Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 3094/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 3094/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 6288/118/2014

Dosar nr._ /2012

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3094

Ședința publică din 04 decembrie 2014

PREȘEDINTE – C. S. A.

ASISTENȚI JUDICIARI

L. N.

G. C.

GREFIER – S. M. S.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul D. N., domiciliat în C., ., ..1, . în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., . C, județ C., având ca obiect contestație decizie pensionare.

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 20.11.2014, zi în care părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 04.12.2014, dată la care s-a pronunțat sentința

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată următoarele

Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 27-08-2014 sub nr._, reclamantul D. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Judeteana de Pensii Constanta anularea deciziei nr._/15-04-2014 și obligarea acesteia la emiterea unei decizii de recalculare cu luarea în calcul a veniturilor menționate în adeverința nr. 368/12-12-2013 emisa de Societatea Constructii Hidrotehnice – SCH SA B..

În considerentele de fapt, reclamantul a arătat că este pensionar din anul 2004 in baza deciziei nr._. La data de 17-01-2014 a depus cererea nr._, solicitand paratei recalcularea pensiei in baza adeverintei nr. 368/12-12-2013. Prin decizia nr._/15-04-2014, parata a respins cererea de recalculare, motivand ca sporurile din adeverinta nu au caracter permanent.

În drept au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 263/2010.

În dovedirea susținerilor, au fost anexate cererii formulate înscrisuri în copie.

Pârâta C. Judeteana de Pensii Constanta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar adeverințele menționate și dosarul administrativ al reclamantei.

Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Drepturile de pensie ale reclamantului D. N. au fost stabilite prin decizia nr._/20-12-2004 emisa de C. Judeteana de Pensii Constanta.

Prin cererea înregistrată sub nr._/17-01-2014, reclamantul D. N. a solicitat recalcularea acestor drepturi cu valorificarea datelor menționate în adeverința nr. 368/12-12-2013 emisă de Societatea Constructii Hidrotehnice – SCH SA B. (filele 7 – 11 dosar).

Prin decizia nr._/15-04-2014 (fila 6 dosar), pârâta a respins cererea de recalculare motivat de faptul că veniturile brute din adeverința menționata nu reprezintă sporuri cu caracter permanent în înțelesul HG nr.257/2011, anexa 15. Contestația formulată de către reclamantă, contestatie inregistrata cu nr. 537C/05-06-2014, în baza disp. art. 149 alin.1 din Legea nr.263/2010, a fost soluționată prin adresa nr. 8444/25-06-2014 (fila 5 dosar).

Adeverința nr. 368/12-12-2013 emisă de Societatea Constructii Hidrotehnice – SCH SA B.cuprinde veniturile brute obținute de reclamantă în perioada 1972 - 1997, pentru care angajatorul a virat contribuția la bugetul de asigurări sociale de stat.

Referirea din decizia contestată la Anexa nr. 15 din HG nr. 257/2011 este fără legătură cu conținutul acestei adeverințe, întrucât ea nu cuprinde sporuri, ci venituri brute.

Potrivit art. 107 al.3 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. Conform art.96 alin.2 din Legea nr.263/2010, punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S..

Potrivit art. 165 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizeaza salariile brute sau nete, dupa caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de munca, astfel: a) salariile brute, pâna la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pâna la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. La determinarea punctajelor lunare, pe lânga salariile prevazute la alin. 1 se au în vedere si sporurile cu caracter permanent care, dupa data de 1 aprilie 1992, au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt înscrise în carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, conform legislatiei în vigoare.

În conformitate cu prevederile art.2 lit.c) din Legea nr.263/2010 sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principiu de bază principiul contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor sociale plătite. Potrivit art.19, constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii.

Se reține deasemenea și Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin care s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.

În cauză, se constată că, în cuprinsul adeverinței este menționat expres că unitatea a reținut și a virat cota de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat, prin urmare se impune valorificarea acesteia în procesul de stabilire a drepturilor de pensie.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în mod constant în jurisprudența sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

F. de acestea, instanta va admite actiunea formulata de reclamantul D. N. in contradictoriu cu parata C. Judeteana de Pensii Constanta, va anula decizia nr._/15-04-2014 emisa de parata si va obliga parata sa emita reclamantului o decizie de recalculare a pensiei cu valorificarea adeverintei nr. 368/12-12-2013 emisa de Societatea Constructii Hidrotehnice – SCH SA B., incepand cu data de 01-02-2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulata de reclamantul D. N., domiciliat în C., ., ..1, . în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., . C, județ C..

Anuleaza decizia nr._/15-04-2014 emisa de parata.

Obliga parata sa emita reclamantului o decizie de recalculare a pensiei cu valorificarea adeverintei nr. 368/12-12-2013 emisa de Societatea Constructii Hidrotehnice – SCH SA B., incepand cu data de 01-02-2014.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Tribunalul Constanta.

Pronuntata in sedinta publica din 04-12-2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,

C. S. A. G. C. L. N.

GREFIER

S. M. S.

Tehnored.jud.C.S.A.

4 ex./12.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 3094/2014. Tribunalul CONSTANŢA