Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2053/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 2053/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 3622/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.2053

Ședința publică din 17.09.2014

PREȘEDINTE - A. C.

ASISTENȚI JUDICIARI: A. B.

R. G.

GREFIER - M. J.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul C. C. domiciliat în M., . 3, ., . cu pârâții C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C.cu sediul în C., . și C. CENTRALĂ DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICEcu sediul în București, sector 2, ., în cauza civilă având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal, pârâta C.J.P. C. este reprezentată de consilier juridic L. S., lipsind pârâtul C. Centrală de Contestații din cadrul CNPP.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.157 C.pr.civ.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin.1 Noul Cod procedură civilă, se constată competentă în soluționarea prezentului litigiu.

Având cuvântul, reprezentantul pârâtei C.J.P. C. depune dosarul administrativ, pe care îl comunică și părții adverse.

Întrebat fiind, reclamantul susține că nu s-a emis nici o hotărâre de către C. Centrală.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C. Centrală de Contestații din cadrul CNPP.

Având cuvântul, reclamantul arată că lasă la aprecierea instanței.

Având cuvântul, reprezentantul pârâtei C.J.P. C. solicită admiterea excepției.

Întrebate fiind părțile arată că nu mai au alte probe de propus sau cereri de formulat.

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.392 C. constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de față.

Având cuvântul, reclamantul depune concluzii scrise, prin care solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Precizează că este nemulțumită de stagiul complet de cotizare calculat de casa de pensii, având în vedere că s-a pensionat din luna noiembrie 2013.

Având cuvântul, reprezentantul pârâtei C.J.P. C. solicită respingerea acțiunii ca nefondată, conform întâmpinării depuse la dosar.

Instanța rămâne în pronunțare atât asupra excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei C. Centrală de Contestații din cadrul CNPP, cât și pe fondul cauzei.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanta C. C. a chemat în judecată pe pârâtele C. Națională de Pensii Publice-C. Centrală de Contestații și C. Județeană de Pensii, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei nr._/14.02.2014 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că decizia contestată nu respectă dispozițiile art. 3 alin.1 lit.n din Legea 263/2010, întrucât prevede un stagiu complet de cotizare de 30 ani și 7 luni, în loc de 29 ani și 4 luni.

Reclamanta a mai susținut că data înscrierii sale la pensie este 20.11.2013, iar în Anexa nr. 5 la Legea 263/2010, în dreptul acestei date a pensionării este trecut un stagiu complet de cotizare de 29 ani și 4 luni.În ce privește stagiul complet de cotizare de 30 ani și 7 luni, reținut de către pârâtă, acesta este menționat în dreptul datei pensionării situate în luna mai 2017.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar decizia nr._/14.02.2014 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă și adresa nr. 5085/09.04.2014 emisă de pârâtă.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pe această cale, pârâta a învederat că reclamanta a fost înscrisă la pensia pentru limită de vârstă cu respectarea dispozițiilor art. 52,53 și 55 din Legea 263/2010.Astfel, raportând data nașterii reclamantei-15.10.1956, la datele din Anexa nr. 5 a legii, rezultă că vârsta standard de pensionare este de 60 ani și 7 luni, iar stagiul complet de cotizare de 30 ani și 7 luni.

În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar întreaga documentație pe baza căreia a emis decizia contestată.

La termenul din 17.09.2014, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C. Națională de Pensii Publice, asupra căreia se va pronunța cu prioritate, în temeiul art. 248 alin.1 C.proc.civ., reținând următoarele:

Prin cererea de față, reclamanta contestă o decizie de pensionare emisă de C. Județeană de Pensii C., cu privire la care procedura administrativă reglementată de art. 149 din Legea 263/2010 nu a fost finalizată prin emiterea unei hotărâri de către C. Națională de Pensii Publice.

Potrivit art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre pârât și persoana obligată în cadrul raportului de drept material dedus judecății.

Or, în speță, reclamanta nu a formulat nici o pretenție în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Pensii Publice, aceasta neavând nici calitatea de emitent al deciziei contestate.

Pentru aceste motive, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C. Națională de Pensii Publice, invocată din oficiu, va fi admisă, cu consecința respingerii cererii formulate în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:

Prin decizia nr._/14.02.2014 s-a stabilit în favoarea reclamantei o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 1.930 lei, aferentă unui punctaj mediu anual de 2,_ puncte.Potrivit mențiunilor deciziei, elementele de calcul al pensiei avute în vedere de către pârâtă, au fost următoarele:vârsta standard de pensionare de 60 ani și 7 luni, stagiul complet de cotizare de 30 ani și 7 luni, stagiul total de cotizare realizat de 41 ani, 9 luni și 27 zile.

Prin cererea de față, reclamanta a contestat decizia de pensionare doar sub aspectul stagiului complet de cotizare reținut de casa de pensii și care în opinia sa este unul greșit, influențând calculul punctajului mediu anual.

Din examinarea înscrisurilor care alcătuiesc dosarul administrativ rezultă că reclamanta a solicitat înscrierea la pensie la data de 20.11.2013, fiind născută la data de 15.10.1958.

Potrivit art. 95 alin.1 din Legea 263/2010, sub imperiul căreia a fost stabilită pensia reclamantei, punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr.5 sau, după caz, anexa nr. 6.

Art. 53 alin.3 din același act normativ, prevede totodată că stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.

Din interpretarea sistematică a textelor de lege indicate, rezultă că stagiul complet de cotizare avut în vedere la stabilirea pensiilor, după . Legii 263/2010, este cel prevăzut de Anexa nr.5 la lege, într-o eșalonare ce tinde spre atingerea stagiului complet de cotizare standard, respectiv cel de 35 de ani.

Or, dintr-o examinare chiar formală a tabelului cuprins la Anexa nr. 5, rezultă că întreaga eșalonare prevăzută atât pentru stagiul complet de cotizare, cât și pentru vârsta de pensionare, se realizează prin raportare la luna și anul nașterii asiguratului.Întrucât aceste două elemente sunt înscrise în prima rubrică a tabelului intitulat „Vârste standard de pensionare, stagii complete și stagii minime de cotizare”, singura concluzie logică este aceea că luna și anul nașterii constituie elementele de reper în funcție de care se determină celelalte condiții de înscriere la pensie.

Soluția legislativă adoptată prin Legea 263/2010 este astfel contrară celei aplicabile în temeiul Legii 19/2000, care prin Anexa nr. 3 realiza o eșalonare a stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare în funcție de perioada înscrierii la pensie, fără nici o referire la data nașterii asiguratului.O simplă analiză comparativă a Anexei nr. 3 la Legea 19/2000 și a Anexei nr. 5 la Legea 263/2010, este suficientă pentru observarea diferenței substanțiale dintre cele două reglementări, în ceea ce privește criteriile de determinare a stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare, în ambele cazuri elementul de diferență fiind inserat în prima rubrică a tabelelor ce enumeră condițiile de înscriere la pensie.

Pentru aceste considerente, instanța reține că în cazul reclamantei sunt aplicabile dispozițiile Anexei nr. 5 la Legea 263/2010, în baza cărora stabilirea stagiului complet de cotizare se efectuează în funcție de data nașterii, indiferent de data formulării cererii de pensionare.De altfel, doar în această modalitate se poate conferi și caracter de certitudine acestui element de calcul al pensiei, care nu mai depinde de voința asiguratului și de momentul ales de acesta pentru înregistrarea cererii de pensionare.

Cum reclamanta este născută la data de 15.10.1956, condițiile de înscriere la pensia pentru limită de vârstă sunt cele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în funcție de această dată certă, fiind vorba despre stagiul complet de cotizare de 30 ani și 7 luni și vârsta standard de pensionare de 60 ani și 7 luni.

Acestea fiind și elementele de calcul al pensiei reținute de pârâtă prin decizia contestată, urmează a se reține că decizia nr._/14.02.2014 este legală și temeinică, ceea ce va conduce la respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C. Națională de Pensii Publice.

Respinge pretențiile formulate de reclamantul C. C. domiciliat în M., . 3, ., . cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE cu sediul în București, sector 2, ., ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Respinge contestația îndreptată împotriva deciziei nr._/14.02.2014, formulată de reclamantul C. C. domiciliat în M., . 3, ., . cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., ., ca nefondată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2014.

PREȘEDINTEASISTENȚI JUDICIARI

A. CoadăAura B.

R. G.

GREFIER

M. J.

Tehnored.jud.A.C.

5EX./24.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2053/2014. Tribunalul CONSTANŢA