Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 236/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 236/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 3849/40/2014

Dosar nr._ Litigiu de muncă

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.236

Ședința publică din 18.02.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. C.

Asistenți judiciari E. P.

D. C.

Grefier L. C.

Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanta A. D. - prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar B. în contradictoriu cu pârâții Școala G. nr.1 Săveni, C. L. Săveni, și Școala G. nr.1 Știubieni și C. L. Știubieni.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta reclamantei – avocat M. M., lipsă fiind reprezentanții pârâților.

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul are ca obiect drepturi bănești, se află la al doilea termen de judecată, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

Reprezentanta reclamantei depune la dosar adeverința nr.65/04.02.2015 eliberată de Școala G. nr.1 Vorniceni prin care se adeverește că A. D. a făcut parte din personalul unității de învățământ în perioada 01.10.2012 – 20.06.2013 îndeplinind funcția de educatoare suplinitoare necalificată – fără studii corespunzătoare postului. Precizează că la fila 9 dosar se află adeverința nr.9750/04.07.2013 eliberată de Universitatea „A. I. C.” din Iași din care rezultă că A. D. a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2013 în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. Mai precizează că în anul școlar 2013 – 2014 și-a desfășurat activitatea la Școala G. nr.1 Săveni, domiciliul său fiind în ..

Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Școala G. nr 1 Știubieni și C. L. Știubieni.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea excepției întrucât pârâții Școala G. nr 1 Știubieni și C. L. Știubieni nu au calitate procesual pasivă în cauză. Precizează că nu are de formulat alte cereri.

Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul.

Reprezentanta reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii în contradictoriu cu pârâtele Școala G. nr. 1 Săveni și C. L. Săveni. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra litigiului de muncă de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 20 octombrie 2014, reclamanta A. D. - prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar B. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Școala G. nr.1 Știubieni și C. L. Știubieniși Școala G. nr.1 Săveni, C. L. Săveni, obligarea acestora la plata indemnizației de instalare constând într-un salariu de bază al funcției îndeplinite.

În fapt, reclamanta a arătat că este membră de sindicat și face parte din categoria „personalului de specialitate„ la care se referă art.23 din HG nr. 281/1993. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, cuvântul „personal" desemnează totalitatea persoanelor care activează într-o instituție întreprindere etc. iar cuvântul „specialitate” înseamnă branșă,disciplină, ramură, sector.

HG nr.281/1993 a fost un act normativ care a reglementat inclusiv salarizarea personalului din învățământ și care a fost abrogat în cea mai mare parte prin Legea nr.330/2009-art.48(1) punct 2, cu excepția art.21, 22, 23 și 30. Potrivit art.23 (1) rămas în vigoare beneficiază de indemnizație de instalare egală cu un salariu de bază al funcției îndeplinite personalul de specialitate care se încadrează într-o unitate dintr-o altă localitate decât cea de domiciliu în primul an de activitate după absolvirea studiilor.

Reclamanta îndeplinește aceste condiții după cum urmează: a absolvit studiile în anul 2013 și a funcționat ca educatoare la unitatea de învățământ secund-pârâtă în anul școlar 2013-2014 și la unitatea de învățământ prim-pârâtă în anul școlar 2014-2015, deși are domiciliul în altă localitate, respectiv în satul și ..

Deși reclamanta a formulat cerere către angajator pentru plata indemnizației de instalare, nu a obținut plata drepturilor solicitate.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.28 din Legea dialogului social, art.23 din HG nr.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, art.1 din HG nr.538/2001.

În dovedirea pretențiilor deduse judecății a anexat cererea depusă la angajator pentru acordarea indemnizației de instalare, adeverințe emise de unitatea școlară, adeverință de studii, precum și copie după actul de identitate.

Pârâta Școala G. nr. 1 Săveni a formulat întâmpinare prin care a arătat următoarele:

- HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, care prevedea la art.23 următoarele: "(l) La încadrarea . alta localitate decât cea de domiciliu, in primul an activitate după absolvirea studiilor, personalul de specialitate beneficiază de o indemnizație de instalare..,." Ori, doamna A. D. a absolvit facultatea in anul 2012, anexam copia adeverinței prezentata la unitatea noastră si anul școlar 2013-2014 nu a fost primul an după absolvire; in primul an a lucrat la Grădinița nr. 1 Vorniceni.

- Legea nr. 128/1997 a fost abrogată prin Legea educației naționale nr. 1/2011 (care a intrat în vigoare la 10 februarie 2011), iar Legea nr. 1/2011 nu conține niciun fel de dispoziții în legătură cu drepturile salariale ale personalului didactic și nici referitoare la prima de instalare sau, după caz, indemnizația de instalare.

- în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887/14.12.2011 a fost publicată Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. In baza Art. II - Art. 1, alin. (4) din această lege s-a stabilit faptul că, începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011. Au precizat că Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ nu conține niciun fel de dispoziție privind acordarea primei de instalare sau a indemnizației de instalare.

- Art. II - Art. 7, alin. (2) din Legea nr. 283/2011 prevedea: „în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță".

- Legea aplicabilă sistemului de învățământ este Legea nr. 1/2011, în baza căreia s-a adoptat Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ. Cele două acte normative specifice învățământului nu prevăd acordarea primei de instalare. Conform Legii nr. 63/2011 „încălcarea dispozițiilor prezentei legi privind stabilirea salariului de baza individual și a celorlalte drepturi, cât și acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acesteia atrag, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală a persoanelor vinovate, potrivit legii". „Orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă". Legea 283/2011, art. 1 alin. 4 prevede că „începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011". Iar conform OUG nr. 80/2012 aceste prevederi se aplică și în anul 2013. Față de toate aceste acte normative HG nr. 281/1993 are caracter general și se aplică în acele sectoare de activitate din sistemul bugetar în care legislația specială permite acordarea primei de instalare. Din păcate nu este și cazul sistemului de învățământ

Au arătat că reclamanta nu putea primi prima de instalare de la Școala Gimnaziala nr. 1 S..

Au depus în copie adeverința studii, copie raport Revisal pentru 2012-2013.

În drept și-au întemeiat susținerile pe dispozițiile art.205 alin.(2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila

C. L. Săveni a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare au arătat că odată cu . Legii nr. 1/2011 a Educației naționale, prevederile art. 23 ale H.G. 281/1993 nu mai sunt în continuare aplicabile cadrelor didactice, atât timp cât în cuprinsul Legii nr. 1/2011 nu mai este prevăzut niciun articol cu privire la acordarea primei de instalare.

Mai mult decât atât, de la . Legii nr. 63/10.05.2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, legiuitorul nu a mai făcut nicio trimitere privind acordarea primei de instalare sau a indemnizației de instalare.

Prevederile art. 23 din H.G. nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, își găseau aplicabilitatea în Legea nr. 128/1997, abrogată prin . Legii nr. 1/2011 a Educației naționale.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 63/2011 "Orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă".

Prin urmare prevederile art. 23 din H.G. nr. 281/1993 nu mai poate produce efecte, nemaiavând cadru legislativ de aplicare.

Legiuitorul a prevăzut expres în art. 1, alin. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ "(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi."

În aceste condiții, consideră că pârâții au procedat în mod corect și au aplicat întocmai dispozițiile legale în vigoare.

La termenul de judecată din 18 februarie 2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Școala G. nr 1 Știubieni și C. L. Știubieni. Din actele dosarului rezultă că în anul școlar 2013 -2014 reclamanta a fost salariată la Scoala nr. 1 Săveni și nu la Școala din Știubieni. În consecință nici această ultimă unitate școlară și nici C. L. nu aveau vreo obligație în ceea ce privește drepturile ce decurgeau din desfășurarea raporturile de muncă în primul an după absolvirea studiilor și nu au calitate procesual pasivă .

Pe fondul cauzei Tribunalul reține următoarele:

Reclamanta A. D. a susținut examenul de licență în urma absolvirii cursurilor Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității ,,A. I. C.” din Iași în luna iulie 2013.

Așa cum rezultă din adeverința nr.2662 din data de 06.10.2014, reclamanta a fost angajată la Școala G. nr.1 Săveni în anul școlar 2013 – 2014, pe postul de educator.

La data de 03.10.2014 aceasta a cerut unității școlare acordarea indemnizației de instalare, întrucât domiciliază în satul și ..

Conform art. 166 din Legea 1/2011 în vigoare din 09.02.2011 personalul din învățământul preuniversitar are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din regulamente specifice și din prevederile contractului individual de muncă.

Instanța constată că în ceea ce privește drepturile personalului didactic, Legea 1/2011 face trimitere la legislația în vigoare.

Conform art. 23 alin. 1 teza 1 din H.G. 281/1993, în vigoare, la încadrarea într-o unitate din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, personalul de specialitate beneficiază de o indemnizație de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale în care urmează a fi încadrat. Dacă legiuitorul ar fi dorit să suprime dreptul cadrelor didactice la acordarea indemnizației de instalare ar fi menționat acest fapt în mod expres în dispozițiile HG 281/1993 care stabilește drepturi pentru personalul din sistemul bugetar.

Instanța mai constată că potrivit art. 55 alin. 4 lit. i din Codul Fiscal nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit indemnizațiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum și indemnizațiile de instalare și mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituțiile publice și celor care își stabilesc domiciliul în localități din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, în care își au locul de muncă. Ca urmare nu se poate aprecia că dreptul reclamantei la acordarea indemnizației nu ar exista, întrucât salarizarea acesteia era stabilită de Legea 63/2011 iar sumele ce trebuie acordate la angajarea în altă localitate decât cea de domiciliu nu reprezintă drepturi salariale.

Cum reclamanta a absolvit studiile superioare în iulie 2013, a fost angajată în calitate de educator în anul școlar 2013 - 2014 la Școala G. nr.1 Săveni, în condițiile în care avea domiciliul în altă localitate, Vorniceni, rezultă că sunt îndeplinite cerințele textului menționat.

Din adeverința nr. 65 din 04.02.2015 rezultă că în intervalul 01.10._13 reclamanta a lucrat în calitate de educatoare necalificată la Școala G. Vorniceni. Aceasta nu a avut calitatea de personal de specialitate în condițiile în care era angajată ca necalificat iar pe de altă parte studiile le-a finalizat în iulie 2013 deci după încetarea activității la această unitate școlară.

Școala nr. 1 Săveni a menționat că potrivit adeverinței nr. 826 din 26.06.2013 reclamanta a finalizat studiile în iunie 2012. Din acest act aflat în copie la fila 24 dosar rezultă însă că A. D. a absolvit studiile facultății de Științe ale Educației dar nu și că a promovat examenul de licență. În sensul art 23 din HG 281/1993 finalizarea studiilor a avut loc în iulie 2013 când reclamanta a promovat examenul de licență conform adeverinței nr. 9750/2013 eliberată de Universitatea A. I. C. Iași aflată în copie la fila 9 dosar, abia după această dată fiind posibilă ocuparea unui post de personal de specialitate calificat. Așa cum s-a menționat mai sus în 2012-2013 A. D. a avut calitatea de personal necalificat.

Ca urmare, tribunalul va admite cererea și va obliga pârâții Școala G. Săveni și C. L. Săveni să plătească reclamantei indemnizația de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător funcției pe care a fost încadrată la data de 1.09.2013.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Școala G. nr 1 Știubieni, județul B., și C. L. Știubieni, județul B., și pe cale de consecință respinge acțiunea reclamantei în contradictoriu cu acești pârâți.

Admite acțiunea în pretenții bănești formulată de reclamanta A. D. - prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar B., cu sediul în municipiul B., ..10, județul B., în contradictoriu cu Școala G. nr. 1 Săveni, cu sediul în orașul Săveni, ..3, județul B., și C. L. Săveni, județul B..

Obligă pârâții Școala G. Săveni și C. L. Săveni să plătească reclamantei indemnizația de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător funcției în care a fost încadrată la 1.09.2013.

Executorie de drept.

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare .

Apelul trebuie depus la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din data de 18.02.2015.

Președinte, Grefier,

C. M. C. L.

Cu opinie în același sens,

Asistenți judiciari

P. E., C. D.

Red. C.M./13.03.2015

Tehnored. C.L./13.03.2015

7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 236/2015. Tribunalul BOTOŞANI