Obligaţie de a face. Încheierea nr. 03/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Tribunalul BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Încheierea nr. 03/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 13634/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A VIII A

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: G. M. A.

ASISTENT JUDICIAR: N. C. E.

ASISTENT JUDICIAR: L. P.

GREFIER: G. G.-A.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanții M. A. V., R. A. A., I. B., P. M., S. L. M., G. O., I. C., M. C., RAȚOI S., N. F., C. F., T. G., C. I., R. D., N. D. R., D. A., S. V. D., S. M., G. V., R. S. V., N. N., G. F., I. A., R. M. C., T. C., D. D., P. I., T. R., N. M., M. F. S., M. G. G., N. L. I., I. F., B. V., N. C. L., M. V. G., Z. M. D., N. M., LEȘTARU M., G. I., D. M., M. I., prin Sindicatul Unit al Salariaților – Radio România, în contradictoriu cu pârâta S. R. de Radiodifuziune, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, răspund reclamanții, prin avocat, Ș. Nabauer, având delegație depusă la dosarul cauzei, și prin Președinte al Sindicatului, M. A. V., identificat cu CI ., număr_, eliberată de SPCEP S3 biroul nr. 5, la data de 19.03.2009, și pârâta, prin avocat, A. Ț., care depune delegație la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; la data de 17.11.2015, pârâta a depus la dosar înscrisuri, în dublu exemplar.

Tribunalul constată că la data de 17.11.2015 pârâta a depus la dosar în dublu exemplar contractele individuale de muncă și actele adiționale la acestea, ale reclamanților, înscrisuri care se comunică reclamanților potrivit prevederilor art. 170 alineatul 1 din Codul de procedură civilă, fără a se acorda termen față de data depunerii înscrisurilor.

Tribunalul, față de prevederile art. 14 alineatul 5 și alineatul 4, art. 224 și art. 245 din codul de procedură civilă pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamanților pentru drepturile bănești ce izvorăsc din prevederile contractelor colective de muncă, invocată de pârâtă în temeiul prevederilor art. 268 alineatul 1 litera e) din Codul muncii și în temeiul prevederilor art. 248 alineatul 4 din Codul de procedură civilă, dispune unirea cu fondul cauzei a acestei excepții, pentru judecarea acesteia fiind necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru soluționarea fondului.

Totodată, Tribunalul pune în discuție neinvocarea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru diferențele de drepturi salariale pentru care prescripția a început să curgă după . noului cod civil prin Întâmpinare și măsura în care a intervenit decăderea pârâtei din dreptul de a o invoca. Față de regimul juridic instituit prin noul cod civil în care prescripția este o excepție de ordine privată astfel încât se invocă in limine litis prin întâmpinare, excepția invocată de pârâtă urmând a fi pusă în discuție pentru drepturile solicitate pretins afectate de prescripție care au fost realizate sau născute sub imperiul vechiului cod civil, respectiv pentru prescripțiile începute sub imperiul fostului Decret nr. 167/1958, pentru care se aplică Decretul nr. 167/1958 potrivit art. 6 alin. (4) Cod civil si art. 201 din Legea nr. 71/2011 care stabilesc ca și prescripțiile extinctive (precum și decăderile și uzucapiunile) începute și neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, respectiv prevederilor Decretului nr. 167/1958, inclusiv sub aspectul începutului, termenului, cauzelor de suspendare, întrerupere, repunere în termen și modalității de invocare.

Tribunalul pune în vedere părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.

Reclamanții, prin avocat, depun la un certificat de grefă obținut într-un alt dosar similar, cu titlu de practică judiciară, și dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Reclamanții, prin reprezentant M. A. V., invocă excepția nulității absolute a contractului de asistență juridică în raport cu art. 1 din OUG nr. 26/2012 privind interzicerea angajării de instituțiile publice a unor servicii avocațiale, la instituția pârâtă fiind angajați 10 juriști plus un șef serviciu juridic.

Tribunalul constată că la dosarul cauzei nu se află depus contractul de asistență juridică, punând în vedere pârâtei să depună la dosar contractul de asistență juridică nr._/05.01.2015 având în vedere că se invocă o excepție de procedură, care se soluționează cu prioritate referitoare la dovada calității de reprezentant a apărătorului părții pârâte.

Pârâta, prin avocat, apreciază că această excepție nu este de competența acestui tribunal, iar autoritățile și instituțiile publice se autofinanțează, însă instituția pârâtă este o societate națională care nu este finanțată de la bugetul de stat, și are acest drept dacă conducătorul unității decide că trebuie să apeleze la un avocat în afara consilierilor juridici, nefiind de competența instanței să soluționeze o astfel de excepție pentru că este o societate comercială, care poate să angajeze pe cine vrea, fiind anumite restricții într-adevăr.

Reclamanții, prin reprezentant M. A. V., arată că 95% din veniturile societății pârâte vin din taxa radio TV și bugetul statului.

Tribunalul pune în vedere reclamanților să indice conținutul textului de lege invocat.

Reclamanții, prin reprezentant M. A. V., precizează că nu se află în acest moment în posesia legii pentru a da citire textului de lege.

Pârâta, prin avocat, solicită respingerea acestei excepții.

Reclamanții, prin reprezentant M. A. V., arată că potrivit art. 1 din OUG nr. 26/2012 autoritățile publice, instituțiile publice, agenții economici cu capital majoritar de stat au interdicția de a angaja servicii juridice, cu excepția prevăzută de art. 2, respectiv cu cazuri deosebite care nu pot face față serviciile juridice ale instituției agentului economic. Totodată, solicită să se facă prezența doamnei jurist care se află în sala de judecată, care putea să susțină această cauză extrem de simplă, având ca obiect acordarea drepturilor reclamanților.

Pârâta, prin avocat, arată că este excepție de la art. 2 - în cazuri excepționale.

Tribunalul constată că potrivit art. 1 din OUG nr. 26/2012 „(1) autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, societatile naționale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regiile autonome care au in structura organizatorica personal propriu de specialitate juridica nu pot achizitiona servicii juridice de consultanta, de asistenta si/sau de reprezentare; (2) In situatii temeinic justificate, in care activitatile juridice de consultanta, de asistenta si/sau de reprezentare necesare autoritatilor si institutiilor publice prevazute la alin. (1) nu se pot asigura de catre personalul de specialitate juridica angajat in aceste entitati, pot fi achizitionate servicii de aceasta natura, in conditiile legii, numai cu aprobara: a) ordonatorilor principali de credite pentru autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice centrale; b) consiliilor locale, consiliilor judetene sau Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, pentru autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice locale; (3) In situatii temeinic justificate, in care activitatile juridice de consultanta, de asistenta si/sau de reprezentare, necesare societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale, precum si regiilor autonome prevazute la alin. (1), nu se pot asigura de catre personalul de specialitate juridica angajat in aceste entitati, poti fi achizitionate servicii de aceasta natura, în conditiile legii, numai cu aprobarea sau mandatarea reprezentanților statului sau unittilor administrativ-teritoriale in organele de conducere ale acestora: a) de catre ordonatorul principal de credite coordonator, in cazul celor la care statul este actionar integral sau majoritat; b) de catre consiliile locale, consiliile judetene sau Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, pentru cele la care unitatile administrativ-teritoriale detin integral sau majoritar capitalul social”.

Pârâta, prin avocat, arată că are aprobarea solicitată de lege, împuternicirea fiind semnată chiar de președinte, care este ordonator, reprezentant legal.

Reclamanții, prin reprezentant M. A. V., solicită admiterea excepției privind nulitatea absolută a contractului de asistență juridică în raport de art. 1.

Tribunalul solicită reclamanților să precizeze în ce text de lege este prevăzută excepția nulității absolute a contractului de asistență juridică, având în vedere că potrivit art. 82 din Codul de procedură civilă, instanța se poate pronunța cel mult cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Reclamanții, prin reprezentant M. A. V., invocă excepția nulității în raport cu legea.

Tribunalul solicită reclamanților să precizeze ce fel de excepție de procedură înțelege să invoce, având în vedere că nu există excepția nulității unui act juridic, care se verifică pe cale de acțiune în nulitate, sau pe cale de excepțiune de către pârât, ori în cazul în care legea prevede în mod clar că există posibilitatea invocării excepției de nelegalitate a unui act.

Pârâta, prin avocat, arată că ceea ce a invocat reprezentantul reclamanților este o pseudoexcepție inventată de acesta.

Tribunalul pune în vedere reclamanților să precizeze dacă înțeleg să invoce o excepție referitoare la lipsa mandatului sau neregularitățile în legătură cu mandatul, însă cu privire la excepția nulității contractului de asistență juridică instanța atrage atenția că nu este o excepție în sensul legii.

Pârâta, prin avocat, arată că textul de lege permite anumitor entități să utilizeze și să folosească și reprezentare juridică din afara sistemului, iar pe de altă parte acea lege nu prevede ca motive de nulitate faptul că s-a angajat un avocat din afară, așa încât solicită respingerea acestei pseudoexcepții.

Reclamanții, prin reprezentant M. A. V., solicită instanței să pună în vedere pârâtei să prezinte aprobarea.

Tribunalul pune în vedere reclamanților să precizeze excepția pe care înțeleg să o invoce.

Reclamanții, prin reprezentant M. A. V., invocă lipsa dovezii contractului de asistență juridică semnat de reprezentantul legal al societății pârâte.

Pârâta, prin avocat, arată că există contractul de asistență juridică.

Reclamanții, prin reprezentant M. A. V., solicită să fie pus la dispoziție.

Tribunalul, verificând actele dosarului constată că împuternicirea depusă la dosar este semnată de reprezentatul legal al părții.

Reclamanții, prin reprezentant M. A. V., precizează că trebuie să existe aprobarea Consiliului de administrație, înțelegând să invoce nulitatea absolută a contractului de asistență juridică.

Tribunalul atrage atenția reclamanților că nulitatea absolută a contractului de asistență juridică nu reprezintă o excepție.

Reclamanții, prin reprezentant M. A. V., lasă la aprecierea instanței de judecată în raport de susținerile de la acest termen, excepția de neconstituționalitate a art. 1 fiind judecată chiar la Curtea Constituțională.

Tribunalul constată că ceea ce s-a invocat de către reclamanți, prin reprezentant, este neregularitatea dovezii calității de reprezentant a acelui care reprezintă parte în proces la acest termen de judecată, pentru soluționarea căreia instanța constată că nu se impune depunerea contractului de asistență juridică nr._/05.01.2015 față de împrejurarea că nu se neagă existența acestui contract, ci doar împrejurarea că societatea pârâtă ar fi încheiat acest contract cu nerespectarea unor prevederi legale care instituie interdicții la încheierea unor astfel de contracte, chestiune care nu poate fi verificată în cadrul procedurii prevăzute de art. 82 din Codul de procedură civilă, care se rezumă la verificarea existenței împuternicirii avocațiale și a faptului că aceasta este încheiată potrivit prevederilor referitoare la exercitarea profesiei de avocat, iar Tribunalul constată că împuternicirea avocațială depusă la dosar este semnată de către reprezentatul legal al părții purtând ștampila acestuia, astfel încât instanța respinge excepția invocată privind neregularitatea dovezii calității de reprezentant invocată de reclamanți.

În lipsa altor cereri, în temeiul prevederilor art. 244 alineatul 1 din Codul de procedură civilă, Tribunalul declară cercetarea procesului încheiată și în funcție de solicitarea părților: fie va fixa termenul pentru dezbaterea în fond a procesului, punând în vedere părților să redacteze note privind susținerile lor și să le depună la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit; fie dacă părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat și nu sunt alte incidente de soluționat, va declara deschise dezbaterile în fond și se va acorda cuvântul părților asupra dezbaterilor în fond, în temeiul art. 244 alineatul 3 și alineatul 4 din Codul de procedură civilă.

Având cuvântul pe rând, părțile arată că nu solicită termen pentru dezbaterea fondului.

Nemaifiind alte cereri de formulat și având în vedere că nu sunt alte incidente de soluționat, față de solicitarea părților de a li se acorda cuvântul asupra dezbaterilor în fond, instanța declară deschise dezbaterile în fond și în temeiul art. 244 alineatul 3 și alineatul 4 din Codul de procedură civilă acordă cuvântul asupra excepției invocate și asupra dezbaterilor în fond, în ordinea prevăzută de art. 216 din Codul de procedură civilă.

Pârâta, prin avocat, susține în continuarea excepția invocată, apreciind că este prescris pentru toate perioadele dreptul reclamanților la plata sporului respectiv. Astfel, arată că acest contract care se invocă a fost încheiat la nivelul ramurii mass media, iar această ramură nu mai există din 2011, acțiunea fiind introdusă în anul 2013, după 7 ani, în condițiile în care sporul nu a fost negociat subsecvent la nivelul societății și nici nu a fost negociat individual prin contracte individuale de muncă sau prin actele adiționale pe categorii de salariați. Totodată, arată că este vorba despre un spor reglementat sau prevăzut de un contract colectiv la nivelul ramurii, de aceea a considerat că aplicabil este termenul de 6 luni, existând motive suplimentare față de cele invocate de televiziune în dosarul respectiv, pentru că izvorăște din aplicarea unei clauze a unui contract colectiv cum prevede textul de la art. 268 alineatul 1 litera e), părțile acestui conflict sunt o colectivitate de salariați reprezentată de Sindicat, iar pe de altă parte este o persoană juridică, apoi legea dialogului social prevede termenul de prescripție de trei ani având în vedere numai cele ce izvorăsc din contractul individual de muncă, ori în contractul individual de muncă nu este prevăzut acest spor.

Reclamanții, prin avocat, arată că prin înscrisul depus la dosar la data de 02.12 a detaliat menținerea în vigoare a contractului colectiv de referință, care a fost prelungit până la 14.01.2014, existând și o hotărâre definitivă în acest sens. Totodată, solicită să se constate că deși s-a făcut referire la decizia nr. 20/2013 a Înaltei Curți, aceasta prevede noțiunea de adaos la salariu astfel cum era reglementată de art. 155, actualmente art. 160 din Codul Muncii, care prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile și alte adausuri. Cu atât mai mult se face referire în acest text aplicabil în cauză la sporuri, prin urmare arată că au solicitat sporul de fidelitate, concluzia Înaltei Curți fiind aceea că drepturile salariale suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului, se poate formula cerere în justiție în termenul de 3 ani, iar nu de 6 luni, temeiul fiind art. 268 alineatul 1 litera c din Codul Muncii. Astfel, solicită respingerea excepției, iar cu privire la ceea ce nu s-a invocat cu privire la prescripție, dar s-ar fi putut invoca, solicită a se avea în vedere că în realitate pretențiile axate pe acest termen de prescripție sunt întemeiate, și nu pot fi respinse pe motivul că ar fi prescrise. Pe fondul cauzei, arată că împrejurarea că astfel cum a fost menținut în vigoare, contractul colectiv la nivel de ramură a fost modificat prin primul său act adițional, astfel art. 30 litera b s-a reformulat în sensul că prevede un spor de fidelitate în cuantum de 25%, fiind evident că părțile semnatare au renunțat la clauza de neconcurență și/sau spor de fidelitate prevăzută la vremea respectivă, în forma inițială, sub rezerva dacă este cazul, spor care privește orice salariat care lucrează în acest domeniu de activitate indiferent de funcția sau postul ocupat în considerarea specificului activităților mass media. P. urmare, ceea ce a solicitat nu se poate confunda cu sporul de vechime pentru că cele două sporuri sunt prevăzute distinct, literele b și c ale art. 30, astfel nu pot fi acuzați că le-au confundat nici voit, nici din greșeală. Pe de altă parte, arată că însăși partea adversă recunoaște prin întâmpinare afirmând că astfel cum se poate observa din art.30 din contractul colectiv, nivelul sporului este minim, rezultând că în funcție de condițiile concrete, acestea pot fi negociate și acordate într-un cuantum mai mare, fiind clar că și pârâta acceptă că acest spor este minimal, necondiționat și care trebuia acordat. Pentru aceste considerente, și pentru cele arătate în concluziile scrise depuse la dosar, solicită admiterea acțiunii și să se aibă în vedere că Tribunalul a mai avut ocazia să se pronunțe de două ori, dintre care una dintre cauze se află acum pe rolul Curții de Apel București, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta, prin avocat, precizează că art. 39 alineatul 1 litera 2 din Codul Muncii enumeră printre obligațiile principale ale salariaților și pe cea de fidelitate în executarea atribuțiilor de serviciu, în doctrină fiind explicată această obligație de fidelitate, și anume aceasta cuprinde neconcurența, adică obligația salariatului de a nu concura pe parcursul executării contractului individual de muncă, și confidențialitate, adică de a nu face publice date secrete ale angajatorului sau date proprii, iar în schimbul acestor obligații care intră în atribuțiile de serviciu, conduita salariatului, angajatorul nu trebuie să plătească niciun spor și nicio indemnizație, pentru că este de esența activității salariatului să fie fidel și credincios. Astfel, nimic nu-i oprește ca într-o negociere colectivă, mai ales prin una individuală, părțile să prevadă că angajatorul plătește un spor de fidelitate, trebuind stabilite obligațiile reciproce, precizând că nu toate categoriile de salariați pot obține același spor, ci trebuia stabilit prin contract, trebuiau negociate obligațiile reciproce. Întrebarea care se pune fiind care este motivul pentru care nu s-a încheiat un contract subsecvent, care să preia de la contractul superior acest spor de fidelitate în contractul colectiv la nivelul societății și apoi să negocieze cu fiecare salariați în funcție de atribuțiile lor de serviciu obligațiile suplimentare privind fidelitatea și sporul respectiv. Pe de altă parte, arată că plata acestui spor este o obligație imposibilă, care nu poate fi pusă în practică de vreme de ce nu s-a negociat la nivelul unității, de vreme ce nu s-a negociat cu ceilalți salariați, astfel impossibilium nulla est obligatio, de aceea se impune respingerea acțiunii formulate de reclamanți.

Reclamanții, prin avocat, precizează că există un contract colectiv de muncă care reprezintă legea părților, astfel împrejurarea că acest contract colectiv s-ar aplica numai unor categorii de salariați este irelevantă, atât timp cât această lege nu distinge, neputând fi încălcat principul de drept potrivit căruia unde legea părților nu distinge, nici noi nu trebuie să distinge. Așa încât, faptul că nu s-a făcut această selecție, om cu om, funcție de funcție, nu înseamnă că salariații nu beneficiază de această clauză. Pe de altă parte, cu privire la imposibilitatea de executare, la Curtea de Apel s-a pus problema cum se realizează modalitatea de plată, în realitate ceea ce interesează nu este modalitatea de plată, ci dacă salariatul este îndrituit la a obține plata respectivă, și în acest caz, salariatul este îndrituit. În speță, fiind vorba despre fidelitatea celui care lucrează în mass media, umblând cu informații care s-ar putea să fie extrem de relevante pentru altcineva.

Pârâta, prin avocat, arată că acest contract s-a încheiat la nivelul unei ramuri în 2006-2007, iar această ramură a dispărut în 2011.

Reclamanții, prin reprezentant M. A. V., precizează că s-a negociat. Totodată, arată că există documente către societatea prin care se solicită să fie acordate toate drepturile, iar nu doar acesta, și s-a răspuns că vor fi avute în vedere în contractul colectiv de muncă, apoi au atacat în instanță. Iar pe de altă parte, unii dintre reclamanți au fost obligați să se retragă din dosar.

În temeiul prevederilor art. 394 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare asupra excepției unite cu fondului cauzei și asupra fondului cauzei.

Față de prevederile art. 396 din Codul de procedură civilă, instanța va amâna pronunțarea pentru data de 18.12.2015, stabilind că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera, față de prevederile art. 396 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea pentru 18.12.2015, stabilind că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, motiv pentru care,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 18.12.2015.

Pronunțarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alineatul 2 din Codul de procedură civilă, respectiv, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2015.

Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar, Grefier,

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A VIII A

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.12.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: G. M. A.

ASISTENT JUDICIAR: N. C. E.

ASISTENT JUDICIAR: L. P.

GREFIER: G. G.-A.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședință publică din 03.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 18.12.2015.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul TRIBUNALULUI BUCUREȘTI SECȚIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE sub nr.40._ reclamanții M. A. V., R. A. A., I. B., P. M., S. L. M., G. O., I. C., M. C., RAȚOI S., N. F., C. F., T. G., C. I., R. D., N. D. R., D. A., S. V. D., S. M., G. V., R. S. V., N. N., G. F., I. A., R. M. C., T. C., D. D., P. I., T. R., N. M., M. F. S., M. G. G., N. L. I., I. F., B. V., N. C. L., M. V. G., Z. M. D., N. M., LEȘTARU M., G. I., D. M., M. I., prin Sindicatul Unit al Salariaților – Radio România, AU SOLICITAT în contradictoriu cu pârâta S. R. de Radiodifuziune pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei S. R. DE RADIODIFUZIUNE la plata către salariații membri de sindicat reprezentați a sumelor reprezentând sporul de fidelitate aferent perioadei 2011-2013, conform art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media 2006-2007 (publicat în M.Of. nr. 9 ce din 24.05.2006), astfel cum a fost modificat și menținut în vigoare prin Actele adiționale nr.1/2007, nr. 2/2008, nr.3/2009 și nr. 4/2011 (în continuare, Contractul Colectiv la Nivel de R.).

In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt angajați ai SOCIETĂȚII ROMANE DE RADIODIFUZIUNE cu contracte individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată.

Conform art. 30 lit. b) din Contractul Colectiv la Nivel de R., astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 1/2007, salariatul din mass-media beneficiază în mod necondiționat de o . sporuri minime, între care și sporul de fidelitate în cuantum de 25% din salariul de bază. Potrivit art. 229 alin. (4) din Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, clauzele contractului colectiv de muncă producând efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

Deși pârâta ar fi trebuit ca, pe parcursul executării contractelor individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată, să plătească salariaților săi sporul de fidelitate prevăzut de contractul colectiv de muncă aplicabil, nu s-a conformat acestei obligații. Or, potrivit art. 148 din Legea nr.62/2011 a Dialogului Social, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.

Pentru aceste motive, reclamanții au solicitat să se admită acțiunea și să fie obligată pârâta, S. R. DE RADIODIFUZIUNE, să plătească salariaților, reprezentați, sumele ce li se cuvin cu titlu de spor de fidelitate în cuantum de 25% din salariul de bază aferent anilor 2011, 2012 și 2013, cu plata de cheltuieli de judecată.

In drept au fost invocate dispozițiile art.229 alin.(4), art.268 alin.(l) lit.c) din Codul Muncii; art.30 lit. b) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media.

In dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și expertiză contabilă.

In sprijinul cererii reclamanții au depus un set de înscrisuri în copie; Mandate, contract colectiv de muncă la Nivel de ramură Mass-Media 2006-2007 și actele adiționale la acesta nr.1/2007, nr.2/208, nr.3/2009, nr.4/2011.

La data de 10.11.2014 pârâta S. R. DE RADIODIFUZIUNE, a depus în temeiul dispozițiilor art. 205 și următoarele din Codul de procedură civilă, întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulata de către reclamanta SINDICATUL UNIT AL SALARIAȚILOR - RADIO ROMÂNIA prin care solicită, în temeiul art. 413 alin, fi) pct. 1 din Codul de Procedură Civilă, suspendarea judecății până la soluționarea dosarului nr._/3/2013 aflat pe rolul Tribunalului București care are ca obiect acțiunea Societății Române de Radiodifuziune pentru constatarea încetării existenței și a efectelor CCM la nivel de ramură mass-media pentru anul 2013; pe fondul cauzei solicită respingerea acesteia ca neintemeiata pentru următoarele motive:

I. Cu privire la cererea de suspendare

P. cererea de chemare a reclamantei a fost solicitata plata unor pretinse drepturi de natura salariala constând in acordarea sporului de fidelitate aferent perioadei 2011-2013 decurgând din aplicarea CCM Mass-Media.

In dosarul nr._/3/2013 aflat pe rolul Tribunalului București cu termen de judecata la data de 30 octombrie 2014, S. R. de Radiodifuziune a solicitat instanței de judecată să constate incetarea existentei Contractului Colectiv de munca Unic la Nivel de Ramura Mass-Media pentru perioada 2006-2007 (la care se va referi in continuare prin prescurtarea CMM Mass-Media) si a efectelor sale, începând cu data 13.01.2013, conform actului adițional nr.4 din 13.01.2011, precum și constatarea nulității eventualelor acte prin care s-a stabilit prelungirea existentei si efectelor CCM Mass-Media, după termenul de 24 de luni prevăzut de actul adițional menționat.

In cazul în care acțiunea SRR va fi admisă de către instanța de judecată așa cum aceasta a fost formulată, CCM Mass-Media nu-și va mai produce efectele pentru anul 2013. In consecința, vor fi afectate drepturile solicitate de către reclamanta prin lipsirea de efecte a CCM Mass-Media pentru anul 2013, motiv pentru care consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1) din Codul de procedură civilă pentru suspendarea prezentei cauze.

II. Cu privire la fondul cauzei.

Pârâta a solicitat să se constate că cererea de chemare în judecată se întemeiază pe dispozițiile art. 30 lit. b din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură mass-media care prevede, de la lit. "a" la „e", că salariatul mass-media beneficiază de o . sporuri printre care și „clauza de neconcurență și/sau sporul de fidelitate".

In opinia reclamantului, simpla dovadă a calității de salariat cu contract de muncă încheiat pe durată determinata sau nedeterminată ar fi suficientă să demonstreze nu numai vocația la un asemenea spor, dar și obligația unității de a-1 acorda pentru că prevederile CCM în acest sens ar avea nu numai un caracter imperativ, dar și necondiționat.

Potrivit acestui raționament, pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, ar însemna că unitatea este obligată de a acorda la fel de „necondiționat" și celelalte sporuri, prin simpla verificare a calității de salariat a solicitanților. "

Nimic mai fals la acest raționament și, pe cale de consecință, la aceste pretenții.

In primul rând, ca orice contract si CCM Mass-Media trebuie interpretat după voința reala a părților si nu după sensul literal al termenilor, in conformitate cu art.977 din vechiul Cod Civil: „Interpretarea contractelor se face după intenția ., dar nu după sensul literal al termenilor" si art. 1266 din Noul cod civil care prevede "Contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului."

In dreptul român, între voința reală (internă) și manifestarea de voință (voința declarată) prevalează, în principiu, voința reală, întrucât declarația de voință nu are valoare în sine, ci numai în măsura în care reflectă cu fidelitate intenția adevărată a părților.

Fiind rezultatul voinței autorilor, actul nu poate produce decât efectele voite realmente de părți, iar acestea nu pot avea mai multe sau alte drepturi și obligații decât acelea la care au consimțit cu adevărat.

De vreme ce îndatorirea principală a interpretului este să se descopere voința reală a părților, chiar dincolo de sensul literal al termenilor, și întrucât această voință poate rezulta nu numai din elemente intrinseci actului juridic, ci și din fapte sau împrejurări exterioare lui, este firesc ca interpretarea să se poată baza și pe elemente extrinseci. Printre aceste din urmă elemente, susceptibile a releva intenția autorilor actului, se numără: atitudinea ori comportarea părților în cursul tratativelor premergătoare încheierii actului, dar și ulterior încheierii acestuia, modul de executare a actului, personalitatea autorilor actului, etc.

In cazul în care operația de interpretare are un caracter negativ în sensul că voința părților nu se poate stabili, atunci instanța judecătorească urmează să recurgă la o . procedee integrative, cu caracter subsidiar, cum sunt dispozițiile legale supletive, obiceiul și echitatea. [T. Argeș, s. civ., dec. nr. 2016/2009, în PR nr. 2/2010, p. 217]

In discuțiile purtate de reprezentanții Societății Romane de Radiodifuziune cu semnatarii din partea organizațiilor patronale a CCM Mass Media si ale actelor adiționale de modificare, de completare si de prelungire a valabilității acestuia, i s-a comunicat faptul ca nu s-a negociat si nici nu s-a convenit asupra acordării sporului de fidelitate in mod necondiționat pentru toți salariații din sectorul de ramura mass media pentru care se aplicau prevederile contractului colectiv.

Negocierile dintre sindicate si patronate cu privire la sporul de fidelitate au fost purtate doar pentru 2 categorii de salariați: jurnaliști si editori, dar si pentru aceștia acordarea era condiționata de negocieri individuale si de asumarea clauzei de fidelitate de către fiecare parte, angajator și jurnalist/editor, prin menționarea expresa in contractele individuale de munca.

Precizările semnatarilor din partea patronatelor, autori ai CCM Mass Media, au evidențiat faptul ca discuțiile cu privire la negocierea unui spor de fidelitate au fost inițiate de către reprezentanții Clubului R. de Presa care au dorit sa răsplătească fidelitatea jurnaliștilor care având contract de munca cu un anumit cotidian sau post de radio/televiziune refuzau colaborarea si/sau participarea la diverse manifestări ale altor gazete si/sau posturi radio/tv.

Foarte important de reținut este faptul ca prin modificarea art. 30 lit. b) din CCM Mass Media părțile au avut in vedere despărțirea clauzei de neconcurenta de clauza/sporul de fidelitate si nu acordarea acestuia in mod necondiționat.

Singurul semnatar al actului adițional din partea patronatelor le-a precizat ca modificarea respectivei clauze a vizat de fapt o delimitare a clauzei de fidelitate, care operează in timpul executării contractului de munca, de clauza de neconcurenta, care operează după încetarea contractului de munca.

Ambele clauze de fidelitate si de neconcurenta presupun asumarea acelorași obligații de fidelitate/neconcurenta din partea jurnalistului/editorului doar momentul în care fiecare din aceste clauze operează diferă.

Pârâta a solicitat să se aibă in vedere Procesul verbal de negociere înregistrat sub nr. 122/24.05.2007 in care se menționează ca art. 30 lit. b) se reformuleaza iar părțile urmau sa discute la o intalnire viitoare cu privire la indemnizația pentru neconcurenta.

Din păcate modalitatea eliptica in care a fost redactat procesul verbal (prin omiterea unor elemente care nu au fost considerate absolut necesare pentru înțelesul comunicării) a fost preluata fara nicio prelucrare in actul adițional nr. 1, părțile subînțelegând faptul ca acesta se acorda numai daca este cazul.

In susținerea celor de mai sus, pârâta a solicitat să se aibă in vedere adresa nr. 74/05.11.2014 trimisă de Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) prin cabinetul de avocatură I. V. in care se precizează foarte clar părțile au avut in vedere doar situația jurnaliștilor si editorilor deoarece numai aceștia erau considerați susceptibili de a încălca obligația de fidelitate.

In consecința, pârâtul apreciază că instanța de judecata nu poate obliga părțile la mai mult decât au înțeles ele sa se oblige la momentul semnării actului adițional nr. 1 la CCM Mass media.

In același sens a fost si conduita ulterioara a ambelor părți semnatare ale CCM Mass Media, sindicate si patronate, niciuna din parti nesolicitand acordarea sporului de fidelitate in mod necondiționat pentru toți salariații din sectorul de activitate mass media, printr-o aplicare directa a dispozițiilor art. 30 lit. b) din CCM Mass Media.

De aceea pârâta a solicitat să se constate că deși acest drept s-a născut la data semnării Actului Adițional nr. 1 al CCM Mass Media care a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea V nr. 12 din 29 iunie 2007, pana la data introducerii acțiunii de către Sindicatul Unit al Salariaților - Radio România reprezentat de domnul A. V. M., in decembrie 2013, nu a fost solicitata niciodată acordarea necondiționata a sporului de fidelitate.

In acest context se revine la afirmația de mai sus prin care precizează instanței de judecata ca acțiunea nu are un caracter real ci reprezintă doar un mijloc de sicanare a actualei conduceri a Societății Romane de Radiodifuziune de către o persoana care pierzandu-si toate privilegiile avute in cadrul societății (de membru in Consiliu de administrație, de salariat si de reprezentant al unei federații sindicale care este a doua organizație sindicala ca mărime la nivelul SRR după sindicatul reprezentativ) încearcă să-și consolideze singura poziție pe care nu a pierdut-o inca de președinte al unui sindicat, creând membrilor sai amăgirea unui castig iluzoriu.

Domnul A. V. M. in calitate de semnatar al actului adițional în temeiul căruia isi fundamentează azi pretențiile ar fi putut solicita introducerea respectivei clauze/obligații in CCM la nivel de SRR, pentru salariați sau in propriul contract de munca imediat după publicarea actului in Monitorul Oficial, dar NU a făcut aceasta solicitare știind ca nu are acoperire legala/contractuala, iar la momentul respectiv deținea toate privilegiile amintite astfel încât nu avea niciun interes sa promoveze o acțiune nefondata. Acum insa, când a pornit un "adevărat război" cu "administrația M." cum singur declara pe blogul sindicatului pe care îl reprezintă, o astfel de acțiune este mijlocul perfect prin care isi atinge atât scopul de sicanare a conducerii societății, cat si cel de „atragere” a membrilor pozând in "recuperatorul" drepturilor pierdute.

Pârâta a solicitat să se rețină ca in conformitate cu prevederile art. 20 din Codul Muncii, în afara clauzelor esențiale, între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice printre care și clauza de neconcurență, prevăzută în contractul colectiv de muncă la art. 30 lit. b.

Este evident că absolut toate sporurile ce se pot acorda în temeiul textului invocat reprezintă clauze specifice de natură salarială care pot fi negociate între părțile contractului individual de muncă, în funcție de condițiile concrete ale fiecărei activități, iar în cazul clauzei de neconcurență/sporului de fidelitate, în funcție de nevoia de protecție a angajatorului.

Raporturile de serviciu ale reclamanților constituie un ansamblu de drepturi și obligații corelative ale acestora și ale SRR, iar, în ceea ce-i privește, sporul de fidelitate nu este unul din componentele drepturilor salariale negociate și nici a vreunei obligații de plata asumata în acest sens de angajator.

Pârâta arată că are în vedere în vedere în acest sens și prevederile art. 26 din Codul Muncii care definește clauza de confidențialitate, o componentă esențială a fidelității, ca fiind o condiție impusă angajatului de angajator ca, pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care a luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.

Coroborând textele de mai sus cu dispozițiile art.29 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură mass-media în care se prevede, de asemenea, că salarizarea si acordarea altor drepturi bănești, prevăzute pentru personalul din mass - media, se stabilesc numai prin negocieri între angajator si angajat, avem un prim element care face ca pretențiile sunt vădit nefondate.

Revenind la cererea de chemare în judecată prin care se pretinde că nu s-au conformat obligației de a plăti salariaților sporul de fidelitate prevăzut de Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură mass-media și că a încălcat astfel art.148 din Legea nr. 62/2011, arată că reclamanții nu fac dovada unei asemenea condiții impusă de SRR și, respectiv, a încheierii unui act adițional prin care aceștia să-și fi luat o obligație de fidelitate în schimbul unui spor minim negociat la 25% sau mai mult.

Pârâta consideră că reclamanții se află în eroare, confundând vocația la sporurile prevăzute de art. 30 din CCM la nivel mass media cu obligația unității de a le achita necondiționat.

Trebuie s se aibă in vedere ca nici S. R. de Televiziune nu plătește sporul de fidelitate prevăzut de art. 30 lit. b) din CCM Mass Media, conform adresei nr._/05.11.2014.

După cum se poate observa din art. 30 al CCM Mass Media nivelul sporurilor este minim, rezultând că, în funcție de condițiile concrete, acestea pot fi negociate și acordate într-un cuantum mai mare. Dacă am presupune, prin absurd, că pentru a primi sporul de fidelitate ar fi suficientă numai calitatea de salariat, atunci ar fi fost necesară o adevărată procedură care să definească fidelitatea, pentru a nu se crea confuzia că sporul de fidelitate dublează sporul de vechime care constituie, în realitate, recompensa activității depuse de salariat, și să reglementeze din ce moment de la angajare se acordă sporul minim de 25%, care sunt condițiile de majorare a acestuia și cu cât.

Constatând însă că acest spor nu este tratat separat, că obligativitatea acordării lui trebuie sa fie sub condiție (vechime, condiții de muncă, nevoia angajatorului, etc), ca și în cazul celorlalte sporuri, că nu există o grilă de fidelizare, ca parte integrantă a CCM, concluzionează că nu avem niciun element din care să rezulte caracterul obligatoriu al acesteia determinat numai de calitatea de salariat.

In acest sens, in legislație si in contractele colective acordarea sporului de fidelitate NU a fost stabilita niciodată in mod necondiționat ci numai prin îndeplinirea unor condiții minimale.

Pârâta a prrezentat, in continuare, câteva acte normative si contracte colective care au inserate plata unui spor de fidelitate din care se poate observa cu ușurința faptul ca întotdeauna acordarea acestuia a fost condiționata de îndeplinirea unor criterii minimale:

O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor - Art. 6 "Pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne".

O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești - Art. 18 alin. (3) "Personalul auxiliar de specialitate prevăzut la alin. (1) beneficiază de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, după cum urmează:

- de la 5 la 10 ani-5%; - de la 10 la 15 ani - 10%; - de la 15 la 20 de ani - 15%; - peste 20 de ani - 20%".

OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției - Art. 16 alin. (1) "Personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe beneficiază de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, după cum urmează:

- de la 5 la 10 ani-5%; - de la 10 la 15 ani - 10%; - de la 15 la 20 de ani - 15%;

- peste 20 de ani - 20%".

OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare - Art. 6 alin. (1) "Pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, funcționar public și personal contractual, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, după cum urmează:

a) între 5 ani și 10 ani - 5%: b) peste 10 ani și până la 15 ani - 10%; c) peste 15 ani și până la 20 de ani - 15%; d) peste 20 de ani - 20%".

Lege nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune

Lege nr. 593/2004 pentru modificarea și completarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002 - La articolul 51, după alineatul (3) se introduc alineatele (31), (32) și (33) cu următorul cuprins: "(31) Personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre bibliotecile de drept public beneficiază de un spor de fidelitate de 15 % din salariul de bază, care face parte din acesta."

HG nr. 881/1999 privind salarizarea personalului din Regia Autonomă "Administrația Fluvială a Dunării de Jos G." - Art. 12 "Corespunzător perioadei lucrate fără întrerupere în cadrul regei autonome se acordă un spor de fidelitate în cuantum de până la 25% din salariul de bază. Condițiile de acordare a sporului si diferențierea pe transe de vechime se stabilesc de conducerea regiei autonome".

Contract colectiv de muncă nr. 197/03 din 8 februarie 2006 unic la nivel de ramură - cultură pentru anii 2006-2008 - Art. 45 lit. f) "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale".

Contract colectiv de muncă din 13 august 2009 al cooperației de consum pe anii 2009-2012 - Art. 45 alin. (5) "P. contractele colective de muncă la nivelul societăților cooperative, societăților comerciale din Cooperația de consum se pot acorda sporuri de fidelitate pentru salariați care au o vechime în muncă neîntreruptă mai mare de 5 ani în unitățile Cooperației de consum.

(6) Sporul de fidelitate se va putea negocia în cuantum de până la 20% din salariul negociat cu fiecare salariat îndreptățit. Acest spor se va acorda pe transe de vechime a activității desfășurate în Cooperația de consum.

(7) Persoanele care au cauzat prejudicii în cadrul unităților unde și-au desfășurat activitatea nu pot primi astfel de sporuri.

(8) Stabilirea și acordarea cuantumului sporului de fidelitate pe tranșe de vechime se va face în limitele prevăzute de către fiecare societate cooperativă, societate comercială din cooperația de consum, în funcție de resursele financiare."

Act adițional nr._/09 din 10 mai 2004 la Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii industriei chimice și petrochimice pe anii 2001-2004 - Art. 6 alin. (4) "în funcție de condițiile specifice din unități, prin contractele colective de muncă la acest nivel pot fi negociate și alte sporuri:

-spor pentru gestiune, 15 % - 25 %;

-spor pentru lucrul la calculator, 10 % din salariu și 3 zile lucrătoare concediu

suplimentar;

-spor de fidelitate, în funcție de vechimea în societate".

Contractul colectiv de muncă din 11 mai 2005 UNIC la nivelul ramurii de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pe anul 2005-2006 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 975/11.05.2005 - Art. 50 lit.g) -""spor de fidelitate pentru o vechime ce se va stabili la nivel de contract pe unitate, dar nu mai puțin de 15 ani -10%".

Contract colectiv de muncă unic nr._ din 4 decembrie 2012 la nivelul Sectorului de activitate "Servicii comunitare de utilități publice. Gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare și de protecție a mediului" pe anii 2013-2014, înregistrat la M.M.F.P.S.-S.D.S. - Art. 65 alin. (1) "Sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului Contract Colectiv de Muncă Unic la nivelul Sectorului de activitate "Servicii comunitare de utilități publice. Gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare și de protecție a mediului" se vor aplica la salariul de bază negociat: g)spor de fidelitate pentru o vechime ce se va stabili prin contractul colectiv de muncă pe unitate, dar nu mai puțin de 10 ani - 10%".

Daca in exemplele prezentate, acordarea sporului a fost condiționata de îndeplinirea unor condiții minimale de vechime si/sau de lucru, in cazul negocierii acestui spor la nivel de ramura mass media, părțile, pornind de la specificul acestui domeniu, au avut in vedere criteriul nevoii angajatorului de a-si asigura exclusivitatea jurnalistului/editorului si disponibilitatea acestuia de a accepta obligația de fidelitate prin abținerea de a colabora cu alte publicații/trusturi/posturi radio/tv.

Pentru dovedirea acestor aspecte înțelege să solicite încuviințarea administrării probei cu martori, respectiv domnul P. M. Milut președintele Uniunii Naționale a Patronatului R. (singura semnatara a actului adițional nr. 1) si domnul T. V. președintele de atunci al Patronatului Presei din România - ROMEDIA, in prezent vicepreședinte al acestei organizații patronale.

În concluzie, fără deosebire de felul sporurilor prevăzute legal și procentul în care pot fi negociate, condiția de acordare a acestora este consemnarea lor în contractul individual de muncă sau într-un act adițional, singurele în măsură să probeze realizarea acordului de voință între angajat și angajator, precum și existența unor condiții reale pentru care să fie necesară o plată suplimentară.

Trebuie reținut faptul ca in toate cazurile prezentate mai sus (legislație si contracte colective), sporul de fidelitate era menționat in mod expres si in contractele individuale ale salariați lor/acte adiționale.

In practica SRR, și nu numai, nu există un precedent care să poată fi invocat și care să facă dovada că au fost acordate sporuri sau orice alte drepturi bănești fără un acord scris între părțile contractului individual de muncă.

O asemenea obligație, care odată luată ar fi presupus și dreptul corelativ de a cere sporul cuvenit, însemna pentru salariatul mass - media asumarea, la cerere, a abținerii de la orice act sau fapt care ar dăuna intereselor angajatorului său, pe scurt, să fie loial.

Substanța sporului de fidelitate este obligația de fidelitate asumată de salariat care nu poate fi una generică, o ficțiune, ci rezultatul angajării exprese printr-un act adițional la contractul de muncă, fapt ce ar permite ipoteza ca într-un caz ca cel evocat mai sus încălcarea ei să poată fi sancționată.

In consecința, pentru ca instanța de judecata sa stabilească modul de aplicare a clauzei prevăzute in CCM Mass Media la art. 30 lit. b) trebuie sa stabilească voința reala a părților la asumarea respectivei clauze, iar aceasta rezultă cu claritate din următoarele elemente intrinseci si extrinseci contractului:

Atitudinea/comportamentul părților premergătoare modificării clauzei - în CCM Mass Media anterior (2004-2005) și în forma inițială a contractului se preciza foarte clar ca se acorda doar daca este cazul, deci se lasă la aprecierea angajatorului negocierea unui astfel de spor);

> atitudinea/comportamentul părților ulterior acestei modificări când niciuna dintre părțile semnatare nu au solicitat plata sporului în mod necondiționat pentru toți salariații (a se vedea ca părțile CCM Mass Media si a actelor ulterioare sunt: din partea sindicatelor - Uniunea Sindicala Mediasind, Federația Sindicatelor din SRR, Federația Sindicatelor Unite din Televiziunea R., SZR - Federația Sindicatelor din întreaga Presa si Federația Sindicatelor Jurnaliștilor si Tipografilor din România, iar din partea patronatelor - Uniunea Naționala a Patronatului R. (singura semnatara a actului adițional nr. 1) si Patronatul Presei din România - ROMEDIA) si nici nu s-a plătit necondiționat de niciun angajator din aceasta ramura ci numai in cazurile in care angajatorul a considerat ca trebuie sa i se acorde exclusivitate (a doua teza probatorie in cadrul administrării probei testimoniale);

> modul de executare a CCM Mass Media cu modificările sale ulterioare - niciuna dintre părțile semnatare din partea patronatului nu au plătit sporul de fidelitate in mod necondiționat tuturor salariaților, iar sindicatele nu au solicitat plata acestuia si/sau introducerea lui in contractele colective la nivel de unitate si in contractele individuale ale salariaților;

> personalitatea autorilor - trebuie sa avem in vedere ca părțile sunt reprezentanții salariaților din ramura mass media iar impunerea unei asemenea obligații este foarte delicata întrucât activitatea jurnaliștilor/editorilor este specifica domeniului drepturilor intelectuale/drepturilor de autor aceștia fiind cei care își rezerva, in mod deosebit, dreptul de a colabora cu alte trusturi decât cele cu care au raporturi de muncă iar asumarea unei asemenea obligații de fidelitate nu se putea realiza decât in mod individual;

> obiceiul - in legislație si in contractele colective acordarea sporului de fidelitate NU a fost stabilita niciodată in mod necondiționat ci numai prin îndeplinirea unor condiții minimale, asa cum am prezentat mai sus;

> alte reguli de interpretare a contractelor - o alta regula de baza in interpretarea clauzelor contractuale este aceea ca clauzele îndoielnice se interpretează în favoarea debitorului, a celui care se obliga, in speța fiind vorba de obligația patronatelor de a plați sporul de fidelitate, rezulta ca interpretarea corecta este aceea de a lasă la dispoziția angajatorilor libertatea de a-1 solicita si de a-1 plați doar atunci când considera necesara inserarea unei obligații corelative din partea salariatului;

> echitatea - in materie de dreptul muncii nu putem vorbi de drepturi fără obligații și nici de obligații fără drepturi, așa cum se sugerează de către reclamant și aderenți.

Totodată, trebuie reținut faptul ca obligația de fidelitate a salariatului față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu este prevăzută de art. 39 alin 2 lit. d. din Codul Muncii, republicat, cu modificările si completările ulterioare. Conform doctrinei juridice, ,,obligația de fidelitate constituie o obligație principală a salariatului, pe durata executării contractului individual de muncă, de a se abține de la săvârșirea oricărui act sau fapt ce ar putea dăuna intereselor angajatorului, fie prin concurență, fie prin lipsa de discreție cu privire la informațiile confidențiale la care are acces prin activitatea pe care o desfășoară.”

P. urmare, obligația de fidelitate cuprinde neconcurență și confidențialitatea.

Deși exista obligația legala de fidelitate a salariatului fata de angajator potrivit căreia acesta trebuie să se abțină de la săvârșirea unor acte ce ar putea afecta interesele acestuia, codul muncii menționează ca părțile pot insera in contractul individual de munca o clauza de neconcurența si/sau de confidențialitate numai prin negociere în anumite condiții.

Având în vedere modul incomplet în care este redactat articolul care privește acordarea sporului de fidelitate, clauzele contractului colectiv de muncă se completează cu prevederile Codului Muncii, care prevăd negocierea condițiilor în care se inserează în raporturile juridice dintre părți obligațiile acestora privind o eventuală clauză de fidelitate.

Trebuie avuta in vedere rațiunea acordării unui spor de fidelitate. Ce presupune in concret acordarea unui spor de fidelitate și anume faptul că acesta se poate acorda avându-se în vedere stabilitatea/vechimea neîntreruptă (la locul de muncă, în ramură, domeniu) a salariatului pentru o perioadă de timp.

In ceea ce privește noțiunea de "fidelitate" la nivelul SRR, angajatorul și sindicatele reprezentative au înțeles și au convenit să acorde la pensionare următoarele beneficii in funcție de vechimea în unitate a salariaților: pentru salariații cu o vechime în unitate de cel puțin 5 ani se acorda o indemnizație egală în cuantum de 5 salarii de bază lunare indexate și compensate la zi, luând în considerație ultimul salariu de bază al salariatului; pentru salariații cu o vechime de minim 20 se acorda un premiu de fidelitate calculate după formula: (salariu mediu pe SRR ) x (vechimea in SRR): 10.

Aceste beneficii acordate salariaților SRR au fost inserate în toate contractele colective de muncă de la nivelul unității începând cu anul 2000.

In acest context, nu putem să nu remarcăm încă o dată pasivitatea unuia dintre semnatarii actului adițional de modificare a CCM Mass Media care dacă ar fi negociat acordarea unui asemenea spor în mod necondiționat pentru toți salariații din ramura mass media ar fi putut solicita imediat inserarea acestui drept în contractul colectiv la nivel de unitate deoarece, la momentul acela, beneficia de toate pârghiile posibile: membru al Consiliului de administrație având competențe de decizie privind bugetul și execuția acestuia pentru angajatorul SRR, președinte al uneia dintre cele două mari organizații sindicale care negociau cu angajatorul pentru salariații SRR și bineînțeles avea un interes direct și personal prin calitatea de salariat al SRR.

După semnarea actului adițional nr. 1 al CCM Mass Media iunie 2007, Contractul colectiv de muncă la nivel de SRR a suferit în același an mai multe modificări pentru care chiar reprezentantul reclamantei a depus diligente în calitate de copreședinte al Comisiei Paritare. Este evident că la momentul respectiv NU a inițiat niciun demers pentru că nu negociase acordarea unui asemenea spor în mod necondiționat pentru toți salariații.

Așa cum rezultă și din adresa nr. 74/05.11.2014 trimisă de Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) prin cabinetul de avocatură I. V. ceea ce s-a negociat de către părți a fost un spor ce putea fi acordat doar jurnaliștilor și editorilor în considerarea specificului activității desfășurate de aceștia și numai în situația în care și-ar fi asumat obligația de fidelitate (concurență neloială pe parcursul desfășurării contractului individual de muncă) prin contractul de muncă.

Pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

In drept: au fost invocate dispozițiile art.205 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Mijloace de probă: în temeiul dispozițiilor art. 205 lit. d) raportat la art. 194 lit. e) C.pr.civ., în susținerea apărărilor formulate privind netemeinicia pretențiilor ce formează obiectul prezentei acțiuni solicităm încuviințarea următorului probatoriu:

1. înscrisuri reprezentate de documentele depuse atașat prezentei.

2.Martori - M. P. Milut cu privire negocierea actului adițional nr. 1 la CCM Mass Media si cu privire la înțelesul clauzei de modificare privind plata sporului de fidelitate, urmează a fi citat la locul de munca ., .. 132, sector 4 și T. V. cu privire la neplata sporului de fidelitate de către aproximativ 60 - 70 de societăți de profil (ramură mass-media) pe care Patronatul Presei din România -ROMEDIA le reprezintă, urmează a fi citat la domiciliu în . nr. 49A, Targoviste, Dambovita.

3. Orice alte probe necesare soluționării prezentei cauze a căror necesitate va rezulta în urma dezbaterilor, potrivit dispozițiilor art. 254 alin. 2 C.pr.civ.

In cadrul probei cu înscrisuri, anexează următoarele: Adresa nr. 74/05.11.2014 Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) prin cabinetul de avocatură I. V.; procesele verbale de negociere nr. 121/21.05.2007 si nr. 122/24.05.2007; Adresa Societății Romane de Televiziune nr._/05.11.2014; Extras CCM la nivel de SRR pentru anii 2000-2001; Extras CCM la nivel de SRR pentru anii 2003-2004, modificat si prelungit prin acte adiționale;Extras CCM la nivel de SRR pentru anii 2009-2012; Extras CCM la ni vel de SRR pentru anii 2012-2014; Extras din programul legislativ drept.ro al CCM la nivel de ramura mass media pentru anii 2004-2005; Postare pe blogul SUSROMANIA gestionat de domnul A. V. M. reprezentantul reclamantei SINDICATUL UNIT AL SALARIAȚILOR - RADIO ROMÂNIA

La data de 2.12.2014 reclamantul SINDICATUL UNIT AL SALARIAȚILOR - RADIO ROMÂNIA, a depus în contradictoriu cu S. R. DE RADIODIFUZIUNE, răspuns la întâmpinare

I. în ceea ce privește cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâtă prin raportare la dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 NCPC, vă solicităm să o respingeți, având în vedere faptul că Tribunalul s-a pronunțat deja în dosarul nr._/3/2013, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea Societății Române de Radiodifuziune (a se vedea extrasul Ecris anexat). Tribunalul a reținut astfel ca fiind corectă opinia reclamantului cu privire la perioada de valabilitate a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media, opinie pe care o expunem, succint, în cele ce urmează:

Perioada sa de valabilitate inițială a fost de 1 an, începând cu 8.05.2006 (data înregistrării la minister), conform art. 8 alin. (1) din CCM. întrucât în anul 2007 CCM nu a fost prelungit, s-a activat clauza prevăzută la art. 8 alin. (2) din CCM, conform căreia, dacă nici una dintre părți nu denunță contractul colectiv de muncă cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui noul contract, dar nu mai mult de 12 luni. în baza acestei clauze, valabilitatea CCM s-a prelungit până în data de 14.04.2008, când nu s-a încheiat un nou CCM, ci un al doilea act adițional prin care valabilitatea vechiului CCM a fost prelungită cu încă 1 an. Cu o lună înainte de expirarea valabilității CCM, astfel cum aceasta a fost prelungită prin Actul adițional nr. 2, în data de 13.03.2009 a fost încheiat un al treilea act adițional, prin care valabilitatea CCM a fost din nou prelungită cu o perioadă de 24 de luni. în fine, în data de 13.01.2011, printr-un ultim act adițional, valabilitatea CCM a fost prelungită tot cu 24 de luni, în temeiul art. 8 alin. (1) din CCM, așadar până la 14.01.2013. Din cele expuse mai sus pare a rezulta că valabilitatea CCM a expirat la data de 14.01.2013. A arătat însă la pct. II că, prin Actul adițional nr. 2 a fost modificat art. 8 alin. (2) din CCM, în sensul că dacă nici una dintre părți nu denunță Contractul Colectiv de muncă cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește cu 12 luni. Or, prelungirile succesive operate începând cu cel de-al doilea act adițional (din 14.04.2008) s-au realizat prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (1) din CCM, iar nu în temeiul art. 8 alin. (2). Așa fiind, clauza prevăzută la art. 8 alin. (2) din CCM, astfel cum aceasta a fost modificată în anul 2008, s-a activat în data de 14.01.2013, în condițiile în care niciuna dintre părțile semnatare nu a denunțat contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care fusese încheiat (în realitate perioada de prelungire convenită prin ultimul act adițional). Această situație se încadrează în dispozițiile art. II alin. (2) din Legea nr. 40/2011, conform cărora contractele colective de muncă în aplicare la data intrării în vigoare a acestei legi își produc efectele până la data expirării termenului pentru care au fost încheiate. într-adevăr, termenul Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media a expirat - prin jocul clauzelor învederate mai sus – la data de 14.01.2014.

II. În ceea ce privește fondul cauzei, învederează următoarele:

1.Referitor la alegațiile tendențioase pe care pârâta și-â permis să le facă cu privire la persoana dlui A. V. M., se poate observa că acestea nu au legătură ci obiectul pricinii.

2.Referitor la punctul de vedere exprimat prin avocat de Uniunea Națională a Patronatului Român, ca răspuns la adresa nr. 1.00/5399/27.10.2014 prin care pârâta a solicite să i se comunice care a fost intenția părților la data semnării Actului Adițional nr. 1 I Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media cu privire la modificarea ar 30 lit. b) ce face referire la acordarea sporului de fidelitate, consideră că acesta, deși vădit părtinitor (opinentul considerând că interpretarea noastră "denaturata" urmărește "foloase injuste"), este irelevant pentru interpretarea textului în discuție. Din punctul de vedere al reclamanților, expresii precum "Din cate ne amintim" sau "neconcurenta neloiala" nu sunt apte să asigure acestui răspuns comandat de pârâtă nici credibilitate și nici rigoare juridică. Mai mult, explicația în sensul că părțile ar fi avut in vedere doar situația jurnaliștilor si editorilor, având in vedere ca prin natura activității desfășurate, numai aceștia sunt susceptibili a incalca obligația de fidelitate" nu poate fi reținută, în condițiile în care textul art. 30 lit. b) din CCM astfel cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 1/08.06.2007 nu distinge în acest sens (or, ubi lex non distinguit…,). Așa fiind, invocarea în întâmpinare a modalității eliptice în care ar fi fost redactat procesul-verbal de negociere înregistrat sub nr. 122/24.05.2007, ce ar fi fost preluată fără nicio prelucrare în Actul Adițional nr. 1/08.06.2007, părțile subînțelegând faptul că sporul de fidelitate s-ar acorda numai dacă este cazul, nu poate fi reținută ca o eventuală complinire a textului în discuție.

Nu poate fi reținută susținerea din răspunsul menționat în sensul că obligația de acordare a sporului de fidelitate și-ar fi produs efectele numai cu privire la jurnaliști și editori doar dacă „în contractul individual de munca aceștia si-ar fi asumat obligația de a nu îndeplini acte de concurenta neloiala fata de angajator pe perioada desfășurării contractului colectiv de munca si numai daca salariații (jurnaliștii si editorii) își îndeplineau aceasta obligație.".

Ceea ce cu siguranță nu-și mai amintește respectivul opinent, părțile semnatare ale Actului Adițional nr. 1/08.06.2007 au renunțat la reglementarea confuză "clauza de neconcurență și/sau sporul de fidelitate" prevăzută sub rezerva "dacă este cazul" și au păstrat, ca spor minim și necondiționat, sporul de fidelitate în cuantum de 25%. Rațiunea acestei modificări a fost aceea ca, dincolo de obligația de fidelitate pe care o are fiecare salariat față de angajatorul său pe parcursul executării contractului individual de muncă, să se prevadă în contractul colectiv aplicabil la nivelul ramurii mass-media un spor de fidelitate pentru orice salariat care lucrează în acest sector, indiferent de funcția/postul ocupat, în considerarea specificului activităților mass-media.

Susținerea în sensul că ar fi confundat sporul de fidelitate cu sporul pentru vechime în muncă trebuie de asemenea înlăturată, în condițiile în care cele două sporuri sunt prevăzute distinct, la lit. b), respectiv lit. c), ale art. 30 din CCM Mass-Media.

3. Referitor la susținerea potrivit căreia de la momentul publicării Actului Adițional nr. 1/08.06.2007 în Monitorul Oficial (29 iunie 2007) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată nu a fost solicitată niciodată acordarea necondiționată a sporului de fidelitate, aceasta, pe lângă faptul că nu este relevantă, nu este nici reală. Menționează, ca exemplu relevant, cererea similară înregistrată la data de 18.12.2012 de Sindicatul 2002 din S. R. de Televiziune, în baza căreia s-a format Dosarul nr._/3/2012, aflat în prezent pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale (a se vedea extrasul Ecris anexat).

4. Referitor la susținerile din întâmpinare în legătură cu posibilitatea negocieri clauzelor specifice, "printre care și clauza de neconcurență, prevăzută în contracții colectiv de muncă la art. 30 lit. b", se reamintește că, prin Actul Adițional nr. 1/08.06.2007 referirea la clauza de neconcurență a fost înlăturată.

5. Referitor la invocarea art. 29 alin. (1) din CCM Mass-Media, care dispune c salarizarea și acordarea altor drepturi bănești prevăzute în acest contract colectiv pentru personalul din mass-media se stabilesc prin negocieri între angajator și angajat, învederează că acest text are în vedere, în mod firesc, negocieri care au ca scop obținerea de către salariat fie a altor drepturi bănești decât cele deja prevăzute în respectivul contract colectiv, fie a unui cuantum (nivel) superior al drepturilor bănești minimale stabilite în contractul colectiv, cum este cazul sporului minim de fidelitate în cuantum de 25%. în concret, aceasta înseamnă că nimic nu împiedică părțile contractului individual de muncă să negocieze un cuantum superior al sporului de fidelitate, iar nicidecum că această negociere ar putea privi obținerea unui spor de fidelitate deja stabilit în contractul colectiv aplicabil la nivel de ramură.

Surprinzător, chiar pârâta reține și subliniază în cuprinsul întâmpinării că "După cum se poate observa din art. 30 al CCM Mass Media nivelul sporurilor este minim rezultând că, în funcție de condițiile concrete, acestea pot fi negociate și acordate într-un cuantum mai mare."

Referitor la pretinsa necesitate a unei proceduri care să definească fidelitatea, precum și la susținerea că obligativitatea acordării sporului de fidelitate ar trebui să fie condiționată de vechime, condiții de muncă, nevoia angajatorului etc., învederează că asemenea aspecte exced textului simplu și clar formulat al art. 30 lit. b) din CCM Mass-Media.

Referitor la invocarea unor acte normative și contracte colective în care a fost inserată plata unui spor de fidelitate, aceasta nu poate avea relevanță asupra CCM Mass-Media, întrucât acest contract colectiv privește un domeniu de activitate specific, în considerarea căruia, așa cum a arătat, a fost stabilit și sporul minim de fidelitate în discuție.

Referitor la proba cu martori propusă prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea acesteia ca nefiind utilă prin raportare la teza probatorie invocată, declarațiile martorilor neputând contrazice un text adoptat printr-un contract colectiv de muncă. În subsidiar, dacă s-ar admite o asemenea probă, solicită, pentru egalitate de tratament, audierea în calitate de martori a tuturor celor care au semnat Actul Adițional nr. 1/08.06.2007, nu doar a reprezentanților patronatului.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 201 alin. (2) NCPC.

La data de 24.09.2015 pârâta S. R. DE RADIODIFUZIUNE a formulat NOTE DE ȘEDINȚĂ prin care solicită, în temeiul art. 247 din Codul de Procedură Civilă coroborat cu art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii și în considerarea Deciziei nr.1/17.02.2014 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de către înalta Curte de Casație și Justiție, să se admită excepția prescripției dreptului de a mai pretinde plata sporului de fidelitate în bâza Contractului Colectiv de Munca la nivel de ramura mass media pentru următoarele:

In temeiul art. 247 din Codul de procedură civilă raportat la art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii și în considerarea Deciziei nr.1/17.02.2014 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de către înalta Curte de Casație și Justiție, invocă excepția prescripției dreptului de a mai pretinde plata sporului de fidelitate, întrucât în speță obiectul cauzei este reprezentat în mod neechivoc reprezentat de executarea unor clauze a unui contract colectiv de muncă.

Potrivit celor stabilite de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1/2014 "In interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor Ia prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011".

Astfel, textul art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Obiectul cererii deduse judecății este un drept bănesc si nu salarial, pentru că drepturile salariate sunt reglementate prin contractul individual de muncă, drept bănesc care decurge dintr-o clauza a unui contract colectiv de muncă, în speță contractul colectiv de muncă la nivel de ramura mass media.

Deși tendința este de a se considera orice primă sau alt beneficiu prevăzut în contractele colective de muncă ca fiind drepturi salariale, acestea în fapt sunt drepturi bănești care nu decurg din contractul individual de muncă ci din contractul colectiv de muncă.

In argumentarea acestei opinii vă solicită să se verifice elementele contractului individual de muncă în concordanță cu textul art. 159 din Codul Muncii (republicat) și astfel să se observe că salariul ca și drept material concret - contraprestație a muncii se regăsește reglementat numai în acest gen de contracte, iar în contractele colective de muncă se regăsesc drepturi bănești care se adaugă la salariu și nu îl compun.

Este adevărat că art. 160 din Codul Muncii republicat, abordând noțiunea de componentă salariului, face referire la „alte adaosuri" însă, atâta timp cât salariul se reglementează în contractul individual de muncă și nu în contractul colectiv de muncă, devine evident că acele alte adaosuri, avute în vedere de art. 160 din Codul Muncii republicat trebuie să se regăsească tot în contractul individual de muncă.

In actul de cercetare judecătoreasca a acestei cauze vă solicită verificarea textului art. 229 din Codul Muncii având în vedere că norma face o diferență irefutabilă între drepturi și natura acestora, diferență care se regăsește continuată și între aceste două termene de prescripție.

Astfel, textul în cauză definește contractul colectiv de muncă ca fiind convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

Observăm astfel că se are în vedere salarizarea distinct de alte drepturi și cum salarizarea este primar reglementată prin contractul individual de muncă, devine evident că termenul de 3 ani se aplică și altor drepturi decât salariul, numai în măsura în care acestea se regăsesc prevăzute și în contractul individual de muncă, chiar și la nivel de recunoaștere de drept și nu numai de constituire a acestuia.

Atâta timp cât în cuprinsul contractelor individuale de muncă în forma uzitată la nivelul pârâtei, nu se prevede că salarizarea se compune și din sporul de fidelitate, prevăzut exclusiv la nivel de ramură, pentru că în Contractul Colectiv de Muncă de la nivel de unitate acesta este reglementat distinct și plătit ca atare, rezultă că termenul de prescripție este cel de 6 luni fiind în prezența unei clauze a unui contract colectiv de muncă și nu a unui drept salarial.

Susține în acest sens pentru că observând textul art. 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură, care practic definește ce anume reglementează acesta, se observă că ceea ce se cuprinde în clauzele unui contract colectiv de muncă sunt clauze constitutive de drepturi (...) in speță bănești, dar nicidecum drepturi salariale ca in contractul individual de muncă.

Astfel, potrivit acestui text, în contractul colectiv de muncă se reglementează drepturile și obligațiile patronatelor și ale salariaților privind condițiile de muncă, salarizarea, promovarea și garantarea unor relații de muncă echitabile, de natură să asigure protecția socială a salariaților și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

Chiar și din acest text, se nasc două abordări și anume aceea a reglementării salarizării și nu a stabilirii acesteia, întrucât stabilirea se face prin contractele individuale, și situația premisă a altor drepturi, evident în afara salarizării, așa cum este cazul sporurilor necuprinse în contractele individuale de muncă.

O dovadă mai mult decât evidentă că prescripția de 3 ani se aplică drepturilor decurgând din contractele individuale de muncă, altele decât salariul și că prescripția de 6 luni este incidență drepturilor care decurg din contractele colective de muncă, este chiar textul art. 171, alin. 1 din Codul Muncii republicat, unde se prevede că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Înțelegem din acest text, în raportare cu cel de la art. 268 alin. 1 lit. e) este că dacă în contractul individual de muncă se prevede pe lângă salariu, orice alt drept (cum ar fi sporul de fidelitate) atunci prescripția este evident de 3 ani, fiind incidență lit. c) a art. 268, însă dacă dreptul care nu se cuprinde în elementul salariu, nu se găsește în contractul individual atunci în mod de netăgăduit ține de o clauză a unui contract colectiv de muncă și astfel este afectat de prescripția specială de 6 luni.

Apreciază astfel că modurile de aplicare a termenului de 6 luni, respectiv a celui de 3 ani, se disting în raport de izvorul și natura concretă a dreptului, respectiv contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă, pentru că termenul de 3 ani este fezabil, prin coroborarea tuturor textelor menționate, în cazul răspunderii patrimoniale (contractuale), tocmai pentru că în Codul Muncii se utilizează sintagma „de la data nașterii dreptului", iar in Legea nr. 62/2011 „de la data producerii pagubei", astfel că termenul de 6 luni din art. 268 alin. 1, lit. e din Codul Muncii se va aplica atunci când unele drepturi bănești, cum sunt sporurile sunt stabilite exclusiv prin contractul colectiv de muncă.

Având în vedere că sporul în litigiu nu s-a acordat niciodată de la stabilirea lui în anul 2006 și că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în decembrie 2013, cu mult peste termenul legal a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, așa cum dispune art. 2500 din Codul Civil.

Sporul de fidelitate solicitat prin cererea de chemare în judecată fiind stabilit exclusiv prin Contractul Colectiv de Muncă de la nivelul ramurii mass media îi sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii.

Potrivit acestui text, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Este evident faptul că în speță nu este aplicabil termenul (general) de prescripție de 3 ani (art. 268 alin. 1 lit.c) din Codul Muncii) întrucât sporul în litigiu nu face parte din elementele constitutive ale salariului și nu reprezintă "contraprestația muncii depuse de salariat", conform art. 159 alin. (1) din Codul Muncii.

Pentru toate aceste argumente solicită admiterea excepției în ceea ce privește dreptul la acțiune în justiție

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

La termenul de judecată din 03.12.2015, Tribunalul, față de prevederile art. 14 alineatul 5 și alineatul 4, art. 224 și art. 245 din Codul de procedură civilă a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamanților pentru drepturile bănești ce izvorăsc din prevederile contractelor colective de muncă, invocată de pârâtă în temeiul prevederilor art. 268 alineatul 1 litera e) din Codul muncii, care în temeiul prevederilor art. 248 alineatul 1 din Codul de procedură civilă, a fost unită cu fondul cauzei, urmând a fi soluționată cu prioritate, având în vedere că primirea acesteia ar face inutilă în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

Totodată, Tribunalul a pus în discuție neinvocarea prin Întâmpinare a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru diferențele de drepturi salariale pentru care prescripția a început să curgă după . noului cod civil și măsura în care a intervenit decăderea pârâtei din dreptul de a o invoca, față de regimul juridic instituit prin noul cod civil în care prescripția este o excepție de ordine privată astfel încât se invocă in limine litis prin întâmpinare, excepția invocată de pârâtă urmând a fi pusă în discuție pentru drepturile solicitate pretins afectate de prescripție care au fost realizate sau născute sub imperiul vechiului cod civil, respectiv pentru prescripțiile începute sub imperiul fostului Decret nr. 167/1958, pentru care se aplică Decretul nr. 167/1958 potrivit art. 6 alin. (4) Cod civil si art. 201 din Legea nr. 71/2011 care stabilesc ca și prescripțiile extinctive (precum și decăderile și uzucapiunile) începute și neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, respectiv prevederilor Decretului nr. 167/1958, inclusiv sub aspectul începutului, termenului, cauzelor de suspendare, întrerupere, repunere în termen și modalității de invocare.

Cu aceste considerații, Tribunalul reține următoarele:

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului invocată de pârâtă pentru perioada 01.01.2011 – 01.10.2011, Tribunalul reține că ne aflăm în ipoteza prescripției dreptului material la acțiune început să curgă sub imperiul fostului Decret nr. 167/1958, pentru care se aplică Decretul nr. 167/1958 potrivit art. 6 alin. (4) Cod civil si art. 201 din Legea nr. 71/2011 care stabilesc ca și prescripțiile extinctive (precum și decăderile și uzucapiunile) începute și neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, respectiv prevederilor Decretului nr. 167/1958, inclusiv sub aspectul începutului, termenului, cauzelor de suspendare, întrerupere, repunere în termen și modalității de invocare, caz în care, fiind în prezența unei excepții de ordine publică poate fi invocată atât de instanță din oficiu cât și de părți în orice stare a pricinii.

Astfel, potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă: Instanța judecătorească și organul arbitral sînt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris.

Tribunalul reține că pârâta invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamanților pentru drepturile bănești ce izvorăsc din prevederile contractelor colective de muncă, în temeiul prevederilor art. 268 alineatul 1 litera e) din Codul muncii, în conformitate cu care:

Art.268 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Art. 268 - (1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:

În termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia; în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”

Având în vedere aceste prevederi legale, Tribunalul reține că în mod corect, pârâta invocă și susține aplicabilitatea termenului de prescripție extinctivă de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pentru cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la plata către salariații membri de sindicat reprezentați a sumelor reprezentând sporul de fidelitate aferent perioadei 01.01.2011 – 01.10.2011, conform art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media 2006-2007 (publicat în M.Of. nr. 9 ce din 24.05.2006), astfel cum a fost modificat și menținut în vigoare prin Actele adiționale nr.1/2007, nr. 2/2008, nr.3/2009 și nr. 4/2011, fiind evident în prezența unui drept prevăzut de o clauză a unui contract colectiv de muncă, respectiv clauza cuprinsă la art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media 2006-2007, potrivit căreia reclamanții ar beneficia de sporul de fidelitate în cuantum de 25%, astfel încât normele aplicabile prezentei spețe sunt cele ale literei e) a alin. (l) al art. 268 din Codul muncii și nu cele ale literei c) ale aceluiași alineat, obiectul litigiului fiind reprezentat de pretinsa neexecutare de către pârâtă a unei clauze din Contractul colectiv de muncă aplicabil la Nivel de R. Mass-Media 2006-2007, și anume a prevederilor art. 30 litera b) din acest contract.

Or, privitor la natura drepturilor conferite de contractul colectiv de muncă și termenul de prescripție aplicabil în cazul neacordării acestora de către angajator (6 luni sau 3 ani), „confuzia” a fost tranșată definitiv de Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr.20/2013 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel G. privind natura juridică a drepturilor prevăzute a se acorda, potrivit contractelor colective de muncă, cu diferite ocazii (ajutoare materiale de Paști, C., drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă etc.), și termenul de prescripție aplicabil cererilor având acest obiect.

P. această decizie, deși recursul în interesul legii a fost respins ca inadmisibil (întrucât tindea la unificarea practicii judiciare și nu la unificarea interpretării și aplicării legii, dat fiind că se punea în discuție interpretarea anumitor clauze ale contractelor colective de muncă și nu a unor prevederi legale, excedând obiectului pe care îl poate avea un recurs în interesul legii), Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut totuși o clarificare importantă, în sensul că „atunci când drepturile salariale suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea au natura juridică a unor măsuri de protecție socială, facilități acordate de angajator si convenite în contractul colectiv de muncă, iar neacordarea lor rezidă într-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel încât cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. a) din Cod ui muncii.”

Astfel, privitor la natura drepturilor conferite de contractul colectiv de muncă și termenul de prescripție aplicabil în cazul neacordării acestora de către angajator fiind în prezența unor drepturi bănești suplimentare convenite în contractul colectiv de muncă, iar neacordarea lor rezidă într-o neexecutare a clauzelor acestui contract, cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.

Așadar, alături de pârâtă instanța apreciază că termenul aplicabil prescripției extinctive a dreptului la acțiune în justiție, este termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de 6 luni, Tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 2524 din Codul civil, „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă si debitorul trebuia astfel s-o execute.", raportat la art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, referitor la ipoteza prescripției în cazul raporturilor juridice obligaționale în cazul obligațiilor cu executare succesivă, rezultă că termenul de șase luni pentru obligarea angajatorului la plata sumelor cu titlu de spor fidelitate, începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune privind fiecare prestație succesivă, adică de la data când angajatorul datora aceste sume și de la care s-a născut dreptul reclamanților la acordarea acestor drepturi, drept la acțiune care, în situația în care nu este exercitat în termenul prevăzut de lege, în lipsa unor cauze de suspendare sau întrerupere se stinge pentru fiecare din aceste prestații printr-o prescripție deosebită.

În acest context, Tribunalul, va constata că drepturile reprezentând plata către salariații membri de sindicat reprezentați a sumelor reprezentând sporul de fidelitate aferent perioadei 01.01.2011 – 01.10.2011 au devenit scadente începând cu lichidarea lunii ianuarie 2011, pentru fiecare lună din intervalul menționat dreptul stingându-se printr-o prescripție deosebită, astfel încât, cum prestațiile lunii septembrie 2011 au devenit scadente în luna octombrie 2011, acestea putea fi solicitate cel mai târziu în luna aprilie 2012 iar față de data introducerii acțiunii, respectiv 16.12.2013, raportat la prevederile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, dreptul material la acțiune pentru sporul de fidelitate aferent perioadei 01.01.2011 – 01.10.2011 este prescris.

Față de cele mai sus expuse, Tribunalul va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cererea de chemare în judecată invocată de pârâtă pentru perioada 01.01.2011 – 01.10.2011 și va respinge cererea de chemare în judecată pentru această perioadă pentru prescripția dreptului la acțiune în justiție a reclamanților.

Va respinge în rest excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii, pentru perioada 01.10._13, ca tardiv invocată.

Astfel, așa cum arătam, pentru diferențele de drepturi salariale pentru care prescripția a început să curgă după . noului cod civil, respectiv începând cu pretențiile lunii octombrie 2010, a intervenit decăderea pârâtei din dreptul de a o invoca, față de regimul juridic instituit prin noul cod civil în care prescripția este o excepție de ordine privată astfel încât se invocă in limine litis prin întâmpinare, astfel cum prevede art. 2.513 din codul civil în conformitate cu care, prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Or, excepția nu a fost invocată de pârâtă prin Întâmpinare și nici în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, respectiv la termenul de judecată din data de 19.01.2015 când părțile au fost prezente sau reprezentate, excepția fiind invocată ulterior prin notele de ședință de la termenul din 24 septembrie 2015, astfel încât, a intervenit sancțiunea decăderii părții în favoarea căruia curgea termenul de prescripție, din invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru prestațiile perioadei 01.10._13, excepția urmând a fi respinsă ca tardiv formulată.

Pe fondul cauzei, pentru prestațiile perioadei 01.10._13, Tribunalul reține că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată pentru următoarele argumente de drept și de fapt:

Tribunalul reține că reclamanții susțin că ar fi îndreptățiți la plata unui spor de fidelitate de 25% conform art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media 2006-2007 (publicat în M.Of. nr. 9 ce din 24.05.2006), astfel cum a fost modificat și menținut în vigoare prin Actele adiționale nr.1/2007, nr. 2/2008, nr.3/2009 și nr. 4/2011.

Tribunalul reține că art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media 2006-2007 se regăsește înCapitolul IV – Salarizarea și alte drepturi bănești.

Or, din verificarea clauzelor situate în capitolul IV – Salarizarea și alte drepturi bănești, Tribunalul reține că, la art. 29 alin. 1 se prevede cu titlu de principiu că, cităm:

„Art. 29 (1) Salarizarea și acordarea altor drepturi bănești, prevăzute în prezentul contract pentru personalul din mass-media, se stabilesc prin negocieri între angajator și angajați;

Subsecvent, art. 30 litera b) din Contractul Colectiv de muncă are următoarea formulare:

„Art. 30. Părțile contractante convin ca salariatul din mass-media să beneficieze de următoarele sporuri minime:

b) clauza de neconcurență și/sau sporul de fidelitate se acordă, dacă este cazul, în cuantum de 25%; „.

Reclamanții pretind că pe perioada de executare a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media 2006-2007 ar fi intervenit o modificare a clauzei cuprinsă în art. 30 litera b) din Contractul Colectiv de muncă, adusă prin Actul Adițional nr. 1 din 08.06.2007, după cum urmează: „Art. 30 litera b) se reformulează astfel: spor de fidelitate în cuantum de 25%”.

În concret, reclamanții pretind că începând cu data de 18.06.2007 prevederea contractuală invocată ca temei al pretențiilor are următoarea formulare:

„Art. 30. Părțile contractante convin ca salariatul din mass-media să beneficieze de următoarele sporuri minime:

b) spor de fidelitate în cuantum de 25%”.

Două aspecte relevante pentru soluționarea cauzei urmează a fi avute în vedere de instanță pentru verificarea temeiniciei pretențiilor reclamanților, după cum urmează:

1. Existența unei modificări a contractului colectiv de muncă intervenită cu respectarea prevederilor legale și opozabilitatea acesteia pârâtei, respectiv opozabilitatea clauzelor contractuale unor persoane care nu sunt semnatare ale actului modificator și nici nu sunt prevăzute în lista unităților cărora li se aplică contractul în conformitate cu prevederile art. 143 alin. 4 din Legea nr. 62/2011 a Dialogului social, după . acestei prevederi legale.

Tribunalul constată că deși reclamanții își întemeiază pretențiile pe textul art. 30 litera b) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media 2006-2007 (publicat în M.Of. nr. 9 din 24.05.2006), astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr.1/08.06.2007, acest act adițional (aflat la fila 53-56 din dosar) nu poartă semnătura tuturor părților semnatare ale contractului de muncă pe care îl modifică, nefiind semnat de reprezentanții tuturor organizațiilor patronale din mass-media, constituiți în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 356/10.07.2001 a patronatelor, astfel încât, cum orice modificare a unui contract presupune acordul expres de voință al tuturor părților semnatare, deși nu se mai poate pune în discuție valabilitatea actului adițional la contractul colectiv de muncă expirat, față de prevederile art. 268 alin. 1 litera d) din codul muncii se poate pune în discuție opozabilitatea clauzelor contractuale operate prin încheierea unui act adițional care nu oferă garanția că ar reprezenta manifestarea de voință a tuturor părților semnatare inițiale câtă vreme, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 republicată, în vigoare la data încheierii Actului adițional nr.1/08.06.2007, „Art. 31. - (1) Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.”, rezultând din aceasta că modificarea unor clauze contractuale nu poate interveni decât în prezența acordului de voință al tuturor părților semnatare ale contractatului.

Totodată, Tribunalul apreciază că, după . Legii nr. 62/2011 a Dialogului social, care nu mai reglementează contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de activitate ci doar contractul colectiv de muncă la nivel sector de activitate, pentru ca un astfel de contract să poată fi opozabil unui angajator după abrogarea Legii nr. 130/1996, acesta ar trebui să se regăsească în lista unităților cărora li se aplică contractul în conformitate cu prevederile art. 143 alin. 4 din Legea nr. 62/2011 a Dialogului social, întrucât, după această dată, organizațiile patronale, constituite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 356/10.07.2001 a patronatelor nu mai pot fi considerate că au un mandat special pentru reprezentarea intereselor unităților din sectorul respectiv de activitate.

În orice caz, nesemnarea actului adițional nr.1/08.06.2007 de către toate părțile semnatare este de natură să pună în discuție efectele produse de un asemenea act privința organizațiilor patronale.

2. Aptitudinea clauzei chiar opozabilă pârâtei de a crea drepturi directe în patrimoniul salariaților acesteia.

Cu privire la aptitudinea clauzei cuprinse în art. 30 litera b) din Contractul Colectiv de muncă, adusă prin Actul Adițional nr. 1 din 08.06.2007 de a crea drepturi în patrimoniul salariaților, Tribunalul va avea în vedere următoarele:

Așa cum arătam, art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media 2006-2007 se regăsește în Capitolul IV – Salarizarea și alte drepturi bănești.

Or, din verificarea clauzelor situate în capitolul IV – Salarizarea și alte drepturi bănești, Tribunalul reține că, la art. 29 alin. 1 se prevede cu titlu de principiu că, cităm:

Subsecvent, art. 30 litera b) din Contractul Colectiv de muncă are următoarea formulare:

„Art. 30. Părțile contractante convin ca salariatul din mass-media să beneficieze de următoarele sporuri minime:

b) spor de fidelitate în cuantum de 25%”.

În concret, reclamanții pretind că începând cu data de 18.06.2007 prevederea contractuală invocată ca temei al pretențiilor are următoarea formulare:

„Art. 30. Părțile contractante convin ca salariatul din mass-media să beneficieze de următoarele sporuri minime:

b) spor de fidelitate în cuantum de 25%”.

În analizarea acestei prevederi contractuale, Tribunalul va proceda la o analiză sistematică a prevederilor contractuale având în vedere că acestea se interpretează în conformitate cu regulile de interpretare a convențiilor, aplicabile la data facerii actului (față de prevederile art. 26 din codul de procedură civilă referitoare la legea aplicabilă mijloacelor de probă), respectiv: interpretarea clauzelor contractuale urmând a fi făcută după intenția comună a părților contractante conform art. 977 cod civil, iar nu după sensul literar al termenilor, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 982 din codul civil, potrivit cărora toate clauzele convenției se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg.

În acest context, Tribunalul urmează să analizeze caracterul obligatoriu al prevederilor invocate ca temei al pretențiilor, dacă acestea sunt de natură să creeze drepturi necondiționate salariaților pe care angajatorul trebuia să le respecte sau dacă aceste dispoziții lasă pe seama unor negocieri ulterioare între părți modalitatea și condițiile acordării acestor drepturi.

Astfel, cât privește caracterul obligatoriu al Contractului colectiv de Muncă, acest caracter este de necontestat.

Caracterul obligatoriu al Contractului Colectiv de Muncă nu exclude inserarea unor prevederi care să instituie o anumită facultate (iar nu obligație) a angajatorului sau norme de trimitere.

Norme cu caracter facultativ sunt inserate și în cuprinsul unor acte cu caracter normativ (cum ar fi Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, fără a putea fi pus în discuție caracterul obligatoriu al legii care le prevede.

Față de formularea textului Contractului Colectiv de Muncă analizat, Tribunalul constată că textul art. 30 litera b) invocat ca temei al pretențiilor reclamanților nu poate fi avut în vedere în mod izolat ci numai în strânsă legătură cu prevederile art. 29 alin. (1) din același contract, care stabilesc cu caracter de principiu că: Salarizarea și acordarea altor drepturi bănești, prevăzute în prezentul contract pentru personalul din mass-media, se stabilesc prin negocieri între angajator și angajați.

Cu alte cuvinte, Tribunalul apreciază că față de existența și formularea textului art. 29 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media 2006-2007, de împrejurarea că textul art. 30 care prevede acest spor este așezat în cuprinsul contractului colectiv de muncă interpretat ulterior textului care consacră cu caracter de principiu că acordarea altor drepturi bănești, prevăzute în prezentul contract pentru personalul din mass-media, se stabilesc prin negocieri între angajator și angajați, sporul de fidelitate în cuantum de 25% prevăzut la art. 30 de care ar urma să beneficieze salariații din mass-media este supus aceleași condiții de acordare, respectiv, aceea ca la negocierile individuale între angajat și angajator să se stabilească modul în care salariatul urmează să beneficieze de acest spor.

De altfel, o asemenea interpretare se desprinde și din aceea că art. 30, care reglementează și sporul de fidelitate de 25% solicitat de reclamanții din prezenta cauză, mai prevede ca și sporuri pe care părțile contractante convin să le acorde salariaților și sporul pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, de 10% din salariul de bază, la art. 30 litera a), sporul de periclitate maximă de 200%, la art. 30 litera d) și sporul pentru exercitarea și a unei alte funcții, de până la 70% din salariul de bază al funcției înlocuite (art. 30 litera e), sporuri ce evident nu se cuvin tuturor salariaților din mass-media, în pofida formulării textului art. 30 primul paragraf (având formularea în sensul că „Părțile contractante convin ca salariatul din mass-media să beneficieze de următoarele sporuri minime”), întrucât nu „tot salariatul” din mass media lucrează în condiții grele, periculoase sau penibile, de periclitate maximă sau exercită și o altă funcție pentru care se cuvine sporul de 70% prevăzut de textul art. 30 litera b) din Contractul Colectiv de muncă, astfel încât, devine evident că aceste sporuri se acordă în condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din același contract, prin negocieri între angajator și angajați și în funcție de îndeplinirea de către salariații din mass-media a condițiilor de acordare a acestor sporuri.

Dacă s-ar primi interpretarea propusă de reclamanți s-ar ajunge la situația absurdă în care, întrucât se susține că textul art. 30 din Contractul Colectiv de muncă creează drepturi directe în favoarea tuturor salariaților din mass media (având formularea în sensul că „Părțile contractante convin ca salariatul din mass-media să beneficieze de următoarele sporuri minime”) toți salariații din mass media să beneficieze automat, prin aplicarea acestui text și de sporul pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, de 10% din salariul de bază, prevăzut la art. 30 litera a), de sporul de periclitate maximă de 200%, prevăzut la art. 30 litera d) și de sporul pentru exercitarea și a unei alte funcții, de până la 70% din salariul de bază al funcției înlocuite (art. 30 litera e), indiferent de împrejurarea că aceștia lucrează în aceste condiții sau îndeplinesc o funcție suplimentară, interpretare care este exclusă.

Nu există nici un temei sau argument pentru care s-ar putea aprecia că același text, respectiv art. 30 din Contractul Colectiv de muncă, referindu-se de o manieră generală la sporurile minime de care ar urma să beneficieze salariatul (iar nu salariații) din mass-media, ce au fost convenite de partenerii de dialog social ar avea în vedere sub aceeași „formulare” atât drepturi direct aplicabile tuturor salariaților cât și drepturi care urmează a fi aplicate de la caz la caz sau negociate individual astfel cum prevede textul art. 29 alin. 1, deși textul contractual nu introduce nici o distincție în acest sens.

Rezultă așadar că acordarea sporurilor prevăzute de art. 30 din Contractul Colectiv de muncă sub aspectul îndeplinirii și stabilirii condițiilor de acordare, nu intervine automat prin efectul prevederilor art. 30 din contract, cum susține reclamantul, ci necesită existența unor analize și negocieri ulterioare și distincte atât între partenerii sociali cât și între angajator și angajați astfel cum prevede textul art. 29 alin. 1 mai sus analizat.

Mai mult, prin aplicarea principiului in dubio pro reo, daca ar mai rămâne îndoieli, clauza trebuie interpretată în favoarea celui care s-a obligat și acesta este angajatorul.

În concluzie, față de cele mai sus reținute, Tribunalul constată că textul invocat nu este de natură să confere în mod direct drepturi salariaților, reglementarea în discuție neconstituind o reglementare completă, suficientă prin ea însăși pentru a crea automat obligația angajatorului de a acorda tuturor salariaților din mass-media un spor de fidelitate cuantum de 25% (de altfel nici nu se arată nici dacă este un spor care se aplică la salariul de bază al fiecărui salariat), ci acesta lasă părților opțiunea de a stabili prin negocieri ulterioare între angajator și angajați, acordarea altor drepturi bănești, prevăzute în contract pentru personalul din mass-media, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 1 din același contract.

In acest context, Tribunalul constată că membrii de sindicat reprezentați de reclamant nu sunt îndreptățit la plata unor sume cu titlu de spor de fidelitate de 25%, în lipsa unor negocieri prealabile între părți în sensul arătat de art. 29 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Mass-Media 2006-2007 în acest interval textul în discuție instituind numai premisele nașterii unor drepturi și neconferind în mod direct dreptul salariaților la acordarea sporurilor prevăzute de art. 30 din acesta.

Față de cele mai sus reținute va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Unit al Salariaților – Radio România, în numele membrilor de sindicat M. A. V., R. A. A., I. B., P. M., S. L. M., G. O., I. C., M. C., RAȚOI S., N. F., C. F., T. G., C. I., R. D., N. D. R., D. A., S. V. D., S. M., G. V., R. S. V., N. N., G. F., I. A., R. M. C., T. C., D. D., P. I., T. R., N. M., M. F. S., M. G. G., N. L. I., I. F., B. V., N. C. L., M. V. G., Z. M. D., N. M., LEȘTARU M., G. I., D. M., M. I., în contradictoriu cu pârâta S. R. DE RADIODIFUZIUNE, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului invocată de pârâtă pentru perioada 01.01.2011 – 01.10.2011 și respinge cererea de chemare în judecată pentru această perioadă pentru prescripția dreptului la acțiune în justiție a reclamanților.

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.10._13 ca tardiv invocată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Unit al Salariaților – Radio România, cu personalitate juridică legal dobândită conform sentinței civile nr. 167/02.09.1993, pronunțată în dosarul nr. 160/PJ/1993 al Judecătoriei sectorului 1, cu modificările survenite prin sentința civilă nr._/05.06.2012 pronunțată în dosarul nr._/299/2012 cu sediul ales în București, sector 3, .. 16, ., . membrilor de sindicat M. A. V., R. A. A., I. B., P. M., S. L. M., G. O., I. C., M. C., RAȚOI S., N. F., C. F., T. G., C. I., R. D., N. D. R., D. A., S. V. D., S. M., G. V., R. S. V., N. N., G. F., I. A., R. M. C., T. C., D. D., P. I., T. R., N. M., M. F. S., M. G. G., N. L. I., I. F., B. V., N. C. L., M. V. G., Z. M. D., N. M., LEȘTARU M., G. I., D. M., M. I., în contradictoriu cu pârâta S. R. DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în București, sector 1, .. 60-64, societate ce funcționează în baza Legii nr. 41/1994, republicată, având codul fiscal RO_, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel care se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, azi, 18.12.2015.

Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar,

G. M. A. N. C. E. L. P.

Pt. Grefier,/c.m.

G. G.-A.

Semnează grefier șef secție

Red jud G.M.A../Tehnored. G.M.A../4 ex./ 2016

Comunicat 2 exemplare. 2016

← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 04/2015....		Pretentii. Sentința nr. 18/2015. Tribunalul BUCUREŞTI →

Obligaţie de a face. Încheierea nr. 03/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Încheierea nr. 03/2015. Tribunalul BUCUREŞTI