Nulitate act. Sentința nr. 783/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 783/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 6356/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 783
Ședința publică din 23 aprilie 2015
PREȘEDINTE – C. S. A.
ASISTENȚI JUDICIARI
L. N.
G. C.
GREFIER – S. M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul L. M., domiciliat în Techirghiol, .. 31, județ C., în contradictoriu cu pârât C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., . C, județul C., având ca obiect nulitate act.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 26.03.2015, zi în care părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 09.04.2015, 23.04.2015, dată la care s-a pronunțat sentința
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele
Cu nr._ din 04-07-2013 s-a inregistrat actiunea formulata de reclamantul L. M. in contradictoriu cu parata C. Judeteana de Pensii Constanta, solicitand anularea deciziei nr._/13-06-2013 prin care i-a fost stabilit un debit de 301 lei, precum si obligarea paratei la plata de daune materiale si morale de 30.000 lei.
In motivarea actiunii, reclamantul arata ca urmare a pronuntarii sentintei civile din 19-04-2013 din dosarul nr._ al Tribunalului Constanta, a fost anulata decizia nr._/10-08-2011 emisa de C. Judeteana de Pensii Constanta si a fost obligata parata sa-i emita o noua decizie de acordare a indemnizatiei prevazute de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004, cu incepere din 01.03.2011, obligand-o si la recalcularea debitului constituit in sarcina reclamantului, pentru lunile iunie – decembrie 2011. C. Judeteana de Pensii Constanta a executat partial aceasta hotarare, obligandu-l din nou la plata sumei de 301 lei.
In drept, reclamantul a invocat art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Actiunea este scutita de la plata taxei de timbru.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus inscrisuri.
Parata C. Judeteana de Pensii Constanta a depus intampinare, solicitand respingerea actiunii ca nefondata, intrucat in perioada 01.06.2011 – 01.01.2012 s-au platit catre reclamant drepturi necuvenite in suma de 301 lei, conform buletinului de calcul, reprezentand diferente de indemnizatie acordata in baza Legii nr. 341/2004.
Parata a depus inscrisuri.
Analizand cererea reclamntului, instanta apreciaza ca este fondata in parte, retinand urmatoarele aspecte:
Prin decizia nr._/26-07-2012 privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii sociale emisa de C. Judeteana de Pensii Constanta s-a stabilit in sarcina reclamantului L. M. un debit in suma de 516 lei, reprezentand diferente de indemnizatie acordata in baza Legii nr. 341/2004, in perioada 01.01.2011 – 01.04.2012. Se mentioneaza in decizie ca plata necuvenita a drepturilor a fost generata de aplicarea eronata a prevederilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 285/2010.
Prin sentinta civila nr. 1968/19.04.2013 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul nr._ a fost obligata parata la recalcularea debitului constituit in sarcina reclamantului L. M. prin decizia nr._/26-07-2012 pentru lunile iunie – decembrie 2011.
Parata C. Judeteana de Pensii Constanta a emis decizia nr._/13-06-2013 privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii sociale, prin care se stabileste in sarcina reclamantului un debit in suma de 301 lei, reprezentanddiferente de indemnizatie acordata in baza Legii nr. 341/2004 incasate necuvenit in perioada 01.06.2011 – 01.01.2012.
Potrivit disp. art.43 alin.1 din Legea nr.341/2004 (in vigoare la data emiterii deciziei, in prezent abrogat prin OG nr. 1/_), http://10.16.60.51/felicia.ivan/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp461356/_.HTML - # sumele cu titlu de indemnizație reparatorie încasate în luna/lunile în care venitul realizat de către beneficiar este mai mare decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat reprezintă sume încasate necuvenit și se recuperează de la beneficiar, conform legii.
Conform art.15 din Legea nr. 287/2010 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, http://10.16.60.51/felicia.ivan/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp264864/_.HTML - #câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 este de 2.022 lei.
În cauză, potrivit buletinului de calcul (fila 56), în perioada reținută în decizia de recuperare, respectiv 01.06.2011 – 01.01.2012, instanța constată că veniturile realizate de reclamant sunt în sumă de 1975 lei lunar, sub cuantumul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011.
În acest context, pentru perioada 01.06.2011 – 01.01.2012, reținerea sumei de 301 lei este nelegală, în condițiile în care au fost respectate condițiile prev. de art.43 alin.1 din Legea nr.341/2004.
In ceea ce priveste daunele solicitate de reclamant, instanta urmeaza a le respinge ca nefondate, in contextul in care L. M. nu a facut dovada existentei unui prejudiciu cauzat de parata C. Judeteana de Pensii Constanta si a intinderii acestuia. Cum reclamantul nu a depus un calcul din care sa rezulte modalitatea stabilirii sumei de 30.000 lei, nu a probat existenta unui prejudiciu in acest cuantum, instanta va respinge ca nefondata aceasta cerere.
In consecinta, instanta va admite in parte actiunea formulata de reclamantul L. M. in contradictoriu cu parata C. Judeteana de Pensii Constanta, va anula decizia nr._/13-06-2013 privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale emisa de parata.
Instanta va respinge ca nefondata cererea reclamantului pentru obligarea paratei la plata daunelor materiale si morale.
Instanta va lua act ca reclamantul nu solicita cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite in parte actiunea formulata de reclamantul L. M., domiciliat în Techirghiol, .. 31, județ C., în contradictoriu cu pârât C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., . C, județul C..
Anuleaza decizia nr._/13-06-2013 privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale emisa de parata.
Respinge ca nefondata cererea reclamantului pentru obligarea paratei la plata daunelor materiale si morale.
Ia act ca reclamantul nu solicita cheltuieli de judecata.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Tribunalul Constanta.
Pronuntata in sedinta publica din 23-04-2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
C. S. A. G. C. L. N.
GREFIER
S. M. S.
Tehnored.jud.C.S.A.
4 ex./13.05.2015
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 906/2015.... | Recalculare pensie. Sentința nr. 909/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








