Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1131/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 1131/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 1131/2015

Dosar nr._ Litigiu de muncă

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1131

Ședința publică din 02.11.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. C.

Asistenți judiciari E. P.

D. C.

Grefier L. C.

Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamantele: V. M. A. și H. A. M. - prin S. Învățământului Preuniversitar B. în contradictoriu cu pârâții: Școala G. nr 1 Vlădeni Deal și C. L. Frumușica - prin Primar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul are ca obiect drepturi bănești, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită; totodată, arată că unitatea școlară pârâtă a depus la dosar relațiile solicitate de instanță.

Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra litigiului de muncă de față:

Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2015 sub nr._, pe rolul Tribunalului B. – Secția I Civilă reclamantele: V. M. A. și H. A. M. - prin S. Învățământului Preuniversitar B. au chemat în judecată pe pârâții Școala G. nr 1 Vlădeni Deal și C. L. Frumușica - prin Primar, au solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună:

1 .obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cuvenite pentru predarea orelor de educație fizică în plus față de norma didactică legală pentru o perioadă începând cu 3 ani anterior depunerii acțiunii;

2.obligarea pârâților la plata de daune-interese pentru rata inflației și dobânda legală, daune ce urmează a fi calculate de la data scadenței și până la plata efectivă a drepturilor salariale solicitate la pct.1;

3. obligarea pârâților ca, începând cu data pronunțării hotărârii, să procedeze la remunerarea membrilor de sindicat în sistem de plata cu ora a orelor de educație fizică predate.

În motivare au arătat că, în fapt, începând cu data de 09.02.2011, a intrat în vigoare Legea Educației Naționale nr. 1 /2011, care - între altele - prevede:

Art. 247: Funcțiile didactice sunt: (...) c) în învățământul primar: învățător/învățătoare, institutor/institutoare, profesor pentru învățământ primar - se normează câte un post pentru fiecare clasă de elevi;

Art. 263: „(1) Norma didactică în învățământul preuniversitar cuprinde ore prevăzute în planurile-cadru de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licență ori pe certificatul de absolvire a unui modul de minimum 90 de credite transferabile care atestă obținerea de competențe de predare a unei discipline din domeniul fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe diplomă. (...)

(7) În învățământul primar, orele de educație fizică prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate."

Anterior, dispoziții similare s-au regăsit și în art. 42, 43, 44 și 51 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 149/2007, abrogată expres prin Legea nr. 1/2011.

Legea nr. 63/2011 prevede astfel:

„Art. 10 (2) Tarifele orare din învățământul preuniversitar se calculează prin raportarea la sumele prevăzute la alin. (1), astfel:

(…) e) 1/80 pentru profesori, învățători, institutori învățământ primar;.

Contractul Colectiv de Muncă Unic La Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar - în vigoare de la data înregistrării la Ministerul Muncii sub nr._/02.11.2012 (acesta fiind publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a nr. 5/14.1.2012) și respectiv sub nr. 1483/13.11.2014 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 5/26.11.2014) prevede astfel:

Art. 15 (3) Orele de educație fizică predate de învățători, institutori și profesori pentru învățământ primar, care nu sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate, pot fi remunerate în sistem de plata cu ora, ca personal necalificat.

Pe data de 8 iunie 2007, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388, Legea nr. 149/2007 pentru completarea art. 44 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Potrivit alin. (41), nou introdus, în învățământul primar, orele de educație fizică sunt predate de profesori cu studii de specialitate - la fel ca și disciplina religie sau limbile străine - fiind incluse în norma acestora sau remunerate prin plata cu ora sau cumul. Prin excepție de la regula instituită de alin. (41), dacă predarea nu se poate face de profesori cu studii de specialitate, orele de educație fizică sunt predate de învățătorul / institutorul clasei - alin. (4^2).

În consecință, odată cu . Legii nr. 149/2007, în învățământul primar, orele la disciplina Educație fizică nu mai fac parte din norma învățătorului / institutorului, ci din norma profesorului de educație fizică. în măsura în care nu există profesor calificat care să predea orele de educație fizică la clasele primare, acestea sunt predate de învățătorul/institutorul clasei, în afara normei didactice. Acest lucru rezultă în mod clar din interpretarea sistematică a textului art. 44 din Legea nr. 128/1997, din raportarea alin. (42) la dispozițiile (41): dacă legiuitorul ar fi intenționat ca orele la disciplina Educație fizică să facă parte din norma didactică a învățătorului/institutorului, ar fi precizat expres acest lucru în cuprinsul alin. (42), astfel cum a procedat pentru profesor la alin. (41). întrucât nu a făcut-o, este evidentă intenția sa ca orele respective să nu facă parte din norma învățătorului/institutorului, ele putând fi predate de acesta numai în mod excepțional, în plus față de norma sa didactică. Rezultă în mod clar că aceste ore au un regim diferit, nu sunt incluse în norma didactică a învățătorului/institutorului și constituie activitate suplimentară, ce se remunerează prin plata cu ora.

Prevederile Legii nr. 128/1997 în materia predării disciplinei Educație fizică, au fost menținute și în Legea educației naționale nr. 1/2011, care, la art. 263 alin. (7), a statuat expres că, în învățământul primar, orele respective se predau numai de profesori cu studii superioare de specialitate.

Cu toate acestea, în practică, există situații în care orele de educație fizică din învățământul primar sunt predate de învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământ primar al clasei, iar nu de profesori cu studii superioare de specialitate educație fizică.

În consecință, unitățile de învățământ au obligația, potrivit art. 15 alin. (2) din contractul colectiv de muncă de a remunera respectivele ore în sistem de plata cu ora, ca personal necalificat. Dispozițiile contractului colectiv sunt obligatorii în întregul sector de activitate învățământ preuniversitar, potrivit art. 133 alin. (1) lit. c) și art. 148 din aceeași Lege a dialogului social și art. 14 din contract, dar și în raport de art. 41 alin. (5) din Constituție - sens în care s-au pronunțat instanțele din întreaga țară (inclusiv înalta Curte de Casație și Justiție, prin Deciziile civile nr. 3201/25.06.2008 (dosar nr._/2/2006), nr. 260/24.01.2008 (dosar nr._ ), nr. 3126/05.06.2009 (dosar nr._ ) și nr. 5101/01.11.2011 (dosarul nr._ ).

Tarifele pentru plata cu ora au fost stabilite prin Legea nr. 63/2011 (în vigoare de la 12.05.2011 și până în prezent, efect al actelor normative de salarizare care i-au prelungit valabilitatea și aplicabilitatea), respectiv 1/80 pentru profesori, învățători, institutori învățământ primar.

Deși prevederile invocate sunt clare, așa cum rezultă din adeverințele anexate, în mod netemeinic și nelegal reclamanții - învățători/institutori/profesori pentru învățământ primar care predau orele de Educație fizică în învățământul preuniversitar, datorită lipsei profesorilor cu studii de specialitate - nu beneficiază și de plata drepturilor salariale aferente activității suplimentare prestate. În acest fel se încalcă principiul potrivit căruia tuturor salariaților le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.

Aceasta în condițiile în care, la nivelul țării, există învățători/institutori/profesori pentru învățământ primar care au beneficiat de aplicarea corectă a dispozițiilor legale și contractuale invocate. în consecință, pe lângă faptul că nu au beneficiat de drepturile cuvenite în mod legal, membrii de sindicat - învățători/institutori/profesori pentru învățământ primar, care predau disciplina Educație fizică în învățământul primar - au fost în plus discriminați față de colegii lor din alte județe, aflați în situații identice.

Trebuie subliniat faptul că instanțele de judecată din întreaga țară au consfințit dreptul învățătorilor și institutorilor care predau disciplina educație fizică în învățământul primar de a beneficia de plata cu ora pentru respectivele ore, în raport de dispozițiile Legii nr. 128/1997. Recent, Tribunalul G., a dat câștig de cauză și în raport de prevederile Legii nr. 1/2011 - de exemplu, sentințele nr. 344/05.06.2014 (dosar nr._ ), nr. 382/19.06.2014 (dosar nr._ ), nr. 221/16.04.2014 (dosar nr._ ), nr. 219/16.04.2014 (dosar nr._ ), nr. 223/16.04.2014 (dosar nr._ ). Prima dintre acestea este irevocabilă, prin respingerea apelului de către Curtea de Apel București - Decizia nr. 299/30.01.2015).

Prin neplata la timp a drepturilor salariale menționate, membrii de sindicat au fost prejudiciați atât prin devalorizarea sumelor de bani cuvenite cât și prin imposibilitatea de a folosi sumele de bani în vederea obținerii de fructe civile .

Codul muncii republicat prevede, la art. 278 alin. (1), următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile." în consecință, apreciem că, și în privința daunelor interese datorate de pârâtă subsemnatei pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil (Noul cod civil - Legea nr. 287/2009, republicată), și anume:

Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării obligației.

Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației.

(3)Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.

Art. 1535 (1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3) Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligației.

În egală măsură, învederează instanței incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar, potrivit cărora: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."

În privința cumulului celor două categorii de daune interese solicitate, s-a pronunțat recent, în recurs în interesul legii, și Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, prin Decizia nr. 2/17.02.2014(dosar nr. 21/2013), instanța supremă a statuat: „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (...)". Decizia respectivă este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Noul cod de procedură civilă.

În dovedirea acțiunii au solicitat proba cu înscrisuri și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri. Au depus copia adeverinței nr.1206/12.05.2015.

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 28 din Legea nr. 62 / 2011, art. 268 alin. (1) lit. c) și art. 166 alin.4 din Codul Muncii, art. 18 alin. (3) și art. 263 alin. (1), (4), (5) și (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011, art. 10 alin. (2) din Anexa nr. 5 - Capitolul I la Legea nr. 63/2011, art. 2 din OG nr. 13/2011, art. 1530, art. 1531 si art. 1535 din Noul Cod civil, art. 14 și 15 alin. (3) din C.C.M.U.N.S.A.I.P.

Pârâții Școala G. nr 1 Vlădeni Deal și C. L. Frumușica - prin Primar nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține că reclamantele din prezenta cauză sunt cadre didactice – învățători la instituția școlară pârâtă . În intervalul 19.05.2012 până la 02.11.2014 acestea au predat orele de educație fizică și sport, fără a fi plătite aceste ore, după cum rezultă din adeverințele depuse la dosar emise de unitatea școlară pârâtă.

Potrivit dispozițiilor art. 263, alin. 7 din Legea nr. 1/2011 - În învățământul primar, orele de educație fizică prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate.

Conform art. 262 alin.3 din actul normativ menționat, norma didactică de predare – învățare – evaluare și de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzător activităților prevăzute la alin.1 litera a („activități didactice de predare – învățare – evaluare și de instruire practică și examene de final de ciclu de studii, conform planurilor – cadru de învățământ”) și se stabilește astfel: un post de învățător sau de institutor ori de profesor pentru învățământul primar pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate.

Față de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 263 alin.7 din Legea nr. 1/2011, rezultă că efectuarea orelor de educație fizică nu intră în atribuțiile reclamantelor și, deci, nici în norma lor didactică, astfel cum este definită de art. 262 din actul normativ menționat. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca orele de educație fizică să poată fi efectuate de învățător în cadrul normei didactice a acestuia ar fi existat mențiuni exprese în actul normativ privind posibilitatea efectuării acestor ore în cadrul normei didactice.

Prin urmare, distinct de norma didactică pe care cadrul didactic titular trebuie să o îndeplinească, reclamantele au efectuat orele de educație fizică la clasele la care sunt cadre didactice titulare în situația în care la unitatea școlară la care își desfășoară activitatea nu se poate realiza predarea acestor ore de către un profesor cu studii de specialitate sau cu a doua specializare educație fizică.

În caz contrar, s-ar ajunge la situația în care, acolo unde este posibil ca orele de educație fizică să fie predate de profesori de specialitate, în mod nejustificat aceste ore ar intra fie tot în norma didactică a cadrului didactic titular (pentru a complini norma acestuia), fie cadrul didactic titular ar avea o normă didactică sub cea obligatorie prevăzută de lege.

În ceea ce privește modalitatea de salarizare întrucât orele de educație fizică sunt efectuate de reclamante în afara normei didactice obligatorii, devin aplicabile dispozițiile art. 10, alin. 1 din anexa nr. 5 la lege, anexă ce prevede metodologia de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic și personalului didactic auxiliar din învățământ. Potrivit acestor dispoziții, personalul didactic și personalul didactic asociat…, care funcționează pe posturi didactice în sistem de plată cu ora sunt salarizate pentru activitatea depusă în funcție de condițiile pe care le îndeplinesc la încadrare.

Tribunalul mai reține că în ceea ce privește situația reclamantelor sunt aplicabile și prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ nr._ publicat în Monitorul Oficial nr. 5 din 14.11.2012 șiContract colectiv de muncă unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar înregistrat la M.M.F.P.S.P.V. - D.D.S. sub nr. 1483 din data de 13.11.2014 publicat în: Monitorul Oficial, partea a V-a, nr. 5 din 26 noiembrie 2014.

Conform art. 15 alin. 3 din cele două contracte aplicabile începând cu 14.11.2012 orele de educație fizică predate de învățători, institutori și profesori pentru învățământ primar, care nu sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate, pot fi remunerate în sistem de plată cu ora, ca personal necalificat.

Având în vedere aceste considerente, acțiunea urmează a fi admisă, pârâții urmând a fi obligați la recalcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând plata orelor de educație fizică prestate de către reclamante, în regim de plata cu ora,ca personal didactic necalificat, actualizate în funcție de coeficientul de inflației de la data scadenței până la data plății în temeiul art. 166 din Codul Muncii. Va fi acordată dobânda legală stabilită de OG 13/2011, de la data de 19.05.2015 data introducerii cererii de chemare în judecată, conform art. 1522 din Noul Cod Civil, până la data plății efective.

Capătul de cerere privind obligarea pârâților ca, începând cu data pronunțării hotărârii să procedeze la remunerarea reclamanților în sistem de plata cu ora pentru orele de educație fizică va fi respins ca prematur întrucât Tribunalul nu poate să anticipeze dacă în intervalul următor reclamantele vor mai efectua această activitate în contextul în care art. 236 alin. 7 din Legea 1/2011 obligă la desfășurarea orelor de educație fizică de către profesori specializați.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantele: V. M. A. și H. A. M. - prin S. Învățământului Preuniversitar B., C._, cu sediul în municipiul B., ..10, județul B., în contradictoriu cu pârâții: Școala G. nr 1 Vlădeni Deal, ., și C. L. Frumușica - prin Primar, județul B..

Obligă pârâții să plătească reclamantelor drepturile salariale pentru orele de educație fizică predate în sistem de plată cu ora, ca personal necalificat, pentru timpul efectiv lucrat în intervalul 19.05.2012 până la 02.11.2014 .

Obligă pârâții să plătească reclamantelor daune-interese egale cu sumele actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până data plății efective precum și dobânda legală de la 19.05.2015 până la data plății efective.

Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților ca, începând cu data pronunțării hotărârii să procedeze la remunerarea reclamantelor în sistem de plata cu ora pentru orele de educație fizică.

Executorie de drept.

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare .

Apelul trebuie depus la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din 02.11.2015.

Președinte, Grefier,

C. M. C. L.

Cu opinie în același sens,

Asistenți judiciari

P. E., C. D.

Red. C.M./20.11.2015

Tehnored. C.L./20.11.2015

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1131/2015. Tribunalul BOTOŞANI