Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 435/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 435/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 2728/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.435
Ședința publică din 28 februarie 2014
PREȘEDINTE – C. S. A.
ASISTENȚI JUDICIARI
L. N.
G. C.
GREFIER – S. M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. V. cu domiciliul procesual ale4s la cabinet av. B. I. C. – C., . nr.2, ., . în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, județ C. și C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, ., sector 2, având ca obiect contestație decizie pensionare.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 07.02.2014, zi în care părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 21.02.2014, 28.02.2014, dată la care s-a pronunțat sentința
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată cu nr._ din 11-03-2013 pe rolul Tribunalului C., cerere completata ulterior, reclamantul B. V. a formulat contestație împotriva urmatoarelor decizii: decizia nr._/09-01-2013, decizia nr._/14-03-2013 si decizia nr._/19-09-2013 emise de CJP C., precum si impotriva Hotararii nr. 5222/15-07-2013, a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. si C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE BUCUREȘTI si ca prin hotărâre judecătorească să fie anulate deciziile contestate cu consecința obligării paratei C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. la valorificarea in integralitate a grupei a II-a de munca, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea actiunii, reclamantul arata ca este nemulțumit de faptul că la stabilirea drepturilor de pensie nu i-au fost luate în calcul sporul de vechime si sporul de conditii deosebite, salariile brute pentru perioada 01.04.2001 – 30.09.2012, perioada lucrata in grupa a II-a de munca, salariile de baza si zilele de concediu de odihna, asa cum rezulta acestea din adeverintele emise de fostii angajatori.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 263/2010.
Actiunea este scutita de la plata taxei de timbru.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitand respingerea actiunii. Parata a depus la dosarul cauzei copia dosarului administrativ.
In dovedirea actiunii, reclamantul a folosit proba cu inscrisuri si proba cu expertiza contabila.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Cu nr._/07-11-2012 a fost inregistrata cererea de pensionare formulata de reclamantul B. V. la C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C.. Cererii formulate i-au fost anexate si adeverinte emise de angajatori.
Prin decizia nr._/09-01-2013 emisa de C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. a fost admisa cererea de pensionare a reclamantului B. V., stabilindu-se un punctaj mediu anual de 1._, incepand cu data de 07.11.2012.
Impotriva acestei decizii reclamantul B. V. a formulat contestatie, ce a fost inregistrata la C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu nr. 194C/28-03-2013.
Prin decizia nr._/14-03-2013 emisa de C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. s-a procedat la revizuirea deciziei nr._/09-01-2013, stabilindu-se un punctaj mediu anual de 1._, ca urmare a corectarii grupei de munca pentru perioada 01.11.1972 – 26.05.1973.
Prin Hotararea nr. 5222/15-07-2013 a fost solutionata contestatia formulata de B. V., prin respingerea acesteia, dispunandu-se insa revizuirea deciziei nr._/14-03-2013, sub aspectul valorificarii, respectiv nevalorificarii unor sporuri.
Avand in vedere Hotararea nr. 5222/15-07-2013 a CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE BUCUREȘTI, parata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. a emis decizia nr._/19-09-2013, stabilind un punctaj de 1._, incepand cu data de 07.11.2012.
Reclamantul B. V. a contestat decizia nr._/09-01-2013, decizia nr._/14-03-2013 si decizia nr._/19-09-2013, urmare a faptului că pârâta la stabilirea drepturilor de pensie nu i-a luat în calcul o . sporuri și nu i-a valorificat perioade lucrate in conditii deosebite de munca, cuprinse în adeverințe depuse la dosarul de pensionare, fapt ce ar fi condus la stabilirea unor drepturi de pensie eronate și incomplete.
Ori, în contextul în care s-a contestat calculul drepturilor de pensie urmare a neluării în calcul a unor sporuri cuprinse în adeverințe depuse de reclamant la dosarul de pensionare și a nevalorificării unor perioade, instanța a apreciat ca utila proba cu expertiza contabila, pe care a încuviințat-o având ca obiectiv - modalitatea de valorificare a sporurilor acordate de anagajatori si certificate prin adeverintele depuse la dosarul de pensionare si determinarea punctajului mediu.
Din raportul de expertiză administrat în cauză, instanța a reținut că expertul a determinat un punctaj mediu anual de 1._ puncte. Referitor la deciziile contestate, punctajul mediu anual stabilit de pârâtă a fost de 1._ (stabilit prin ultima decizie contestata - decizia nr._/19-09-2013), punctaj inferior celui stabilit de expert de 1._ puncte. În acest context în care la stabilirea drepturilor de pensie au fost comise erori în stabilirea drepturilor de pensie, instanța însușindu-și punctul de vedere al expertului, va admite actiunea, va anula decizia nr._/09-01-2013, decizia nr._/14-03-2013 si decizia nr._/19-09-2013 emisa de parata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., precum si Hotararea nr. 5222/15-07-2013 emisa de parata C. N. DE PENSII, si va obliga parata sa emita reclamantului decizie de recalculare cu luarea in considerare a unui punctaj mediu anual de 1._ puncte.
In temeiul art. 453 NCPC, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 1.500 lei, reprezentand contravaloarea onorariului avocat si expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. B. I. C. – C., . nr.2, ., ., în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, județ C. și C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, ., sector 2.
Anulează decizia nr._/09-01-2013, decizia nr._/14-03-2013 si decizia nr._/19-09-2013 emisa de parata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C..
Anuleaza Hotararea nr. 5222/15-07-2013 emisa de parata C. N. DE PENSII.
Obliga parata sa emita reclamantului decizie de recalculare cu luarea in considerare a unui punctaj mediu anual de 1._ puncte.
Obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 1.500 lei, reprezentand contravaloarea onorariului avocat si expert.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Tribunalul Constanta.
Pronuntata in sedinta publica din 28.02.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
C. S. A. G. C. L. N.
GREFIER
S. M. S.
Tehnored.jud.C.S.A.
5 ex./ 26.03.2014
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 792/2014.... | Recalculare pensie. Sentința nr. 241/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








