Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1153/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1153/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 9223/118/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 12 mai 2014

Sentința civilă nr. 1153

Președinte: F. M. I.

Asistenți judiciari: G. C.

R. A. G.

Grefier: M. Ș.

Pe rol soluționarea acțiunii civile – asigurări sociale formulată de reclamantul S. I. domiciliat în C., ..11, ., ., în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii C., cu sediul în C., ., și C. Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii, cu sediul în București, ., sector 2, având ca obiect contestație decizie pensionare.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 28 aprilie 2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta având nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 12 mai 2014, cand in aceeasi compunere a hotarat urmatoarele:

TRIBUNALUL

Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 25.10.2013 sub nr._, modificată, reclamantul S. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii C. și C. Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii anularea deciziei nr._/18.04.2013, a hotărârii nr. 5735/30.09.2013, obligarea pârâtei să emită o decizie privind acordarea pensiei prin reducerea vârstei de pensionare cu 11 ani și să plătească sumele restante cuvenite în baza noi decizii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin decizia contestată, s-a respins cererea de înscriere la pensie, deși a prestat activitate în condiții deosebite de muncă, conform sentinței civile nr.1434/2012 a Tribunalului C..

În susținerea cererii, au fost depuse înscrisuri (filele 5-11).

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Pentru soluționarea cauzei, instanța a încuviințat și administrat la cererea părților proba cu înscrisuri, fiind depus dosarul administrativ al reclamantului (filele 38-87).

Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.1434/16.03.2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. 694/CM/3.10.2012 (filele 23-33), s-a dispus obligarea ., . SA și . unei adeverințe către reclamant prin care să se ateste activitatea desfășurată în locurile de muncă încadrate în grupa I de muncă, necesare stabilirii drepturilor de pensie. Astfel, a fost emisă adeverința nr. 1407/5.12.2012 (fila 83) potrivit căreia în perioada 15.08._76 și 25.10.1978-1.04.2001, reclamantul a fost încadrat în grupa I de muncă.

Prin decizia nr._/18.04.2013 (fila 9), pârâta Casa Județeană de Pensii C. a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă a reclamantului, motivat de faptul că vârsta la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard redusă, conform art.55 din Legea nr.263/2010.

Contestația formulată de reclamant împotriva deciziei menționate a fost soluționată prin hotărârea nr.5735/30.09.2013 (filele 5-8), în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată..

Potrivit art. 52 din Legea nr. 263/2010, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege.

Conform art.158 alin.1 din Legea nr.263/2010, perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I și a II a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art.30 alin.1 sunt încadrate în condiții speciale.

Având în vedere data nașterii reclamantului, respectiv 24.05.1956, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani.

Luându-se în considerare activitatea prestată în grupa I de muncă, conform adeverinței nr.1407/5.12.2012, raportat la disp. art.55 alin.1 lit. a din Legea nr.263/2010, în vigoare la momentul formulării cererii de înscriere la pensie, reclamantul beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani.

Operând reducerea mai sus menționată, reclamantul se putea pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani.

La data depunerii cererii de pensionare – 8.01.2013, reclamantul avea vârsta de 56 de ani și 7 luni, iar stagiul minim era depășit, astfel încât acesta nu întrunea condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea la pensie, cu privire la vârsta de pensionare. Prin urmare, în mod legal și temeinic au fost respinse cererea de înscriere la pense și contestația formulată împotriva deciziei Casei Județene de Pensii.

Valabilitatea deciziei Casei Județene de Pensii C., contestată la C. Centrală de Contestații, trebuia analizată de aceasta din urmă în funcție de data emiterii, neavând importanță împlinirea vârstei de pensionare ori modificările legislative intervenite ulterior, în timpul soluționării contestației. Contestația fiind o cale de atac prin care se invocă nulitatea deciziei, aceasta trebuie se asemenea să verifice dacă decizia, la data emiterii ei, întrunea condițiile de valabilitate. Nu are importanță din acest punct de vedere că, între timp, a fost adoptată Legea nr. 380/2013, care modifică disp. art.55 și art.158 din Legea nr.263/2010, reclamantul având posibilitatea de a formula ulterior o nouă cerere de înscriere la pensie, fără ca aceasta să însemne că respingerea cererii formulate anterior împlinirii acestei vârste nu s-ar fi făcut legal. De altfel, din actele dosarului administrativ rezultă că reclamantul, la data de 6.01.2014, a solicitat din nou înscrierea la pensie, fiind emisă decizia nr._/1.04.2014 (fila 38),

Pentru aceste considerente, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. I., domiciliat în C., ..11, ., ., în contradictoriu cu pârâții CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C., în C., ., și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE-C. CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, cu sediul în București, ., sector 2, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2014.

Președinte, Asistenți judiciari,

F. M. I. A. M. B. Grefier,

R. A. G. M. Ș.

Red.Jud.FMI/2ex/20.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1153/2014. Tribunalul CONSTANŢA