Obligaţie de a face. Sentința nr. 691/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 691/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 9764/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.691
Ședința publică din 24 martie 2014
PREȘEDINTE – F. M.
ASISTENȚI JUDICIARI
M. A. B.
L. N.
GREFIER – I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul U. F. domiciliat în C., ..8 în contradictoriu cu pârâta C. TERITORIALĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C. având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință se prezintă pentru pârâtă consilier juridic L. S. conform delegației depusă la dosar, iar reclamantul se prezintă personal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care se arată că procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor 154 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Instanța - acordă cuvântul părților asupra probatoriilor în cauză.
Reclamantul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar .
Reprezentanta pârâtei, solicită proba cu înscrisurile de la dosar.
În temeiul art.265 și următoarele din noul cod de procedură civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.392 din NCPC constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Având cuvântul, reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii ca nefondate, având în vedere cele învederate prin întâmpinare.
TRIBUNALUL
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamantul ursu F. a solicitat ca in contradictoriu cu pirita C. Judeteana de Pensii sa se dispuna obligarea piritei sa îi comunice originalul deciziei de pensionare nr._ insotita de fisa de calcul aferenta emisa la 10.07.2012 in baza deciziei civile nr. 165/ a Curtii de Apel Constanta, obligarea piritei sa îi acorde integral toate drepturile banesti restante aferente perioadei 11.05._10 calculate cu rata infaltiei si dobinzile aferente precum si penalitati de 1% pe zi de intirziere, efectuarea unei expertize contabile, obligarea piritei la plata de daune morlae de_ lei si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii reclamantul arata ca pirita a refuzat sistematic sa îi comunice in scris originalul deciziei de pensionare nr._ insotita de fisa de calcul aferenta. Arata reclamantul ca este nevoit sa prezinte in fata diverselor institutii doar o copie a actului solicitat.
Sustine reclamantul ca incepind cu data dobindirii dreptului si pina la plata efectiva pirita i-a acordat in luna iulie 2013 o suma partiala de bani consemnata in cuponul de pensie aferent acestei luni. Mentioneaza reclamantul ca din acest cupon de pensie nu se intelege nimic, neexistind nici un indiciu cu privire la sumele consemnate in acest cupon. Reclamantul arata ca pirita nu a dat curs demersurilor sale si nu a raspuns petitiilor sale.
Daunele morale sint solicitate de catre reclamant intrucit, sustine acesta, a fost indelung supus unei torturi psihice generata de hartuirea sa abuziva timp de mai multi ani.
In drept au fost invocate dispozitiile art 6, art 17 CEDO.
Pirita nu a formulat intimpinare.
In cauza partile au administrat proba cu inscrisuri.
Analizind actele dosarului instanta retine urmatoarele.
Reclamantul este pensionar pentru limita de virsta in baza deciziei nr._/2010.
In baza deciziei civile nr. 165/28.06.2011 a Curtii de Apel Constanta s-a obligat pirita sa se pronunte prin emiterea unei decizii ca urmare a cererii nr._/11.05.2010. Prin decizia nr._/10.07.2012 pirita a recalculat drepturile de pensie ale reclamantului conform cererii nr._/23.11.2010 (fila 44), iar prin decizia nr._/10.07.2012 (fila 26) pirita arevizuit recalcularea drepturilor de pensie. Astfel, reclamantului i s-a stabilit in urma recalcularii un punctaj mediu anual de 2,_, iar in urma revizuirii recalcularii s-a stabilit un punctaj de 2,_ puncte.
Ca urmare a maririi punctajului mediu anual prin recalcularea si revizuirea efectuata, pirita a acordat reclamantului diferente de drepturi de pensie incepind cu data de 11.05.2010, respectiv data de 1.12.2010 in luna martie 2011- 9182 lei si in luna iulie 2013 –_ lei.
Instanta apreciaza ca actiunea reclamantului este nefondata pentru urmatoarele motive:
Conform art 104 alin 2 din Legea nr. 263/2010 „Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, și se acordă de la data înregistrării cererii.”
Potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010 „Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la instituția competentă. Decizia casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 5 zile de la data emiterii.”
Din textele de lege citate mai sus nu rezulta ca decizia de pensionare ce se comunica este in original. Cu toate acestea, decizia de pensionare ce se comunica si care poarta toate insemnele institutiei emitente este perfect valabila si produce efecte in fata oricaror autoritati atunci cind este prezentata.
Reclamantul solicita sa i se acorde integral toate drepturile banesti calculate pentru perioada 11.05._10 dar nu arata care este motivul pentru care apreciaza ca sumele de bani achitate nu sint corect calculate.
Din buletinul de calcul depus la dosar ( fila 48) rezulta ca pirita a calculat diferentele de drepturi de pensie incepind cu luna mai 2010.
Faptul ca reclamantul solicita, ca un capat de cerere distind, efectuarea unei expertize contabile, fara a arata care sint nemultumurile sale legate de sumele achitate de catre pirita cu titlu de diferente de drepturi de pensie, este total nefundat.
Nu se poate ca pe calea unei actiuni in justitie pensionarii sa „verifice” daca drepturile lor au fost corect calculate sau nu. Este necesar ca nemultumirea lor sa fie identificata prin invocarea unor argumente pertinente care sa determine efectuarea unor calcule cu ajutorul unui expert contabil.
Cum in cauza reclamantul nu a identificat anumite elemente pe care le considera ca nu au fost luate in calcul de catre pirita la stabilirea diferentelor de drepturi, istanta apreciaza cererea sa ca nefondata.
In ceeea ce priveste cererea de obligare a piritei la plata de daune morale, instanta apreciaza ca aceasta este nefondata.
Din probele administrate nu rezulta ca pirita ar fi pordus vreun prejudiciu de natura morala.
Or, unul dintre principiile care guverneaza procesul civil este acela ca cel ce face o afirmatie trebuie sa o dovedeasca ( onus porbandi incumbit ei qui dicit non ei qui negat ), principiu ce se regaseste si in dispozitiile art 249 c.pr.civ „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.”
Mai mult, din inscrisurile deopuse instanta constata ca reclamanta s-a conformat intocmai dispozitiilor instantei de judecata si a recalculat drepturile de pensie ale reclamantului, a revizuit aceste drepturi si a acordat diferentele de drepturi de pensie.
Pentru motivele de fapt si de drept expuse, instanta constata ca actiunea este nefondata astfel ca o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE .
Respinge, ca nefondată, acțiunea privind pe reclamantul U. F. domiciliat în C., ..8 în contradictoriu cu pârâta C. TERITORIALĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI
F. M. M. A. B.
L. N.
GREFIER,
I. D.
Tehnored.jud.F.M.
4 ex./02.04.2014
Emis 2 comunicări
02.04.2014
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 599/2014.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2053/2014.... → |
|---|








