Recalculare pensie. Sentința nr. 2202/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 2202/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 4071/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2202

Ședința publică din 25 septembrie 2014

PREȘEDINTE – C. S. A.

ASISTENȚI JUDICIARI

L. N.

G. C.

GREFIER – S. M. S.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul S. V. domiciliat în C., ., ..B, . în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, județ C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul personal și asistat de av. N. B. în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, iar pentru pârâta C. Județeană de Pensii C., răspunde consilier juridic L. S..

Procedura este legal îndeplinită, părțile având termen în cunoștință în raport de art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă

Verificându-și competența, în temeiul art. 131Cod pr.civilă, instanța se declară competentă în soluționarea cauzei față de dispozițiile art. 95 Cod pr.civilă rap. la art. 152-153 din Legea nr.263/2010.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, faptul că reclamantul nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, pârâta a depus la dosar întâmpinare, lipsă fiind dosarul administrativ, după care:

Reprezentanta pârâtei depune dosarul administrativ.

Instanța înmânează reprezentantului reclamantului un exemplar al dosarului administrativ.

Reprezentantul reclamantului nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul dosarului administrativ.

Nemaifiind alte cereri de formulat, chestiuni prealabile de discutat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.

Reprezentantul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri

Reprezentanta pârâtei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele de la dosarul cauzei.

În temeiul art. 254 al.1 noul cod de procedură civilă potrivit căruia „ probele se propun sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse și oral, în cazurile anume prevăzute de lege „încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.

Părțile prezente învederează instanței că nu mai au alte probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fond.

Nemaifiind alte probe, instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii e recalculare a pensiei în care la stabilirea punctajului mediu să fie luat în calcul un stagiu complet de cotizare de 20 de ani în grupa I – a de muncă, precum și plata diferențelor cuvenite pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii. Precizează faptul că parata nu a luat în calcul si cartea de munca, in care la poziția 79 se menționează ca in perioada 01.07.1969 – 01.05.1996 reclamantul a prestat activitatea ce se încadrează in grupa I de munca in procent de 100 %.. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii ca nefondată, conform precizărilor din întâmpinare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constată următoarele

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 22-05-2014, reclamantul S. V. a chemat în judecată pe parata C. Județeană de Pensii C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată parata să emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani cu plata diferențelor ce vor rezulta in urma acestei recalculări, pe ultimii trei ani înaintea introducerii acțiunii (termenul general de prescripție). Reclamantul a solicitat si cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat ca la data pensionarii sale prin decizia nr._/01-08-1996 a avut o vechime in grupa II de 26 ani 10 luni. Arata reclamantul ca pirita, cu ocazia recalculării pensiei, a ignorat vechimea in munca in grupa I de munca si faptul ca in conformitate cu art 2 din HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctului de pensie va fi cel reglementat de legea 3/1977. Arata reclamantul ca parata nu a luat si cartea de munca, in care la pozitia 79 se mentioneaza ca in perioada 01.07.1969 – 01.05.1996 S. V. a prestat activitati ce se incadreaza in grupa I de munca in procent de 100 %.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii 19/2000 modificată, Legea nr.3/1997, HG.1550/2004, OUG nr.4/2005

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă si s-au anexat copii certificate ale deciziilor invocate in motivarea acțiunii, buletinele de calcul, carnetul sau de muncă . copia ale cărții de identitate.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată considerând că odata abrogata OUG 4/2005 prin Legea 263/2010, cererea reclamantului nu mai are temei.

Din analiza materialului probator administrat la dosarul cauzei - înscrisuri depuse de părți - instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin decizia nr._/01-08-1996 a fost admisă cererea petentului S. V. și, în baza Legii nr. 3/1977, s-a acordat acestuia - începând cu 01-05-1996 - o pensie pentru limită de vârstă și munca depusă, calculată avându-se în vedere o vechime totala în muncă întregita la 42 ani, din care in grupa II de munca de 26 ani 10 luni si 0 zile.

Drepturile i-au fost recalculate ulterior, în baza OUG. 4/2005 și HG.1550/2004 prin deciziile aflate la dosar, parata luând in considerare un stagiu complet de cotizare de 30 ani, stagiu ce a fost contestat de către reclamant.

Din continutul carnetului de munca, instanta retine ca reclamantul, in perioada 01.07.1969 – 01.05.1996, conform Ordinului 50/1990 si Ordinului 125/1990, Anexa I, pct. 123, a prestat activitati ce se incadreaza in grupa I de munca, in procent de 100%.

In aceasta privința, instanța retine ca stagiul complet de cotizare care ar fi trebuit sa fie utilizat de parata, la recalcularea pensiei reclamantului este de 20 ani, corespunzator perioadei lucrate in grupa I de munca, si nu 30 ani, cum eronat a stabilit parata, ignorand mentiunile din carnetul de munca (fila 29 dosar).

Astfel, drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut in baza Legii nr. 3/1977, decizia inițiala de stabilire a drepturilor de pensie fiind din data de 01-08-1996. Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut in vedere pentru a verifica daca parata a aplicat corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.

Instanța retine ca in cauza sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 si alin. 3 din Normele Metodologice cuprinse in Anexa la HG nr. 1550/2005 si ale art. 14 alin. 1 si 3 din Legea nr. 3/1977.

Din coroborarea prevederilor alin. 1 cu cele ale alineatului 3 ale art. 2 din Normele metodologice cuprinse in Anexa la HG nr. 1550/2005, rezulta ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului este echivalent cu vechimea in munca necesara, potrivit art. 14 alin. 3 raportat la art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, pentru deschiderea dreptului sau la pensie.

Din economia dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, rezulta ca legiuitorul nu a urmărit doar reducerea vârstei de pensionare a salariaților care au prestata activitati in grupele I si II de munca, in condițiile expuse in acest text legal, ci si reducerea vechimii totale in munca necesare pentru pensionare, deci a stagiului complet de cotizare.

Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecărei pensii, se face cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004 si ale art. 2 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004, potrivit căruia pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

In aceasta situație, având in vedere dispozițiile art. 8 alin. 1 si art. 14 alin. 2 din Legea nr. 3/1977, aceasta lege stabilește trei stagii complete de cotizare in funcție de grupa de munca in care cel in cauza a lucrat, stagii care trebuie avute in vedere așa cum prevede art. 2 alin. 3 din Normele metodologice, respectiv: 30 ani pentru munci obișnuite, 25 ani pentru grupa a II-a de munca si 20 ani pentru grupa I de munca.

Daca legiuitorul ar fi inteles ca si cu ocazia recalculării pensiei sa facă trimitere doar la stagiul complet de cotizare de 30 ani la barbati si 25 ani la femei, atunci ar fi prevăzut expres aceasta situație in conținutul prevederilor art. 2 alin. 3 din Normele metodologice, așa cum a făcut cu dispozițiile art. 2 alin. 2 din aceleași norme.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1, 3 si 4 din HG nr. 1550/2004 „stagiul complet de cotizare utilizat in determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala in munca prevăzuta de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare” care „pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001…va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”, iar „ pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea in munca necesara deschiderii dreptului de pensie prevăzuta de aceste acte normative”.

Nu exista nicio rațiune pentru a considera ca reclamantul nu se afla . cu persoanele care au beneficiat de dispozițiile HG nr. 478/1990 sau alte asemenea acte normative speciale, care deroga de la dispozițiile Legii nr. 3/1977 sub aspectul stagiului complet de cotizare, câta vreme a realizat stagiul complet de cotizare de 20 ani in grupa a I-a de munca, impus de Legea nr. 3/1977.

Este adevărat ca stagiul complet de cotizare de 30 ani era consacrat cu caracter de principiu, de Legea nr. 3/1977, insa aceasta lege a instituit si o . situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 ani in cazul persoanelor care lucrau in grupa I de munca si de 25 ani pentru cei care lucrau in grupa a II-a de munca sau care lucrau ca personal navigant, in cazul nevazatorilor stagiul complet de cotizare fiind de 15 ani la barbati si 10 ani la femei.

Prin prisma considerațiilor de mai sus, se constata ca dispozițiile unor acte normative speciale, cum este HG nr. 478/1990, nu reprezintă decât aplicații particulare ale normei speciale cuprinse in art. 14 din Legea nr. 3/1977, potrivit căreia persoanelor care lucrau efectiv cel puțin 2o ani in locuri care, potrivit legii, se încadrau in grupa I de munca, se puteau pensiona, la cerere, la vârsta de 50 ani, stagiul complet de cotizare fiind in cazul lor tot de 20 ani.

Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o norma speciala (art. 14 alin. 1 si 2 din Legea nr. 3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie sa se faca in procedura de recalculare a drepturilor in temeiul OUG nr. 4/2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.

Aceasta concluzie se impune cu atât mai mult cu cat dispozițiile HG nr. 1550/2004 nu fac trimitere la stagiul complet de 30 ani, ci la stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 3/1977, care era diferit după cum persoana a lucrat in grupe de munca, fiind lipsita de relevanta juridica analiza comparativa pe care o face parata cu privire la reglementarea conceptului de „grupa superioara de munca”, in cadrul Legii nr. 3/1977, respectiv de „condiții speciale de munca” in cadrul Legii nr. 19/2000.

De altfel si prin decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, s-a stabilit ca dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 19/2000, se interpretează in sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 si care si-au desfășurat activitatea in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.

F. de aceste considerente si având in vedere ca reclamantul a desfășurat activitate in grupa I de munca o perioada de 26 ani 10 luni si 0 zile (fila 29 dosar), perioada recunoscuta si de parata ca fiind lucrata in grupa a II-a, rezulta ca acesta este indreptatit la recalcularea pensiei prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 ani.

In consecința, acțiunea fiind întemeiata urmează a fi admisa si a obliga parata la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limita de vârsta, conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, in care, la determinarea punctajului mediu anual sa se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 20 ani.

Întrucât prin nevalorificarea stagiului complet de cotizare de 20 ani, parata a calculat si plătit reclamantului drepturi de pensie mai mici decât cele care i s-ar fi cuvenit, producând in patrimoniul acestuia un prejudiciu care se impune a fi reparat, instanța apreciază întemeiat si capătul de cerere referitor la plata diferențelor dintre pensia cuvenita si cea efectiv achitata reclamantului, pe perioada termenului general de prescripție, de 3 ani dinaintea introducerii acțiunii, urmând a fi admis ca atare.

In temeiul art. 453 NCPC, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 400 lei, reprezentand onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul S. V. domiciliat în C., ., ..B, . în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, județ C..

Obligă pârâta să emită reclamantului o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, în care, la stabilirea punctajului mediu anual, să se aibă în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani.

Obligă pârâta să plătească reclamantului diferența de drepturi de pensie dintre pensia cuvenita si cea încasata incepind cu data de 22-05-2011, în considerarea deciziei de recalculare.

Obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 400 lei, reprezentand onorariu avocat.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Tribunalul Constanta.

Pronuntata in sedinta publica din 25-09-2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,

C. S. A. G. C. L. N.

GREFIER

S. M. S.

Tehnored.jud.C.S.A.

4 ex./01.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Sentința nr. 2202/2014. Tribunalul CONSTANŢA