Recalculare pensie. Sentința nr. 1999/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1999/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 2381/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1999

Ședința publică din 15 septembrie 2014

PREȘEDINTE – A. N.

ASISTENȚI JUDICIARI

R. G.

M. A. B.

GREFIER – M. M.

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect-recalculare pensie, acțiune formulată de reclamanta C. M. domiciliată in C., . A, .. A, . cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul in . C, județul C..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 01 septembrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15 septembrie 2014 pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul C., secția I civilă sub nr. _, reclamanta C. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Teritorială de Pensii C. ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei decizii cu luarea în calcul a veniturilor sale conform adeverinței nr._/12.12.2013 emisă de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială C. și a celei cu nr._/2013 emisă de C. Teritorială de Pensii C..

În fapt, reclamanta a arătat că a depus cele două adeverințe la pârâtă, cu solicitarea de a se recalcula drepturile sale de pensie, iar aceasta din urmă a emis răspunsul nr. 1248/24.02.2014, prin care i-a adus la cunoștință că i s-a respins cererea.

Din cuprinsul adeverințelor menționate reiese că pentru salariile brute realizate s-a calculat și s-a plătit CAS.

Reclamanta a învederat că înțelege să se prevaleze și de practica judecătorească la nivelul Tribunalului și a Curții de Apel C., care este în concordanță cu deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că vor fi luate în calculul drepturilor de pensie toate veniturile pentru care s-a plătit CAS.

Reclamanta a mai arătat că pârâta nu i-a acordat nici indexările prevăzute de lege pentru anii 2011 și 2012.

în drept, s-a invocat Legea nr. 263/2010.

În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Au fost anexate carte de identitate, răspunsul Casei Județene de Pensii nr. 1248/24.02.2014, adeverințele în litigiu.

În apărare, pârâta C. Județeană de Pensii C. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În fapt, pârâta a arătat că adeverințele în litigiu nu au fost fructificate, deoarece sumele de bani primite cu titlul de stimulente nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute în Anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011.

Pârâta a mai învederat că salariile brute nu au făcut parte din baza de calcul conform legislației anterioare datei de 01.04.2001 și nu pot fi valorificate la recalcularea drepturilor sale de pensie.

Pârâta arată că însuși angajatorul a menționat în adeverință că stimulentele acordate nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei și asupra acestora nu s-a calculat contribuția de asigurări sociale.

Pârâta susține că drepturile de pensie au fost corect și legal stabilite, achitate, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În drept, s-au invocat art. 205-208 C. Pr. Civilă, Legea nr. 263/2010.

În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

A fost anexat dosarul administrativ.

La termenul de judecată din data de 01.09.2014 apărătorul reclamantei a învederat că prin acțiune se contestă nevalorificarea adeverințelor la care face referire în acțiune.

Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:

Prin decizia nr._/05.03.2014 emisă de C. Județeană de Pensii C. a fost respinsă cererea de recalculare a pensiei prin valorificarea sumelor reprezentând venituri brute realizate în perioada 01.01._00, cuprinse în adeverința nr._/02.12.2013, precum și a sumelor reprezentând stimulente acordate conform H.G. nr. 266/2001 în perioada 14.03._10, cuprinse în adeverința nr._/03.09.2013, întrucât acestea nu constituie sporuri cu caracter permanent prevăzute de Anexa nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin H.G. nr. 257/2011.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, iar pârâta a emis răspunsul nr. 1248/24.02.2014, prin care și-a menținut punctul de vedere.

Din cuprinsul adeverinței nr._/12.12.2013 emisă de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială C. reiese că în perioada 01.01._00 reclamanta a realizat veniturile brute anume menționate în cuprinsul adeverinței, iar contribuția la asigurările sociale datorată de angajator a fost virată la bugetul de stat.

În Decizia nr. 19/17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă statuează faptul că "(...) în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au "încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii" . În partea finală a deciziei, se concluzionează că în condițiile in care se constată de către instanțele investite cu cererea de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariate angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariate suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariate suplimentare obținute de către salariați, aceste venituri vor fi valorificate la determinarea dreptului de pensie.

În temeiul Legii nr. 263/2010 (act normativ invocat de pârâtă în decizia contestată), principiul contributivității impune ca la calculul pensiei să fie luate în considerare toate sporurile pentru care s-a calculat și s-a plătit contribuția de asigurări sociale, indiferent dacă acestea au făcut parte sau nu din baza de calcul a pensiilor, atât timp cât dovada încasării lor, a plății contribuției individuale de asigurări sociale este atestată prin adeverință emisă de angajator.

În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de statul român prin Legea nr. 30/1994.

Este de menționat în acest sens și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza A. M. F. s.a. impotriva României, prin care Curtea, deși a respins cererea ca inadmisibilă, a reafirmat faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale (relevantă în acest sens este și cauza C. Abaluță s.a. împotriva României).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că drepturile de asigurări sociale sunt legate de plata contribuțiilor de asigurări sociale specifice, considerându-se că dreptul la alocația de urgență (pentru care reclamantul plătise contribuția specifică) reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, hotărârea în cauza Gaygusuz împotriva Austriei din 16 septembrie 1996.

Potrivit art. 107 din Legea nr. 263/2010:

(3)Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. (4)Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii.

(5)Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) și (4) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

Instanța va obliga în consecință pe pârâta C. Teritorială de Pensii C. să recalculeze pensia reclamantei, cu luarea în considerare a adeverinței nr._/12.12.2013 emise de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C., începând cu data de 01.01.2014.

În ceea ce privește adeverința nr._/2013 emisă de C. Județeană de Pensii C., rezultă că fiind angajata acestei instituții în perioada 14.03._10, reclamanta a încasat sume reprezentând stimulente acordate în conformitate cu prevederile H.G. nr. 266/2001, conform tabelului expus de angajator care evidențiază sumele brute încasate.

Or, în cuprinsul adeverinței de care reclamanta se prevalează s-a menționat expres că "stimulentele acordate nu au făcut parte din salariul de bază, nu s-a suportat din fondul de salarii și asupra lor nu s-a calculat contribuția de asigurări sociale de stat".

Aceste venituri, nealimentând bugetul asigurărilor sociale cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, nu pot constitui baza de calcul a drepturilor de pensie.

În ceea ce privește orele suplimentare, tot în adeverință se menționează că "au fost incluse în venitul brut declarat prin declarațiile nominale lunare", deci acestea au fost avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, instanța va respinge ca nefondată acțiunea pe capătul de cerere privind valorificarea adeverinței nr._/03.09.2013 emise de C. Județeană de Pensii C..

Instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta C. M. domiciliată in C., . A, .. A, . cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul in . C, județul C..

Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei, cu luarea în considerare a adeverinței nr._/12.12.2013 emise de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C., începând cu 01.01.2014.

Respinge ca nefondată acțiunea pe capătul de cerere privind valorificarea adeverinței nr._/03.09.2013 emise de C. Județeană de Pensii C..

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică, azi data de 15.09.2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI

A. N. R. G.

M. A. B.

GREFIER,

M. M.

Tehnoredactat jud.A.N./30.09.2014

2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Sentința nr. 1999/2014. Tribunalul CONSTANŢA