Despăgubire. Sentința nr. 08/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 12850/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A VIII A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08.12.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: C. A.
ASISTENT JUDICIAR: J. V.
ASISTENT JUDICIAR: M. D. CORĂȚU
GREFIER: N. A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul P. L. F., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială, despăgubire, pretenții, obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, prin avocat Mitoi D. M., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 6), care se legitimează, și pârâtul, care se legitimează cu CI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, părțile, precum și legalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
La interpelarea instanței, reclamanta, învederează că nu s-a soluționat pe cale amiabilă litigiul. Depune la dosar concluzii scrise. Totodată, depune la dosar un set de înscrisuri, iar un exemplar al acestora se comunică pârâtului.
La interpelarea instanței, pârâtul învederează că nu s-a ajuns la o înțelegere. Învederează instanței că a vrut să plătească concediul de odihnă, însă reclamanta vroia să plătească totul.
În raport de dispozițiile art. 392 Cod de procedură civilă, Tribunalul deschide dezbaterile în fond și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, obligarea pârâtului la plata contravalorii tuturor utilajelor pe care le-a avut în gestiune luate pe semnătură, așa cum se vede pe fișa sa. Precizează că semnătura este aceiași ca și toate celelate semnăturile, inclusiv de pe notificarea comunicată, prin care a luat la cunoștință că prin semnătura aceea înseamnă că le-a luat sub gestiune. Învederează că nu poate accepta că au fost furate și nici nu există o dovadă în acest sens. În ceea ce privește concediul de odihnă, solicită restituirea sumelor achitate necuvenite, în sensul că pârâtul a lucrat ca și angajat al reclamantei doar un timp parțial, respectiv până în aprilie al acelui an, drept pentru care i se cuvenea achitarea doar a 9 zile din concediu și nu 22 zile astfel cum i s-a achitat, așa cum reiese de pe fluturașul de pe luna aprilie 2013. Precizează că potrivit calculelor sale, a făcut o defalcare din totalul brut de 1450 lei și a ajuns la 842 lei, acesta fiind brutul care trebuie restituit. Menționează că a achitat tot felul de indemnizații la stat, respectiv șomaj, impozite, CAS, CASS, acestea, de asemenea, trebuind a fi restituite. Apreciază că valoarea utilajelor a fost dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, iar valoarea acestora a fost mult mai mare la achiziționare, însă s-a limitat la suma de 1.000 lei. Pentru aceste considerente, solicită admiterea cererii de chemare în judecată.
Pârâtul învederează instanței că reclamanta trebuia să îi asigure mașina. La interpelarea instanței, pârâtul învederează că este de acord doar cu plata concediului.
În raport de art. 394 Cod de procedură civilă, Tribunalul închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul P. L. F., pentru a fi obligat la plata: 1. sumei de 1000 lei reprezentând contravaloarea echipamentului de lucru; 2. sumei de 842 lei reprezentând indemnizație de concediu încasată suplimentar de pârât la care se adăugă contribuții la stat (CAS, CASS, Șomaj, etc.) achitate;3. obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de această acțiune, reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, în baza contractului individual de muncă nr.2616/IVG/29.10.2008 și a actului adițional nr. 1/29.01.2009, pârâtul a avut calitatea de angajat în perioada 24.10._13, având meseria de electromecanic, în cadrul Secției de ascensoare. Arată că, la data de 14.05.2013, P. L. F. și-a depus demisia conform art.55 lit. b din Codul muncii prin adresa nr.2209/14.05.2013, drept pentru care A. S.A. a emis decizia nr.22/14.05.2013 de aprobare a cererii.
Arată că, după încetarea relațiilor contractuale s-a constatat că P. L. F. nu a predat echipamentul de lucru dat pentru a-și desfășura activitatea conform Fișei obiectelor de inventar în folosință și anume: polizor marca Bosch GWS 11-125 CIE, Bormașina GSB16 RE Bosch, B. SDS ø 8, clește sertizat ferule, în valoare de 1.000 lei.
Menționează că, totodată s-a constatat că acesta încasase integral indemnizația de concediu aferentă anului 2013, adică suma de 1032 lei aferentă a 22 de zile de concediu conform contractului individual de muncă, la data de 29.03.2013, dar contractul de muncă a încetat pe 14.05.2015, deci avea dreptul doar la 9 zile de concediu pentru anul 2013.
Arată că, dacă pentru 22 de zile de concediu se cuvin 1032 lei reprezentând indemnizație netă de concediu, respectiv 1425 lei indemnizație brută de concediu, atunci 1425 lei/22 zile=64,77 lei/zi atunci pentru cele 13 zile la care nu avea dreptul să încaseze indemnizația trebuie restituită suma de 64,77 lei* 13 zile=842 lei. Arată că această sumă este compusa din suma de 591 lei reprezentând indemnizație de concediu net încasată necuvenit și 234 lei contribuții la stat (CAS, CASS, Șomaj, etc.) achitate. Arată că întrucât la momentul încetări contractului acestuia i s-a oprit suma de 30 lei solicită doar suma de 812 lei de la pârât.
Arată că s-a solicitat prin invitația nr. 4459/27.09.2013 să restituie echipamentul sau contravaloarea acestuia precum și indemnizația de concediu încasată suplimentar.
Arată că la data de 12.01.2015 pârâtul s-a prezentat la sediul societății și s-a angajat că va rezolva cu datoriile până la data de 01.03.2015 fapt ce nu s-a realizat până la această dată deși a mai fost somat în acest sens și prin Somația nr.1278/13.03.2015.
În drept, își întemeiază cererea pe prevederile art. 231, art. 257 și urm. din Codul muncii.
Au fost depuse la dosar, în copie, înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarele:
Între reclamantă, în calitate de angajator, și pârât, în calitate de salariat, au existat raporturi de muncă, după cum rezultă din contractul individual de muncă 2616/IVG/29 oct. 2008, încheiat și înregistrat sub nr. 24.10.08 în registrul general de evidență a salariaților, depus, în copie, la filele nr. 17-18 din dosar, și din actul adițional nr. 1 la contractul individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 2616/IVG/29.10.08 în registrul general de evidență a salariaților, depus, în copie, la fila nr. 16 din dosar.
Conform mențiunilor din decizia nr. 22/14.05.2013 emisă de reclamantă, depusă, în copie, la fila nr. 12 din dosar, începând cu data de 14.05.2013, contractul individual de muncă a încetat în baza prevederilor art. 55 lit. b din Codul muncii.
În Fișa obiectelor de inventar în folosință, depusă, în copie, la fila nr. 48 din dosar, este menționată denumirea obiectelor date în folosință pârâtului.
De asemenea, din înscrisul reprezentând imputare, depus, în copie, la fila nr. 7 din dosar, rezultă obiectele imputate și valoarea acestora, respectiv B. SDS ø 8 - 1 buc.X11,25= 11,25 lei, Bormașină GSB16 RE -1 buc.X463=463 lei; Polizor Bosch GWS 11-125 -1 buc.X447=447 lei; clește sertizat ferule-1 buc.X78,75=78,75 lei, total 1000 lei.
În speță, nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi predat echipamentul de lucrul la data încetării contractului individual de muncă dintre părți.
Potrivit dispozițiilor art. 254 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
În consecință, pentru a se putea angaja răspunderea patrimonială a pârâtului, conform dispozițiilor art. 254 alin.1 din Legea nr. 53/2003 republicat –Codul muncii, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu(real, cert și direct în patrimoniul angajatorului), care să fi fost produs de pârât cu vinovăție printr-o faptă în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta salariatului și prejudiciu.
În speță, pârâtul nu a respectat obligația contractuală în privința gestionării bunurilor încredințate de către societatea angajatoare cu titlu de echipament de lucru în folosință, câtă vreme pârâtul nu a predat angajatorului, la data încetării contractului individual de muncă, echipamentul de lucru dat în folosință, fapt ce a avut drept consecință cauzarea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei.
Astfel, deoarece pârâtul a primit echipamentul de lucru în timpul derulării raporturilor de muncă el avea obligația ca la încetarea raporturilor de muncă să-l înapoieze angajatorului.
Prin urmare, în speță, toate condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale sunt îndeplinite, pentru faptul că pârâtul nu a restituit la încetarea raporturilor de muncă echipamentul de lucru.
De asemenea, Tribunalul menționează că, în speță, nu își găsesc incidența dispozițiile art. 254 alin.2 din Legea nr. 53/2003 republicată –Codul muncii, conform cărora salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
În acest sens, trebuie menționat că deși la dosar, a fost depus, în copie, la fila nr. 67, înscrisul intitulat dovadă, emis de Secția 12 Poliție, sub nr._/15.10.2015, în care se menționează că la data de 26.03.2013, d-nul P. L. F. a reclamat faptul că în perioada 13/26.03.2013 persoane necunoscute au sustras din casa liftului de la blocul 52 situat în .. 5, sector 3, următoarele scule: Rotopercutor cu spirale SDS; Flex electric marca Bosch; Clești ferule; Șurubelnițe; Chei reglabile etc., așadar acest fapt nu îl exonerează pe pârât de răspundere câtă vreme nu rezultă că, urmare reclamației formulată, ar fi fost identificat vreun făptuitor.
Or, pârâtul avea obligația să gestioneze bunurile încredințate de către societatea angajatoare cu titlu de echipament de lucru.
Întrucât faptul nepredării echipamentului de lucru a generat în patrimoniul reclamantei un prejudiciu, se va dispune obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea echipamentului de lucru.
În ceea ce privește cererea referitoare la obligarea pârâtului la plata sumei de 842 lei reprezentând indemnizație de concediu încasată suplimentar de pârât la care se adăugă contribuții la stat (CAS, CASS, Șomaj, etc.) achitate, Tribunalul reține următoarele:
Conform mențiunilor din fluturașul de salariu pe luna apr./2013, depus, în copie, la fila nr. 72 din dosar, reclamantul a efectuat 22 zile concediu odihnă pentru care i s-a plătit indemnizația de 1030 lei.
Conform mențiunilor din contractul individual de muncă 2616/IVG/29 oct. 2008, încheiat și înregistrat sub nr. 24.10.08 în registrul general de evidență a salariaților, depus, în copie, la filele nr. 17-18 din dosar, durata concediului anual de odihnă este de 24 zile lucrătoare, în raport cu durata muncii(normă întreagă, fracțiune de normă).
Aceasta înseamnă că pentru fiecare lună din anul calendaristic se cuveneau 2 zile de concediu de odihnă, iar față de faptul că raporturile de muncă dintre părți au încetat în data de 14.05.2013, înseamnă că, pentru anul 2013, pârâtul avea dreptul la 9 zile concediu de odihnă.
Întrucât, așa după cum rezultă din decizia nr. 22/14.05.2013 emisă de reclamantă, depusă, în copie, la fila nr. 12 din dosar, începând cu data de 14.05.2013 contractul individual de muncă a încetat în baza prevederilor art. 55 lit. b din Codul muncii, iar conform dispozițiilor art. 145 alin.2 din Legea nr. 53/2003 republicată - Codul muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită plata sumelor încasate necuvenit, durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic, înseamnă căpârâtului i se cuvenea concediu de odihnă doar pentru perioada efectiv prestată în anul 2013.
Reclamanta a menționat, în motivarea cererii de chemare în judecată, faptul că pârâtul ar fi avut dreptul la 9 zile de concediu pentru anul 2013.
Întrucât, în speță, pârâtul a efectuat în anul 2013 un număr mai mare de zile de concediu de odihnă decât cel cuvenit proporțional cu activitatea prestată în anul calendaristic 2013, are obligația să restituie reclamantei suma încasată necuvenit cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă pentru zilele ce depășesc raportul de proporționalitate cu activitatea prestată în anul calendaristic 2013, adică are obligația să restituie indemnizația de concediu de odihnă încasată necuvenit pentru 13 zile.
În aceste sens, sunt dispozițiile art. 256 alin.1 din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, conform cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
În speță, în sarcina pârâtului subzistă obligația de a plăti către reclamantă suma de 561 lei reprezentând indemnizație de concediu necuvenită.
În ceea ce privește valoarea sumei pe care pârâtul are obligația să o restituie reclamantei cu titlu de indemnizație de concediu necuvenită, Tribunalul consideră că se impun următoarele precizări:
Din fluturașul de salariu pe luna apr./2013, depus, în copie, la fila nr. 72 din dosar, rezultă că reclamantul a efectuat 22 zile concediu odihnă pentru care i s-a plătit indemnizația de 1030 lei.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a menționat că pentru cele 13 zile la care nu avea dreptul să încaseze indemnizația trebuie restituită suma de 842 lei, arătând că aceasta este compusă din 591 lei reprezentând indemnizație de concediu net încasată necuvenit și 234 lei contribuții la stat(CAS, CASS, Șomaj, etc.) achitate. Or, Tribunalul consideră că, în sarcina pârâtului, subzistă doar obligația de a restitui suma netă ce a fost încasată cu titlu de indemnizație de concediu necuvenită, câtă vreme doar aceasta a intrat în patrimoniul pârâtului, nu și contribuțiile invocate de reclamantă, a căror destinație a fost alta, și care nu au condus la majorarea patrimoniului pârâtului.
Prin urmare, având în vedere că, în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a menționat că suma de 591 lei reprezintă indemnizație de concediu net încasată necuvenit, și că, tot în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a menționat că la momentul încetării contractului acestuia i s-a oprit suma de 30 lei și solicită doar suma de 812 lei de la pârât, Tribunalul consideră că suma de 30 lei menționată ca fiind oprită la încetarea contractului trebuie scăzută din suma de 591 lei despre care s-a menționat că reprezintă indemnizație de concediu net încasată necuvenit, ceea ce înseamnă că suma pe care pârâtul trebuie să o restituie reclamantei, cu titlu de indemnizație de concediu necuvenită, este suma de 561 lei.
În consecință, se va dispune obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 561 lei reprezentând indemnizație de concediu necuvenită.
Se va respinge acțiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată, în considerarea faptului că suma pe care pârâtul trebuie să o plătească reclamantei, în soluționarea celui de al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, este suma de 561 lei reprezentând indemnizație de concediu necuvenită, iar nu suma solicitată prin cererea de chemare în judecată, având în vedere motivele ce au fost expuse anterior în prezentele considerente. De asemenea, în baza dispozițiilor art. 453 Cod de procedură civilă, se va respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în considerarea faptului că, pe de o parte, litigiul este scutit de plata taxei de timbru, după cum rezultă din dispozițiile art. 270 din Legea nr. 53/2003 republicată –Codul muncii, și, pe de altă parte, în considerarea faptului că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate cu titlu de onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. cu sediul în București, .. 10, sector 4, înscrisă ORCTB sub nr. J_, CUI_, având cod IBAN: RO21RCNB_0001 deschis la BCR Sector 4, în contradictoriu cu pârâtul P. L. F. domiciliat în București, .. 30, sector 6, CNP_.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea echipamentului de lucru.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 561 lei reprezentând indemnizație de concediu necuvenită.
Respinge acțiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată.
Cu apel în 10 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.
Președinte Asistent judiciar Asistent judiciar
C. A. J. V. M. D. CORĂȚU
Grefier
N. A. M.
Red. jud. C.A./tehnored. C.A./4ex.
.>
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Încheierea nr. 23/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
