Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 906/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 906/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 1512/118/2015

Dosar nr._

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 11 mai 2015

Sentința civilă nr. 906

Președinte: F. M. I.

Asistenți judiciari: G. C.

R. A. G.

Grefier: M. Ș.

Pe rol soluționarea acțiunii civile – asigurări sociale formulată de reclamanta B. C. domiciliată în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Pensii C. cu sediul în C., ., județ C., și C. Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații cu sediul în București, ., sector 2, având ca obiect contestație decizie pensionare.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 4 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11 mai 2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 11.03.2015 sub număr de dosar_, reclamanta BOACȘA C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Pensii C. și C. Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații anularea hotărârii nr. 2227/24.02.2015 și a deciziei nr._/12.01.2015 și emiterea unei noi decizii de pensionare cu valorificarea sporului de vechime în muncă, a indemnizației de conducere și a sporului de toxicitate menționate în adeverința nr. 2782/9.05.2011 precum și a indemnizațiilor de conducere conform adeverinței nr. 1364/13.07.2011.

În considerentele de fapt, reclamanta a arătat că numărul de puncte realizate și punctajul mediu anual au fost calculate eronat de către C. Teritorială de Pensii deoarece nu au fost luate în considerare toate drepturile bănești, sporurile, indemnizațiile de conducere, sporurile de toxicitate, deși pentru dovedirea acestora a depus carnetul de munca personal și adeverințe de la angajatori care le atestă.

În drept au fost invocate dispozițiile din Legea nr.263/2010.

În dovedirea susținerilor, au fost anexate cererii formulate înscrisuri în copie (filele 6-18).

Pârâta C. Județeană de Pensii C. nu a depus întâmpinare, însă a formulat note scrise (filele 24,25) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse adeverințele menționate și dosarul administrativ al reclamantei (filele 26-60).

La termenul de judecată din data de 4.05.2015, reclamanta a renunțat la cererea privind valorificarea sporului de toxicitate în cuantum de 15% menționat în adeverința nr. 2782/9.05.2011.

Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța reține următoarele:

Drepturile de pensie ale reclamantei au fost stabilite prin decizia nr._/12.01.2015 (fila 29), începând cu data de 10.11.2014.

Contestația formulată de către reclamantă, în baza disp. art. 149 alin.1 din Legea nr.263/2010, a fost soluționată prin adresa nr. 2227/24.02.2015 (fila 6).

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu C. Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații, instanța apreciază că adresa nr. 2227/24.02.2015 nu poate fi asimilată unei decizii, întrucât nu orice corespondență a unei autorități constituie un act administrativ, iar adresa în cauză constituie numai o corespondență între casa teritorială de pensii și pensionar. Prin aceasta, autoritatea emitentă nu decide și nu dispune nimic, ci doar precizează că cererea de pensionare nu poate fi soluționată favorabil.

Astfel, având în vedere și disp. art.150 alin.3 cb. cu art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010, potrivit cărora doar hotărârile adoptate de Comisia Centrală de Contestații pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în condițiile în care o astfel de hotărâre nu a fost emisă, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu C. Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații va fi respinsă ca neîntemeiată, urmând a fi supusă analizei instanța doar cererea având ca obiect contestația împotriva deciziei nr._/12.01.2015 emisă de C. Județeană de Pensii C..

Astfel, instanța reține că adeverințele nr. 2782/9.03.2011 emisă de Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor C. (filele 40-41) și nr. 1364/13.07.2011 emisă de . 42-43) cuprind indemnizațiile de conducere obținute de reclamantă în perioada 1.06.1990-6.09.1993, respectiv martie 1999-18 iulie 2001, pentru care angajatorul a calculat, reținut și virat contribuțiile sociale, conform legii.

În ceea ce privește veniturile reclamantei anterioare datei de 1.04.2001, instanța reține disp. art.96 alin.2 din Legea nr.263/2010, potrivit cărora punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S..

Potrivit art. 165 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizeaza salariile brute sau nete, dupa caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de munca, astfel: a) salariile brute, pâna la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pâna la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. La determinarea punctajelor lunare, pe lânga salariile prevazute la alin. 1 se au în vedere si sporurile cu caracter permanent care, dupa data de 1 aprilie 1992, au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt înscrise în carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, conform legislatiei în vigoare.

În conformitate cu prevederile art.2 lit.c) din Legea nr.263/2010 sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principiu de bază principiul contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor sociale plătite. Potrivit art.19, constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii.

Se reține deasemenea și Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.

În cauză, se constată că, în cuprinsul adeverințelor este menționat expres că unitatea a calculat, reținut și virat contribuțiile sociale, conform legii, prin urmare se impune valorificarea acestora în procesul de stabilire a drepturilor de pensie, respectiv a indemnizației de conducere menționată în adeverința nr. 2782/9.03.2011 eliberată de Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor C., precum și a indemnizației CA, aferentă perioadei martie 1999-1.04.2001, menționată în adeverința nr. 1364/13.07.2011 eliberată de .>

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în mod constant în jurisprudența sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Pentru perioada ulterioară datei de 1.04.2001 inclusiv, vizată de adeverința nr. 1364/13.07.2011 emisă de .. 166 din Legea nr. 263/2010 prevede că la determinarea punctajelor lunare se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, așa cum acesta a fost înscris în declarația privind evidența nominală a salariaților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, în declarația de asigurare sau în contractul de asigurare socială.

De asemenea, potrivit art. 10 din Legea nr. 263/2010, pentru perioadele de după 31.03.2001, declarația nominală de asigurare constituie documentul pe baza căruia se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul mediu anual și, numai în situațiile în care derularea raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declarația nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare și a punctajului anual, pot fi valorificate și alte acte doveditoare, întocmite în condițiile legii. În același sens este art. 6 alin. 4 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, aprobate prin HG nr. 257/2011, potrivit căruia prevederile referitoare la documentele doveditoare se aplică numai în situațiile în care se dovedește că angajatorul se află în imposibilitatea de a întocmi și de a depune declarația nominală de asigurare.

Or, în cauză, o asemenea împrejurare nu s-a dovedit, astfel că nu poate fi valorificată în integralitate adeverința nr.1364/13.07.2011, depusă la dosar, privind salariile brute de care reclamanta a beneficiat în perioada 1.04.2001 – 18.07.2001, punctajul lunar fiind stabilit pe baza acelor declarații depuse de angajator, tocmai în aplicarea principiului contributivității pe care și reclamanta l-a afirmat în fața instanței. Chiar dacă ar exista neconcordanțe între veniturile menționate în centralizatorul de venituri și cele menționate în adeverința depusă de reclamantă, instanța are în vedere că a fost învestită cu cererea privind anularea deciziei de pensionare motivat de faptul că nu au fost fructificate salariile brute din adeverința în discuție solicitându-se, în consecință, valorificarea acesteia în integralitate, fiind obligată să se pronunțe exclusiv asupra aspectelor asupra cărora a fost învestită, fără a depăși limitele învestirii.

În ceea ce privește sporul de vechime menționat în adeverința nr. 2782/9.03.2011 emisă de Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor C. (fila 40), analizând probele administrate, instanța constată că sporul menționat a fost fructificat la emiterea deciziei contestate. Comparând datele privind activitatea în muncă (fila 32) cu adeverința menționată mai sus rezultă că sporul de vechime a fost preluat corect din cuprinsul acesteia și constituie baza de calcul a pensiei reclamantei.

Pentru considerentele arătate, instanța va anula decizia nr._/12.01.2015 emisă de către pârâta C. Județeană de Pensii C. și va obliga pârâta să emită reclamantei o decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, începând de la data de 10.11.2014, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere menționată în adeverința nr. 2782/9.03.2011 eliberată de Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor C., precum și a indemnizației CA, aferentă perioadei martie 1999-1.04.2001, menționată în adeverința nr. 1364/13.07.2011 eliberată de .>

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 452 NCPC, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată este neîntemeiată, având în vedere faptul că nu s-a făcut dovada existenței și întinderii acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. C., domiciliată în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE-COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, cu sediul în București, ., sector 2, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. C., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., județ C..

Anulează decizia nr._/12.01.2015 emisă de către pârâtă C. Județeană de Pensii C..

Obligă pârâta C. Județeană de Pensii C. să emită reclamantei o decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, începând de la data de 10.11.2014, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere menționată în adeverința nr. 2782/9.03.2011 eliberată de Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor C., precum și a indemnizației CA, aferentă perioadei martie 1999-1.04.2001, menționată în adeverința nr. 1364/13.07.2011 eliberată de .>

Respinge capătul de cerere vizând obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.05.2015.

Președinte, Asistenți judiciari,

F. M. I. G. C. Grefier,

R. A. G. M. Ș.

Red.Jud.FMI/2ex/19.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 906/2015. Tribunalul CONSTANŢA