziei nr. 89/01.10.2014 de desfacere a contractului individual de muncă, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și actualizate de care a fost lipsit ca urmare a concedierii și la plata de daune interese în sumă de 2.000 lei.
În motivarea în fapt a contestației, reclamantul a arătat că decizia de concediere ar fi fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 252 (2) Codul Muncii, nefăcând referire la elementele de lit. b), respectiv neindicându –se prevederile din statut, regulamentul intern, contractul colectiv de muncă sau individual care ar fi fost încălcate.
În plus, decizia nu ar respecta nici dispozițiile art. 250 Codul Muncii lipsind elementele de la literele d) și c).
Pe fond, s –a arătat că angajatorul a încălcat și prevederile art. 248 din Codul Muncii deoarece a recurs la sancțiunea cea mai severă, fără să țină cont că anterior nu a mai avut nici o abatere și că fapta imputată nu era atât de gravă. Totodată, s –a invocat faptul că inventarul la care se face trimitere prin decizia de concediere „nu poate reflecta realitate deoarece nu toată marfa era facturată. Pentru aceasta evidența se ținea pe caiet, iar pentru marfa introdusă cu factură exista evidență contabilă corespunzătoare.”
În subsidiar, reclamantul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate întrucât desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu este proporțională cu abaterea reținută.
În dovedirea acțiunii s –au depus înscrisuri.
În drept au fost invocate disp. art. 250, 252 (2), 248 și 271 Codul Muncii, Decizia nr. 11/10.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea excepției nulității absolute arătând că legiuitorul nu a stabilit o sancțiune pentru încălcarea art. 250 Codul Muncii.
De altfel, oricum, cu ocazia aplicării sancțiunii, angajatorul ar fi avut în vedere criteriile legale de individualizare prevăzute de art. 250 lit. d) și e). Astfel, s –a ținut seama că împotriva reclamantului au fost formulate nenumărate plângeri de către ceilalți colegi – P. I., B. F. și H. A. - care au sesizat comportamentul zilnic agresiv al reclamantului.
În privința motivului de nulitate prevăzut de art. 252 alin. 2 lit. b) din Codul Muncii, acesta nu ar putea fi reținut întrucât în cuprinsul deciziei s –ar fi făcut mențiunea expresă pe fila 2, că reclamantul a încălcat prevederile Regulamentului intern, ale fișei postului și ordinele și dispozițiile conducătorilor ierarhici.
Cu privire la apărările pe fond ale reclamantului, s-a arătat că sunt neîntemeiate întrucât a semnat un angajament de plată și i s-a emis decizie de imputare pentru lipsa în gestiune. Iar obligația de a verifica prețul produselor comercializate îi revenea potrivit fișei postului. S –a subliniat că în cei opt ani în care reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei nu a sesizat niciodată nereguli cu privire la activitatea comercială a unității, iar la controalele efectuate de instituțiile abilitate nu s –au constatat încălcări ale legii.
În dovedirea apărărilor sale, pârâta a depus înscrisuri.
De asemenea, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 937,9 lei în temeiul art. 254 Codul Muncii, sumă reprezentând lipsă în gestiune la inventarul din 21.06.2014.
Judecata cererii reconvenționale a fost disjunsă prin încheierea de ședință din 29.01.2015, dispunându-se judecata separată, înregistrându –se în acest sens, un nou dosar.
Tot la primul termen de judecată din 29.01.2015, instanța a pus în discuția părților, din oficiu, excepția nulității deciziei din prisma nedescrierii abaterii constând în „atitudinea necuviincioasă față de colegi”.
Analizând susținerile părților în raport de dispozițiile legale incidente și de probele cu înscrisuri administrate, instanța va reține următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei în calitate de gestionar începând cu 01.04.2006.
Prin Decizia nr. 89 din 01.10.2014, s –a dispus concedierea disciplinară a acestuia în baza „art. 61 lit. a) coroborat cu art. 242 – 248 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii”.
În considerentele acestei decizii s –a arătat că „în urma valorificării inventarelor efectuate la domnul B. B. L. a fost sesizată conducerea S.C. „E. I.” S.R.L, cu privire la săvârșirea de către salariatul B. B. L. a următoarelor abateri disciplinare:
- lipsă gestiune conform Procesului – verbal de inventariere nr. 67/24.06.2014;
- plus gestiune conform Procesului – verbal de inventariere nr. 76/29.08.2014;
- atitudine necuviincioasă față de colegi și conducerea unității”.
S-a mai menționat că „Motivele de fapt ale sancționării disciplinare cu concedierea sunt următoarele.
- Obiectul abaterii disciplinare îl reprezintă faptele în legătură cu munca salariatului, care constă într-o acțiune săvârșită cu vinovăție de către acesta, prin care s-au încălcat: normele legale, fișa postului, regulamentul intern, ordinele și dispozițiile conducătorilor ierarhici(...).”
La soluționarea excepției nulității absolute a deciziei, instanța va avea în vedere că potrivit art. 252 alin. 2 Codul Muncii: „ Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat (...)”.
Or, instanța constată că elementele referitoare la prevederile legale sau contractuale încălcate cât și la una dintre faptele imputate ca abatere disciplinară, așa cum au fost menționate în cuprinsul deciziei de sancționare, au doar caracter generic, nefiind individualizate în mod concret.
Astfel, la art. 2 din decizie s –a menționat că salariatul a încălcat „normele legale, fișa postului, regulamentul intern și ordinele și dispozițiile conducătorilor ierarhici”.
Dar nu se precizează care anume act normativ sau care anume obligație din fișa postului, ori ce articol din regulamentul intern. De asemenea, nu este individualizat în nici un fel care au fost și în ce au constat ordinele și dispozițiile șefilor ierarhici, și nici în ce împrejurări au fost date acestea și de către cine.
Totodată, este de observat că una dintre cele trei fapte considerate de pârâtă ca și abatere disciplinară, nu are, de asemenea, o individualizare concretă ci, doar generică. Astfel, nu se indică în tot cuprinsul deciziei nici un element distinctiv de particularizare a atitudinii necuviincioase față de conducere, a creării unei stări tensionate în colectiv și a adresării de injurii colegilor, nearătându-se data la care ar fi avut loc asemenea fapte, care au fost colegii lezați, ce injurii s –au exprimat, în ce a constat starea tensională și atitudinea necuviincioasă.
Or, instanța va avea în vedere că în privința obligativității indicării concrete a prevederilor legale din regulamente și contracte ce au fost încălcate cât și a individualizării faptei săvârșite, Curtea Constituțională s –a pronunțat prin mai multe decizii referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 252 alin. 2 (fost art. 268 alin. 2) din Codul Muncii.
Astfel, în cuprinsul acestor decizii, Curtea a reținutprintre altele că: „textul de lege criticat se înscrie printre cele care au ca scop asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă. În același timp, sunt menite să asigure apărarea drepturilor și intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziția obiectiv dominantă a angajatorului în desfășurarea raportului de muncă.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului”. (Decizia 319/2007).
De asemenea, în Decizia 654/2007 Curtea Constituțională a considerat: „Mențiunile și precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare pentru ca salariatul sancționat să-și poată pregăti, organiza și exercita apărarea, dar și instanței judecătorești, chemată să hotărască în privința legalității și a temeiniciei măsurii contestate. Completarea deciziei cu toate datele prevăzute de textul de lege nu produce nicio dificultate pentru angajator, cerându-i doar atenție și responsabilitate.”
Prin urmare,având în vedere caracterul imperativ al art. 252 alin. 2 lit. (b) Codul muncii, instanța va admite excepția, constatând că decizia este lovită de nulitate absolută ,sancțiune expres prevăzută de textul de lege respectiv.
Pe cale de consecință, în baza art. 80 Codul muncii, instanța va dispune repunerea părților în situația anterioară, respectiv reintegrarea reclamantului pe post și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile de care a fost lipsit ca urmare a concedierii.
În privința daunelor interese de 2.000 lei solicitate de reclamant, instanța reține că pretenția respectivă nu a fost nici măcar motivată în fapt și în drept și nicidecum dovedită, astfel încât o va respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția nulității absolute a deciziei nr.89 din data de 01.10.2014 emisă de pârâta S.C. E. I. SRL D., cu sediul în .. 49, județul B. și, pe cale de consecință, admite contestația formulată de reclamantul B. B. L., CNP_ domiciliat în D., ., .. 1, . .
Constată nulă decizia nr.89 din data de 01.10.2014 emisă de pârâta S.C. E. I. SRL D..
Obligă pârâta să-l reintegreze pe reclamant pe postul deținut anterior și să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data desfacerii contractului de muncă,respectiv 02.10.2014 până la data reintegrării efective pe post .
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind plata de daune interese în cuantum de 2000 lei.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..
Pronunțată în ședință publică din 03.02.2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
L. L. P. E., C. D. U. D.
Red. L.L./16.03.2015
Dact. D.U.
Ex. 4/17.03.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 704/2015.... → |
|---|
