Obligaţie de a face. Sentința nr. 2621/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 2621/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 3712/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 27 octombrie 2014

Sentința civilă nr. 2621

Președinte: F. M. I.

Asistenți judiciari: G. C.

R. A. G.

Grefier: M. Ș.

Pe rol soluționarea acțiunii civile – asigurări sociale formulată de reclamantul M. D. domiciliat în Lumina, ., județ C., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Pensii C. cu sediul în C., ., județ C., și . cu sediul în G., ., județ G., având ca obiect obligația de a face.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 20 octombrie 2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amanat pronuntarea la data de 27 octombrie 2014, cand in aceeasi compunere a hotarat urmatoarele:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului C. la data de 13.05.2014 sub număr de dosar_, modificată (fila 33), reclamantul M. D. a solicitat in contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Pensii Constanta și . obligarea acestora la eliberarea unei adeverințe privind sporurile salariale si grupa de munca de care a beneficiat in perioada 24.06.1977-1.08.1987, in care a lucrat in cadrul USAS/Combinatului de îngrășăminte Chimice Năvodari și menționarea expresă in adeverință ca s-a reținut CAS si PS pentru sporurile si grupa de munca, precum și a temeiurilor legale a acordării sporurilor salariale și grupei de muncă.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat ca întreprinderea la care a lucrat a dat faliment în 1999.

În drept, au fost invocate disp. art.18 din Legea nr.16/1996 și Ordinul 590/2008.

În susținerea cererii, au fost depuse în copie înscrisuri (filele 5-18).

Pârâta C. Județeană de Pensii C. a formulat întâmpinare (fila 24), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu mai deține arhiva fostului USAS Năvodari, începând cu data de 27.06.2014.

În drept, au fost invocate disp. art.205-208 C., prevederile Legii nr. 263/2010.

În susținerea întâmpinării, au fost depuse înscrisuri (filele 25-30).

Pârâta . a formulat precizări (filele 40,41), prin care a arătat faptul că reclamantul nu a adresat nicio cerere în vederea eliberării unei adeverințe cu drepturile salariale necesare depunerii la dosarul pensionare, deci nu poate fi vorba de refuzul soluționării unei solicitări De asemenea s-a arătat că eliberarea adeverințelor se face la cerere contra cost.

Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 20.10.2014, instanța a calificat excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta C. Județeană de Pensii Publice ca fiind o apărare de fond urmând a fi analizată la momentul soluționării cauzei.

Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța reține următoarele:

Prin sentința civila nr. 1895/. a Tribunalului Constanta a fost admisa cererea lichidatorului judiciar al . formulata in contradictoriu cu C. Județeană de Pensii, Direcția Județeană a Arhivelor Statului Constanta si APAPS, în sensul obligării pârâtei C. Județeană de Pensii sa preia din fondul arhivistic al fostei . documentele cu valoare practică in baza cărora se eliberează copii, certificate si extrase privind drepturile referitoare la stagii de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor.

Pentru a pronunța aceasta soluție Tribunalul a reținut incidenta art.18 din Legea nr. 16/1996 in vigoare la data apariției situației care a impus preluare, respectiv falimentul .. Prin respingerea apelului (decizia civilă nr. 204/. a Curții de Apel Constanta), hotărârea a rămas irevocabila.

Ulterior, după introducerea acțiunii introductive, conform procesului verbal de predare-primire documentelor nr.8582/27.06.2014 (fila 26), fondul arhivistic al fostei . a fost preluat de către ..

Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Potrivit art. 126 alin. 1 și 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive. Angajatorii sau orice alți deținători legali de arhive sunt obligați să elibereze aceste adeverințe, în termen de 30 de zile de la data solicitării, fără a percepe taxe sau comisioane.

Potrivit art. 127 alin. 1 din aceleași norme, sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. 2 din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15. De asemenea, potrivit art. 128, asigurații prevăzuți la art. 168 alin. 2 din lege, care au contribuit cu 4% la Fondul pentru pensia suplimentară, vor prezenta adeverințe emise potrivit prevederilor art. 127.

Din textele de lege mai sus citate rezulta un drept al contribuabilului de a i se lua in calcul la determinarea punctajului mediu anual si sporurile cu caracter permanent, sporuri ce pot fi dovedite si cu adeverințe eliberate de unități, precum si dreptul de a i se elibera adeverințe care sa ateste perioadele in care contribuabilul si-a desfășurat activitatea in grupe de munca.

Obligația corelativa dreptului recunoscut contribuabilului consta in obligația unității angajatoare de a elibera contribuabilului o adeverință din care sa rezulte sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat in timpul activității sau grupa de munca in care s-a încadrat.

Cum, in speță, . nu mai exista ca persoana juridica, aceasta obligație revine persoanei care deține fondul arhivistic al persoanei juridice lichidate.

Or, în condițiile în care, la acest moment, arhiva este preluată de către pârâta ., acesteia îi revine obligația privind eliberarea unei adeverințe.

Prin urmare, atât timp cât pârâta C. Județeană de Pensii C. nu mai este deținătoarea arhivei cu valoare practica a fostei USAS-Navodari/Combinatul de Îngrășăminte Chimice Navodari/Fertilchim SA, instanta apreciază ca aceasta nu mai este in măsură sa elibereze adeverința cu privire la venituri, sporuri cu caracter permanent si grupa de munca de care a beneficiat reclamantul.

F. de cele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. și va admite in parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta ., va obliga pârâta . să elibereze reclamantului adeverința cu veniturile lunare brute (salariul de bază, sporuri, prime) si grupa de munca de care a beneficiat în perioada menționată în cerere în care a lucrat in cadrul fostei USAS-Navodari/Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari, potrivit mențiunilor din carnetul său de muncă.

Conform disp. art. 126 alin.2 din Legea nr.263/2010, eliberarea adeverinței se realizează fără a se percepe taxe sau comisioane, astfel încât critica pârâtului ., privind eliberarea acesteia contra cost, este nefondată, mai ales în condițiile în care tarifele depus la dosar sunt doar în stadiu de propunere cu aviz favorabil (fila 45).

Nu poate fi reținută nici apărarea aceleiași pârâte potrivit căreia reclamantul nu s-a adresat în prealabil pentru emiterea adeverinței în discuție, întrucât pârâta avea posibilitatea de a îndeplini această obligație pe parcursul derulării prezentei proceduri judiciare.

Capetele de cerere privind mențiunile adeverinței se vor respinge ca neîntemeiate, aceasta urmând a fi emisă în conformitate cu prevederile legale în vigoare (cuprinzând toate mențiunile prevăzute de art. 126-128 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010), fără a fi însă vreun temei ca instanța să prevadă expres ori să adauge unele prevederi, dublând prevederile legale ori, după caz, adăugând la acestea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. D., domiciliat în Lumina, ., județ C., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în G., ., județ G..

Obligă pârâta să elibereze reclamantei o adeverință privind veniturile lunare brute (salariul de bază, sporuri, prime) și grupa de muncă de care a beneficiat în perioada 24.06.1977-1.08.1987 în care a lucrat la USAS/Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari.

Respinge capetele de cerere privind mențiunile adeverinței ca neîntemeiate.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., județ C., ca neîntemeiată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2014.

Președinte, Asistenți judiciari,

F. M. I. G. C. Grefier,

R. A. G. M. Ș.

Red.Jud.FMI/2ex/28.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2621/2014. Tribunalul CONSTANŢA