Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1290/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1290/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 1290/2015
Dosar nr._ Litigiu de muncă
ROMÂNIA
T. B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1290
Ședința publică din 08.12.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. C.
Asistenți judiciari E. P.
D. C.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanții: T. A. B., T. S. E. Smărăndița, D. D., V. L., F. L., C. L., P. C., C. M., H. D., M. V., B. E., C. M. și M. C. în contradictoriu cu pârâții: M. Justiției, C. de A. Suceava, T. B. și M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul are ca obiect drepturi bănești, se află la primul termen de judecată, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Instanța constată că, potrivit art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011 este competentă material, teritorial și funcțional să soluționeze prezenta cauză.
Se constată că reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și rămâne în pronunțare asupra acesteia și asupra fondului cauzei.
După deliberare,
T.,
Asupra litigiului de muncă de față:
Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2015 sub nr._, pe rolul Tribunalului Iași, reclamanții: T. A. B., T. S. E. Smărăndița, D. D., V. L., F. L., C. L., P. C., C. M., H. D., M. V., B. E., C. M. și M. C. au chemat în judecata M. Justiției, C. de A. Suceava, T. B. și M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să acorde fiecăruia dintre reclamanți o despăgubire echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012-2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale.
În motivare au arătat că, în fapt, reclamanții îndeplinesc funcția de grefier, respectiv personal conex în cadrul Judecătoriei Săveni, pârâții având calitatea de ordonator de credite.
Dreptul la acordarea tichetelor de vacanță (redenumite "vouchere" prin art. I din Legea 94/2014) a fost recunoscut reclamanților prin adoptarea OUG 8/18.02.2009 potrivit căreia, începând de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, instituțiile din sector bugetar (...) acordă în condițiile legii, tichete de vacanță.
În ceea ce privește data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, dat fiind faptul că în cuprinsul sau nu este prevăzut un alt termen, aceasta este data publicării în Monitorul Oficial.
Contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță a fost stabilit de alin.4 articolului 1 din ordonanța la 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal. Dreptul de a beneficia de vouchere de vacanță are configurația unui drept salarial prevăzut de o lege speciala.
Aceste aspecte rezultă din lectura art.1 alin.(2) din OUG nr.8/2009 aprobată cu modificări și completări prin legea nr.94/2014 unde se prevede că „Instituțiile publice [...] acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță".
Prin urmare instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este T./Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. Dispozițiile art. 1 alin.2 din OUG 8/2009 creează in sarcina instituției pârâte obligația de a acorda tichetele/voucherele de vacanta existând o diferența clara intre angajatorii din sectorul privat, care "pot acorda" aceste vouchere, și instituțiile din sectorul bugetar si celelalte categorii dea instituții, limitativ prevăzute de alin.2 al art. 1 din OUG 8/2009, care au obligația de a acorda aceste drepturi bănești.
Niciun act normativ ulterior OUG 8/2009 nu a abrogat aceste dispoziții legale, iar aplicarea acestora nu a fost amânata/prorogata.
Mai mult, intenția legiuitorului de a menține valabilitatea acestor dispoziții legale rezulta din aprobarea OUG 8/2009 prin promulgarea Legii 94/2014.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin.2 lit.c " angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de munca aplicabil si din contractele individuale de munca".
Pârâta nu se poate apară susținând ca nu au fost alocate fonduri bugetare pentru plata acestor drepturi salariale întrucât acesteia îi revine obligația de a efectua demersurile necesare in vedere alocării de fonduri conform art.1 alin.(3) din OUG nr.8/2009 în forma modificată prin Legea nr.94/2014 .
Așa fiind, legea a prevăzut și prevede că obligația efectuării demersurilor legale în asigurarea fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanță (tichetelor de vacanță) incumbă pârâtei.
Prin urmare, susținerea în sensul că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept garantat de legislația în vigoare, deoarece pârâta cunoștea aceste prevederi și avea obligația de a cuprinde în buget sumele necesare.
Aceste aspecte au fost reținute în mod constat în jurisprudență (Deciziile nr.288/2010, nr.1365/2009, nr.1304/2009 ale Curții de A. Timișoara/Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale; Decizia nr.4598/R/2012 a Curții de A. București, s. a VII-a civ., conflicte de muncă și asigurări sociale).
Apreciază astfel că, din culpa exclusivă a pârâtei, oricare ar fi fost cauza, după caz, neprevederea sumelor în bugetul anual, chiar și după rectificările bugetare sau din alte motive, neacordarea tichetelor, respectiv, voucherelor de vacanță in perioada 2012 - 2014 de către pârâta le-au cauzat un prejudiciu material, prejudiciu ce este cert și constă în privarea nejustificată de dreptul salarial prevăzut de lege.
Apreciază că obligația pârâtei de a acorda tichetele/voucherele perioada 2012 - 2014 nu poate fi executată in natură întrucât în conformitate cu alin. 4 din OUG 8/2009, tichetele/voucherele de vacanta au o perioada de valabilitate limitata, acestea neputând fi utilizate de beneficiari decât pana la 31 decembrie a anului in care au fost emise.
În conformitate cu dispozițiile Codul Civil anterior, "orice obligație de a face
(...) se schimba în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitor
1075 C. civ.) Singura excepție de la transformarea obligației de a face într-o obligație de a plăti despăgubiri o constituia situația în care executarea poate fi făcută de creditor pe cheltuiala debitorului: "Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului"" (art. 1077 C. civ.).
În noua reglementare prevăzută de Legea nr. 287/2009 privind Noul Cod Civil, temeiul juridic în baza căruia se poate dispune executarea prin echivalent îl constituie dispozițiile art. 1527 potrivit cărora "creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul fie constrâns sa execute obligația in natura, cu excepția cazului in care o ar executare este imposibila. (2) Dreptul la executarea in natura cuprinde, daca cazul, dreptul la repararea sau înlocuirea bunului, precum si orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasa".
Astfel, apreciază ca singura posibilitate de executare a obligației, în prezent constituie acordarea in bani a c/valorii tichetelor/voucherelor de vacanta, în caz contrar dreptul legal al reclamanților rămânând unul pur teoretic, iar prejudiciul creat prin neacordarea acestor drepturi de natura salarială - neacoperit.
Au depus, în copie, acte de identitate.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile: art.1 din OUG nr.8/2009 aprobată prin legea nr.94/2014; art. I pct.2 din legea nr.94/2014; art.1 alin.(l) din HG nr.871/2013; art. 40 alin. (2) lit.c) C. muncii; art. 253 C. muncii; art.266 și urm. C. Muncii.
M. Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având in vedere ca titlul de parte in proces trebuie sa corespunda cu calitatea de titular ai dreptului, respectiv al obligației, ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecații, concretizat in speța in drepturi bănești, ca rezultat al raporturilor de serviciu sau de munca încheiate de reclamanți.
În speța, M. Finanțelor Publice nu figurează ca subiect al raporturilor de serviciu încheiate de reclamanți cu angajatorul
Stabilirea si acordarea diferitelor drepturi bănești, aferente unui raport de munca sau de serviciu, constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului care are obligația verificării condițiilor de acordare si de stabilire a drepturilor bănești solicitate.
Conform prevederilor HG 34/2009, M. Finanțelor Publice reprezintă Statul, ca subiect de drepturi si obligații, in fata organelor de justiție, precum si in alte situații in care participa in mod nemijlocit, in nume propriu, in raporturi juridice civile, numai daca legea nu stabilește in acest scop un alt organ. Astfel, M. Finanțelor Publice are atribuții in acordarea unor drepturi bănești numai fata de persoanele cu care are încheiate raporturi directe/ de serviciu sau de munca.
Este adevărat că între instituțiile publice parate chemate in judecata si M. Finanțelor Publice exista raporturi juridice de drept administrativ care iau naștere in virtutea obligațiilor legale reciproce si specifice ce le revin in procesul bugetar. În cadrul procesului bugetar, M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuții de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute in legea bugetului de stat si cu respectarea acesteia.
Mai mult, art. 3 din OG_ prevede ca, in situația in care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plata in termenul prevăzut de art. 2, creditorul va putea recurge la procedura executării silite potrivit Codului de procedura civila si altor dispoziții legale aplicabile in materie.
În situația în care va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și se va proceda la judecarea cauzei si in contradictoriu cu subscrisul, pe fondul cauzei, a cerut respingerea acțiunii in contradictoriu cu M. Finanțelor Publice.
Chiar daca M. Finanțelor Publice, prin sfera atribuțiilor sale, gestionează bugetul de stat, acesta, in calitate de ordonator principal de credite pentru angajații cu care are încheiate raporturi de munca sau de serviciu, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor bănești ale angajaților proprii, in speța, pentru plata despăgubirilor solicitate.
A invocat în acest sens art.47 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice
C. de A. Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare a menționat că legiuitorul a interzis includerea sumelor cu titlu de tichete / vouchere de vacanță în bugetele instituțiilor publice, amânând în acest mod punerea în aplicare a dispozițiilor ordonanței pentru personalul din sistemul bugetar.
Astfel, conform dispozițiilor art. 15, alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80 / 2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, "în bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora."
Aceleași dispoziții s-au aplicat în mod corespunzător și în anul 2013, conform art. 9 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84 / 2012. Conform art. 5, alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 29 / 2013 nici în bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor și autorităților publice centrale și locale nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora".
Rezultă deci că dreptul reclamanților la acordarea tichetelor / voucherelor de vacanță pentru anii 2012, 2013 și 2014 a fost anulat de dispozițiile legale mai sus invocate.
M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
Având în vedere obiectul cauzei și calitatea reclamanților, M. Justiției a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași de a judeca prezenta cauză.
Pe fondul cauzei a menționat că textele de lege în vigoare care reglementează dreptul ce face obiectul prezentului litigiu (tichete/vouchere de vacanță) stabilesc în mod clar care sunt condițiile în care se acordă acesta. Astfel, potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, forma în vigoare până la data de 6.07.2014, când a intrat în vigoare Legea nr. 94/2014:
("1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salariat, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare tichete de vacanță.
(2) Instituțiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile comerciale la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condițiile legii, tichete de vacanță".
A.. (3) al aceluiași articol stabilește, statuând că: "(3) Tichetele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugete locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
OUG nr. 8/2009 instituie categoriile de personal care pot beneficia de tichete de vacanță și stabilește totodată condiția respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat
Prin urmare, textele de lege învederate sunt aplicabile instituțiilor publice din sistemul bugetar care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă și prevăd în mod concret limitele și condițiile în care tichetele de vacanță se acordă. În urma interpretării acestora reiese că, de vreme ce nu au fost alocate sume cu această destinație în bugetele pârâtelor, nu puteau fi acordate tichete de vacanță, respectiva prevedere fiind o vocație a angajatului, iar nu un drept al său, care poate fi acordat doar dacă sunt întrunite condițiile legale.
Ideea existenței doar a unei vocații la acordarea tichetelor de vacanță reiese și din cuprinsul art. 4 al. 4 din OUG nr. 8/2009, care prevede că: "(4) Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe tară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal". În acest context, a cerut să se constate că cererea reclamanților la plata maximului prevăzut de lege (6 salarii brute prin echivalent) se susține cu atât mai puțin, cu cât, conform legii, doar angajatorul poate hotărî asupra oportunității acordării tichetelor de vacantă (dacă să le acorde sau nu, iar dacă le acordă - în ce cuantum), instanța de judecată putând lua o astfel de decizie doar cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
În aceeași ordine de idei, anual, în intervalul 2012 - 2014, prin dispoziții legale succesive, s-a prevăzut în mod expres și imperativ faptul că în bugetele instituțiilor publice nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete de vacanță personalului din cadrul acestora, astfel cum vom arăta mai jos:
A făcut trimitere la prevederile Legii nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 ,OUG nr. 84 din 12 decembrie 2012, OUG nr. 103 din 14 noiembrie 2013 .
Or, dacă în intervalul 2012 - 2014 s-a prevăzut faptul că în bugetele instituțiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de vacanță, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație, este cert că orice instituție publică finanțată de la bugetul de stat era în imposibilitatea de a acorda asemenea drepturi. în acest context legislativ, apar cu atât mai mult ca fiind lipsite de fundament susținerile reclamanților conform cărora ar fi căzut în sarcina pârâților obligația de a efectua demersuri în vederea alocării de fonduri.
De asemenea, având în vedere că tichetele de vacanță au aceeași natură juridică cu cea a tichetelor de masă, învederează instanței de judecată Decizia nr. 14 din 18 februarie 2008, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că: "Dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă".
C. Constituțională a reținut că: „statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice. în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare (a se vedea, în acest sens, și Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)
A mai cerut să se aibă în vedere la momentul pronunțării asupra cauzei faptul că M. Justiției are exclusiv rolul de a asigura fondurile necesare instanțelor si instituțiilor din subordine, neputând fi obligat direct la plata sumelor solicitate de către reclamanți.
Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamanților surit stabilite cu angajatorul, T. B., drepturile fiind datorate, calculate și plătite direct de către această instituție.
Așadar, M. Justiției nu se află in niciun raport juridic cu reclamanții, de dreptul muncii ori de altă natură, astfel că nu plătește, nu calculează și nu datorează sume, singura obligație a acestui ordonator principal de credite poate fi aceea de a vira si asigura sumele necesare, conform dispozițiilor legale aplicabile.
Potrivit art.1382 din Codul civil, "cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat".
Însă, ceea ce privește raporturile dintre debitori, art.1383 C.Civ prevede că "între cei care răspund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. în cazul în care nici nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului".
Prin urmare, nu sunt întrunite condiții legale pentru această răspundere, astfel că în mod greșit M. Justiției a fost chemat să le acorde reclamanților drepturile bănești solicitate.
Prin sentința civilă nr.1511 pronunțată la data de 17 iunie 2015 T. Iași – Secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului B. competența de soluționare a acțiunii.
Dosarul a fost reînregistrat sub nr._ pe rolul Tribunalului B. la data de 11 noiembrie 2015.
T. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că drepturile cuvenite angajaților instituțiilor publice, nu pot fi altele decât cele prevăzute de legislația specifică acestei categorii, astfel, în cazul personalului plătit din fondurile publice, determinarea acestora se realizează în baza unor acte normative, în speță, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificări și completări.
C. Constituțională, a statuat că „sporurile primite și alte stimulente … … acordate salariaților prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de constituție. „ (decizia nr. 108/14 februarie 2006).
Sintetizând, acordarea voucerelor de vacanță nu poate fi apreciat ca fiind un drept fundamental al salariatului.
Întrucât T. B. își desfășoară activitatea conform filei de buget alocată de ordonatorul secundar de credite - C. de A. Suceava, iar în filele de buget aferente anilor menționați în cererea de chemare în judecată nu au fost alocate sume pentru plata unor drepturi suplimentare de natura celui solicitat de reclamanți, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În drept, și-au întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.205 din Codul de
Procedură civilă.
Analizând cu prioritate excepția invocată de M. Finanțelor tribunalul stabilește că potrivit art. 36 din NCPC calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Din probele administrate rezultă că reclamanții sunt angajații Tribunalului B. și nu ai Ministerului Finanțelor Publice. Pe de altă parte M. Finanțelor Publice nu are nici calitatea de ordonator principal de credite pentru T. B.. În aceste condiții cum acest pârât nu are atribuțiuni de asigurare a finanțării drepturilor salariale respectiv a acelor drepturi ce decurg din desfășurarea unor raporturi de muncă rezultă că nu este dată calitatea procesual pasivă a Ministerului Finanțelor Publice.
Pe fondul cauzei instanța reține că la data de 10.03.2015 reclamanții T. A. B., T. S. E. Smărăndița, D. D., V. L., F. L., C. L., P. C., C. M., H. D., M. V., B. E., C. M. și M. C. au solicitat acordarea unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012-2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, fiind invocată OUG 8/2009 .
Actul normativ prevedea în intervalul 01.01._14 că instituțiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile comerciale la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condițiile legii, tichete de vacanță.
Tichetele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugete locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Începând cu data de 06.07.2014 textul a fost modificat având următoarea formă „Instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță.
(3) Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”
Din aceste texte reiese în primul rând că tichetele sau vouchere pot fi acordate indiferent dacă personalul este numit, angajat prin concurs sau în urma încheierii unui contract individual de muncă.
În al doilea rând în aliniatul 3 legiuitorul a stabilit în mod expres că tichetele de vacanță cât și primele de vacanță sub forma tichetelor de vacanță se acordă în condițiile legii .Susținerile reclamanților privind acordarea în orice condiții a tichetelor ar fi fost valabile dacă legiuitorul doar prevedea că trebuie acordate aceste tichete fără a mai face mențiunea „conform legii”. Atâta timp cât s-a făcut trimitere la condițiile legii sunt aplicabile prevederile alin. 3 al art. 2 care arată că aceste tichete sau vouchere de vacanță se acordă numai în măsura în care există sume prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau după caz în bugetele locale .
Or chiar din acțiunea formulată rezultă că reclamanții au invocat faptul că nu există sume necesare în bugetul Tribunalului B. .
Mai mult conform art. 15 alin. 2 din OUG 80/2010 în bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora. Textul a fost aplicabil și în 2013 potrivit art. 9 din OUG 84/2012 . În anul 2014 potrivit art . 5 alin . 2 din OG 29/2013 nu au fost din nou prevăzute sume pentru acordarea tichetelor de vacanță.
În consecință cum nu este îndeplinită condiția prevederii unor sume în bugetul Tribunalului B. rezultă că nu pot fi acordate tichete de vacanță aferente perioadei 2012-2014 reclamanților T. A. B., T. S. E. Smărăndița, D. D., V. L., F. L., C. L., P. C., C. M., H. D., M. V., B. E., C. M. și M. C. astfel că acțiunea va fi respinsă ca nefondată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. cu sediul în Iași .. 26 și, pe cale de consecință respinge acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge ca nefondată acțiunea având ca obiect acordarea unei despăgubiri echivalentă cu contravaloarea tichetelor/ voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012-2014, acțiune formulată de reclamanții: T. A. B., or.Săveni, ., nr.18,., CNP_, T. S. E. Smărăndița, domiciliată în or. Săveni, ., nr.73, jud. B.,CNP_, D. D., domiciliată în or. Săveni, . nr. 18, ., CNP –_, V. L., domiciliată în or. Săveni, . nr.13, ., ., jud. B., CNP_, F. L., domiciliată în or. Săveni, ., nr.11, bL9, ., CNP_, C. L., domiciliată în mun.B., ..20, ., ., CNP –_, P. C., domiciliată în or. Săveni, .. 67, jud. B., CNP_, C. M., domiciliată în or. Săveni, .. 3, .,., jud.B., CNP_, H. D., domiciliat în satul Podriga, ., CNP_, M. V., domiciliat în or. Săveni, ., nr. 38jud.B. ,CNP_, B. E., domiciliată în or. Săveni, ..9, jud. B.,CNP_, C. M., domiciliat în or. Sâveni, ., ., CNP_, și M. C., domiciliat în or. Săveni, ., nr.20,., ., CNP_, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Săveni, . nr. 1, jud. B., în contradictoriu cu pârâții: M. Justiției, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, C. de A. Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, ., nr.62, județul Suceava, și T. B., cu sediul în municipiul B., ..8, județul B..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul trebuie depus la T. B..
Pronunțată în ședința publică din 08.12.2015.
Președinte, Grefier,
C. M. C. L.
Cu opinie în același sens,
Asistenți judiciari
P. E., C. D.
Red. C.M./07.01.2016
Tehnored. C.L./07.01.2016
18 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1245/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
