Despăgubire. Sentința nr. 866/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 866/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 1083/40/2015

Dosar nr._ despăgubiri

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 3 septembrie 2015

Președinte – N. T.

Asistent judiciar –D. C.

Asistent judiciar –E. P.

Grefier - C. B.

Sentința civilă nr.866

Pe rol judecarea litigiului de muncă dintre reclamantul I. G.-C. CNP_, domiciliat în B., .. 11, ., și cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul CIA Aruștii A. din loc. B., . parter, jud. B., și pârâta . SRL, cu sediul în București, . nr. 53, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că, prin serviciul registratură, reclamantul a depus cerere de renunțare la judecată.

Instanța constată că este primul termen de judecată cu procedură completă .

În temeiul art. 131 NCPC, se verifică competența generală, teritorială și materială a instanței, și față de obiectul pricinii, instanța constată că este competentă în soluționarea acesteia, în conformitate cu disp. art.95 pct. 4 NCPC, art. 269 din Codul muncii și art. 208-209 din Legea 62/2011.

Instanța constată că, la data de 17.07.2015, pârâta a formulat o nouă cerere de preschimbare a termenului de judecată – deși prin încheierea de ședință din 1.07.2015 i s-a respins prima cerere de preschimbare a termenului și pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată în perioada vacanței judecătorești. Din acest motiv, cererea de preschimbare nu a putut fi soluționată până la acest moment, când a rămas fără obiect, întrucât cererea reclamantului de renunțare la judecată urmează a fi soluționată la termenul de astăzi.

TRIBUNALUL,

Asupra cererii de renunțare la judecată de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul I. G.-C. a chemat în judecată pe pârâta . SRL, solicitând obligarea pârâtei la:

- plata unei despăgubiri egale cu indemnizația pentru concediile de odihnă neefectuate pentru anii 2012 și 2013, respectiv a diferențelor rămase de 12-13 zile anual;

- acordarea concediului de odihnă neefectuat pentru anul 2014;

- plata sumei de 2000 lei, cu titlul de prejudiciu suferit ca urmare a neefectuării concediilor de odihnă;

- plata cheltuielilor de judecată.

La data de 9.06.2015, reclamantul a depus, prin serviciul registratură, declarația de renunțare la judecată (f. 46-47 ), iar pentru soluționarea acestei cereri, tribunalul va reține că potrivit art. 243 NCPC:

„În cazul în care, în cursul cercetării procesului, reclamantul renunță la judecarea cererii de chemare în judecată ori la dreptul pretins, intervine învoiala părților sau sunt admise cereri ori excepții care pun capăt în întregime procesului, fără a mai fi necesară dezbaterea asupra fondului în camera de consiliu sau în ședință publică, judecătorul se va pronunța asupra cauzei prin hotărâre.”

Iar potrivit art. 406 NCPC „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă”, renunțarea fiind un act de dispoziție prin care o parte procesuală înțelege să se desiste de un proces pe care l-a început, legiuitorul, în temeiul principiului disponibilității, recunoscându-i acest drept fără vreo constrângere.

Așadar, văzând cererea formulată de reclamant și acordul expres la renunțare al pârâtei, prevăzut de art.406 alin.4 NCPC, instanța va lua act manifestarea de voință a reclamantului pronunțând, în temeiul art. 406 alin. 6 NCPC, o hotărâre supusă recursului.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A Ș T E

În temeiul disp. art. 243 coroborat cu disp. art. 406 NCPC, constată renunțarea reclamantului I. G. C. la judecarea acțiunii în pretenții bănești, acțiune formulată în contradictoriu cu pârâta . SRL București.

Prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare,cererea și motivele de recurs urmând a fi depuse, sub sancțiunea nulității, la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din 03.09.2015.

Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,

N. T. D. C. E. P. C. B.

Cu opinie în același sens

Redt.TN 09.09.2015 v

Tehnored. BC

5 ex/..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 866/2015. Tribunalul BOTOŞANI