Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 752/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 752/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 10534/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.752
Ședința publică din 2 aprilie 2014
PREȘEDINTE – D. I. F.
ASISTENȚI JUDICIARI
G. C.
L. N.
GREFIER – R. B.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul F. A., cu domiciliul în C., ..15, ..D, ., în contradictoriu cu pârâții SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE M. C. MARFĂ SA, cu sediul procesual ales în C., . nr.2, județul C. și SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE M. C. MARFĂ SA – sucursala Muntenia Dobrogea, cu sediul în C., . nr.2, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru reclamantul F. A., avocat N. L., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, iar pentru pârâta S. C. Marfă SA, răspunde consilier juridic Casianu B., în baza delegației depusă la dosar, lipsind pârâta S. C. Marfă SA – sucursala Muntenia Dobrogea.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 154 și următoarele Cod de procedură civilă.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit disp.art. 270 din Codul muncii.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:
Tribunalul, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin.1 Cod de procedură civilă, se constată competent în soluționarea prezentului litigiu .
Se constată că prin grefa instanței, reclamantul a depus note de probatorii prin care solicită a se pune în vedere pârâtei să depună modul de calcul al valorilor claselor de salarizare înscrise în grilele anexa 1 la contractele valabile 2011-2014 și exemplificativ formula de calcul a salariului reclamantei pentru o lună de zile în anii 2011, 2012, 2013. De asemenea, a depus concluzii scrise la întâmpinarea formulată de pârâtă și înscrisuri constând în cartea de identitate a reclamantei, actele adiționale la contractul individual de muncă, Hotărârea nr. 1051/2008, Hotărârea nr. 1193/2010, Hotărârea nr. 1225/2011 și contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 -2010.
Pârâta, prin reprezentant convențional, depune la dosar Decizia nr. CZ2.3/801/29.08.2013 emisă de S. C. Marfă SA București, actele adiționale la contractul individual de muncă al reclamantei și lista semnatarilor contractului colectiv de muncă pe anul 2011. De asemenea, depune la dosar precizări prin care invocă excepția lipsei capacității și calității procesuale a sucursalei Muntenia - Dobrogea.
Instanța pune în discuție, cu prioritate, excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii obligatorii asupra avantajelor medierii.
Pârâta, prin reprezentant convențional, arată că nu mai insistă în această excepție.
Instanța ia act de precizarea pârâtei în sensul că nu mai insistă în excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii obligatorii asupra avantajelor medierii. Totodată, pune în discuție excepția lipsei capacității de folosință a sucursalei Muntenia – Dobrogea.
Pârâta, prin reprezentant convențional, solicită respingerea excepției, având în vedere că sucursala nu este constituită ca persoană juridică distinctă cu personalitate juridică, cu date de identificare proprii în Registrul Comerțului și nu poate sta în judecată, întrucât nu are folosința drepturilor juridice civile.
Reclamantul, prin apărător, solicită respingerea excepției.
Instanța admite excepția lipsei capacității procesuale a sucursalei Muntenia – Dobrogea, urmând ca motivarea să ie expusă în cadrul considerentelor prezentei sentințe și acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale a sucursalei Muntenia - Dobrogea,
Pârâta, prin reprezentant convențional, arată că nu mai înțelege să susțină această excepție, cât timp a fost admisă lipsa capacității sucursalei.
Instanța ia act de precizarea pârâtei în sensul că nu mai insistă în excepția lipsei capacității procesuale a sucursalei Muntenia – Dobrogea. Totodată acordă cuvântul asupra excepției prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în cuprinsul întâmpinării.
Pârâta, prin reprezentant convențional, solicită admiterea excepției, urmând a se reține argumentele arătate pe larg în cuprinsul întâmpinării.
Reclamantul, prin apărător, solicită respingerea excepției prescrierii dreptului material la acțiune, întrucât se solicită plata unor diferențe de drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Instanța respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, urmând ca motivarea să fie expusă în cuprinsul considerentelor sentinței.
La solicitarea instanței, părțile învederează că nu au cereri prealabile.
Instanța, luând act de poziția procesuală a părților, acordă cuvântul asupra probatoriului cauzei.
Reclamantul, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și, suplimentar, să se pună în vedere pârâtei să depună modul de calcul al valorilor claselor de salarizare înscrise în grilele anexa 1 la contractele valabile 2011-2014 și exemplificativ formula de calcul a salariului reclamantei pentru o lună de zile în anii 2011, 2012, 2013, întrucât se consideră că reclamantul a fost prejudiciată.
Pârâta, prin reprezentant convențional, solicită respingerea acestei din urmă cereri, având în vedere că s-a demonstrat cu CCM-ul, care, la capitolul II precizează că salariul este stabilit conform anexei I, deci nu mai există formulă de calcul, fiind un salariu negociat cu clasa aferentă. La rândul său, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Deliberând, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și respinge cererea reclamantei formulată prin nota de probatorii, cu privire la modul de calcul. Totodată, în conformitate cu prevederile art.392 Cod procedură civilă se socotește lămurită și, reținând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de propus, acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În esență, solicită a se reține că, potrivit contractului de munca la nivel de unitate, cuantumul salariului de baza brut corespunzator clasei 1 de salarizare a fost stabilit la suma de 600 lei fiind inferior cuantumului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, astfel cum a fost stabilit de dispozitiile HG nr. 1119/2010, 1225/2011 si 23/2013. De asemenea, solicită să se țină seama și de faptul că în anul 2010 și 2013 s-au respectat aceste hotărâri de guvern, precum și de faptul că, întrucât în perioada 2008 -2010 s-au câștigat anumite drepturi, negocierea trebuia să pornească de la această valoare. Depune la dosar practică judiciară.
Pârâta prin reprezentant convențional solicită respingerea acțiunii ca nefondată, urmând a se reține că așa cum s-a arătat în actele adiționale la contractul individual de muncă, reclamantul a beneficiat de un salariu mai mare decât cel minim pe economie.
Instanța, în considerarea art.394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamantul F. A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții S. C. Marfa SA și S. C. Marfa SA-Sucursala Muntenia Dobrogea să se dispună obligarea pârâtelor la calculul și plata diferențelor de salariu rezultată din aplicarea corectă a bazei de calcul a salariului, repsectiv prin aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată 670 lei conform art.1 din HG nr.1193/2010 și drepturile salariale efectiv primite în anul 2011 fără respectarea salariului minim garantat în plată, ci avându-se în vedere salariul minm brut prevăzut în CCM la nivel de unitate de 600 lei, sume actualizate cu rata inflației, diferența de salariu rezultată din calcularea corectă a bazei de calcul a salariului, repsectiv prin aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată 700 lei conform art.1 din HG nr.1225/2011 și drepturile salariale efectiv primite în perioada 1.01._13 fără respectarea salariului minim garantat în plată, ci avându-se în vedere salariul minm brut prevăzut în CCM la nivel de unitate de 600 lei, sume actualizate cu rata inflației, diferența de salariu rezultată din calcularea corectă a bazei de calcul a salariului, repsectiv prin aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată 700 lei conform art.1 din HG nr.23/2013 și drepturile salariale efectiv primite în perioada 1.02._13 fără respectarea salariului minim garantat în plată, ci avându-se în vedere salariul minm brut prevăzut în CCM la nivel de unitate de 600 lei, sume actualizate cu rata inflației, dobânda legală în cunatumul prevăzut de OG 13/2011.
În motivare, reclamantul arată că este salariata pârâtei și își desășoară activitatea în cadrul sucursalei Muntenia- Dobrogea, iar în anii 2011-2013 au fost încheiate contracte colective în care art.2 alin.4 și 6 se prevedea „Dacă o prevedere a prezentului contract colectiv de muncă va fi în contradicție cu prevederile unui act normativ apărut ultrior semnării contractului, acesta se va modifica în conformitate cu legislația…
În situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale favorabile, ele vor face parte de drept din contract, în condițiile prevăzute de acestea…”
Prin hotărâri de guvern legiuitorul a stabilit regelementări mai favorabile privind salariul minim garantat în plată pentru perioada 2011-2013 și anume 670 lei pentru 2011, 700 lei pentru 2012, 750 lei de la 1.02.103 și 800 de lei de la 1.07.2013 valori ce ar fi trebuit să constituie clasa de salarizare 1 de la care urma să se stabilească salariul de bază de încadrare pentru fiecare salariat .
Reclamantul mai arată că pârâtele au ignorat clauzele din contractele colective de muncă la stabilirea salariulio în anii 2011-2013 baza de încadrare s-a făcut prin utilizarea clasei 1 de salarizare.
Prin întâmpinare, pârâta S. C. Marfa SA a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru neparcurgerea procedurii obligatorii a inormării asupra avantajelor medierii și exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
Referitor la excepția prescrierii dreptului material la acțiune, pârâta arată că obiectul actiunii nu constă în plata unor drepturi salariale ci obligarea la respectarea unei clauze din CCM, fiind aplicabile dispozitiile art 268 lit e c.muncii, termenul de prescriptie fiind de 6 luni.
Prin precizările depuse la termenul de judecată din 2 aprilie 2014, pârâta a invocat excepția lipsei capacității și calității procesuale a sucursalei Muntenia – Dobrogea.
Pe fondul cauzei, pârâta a aratat că reclamantul a primit salariu mult mai mare decât salariul minim pe economie și că societatea a negociat CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014 în functie de situatia economică concreta a societatii la acel moment, fără a fi nevoită să respecte clauze ale unor contracte superioare, deoarece nu mai existau.
În cauza părțile au administrat proba cu înscrisuri.
În sedinta din data de 2 aprilie 2014 instanta a pus în discuție excepția inadmisibilitatii acțiunii, a prescripției acțiunii și a exceptiei lipsei capacității de folosință a Sucursalei Muntenia Dobrogea.
Pârâta a arătat că nu mai înțelege să susțină excepția inadmisibilității acțiunii, instanța luând act e această poziție procesuală.
În aceeași ședință, instanța a admis exceptia lipsei capacității de folosință, pentru următoarele considerente:
Potrivit art 13 alin 6 lit c din HG 582/1998 „Adunarea Generala a actionarilor hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, agenții și de alte subunități fără personalitate juridică;”
Prin urmare, persoana juridica dobindeste capacitate de folosinta de la data dobindirii personalitatii sale juridice.
Potrivit art 19 alin 2 din HG 582/1998 privind atributiile directorului general al C. Calatori „Directorul general poate delega din atribuțiile sale directorilor executivi sau oricărei alte persoane din cadrul C.F.R. Marfă.„
În cauză nu s-a făcut dovada acestei delegări de competență.
Chiar dacă s-ar retine ca a operat o delegare de competență în ceea ce privește atribuția de a încheia contracte de muncă, acest lucru nu înseamnă decât faptul ca directorul sucursalei acționează în numele directorului general care se degrevează de executarea efectiva a atribuției respective, însă care răspunde în continuare de actele și faptele efectuate în numele său de către directorul regionalei.
Prin urmare, chiar dacă contractul de muncă ale reclamantei este încheiat de către directorul sucursalei, acesta acționează ca un mandatar al directorului general, calitatea de angajator fiind astfel păstrată de S. C. Marfa SA.
În speța de față, persoana care are calitatea de angajator și capacitate de folosința este S. C. Marfa SA, astfel ca instanța apreciază ca pârâta S. C. Marfa SA Sucursala Muntenia Dobrogea nu are capacitate de folosința fapt pentru care va admite excepția lipsei capacității de folosință a acesteia.
Fața de solutionarea exceptiei lipsei capacitatii de folosinta a pârâtei instanta, pe cale de consecinta, va respinge actiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Sucursala Muntenia Dobrogea.
La același termen de judecată, pârâta a arătat că nu mai înțelege să susțină excepția lipsei calității procesual pasive a sucursalei Muntenia Dobrogea, instanța luând act de această poziție procesuală a pârâtei.
De asemenea, instanța a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă în cuprinsul întâmpinării, pentru următoarele considerente:
Potrivit art 268 lit c si e c.muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”
Din textul de lege citat mai sus rezulta ca pentru drepturile salariale termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 3 ani, iar pentru neexecutarea clauzelor contractului colectiv de muncă termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 6 luni.
Potrivit art. 160 c.muncii „ Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Din cuprinsul contractului colectiv de muncă, rezultă că dreptul la calcularea unui salariu de baza brut este un drept salarial.
Apreciind deci, ca dreptul la salariul la salariu brut de baza negociat este un drept salarial neacordat, instanta constata ca termenul de prescriptie aplicabil este cel de 3 ani prevazut de lit c a art 268 alin 1 c.muncii. Avindu-se in vedere ca dreptul la plata salariului se naste la inceputul lunii urmatoare celei pentru care se calculeaza, instanta constata ca dreptul la actiune al reclamantilor la plata salariului calculat corespunzator fiecarei clase de salarizare in raport de cuantumul salariului de baza minim brut pe țară garantat in plata, astfel cum a fost stabilit prin HG nr. 1193/2010, HG 1225/2011 și HG 23/2013 nu este prescris.
Stabilindu-se, deci, că aceste drepturi au natură salariala, instanta a constatat că solicitarea de a se plati aceste drepturi face să nu fie aplicabile în speta dispozitiile a art 268 lit e din c.muncii referitoare la termenul de prescriptie de 6 luni, ci doar cele ale art 268 lit c c.muncii, iar termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit la data formularii acțiunii.
Pe fondul cauzei, analizând actele dosarului instațta reține următoarele:
Reclamantul este angajat al pârâtei și pretinde achitarea de catre pârâtă a unor drepturi salariale calculate potrivit algoritmului de calcul stabilit prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate, dar cu reținerea bazei de calcul ca fiind salariul de bază minim brut pe țara prevazut de HG 1193/2010 si HG 1225/2011.
Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii transporturi și-a încetat valabilitatea prin ajungere la termen la data de 31.12.2010 astfel că, în perioada 2011-2013, în cadrul societatii pârâte, au fost aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și înregistrate la MMFPS-DMPS sub nr. 43/24.03.2011 și nr. 109/20.03.2012.
Potrivit art 7 alin 2 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate „Salariile de baza corespunzatoare fiecarei clase de salarizare se stabilesc in functie de coeficientii de ierarhizare si de formula de calcul din Anexa nr.1 ”
Astfel, potrivit dispozitiilor din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, salariul de baza brut al reclamantilor s-a calculat prin încadrarea mai întîi a acestora în clasa de salarizare. Ulterior, având în vedere coeficientul de ierarhizare stabilit pentru clasele de salarizare, conform anexei 1, și cuantumul stabilit pentru o clasa de salarizare de 600 lei, pârâta, folosind algoritmul de calcul: salariul de baza brut ═ coeficientul de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare X valoarea clasei de salarizare, a stabilit pentru reclamantă salariul de baza brut ( 600 X clasa de salarizare ).
Reclamantul pretinde că salariul său de baza brut trebuia calculat prin utilizarea salariului minim brut pe țara, garantat în plata, stabilit prin HG nr. 1193/201, 1225/2011 și nr. 23/2013.
Prin art. 1 din H.G. 1193/2010, art. 1 din H.G. 1225/2011 si art. 1 din H.G. 23/2013 s-a reglementat salariul minim brut pe tara garantat in plata incepând cu 01.01.2011, ca fiind de 670 lei, respectiv de 700 lei din data de 01.01.2012 si 750 lei din data de 01.02.2013.
Interpretarea reclamantului referitoare la modalitatea de stabilire a salariului de baza este contrară scopului urmărit prin instituirea pe cale legală a unui salariu minim brut pe țara, garantat în plată.
Astfel, prin chiar art. 2 din H.G. 1193/2010, H.G. 1225/2011 si H.G. 23/2013 s-a prevazut ca nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Prin urmare, ceea ce s-a interzis a fost plata efectiva a unui salariu de baza inferior celui stabilit ca indicator de referință prin actele normative menționate, orice eventuală verificare a respectării acestui minim impus prin lege urmând a fi raportată la salariul concret de încadrare stabilit prin contract individual de muncă.
Din cele expuse, instanța constată că prin aplicarea dispozitiilor prevazute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate referitoare la stabilirea salariilor de baza ale muncitorilor calificati pârâta a acordat reclamantului un salariu de baza brut mai mare decât cel care rezulta din HG nr. 1193/201, 1225/2011 și nr. 23/2013 (700 lei, 750 lei sau 800 lei ).
Ceea ce dorește reclamanta este o modificare a algoritmului de calcul a salariului prin utilizarea formulei de calcul prevazute de contractul colectiv de munca la nivel de unitate dar cu unul din elementele de calcul - salariul de baza brut la nivelul salariului minim brut pe tara.
Se vrea astfel obținerea unei formule de calcul care constă în: salariul de baza brut ═ salariului minim brut pe țara ( 700 lei, 750 lei sau 800 lei) X coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare, deci combinarea dispozitiilor care reglementeaza aceiasi institutie – cea a salarizarii, din două acte diferite – contract colectiv de munca la nivel de unitate si Hotarârile de Guvern ce stabilesc salariul minim brut pe țara.
Potrivit art 229 alin 4 c.muncii „Contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor”.
Conform art 30 din legea 130/1996 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.” Acest text de lege instituie forța obligatorie a contractului colectiv de muncă pentru părțile semnatare, contract care se impune întocmai ca și legea.
Executarea vizată de art. 30 presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractului, respectarea drepturilor si obligațiilor asumate de părți.
Totodată, art 41 alin 5 din Constitutie garantează caracterul obligatoriu al conventiilor colective între părți.
Interpretarea reclamantului în sensul obținerii unei formule de calcul prin luarea unor elemente de calcul dintr-un act normativ-HG si alte elemente din contractul colectiv de muncă (de unitate) in scopul obținerii unui rezultat favorabil este profund eronată.
O regulă de bază în interpretarea și aplicarea legii constituie interdicția creării pe cale juridiciară a unei noi legi ( lex tertia) prin combinarea unor dispoziții mai favorabile din mai multe legi.
Ca și în cazul dispozitiilor legale, și dispozițiile contractuale (care constituie legea părților) nu se pot interpreta de așa manieră încât să ducă la obținerea unei legi terțiare ( lex tertia).
În măsura în care in contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar fi existat o lacună în modul de stabilire a salariului de baza brut al salariatilor calificați, atunci aceasta lacună ar fi putut fi acoperită cu dispoziții din acte normative (hotărâri de guvern sau legi ) mai favorabile.
În speță însă, nu este vorba despre nici o lacună în reglementarea modului de calul a salariului de baza brut, algoritmul de calcul stabilit fiind clar.
În aceste împrejurări, instanța reține că nu se poate aprecia asupra încalcarii salariului de baza minim brut pe tara, câtă vreme reclamantului nu i-au fost plătite salarii mai mici decât cele stabilite prin actele normative aplicabile în perioada de referință.
Pentru motivele arătate, instanța apreciază că reclamantul a încasat salarii calculate în conformitate cu contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, iar acestea din urmă au respectat condițiile de legalitate impuse de Codul muncii și Legea 62/2011, astfel că va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulata de reclamantul F. A., cu domiciliul în C., ..15, ..D, ., în contradictoriu cu pârâții SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA, cu sediul procesual ales în C., . nr.2, județul C. și SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA – sucursala Muntenia Dobrogea, cu sediul în C., . nr.2, ca nefondată.
Cu apel in 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 aprilie 2014.
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
D. I. F. G. C.
L. N.
GREFIER
R. B.
Tehnored.jud.D.I.F.
5 ex./3.04.2014
Emis 3 comunicări
4.04.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
