Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 599/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 599/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 9714/118/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 17 martie 2014

Sentința civilă nr. 599

Președinte: F. M. I.

Asistenți judiciari: G. C.

R. A. G.

Grefier: M. Ș.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta I. M. domiciliată în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. cu sediul în C., ., județ C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 3 martie, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amanat pronuntarea la data de 17 martie 2014, cand in aceeasi compunere a hotarat urmatoarele:

TRIBUNALUL

Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 18.11.2013 sub număr de dosar_, reclamanta I. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. anularea deciziei nr._/2010.

În considerentele de fapt, reclamanta a arătat că a contestat decizia menționată motivat de faptul că nu a fost fructificate sporurile de noapte și celelalte sporuri câștigate prin contractul de muncă.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr.19/2000.

În dovedirea susținerilor, a fost anexată cererii formulate decizia nr._/2010.

Pârâta a depus întâmpinare (fila 17) prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În drept, au fost invocate dis. art.205-208 C., prevederile Legii nr.263/2010.

În susținerea întâmpinării, a fost depus dosarul administrativ al reclamantei (filele 18-72).

La termenul de judecată din data de 3.03.2014, instanța a respinsa ca neîntemeiată excepția tardivității contestației pentru motivele arătate în încheiere. La același termen de judecată, reclamanta a precizat că, la emiterea deciziei contestate, nu a fost fructificat sporul de noapte în cuantum de 15% pentru perioada 1972-1979.

Pentru soluționarea cauzei instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.

Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța găsește cererea reclamantei neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Reclamantul contestă decizia nr._/8.12.2010 emisă de către pârâtă (fila 18), motivat de faptul că nu au fost fructificate sporul de noapte și celelalte sporuri câștigate.

Procedând la verificarea dosarului administrativ al reclamantei, se constată că singurul spor acordat a fost acela pentru munca prestată în timpul nopții, în cuantum de 15%, în perioada 7.08.1972-3.08.1979, conform adeverinței nr. 7/29.01.2009 (fila 51).

Or, sporul acordat în perioada menționată a fost valorificat prin decizia de acordare a pensiei nr._/8.12.2010, fapt care rezultă cu certitudine din cuprinsul buletinului de calcul aferent acestei decizii (fila 37).

În aceste condiții, cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. M., domiciliată în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., județ C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2014.

Președinte, Asistenți judiciari,

F. M. I. G. C. Grefier,

R. A. G. M. Ș.

Red.Jud.FMI/2ex/3.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 599/2014. Tribunalul CONSTANŢA