Contestaţie calcul CAS. Sentința nr. 896/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 896/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 10097/118/2012

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.896

Ședința publică din 15 aprilie 2014

PREȘEDINTE – V. T.

ASISTENȚI JUDICIARI

R. G.

G. C.

GREFIER – M. M.

Pe rol, soluționarea sesizării de perimare a acțiunii civile având ca obiect contestație calcul CAS, acțiune formulată de reclamantul G. V. cu domiciliul în mun. C., ., .. A, ., județ C., în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE cu sediul în București, Calea Călărașilor nr. 248, ., C. NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE cu sediul în București, ., sector 2, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 și G. R. cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, sector 1

La apelul nominal făcut in ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.88 Cod Pr. civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată cauza in stare de judecată și rămâne in pronunțare asupra sesizării de perimare.

TRIBUNALUL

Cu privire la sesizarea de perimare, constată:

În speță, instanța a dispus la data de 10.12.2012, suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind.1 Cod procedură civilă.

Potrivit disp.art. 248 Cod procedură civilă „orice cerere de chemare de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă, chiar și împotriva celor lipsiți de capacitate, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Din analiza textului rezultă că pentru a interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, perimarea având o natură juridică mixtă în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Constatând ca in speta cauza a ramas in nelucrare pentru o perioada ce depaseste 1 an de zile din vina partii reclamante care nu a inteles sa se conformeze dispozițiilor date de catre instanța, se va dispune admiterea sesizării de perimare si se va constata perimata cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In conformitate cu art.248 si următoarele Cod Pr. civilă constată perimată acțiunea formulată de reclamantul G. V. cu domiciliul în mun. C., ., .. A, ., județ C., în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE cu sediul în București, Calea Călărașilor nr. 248, ., C. NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE cu sediul în București, ., sector 2, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 și G. R. cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, sector 1.

Definitivă.

Cu recurs in 5 zile de la pronunțare

Pronunțată in ședință publică, azi 15 aprilie 2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI

V. T. R. G.

G. C.

GREFIER,

M. M.

Tehnored.jud.V.T./15.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie calcul CAS. Sentința nr. 896/2014. Tribunalul CONSTANŢA