Nulitate act. Sentința nr. 23/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 11936/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA A-VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23.11.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: B. L.
ASISTENT JUDICIAR: B. A.
ASISTENT JUDICIAR: I. J.
GREFIER: B. I.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de contestatorul P. I. în contradictoriu cu intimata E. R. S. IFN SA, având ca obiect contestație decizie suspendare contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine, se prezintă contestatorul, prin apărător ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei - fila 10 și intimata, prin apărător ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei - fila 18.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, părțile, legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Instanța comunică contestatorului, prin apărător ales, întâmpinare la cererea modificatoare, depus de partea adversă. Apărătorul ales al contestatorului nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință de înscrisurile comunicate la acest termen de judecată în ședință publică.
Instanța pune în discuție cererea invocată de pârâtă, privind suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. 1 pct. 2 Noul Cod de Procedură Civilă, până la soluționarea cauzei penale, dosarul nr. 4285/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Intimata, prin consilier juridic, solicită admiterea cererii de suspendare, față de faptul că între cele două cauze există o strânsă legătură faptele care fac obiectul cercetări penale fac obiectul cercetării disciplinare.
Contestatorul, prin apărător ales, solicită respingerea cererii de suspendare față de faptul că în cauza penală nu se menționează calitatea pe care o are numitul P. I., fiind o urmărire penală dispusă față de fapte, acesta nefiind citat niciodată în 12 luni, respectiv acesta neconstituindu-se parte civilă.
Deliberând, instanța respinge cererea de suspendare a judecății în baza art. 413 alin. 1 pct. 2 Noul Cod de Procedură Civilă, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, declanșarea urmăririi penale pentru fapta în considerarea căreia angajatorul a emis decizia de suspendare a raporturilor de muncă neavând o astfel de înrâurire asupra cauzei de față încât să împiedice judecarea sa de sine stătătoare. Dimpotrivă, săvârșirea sau nu a faptei respective ori vinovăția penală a contestatorului sunt elemente distincte de obiectul dedus prezentei judecăți, care presupune cercetarea legalității deciziei de suspendare a raporturilor de muncă, din perspectiva art. 52 C.muncii.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Părțile, prin apărători, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul art. 255 și 258 Noul cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind ca este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Contestatorul, prin apărător ales, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și modificată, să se dea eficiență caracterului obligatoriu al Deciziei 279/2015 emise de Curtea Constituțională, prin care se constată că dispozițiile art. 52 al. 1 lit. B- teza I din Lg 53/2003, sunt neconstituționale, să se constate netemeinicia deciziei contestate cu precizarea că plângerea penală nu are legătură cu calitatea de salariat a contestatorului pentru faptul că în perioada 01.01._14, raporturile de muncă erau suspendate prin acordul părților. Cu cheltuieli de judecată.
Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii de chemare în judecată, în ceea ce privește Decizia 279/2015 emisă de Curtea Constituțională, arătând că nu este aplicabilă decât pentru situații juridice ulterioare intrării sale în vigoare, respingerea capătului de cerere privind solicitarea de despăgubiri salariale. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța, în temeiul art. 394 NCPC, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a sub nr._, contestatorul P. I. a chemat în judecată pe intimata E. R. S. IFN SA, solicitând instanței să dispună anularea deciziei nr. 1116/01.04.2015 privind suspendarea contractului individual de muncă, obligarea la reluarea activității în postul deținut anterior suspendării, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului individual de muncă începând cu 01.04.2015 până la reluarea efectivă a activității, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și actualizarea cu rata inflației a salariului și a celorlalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării începând cu 01.04.2015 până la reluarea efectivă a activității, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că decizia de suspendare este nelegală și netemeinică, contractul individual de muncă fiind suspendat prin acordul părților începând cu 01.01.2011 ca urmare a ocupării funcției de administrator al pârâtei prin mandat comercial, revocat la 07.10.2014. Ulterior, la data de 08.10.2014, pârâta a dispus suspendarea contractului de muncă pentru cercetare disciplinară iar la data de 01.04.2015 s-a dispus suspendarea procedurii de cercetare disciplinară și s-a emis decizia nr. 1116/01.04.2015 de suspendare a CIM ca urmare a formulării unei plângeri penale de către angajator, deși raporturile de muncă erau deja suspendate, or, nu se poate suspenda decât un CIM aflat în derulare și care produce efecte. A mai învederat că decizia de suspendare nu cuprinde motivele de fapt pentru care a fost emisă și nu individualizează faptele penale incompatibile cu funcția deținută.
În drept a invocat C.muncii, Legea 62/2011.
În dovedire a solicitat probe cu înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. A arătat că între părți a fost încheiat CIM nr. 8150/28.11.2007, reclamantul fiind angajat în funcția de director economic iar la data de 10.12.2010 a fost încheiat contractul de mandat care a început să producă efecte de la 01.01.2011. A învederat că în anul 2014, în urma verificărilor de audit intern, a rezultat că o . plăți nu au fost aprobate conform regulilor interne, reclamantul fiind cel care a conceput o schemă în vederea procedării la ascunderea acestora. În consecință, prin notificarea din 07.10.2014, s-a comunicat reclamantului încetarea contractului de mandat, reluându-și cursul contractul individual de muncă, ce fusese suspendat pe durata contractului de mandat. Așa fiind, prin decizia nr. 2806/08.10.2014, societatea a dispus suspendarea CIM pe durata cercetării disciplinare desfășurată pentru faptele imputate reclamantului cu privire la transferurile din conturile bancare ale societății în contul său personal, retragerile de numerar fără documente justificative. Ulterior, la data de 02.12.2014, pârâta a înregistrat la P. de pe lângă Tribunalul București plângerea penală împotriva reclamantului pentru infracțiunile de delapidare, abuz în serviciu și evaziune fiscală fiind format dosarul 4285/P/2014 și a dispus suspendarea CIM până la soluționarea definitivă a cauzei penale. A solicitat suspendarea judecății în baza art. 413 alin. 1 pct. 2 NCPC până la soluționarea definitivă a acestei cauze penale. Pe fond, a arătat că faptele pentru care a fost formulată plângerea penală sunt de o gravitate deosebită, eventuala menținere a sa pe ostul ocupat periclitând grav desfășurarea activității societății, prin utilizarea în mod nelegal a fondurilor la care avea acces în temeiul funcției ocupate. A învederat că prin decizia nr. 1115/01.04.2015 s-a dispus suspendarea procedurii de cercetare disciplinară și suspendarea efectelor deciziei nr. 2806/08.10.2014 astfel încât la data emiterii deciziei nr. 1116/01.04.2015, reclamantul avea un CIM în vigoare. Totodată, dispozițiile C.muncii nu stabilesc ca o condiție de legalitate, obligativitatea indicării faptelor pentru care se dispune suspendarea contractului de muncă.
În dovedire a solicitat probele cu înscrisuri și interogatoriul.
La data de 22.10.205, reclamantul a formulat cerere modificatoare invocând un nou motiv de drept și anule decizia nr. 279/2015 a Curții Constituționale, arătând că decizia contestată în cauză a fost emisă în baza unor dispoziții legale declarate neconstituționale.
La termenul de judecată de la 23.11.2015, instanța a respins cererea de suspendare a judecății în baza art. 413 alin. 1 pct. 2 NCPC.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține:
Între părțile litigante din prezenta cauză a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 8150/28.11.2007 (filele 30-31), în temeiul căruia reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă în funcția de director economic.
Așa cum rezultă din decizia nr. 1115/01.04.2015 (fila 85), raporturile de muncă au fost suspendate prin decizia nr. 2806/08.10.2014 pe durata cercetării disciplinare conform art. 52 alin. 1 lit. a) C.muncii, însă, în contextul formulării plângerii penale împotriva reclamantului, societatea angajatoare a procedat la suspendarea procedurii cercetării disciplinare și a efectelor deciziei nr. 2806/08.10.2014 până la soluționarea plângerii penale.
Astfel, a fost emisă decizia nr. 1116/01.04.2015 (filele 87-88), prin care s-a dispus începând cu 01.04.2015, suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului conform art. 52 alin. 1 lit. b) C.muncii, în considerarea plângerii penale formulate de angajator și înregistrate sub nr. 1617/02.12.2014 la P. de pe lângă Tribunalul București (filele 66-84), pentru infracțiunile de delapidare, abuz în serviciu și evaziune fiscală.
Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamantul urmărește anularea deciziei de suspendare a raporturilor de muncă, reluarea activității și plata cuvenitelor despăgubiri.
Instanța constată că pretențiile deduse judecății sunt neîntemeiate.
Astfel, argumentul invocat de reclamant, în sensul că suspendarea raporturilor de muncă prin decizia contestată a intervenit în condițiile în care contractul individual de muncă era deja suspendat, în temeiul art. 52 alin. 1 lit. a) C.muncii, nu poate fi primit de instanță ca și cauză de nelegalitate a deciziei analizate în cauză, întrucât, din examinarea deciziilor emise succesiv de angajator rezultă că decizia nr. 1116//01.04.2015 a intervenit subsecvent deciziei nr. 1115/01.04.2015, prin care s-a dispus suspendarea efectelor deciziei nr. 2806/08.10.2014 (prin care se dispusese anterior suspendarea raporturilor de muncă pe durata cercetării disciplinare). Prin urmare, faptul că, inițial, angajatorul a recurs la suspendarea raporturilor de muncă în contextul cercetării disciplinare iar ulterior, pe fondul cercetărilor, considerând necesară sesizarea organelor de urmărire penală, dispune suspendarea contractului individual de muncă pentru acest din urmă temei, nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 52 C.muncii, întrucât nu reprezintă o utilizare cumulată a cauzelor de suspendare a raporturilor de muncă ci o aplicare succesivă a acestora, câtă vreme angajatorul a suspendat procedura cercetării disciplinare până la soluționarea cauzei penale cu care a învestit organele judiciare, așa cum rezultă din decizia nr. 1115/01.04.2015.
De asemenea, măsura suspendării raporturilor de muncă în temeiul art. 52 alin. 1 lit. b) C.muncii nu se suprapune cu suspendarea de drept a contractului individual de muncă în baza art. 50 alin. 1 lit. b) C.muncii, întrucât perioada în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, și anume 04.12._15, este anterioară datei la care s-a dispus suspendarea CIM în temeiul art. 52 alin. 1 lit. b) C.muncii, și anume 01.04.2015.
În ceea ce privește împrejurarea că decizia contestată nu cuprinde motivele care au fundamentat această măsură, nu este de natură să afecteze valabilitatea deciziei analizate. Dimpotrivă, conform art. 52 alin. 1 lit.b) C.muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută. În cauză, exigențele impuse de textul de lege menționat sunt îndeplinite, întrucât măsura suspendării raportului de muncă a intervenit în contextul formulării de către societatea pârâtă a plângerii penale ce a format obiectul dosarului penal 4285/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, conform adresei nr. 1.010.696/C2/BC/13.06.2015 aflate la fila 89, iar, pe de altă parte, din examinarea conținutului plângerii penale, rezultă că aceasta a fost formulată pentru infracțiunile de delapidare, abuz în serviciu, evaziune fiscală, fapte care sunt, prin natura lor, incompatibile cu funcția deținută de reclamant, și anume director economic în cadrul instituției intimate.
Deopotrivă, faptul că în cuprinsul deciziei de suspendare nu se arată faptele penale imputate salariatului nu este de natură să afecteze valabilitatea actului de dreptul muncii, deoarece dispozițiile art. 52 C.muncii nu prevăd ad validitatem acest element de conținut al deciziei de suspendare, faptele imputate fiind menționate în cuprinsul plângerii penale care stă la baza emiterii deciziei de suspendare și care pot fi analizate de instanța de dreptul muncii, sub aspectul incompatibilității cu funcția deținută de salariat, în cadrul contestației formulate de acesta, prin examinarea conținutului plângerii, chiar dacă nu sunt redate în cuprinsul deciziei .
În ceea ce privește soluția dată de Curtea Constituțională în decizia nr. 279/2015, în sensul constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. b) teza I C.muncii, instanța constată că nu este incidentă în cauza de față, întrucât decizia de suspendare contestată a fost emisă anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale (17 iunie 2015). Or, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale devin obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Așa fiind, instanța constată că cererea de anulare a deciziei de suspendare este neîntemeiată și, în consecință, apar ca neîntemeiate și pretențiile accesorii având ca obiect reluarea activității și acordarea drepturilor bănești cuvenite pe perioada suspendării raporturilor de muncă până la reluarea activității anterioare.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de contestatorul P. I., CNP_, domiciliat în București, Calea Vacaresti, nr. 334, ., ., sect.4 în contradictoriu cu intimata E. R. S. IFN SA, cu sediul în București, .. 6A, Clădirea Olympus, . etaj 3 (zona 3), sect.2, cu sediul ales la SCA Z. R. & Partners, în București, ., sector 2, ca neîntemeiată.
Cu apel in termen de 10 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a.
Pronuntata in sedinta publica azi, 23.11.2015.
Președinte Asistent judiciar Asistent judiciar Grefier
B. L. B. A. I. J. B. I.
Red. Jud L:B
Teh. Gref. IB/ ex-……/…….2015
| ← Despăgubire. Încheierea nr. 10/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Pretentii. Hotărâre din 02-12-2015, Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
