Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 273/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 273/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 273/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.273
Ședința publică din 11 februarie 2015
PREȘEDINTE – D. I. F.
ASISTENȚI JUDICIARI
G. C.
L. N.
GREFIER – R. B.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de reclamanta P. I., cu domiciliul procesual ales în C., .. 17 B, județul C.,la SCA P., M., B., în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în C., Incinta Port, D. 102-103, având ca obiect contestație decizie sancționare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 28 ianuarie 201, respectiv 11 februarie 2015, când a pronunțat următoarea sentință:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea formulată de reclamanta P. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. S. M. România S.R.L. înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub r._ se solicita anularea deciziei de sancționare nr.14/28.03.2014 ca fiind nelegala si netemeinica, plata sumelor de bani reținute de către angajator ca urmare a aplicării deciziei de sancționare, obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, reclamanta arată că a fost angajata a S.C. S. M. România S.R.L. astfel cum rezulta din contractul individual de munca nr. 87/25.01.2007. deținând mai multe funcții. Astfel, prin actul adițional nr.3/28.01.2009 subsemnata, începând cu data de 01.02.2009 a fost încadrata pe funcția de „Funcționar Superior la Manager Marketing (tarife, contracte, " achiziții). Se susține că în data de 26.02.2014, s-a desfășurat o ședința de lucru Ia nivelul societății parate la care au participat toți reprezentații departamentelor de conducere si in care s-au discutat o . elemente vizând derularea activității societății. Cu acesta ocazie s-a încheiat o minuta semnata de toți participanții.
Urmare a ședinței din data de 26.02.2014, miercuri, reclamantei i s-a adus la cunoștința faptul ca urmează in cel mai scurt timp contractul său de munca urmează sa înceteze si drept urmare nu mai este necesara prezenta acesteia la serviciu. In acest sens, luni, 03.03.2014 reclamantei i s-a cerut sa predea mașina, laptop-ul si telefonul de serviciu încheindu-se cu acesta ocazie un proces verbal. Totodată reclamantei i s-a comunicat încă o data ca nu mai este necesara prezenta sa la munca. La insistentele reclamantei, pentru a-i proteja interesele fata de acțiunea directa si abuziva a administratorului P. Blundell de a o concedia, in data de 04.03.2014 a încheiat un nou proces verbal in care s-au menționat atât bunurile predate in data de 03.03.2014 cat si celelalte bunuri existente in biroul unde își desfășura activitatea. Din nou, i s-a transmis reclamantei ca prezenta sa in cadrul activității societății nu este necesara si pe cale de consecința ar trebui sa nu se mai prezinte la programul de lucru.
În următoarea zi, 05.03.2014, fata de faptul ca situația juridica nu se modificare in niciun fel, în sensul emiterii unei decizii prin care sa se modifice contractul de munca, reclamanta s-a prezentat la sediul societății in conformitate cu programul de lucru. La momentul prezentării sale Ia programul de lucru angajatul R. N. prin violente i-a interzis accesul in sediu. In acest sens acesta reclamanta s-a lovit, încercând sa se scoată din sediul societății. F. de faptul ca acțiunile angajatului, la dispoziția administratorului P. Blundell, s-au circumscris infracțiunii de lovire sau alte violente prevăzut de art.193 CP reclamanta a formulat împotriva lui R. N. o plângere penala.
F. de situația violenta reclamanta a fost nevoita sa plece de la sediul societății însă a solicitat sa i se pună la dispoziție un înscris din care sa rezulte in mod oficial poziția societății. Astfel, reprezentanții societății, la insistentele sale, a redactat si comunicat înștiințarea nr.396/05.03.2014 prin care i s-a comunicat ca in perioada 05.03._14 societatea in desfășurarea activității nu are nevoie de serviciile mele, astfel nu este necesara prezenta mea la sediul societății sau la punctele de lucru.
Ulterior, prin convocatorul nr.400/05.03.2014 reclamanta a fost invitată la data de 17.03.2014 ora 16:00 pentru a participa la efectuarea cercetării disciplinare pentru doua fapte care i se imputau.
Potrivit convocatorului cele doua presupuse fapte disciplinare care urmau sa facă obiectul cercetării nu au fost individualizate, făcându-se doar mențiuni generice privind încălcarea unor obligații de serviciu.
În cuprinsul aceluiași convocator sunt prezentate doua situații de fapt, aspecte care se circumscriu faptelor imputate: Dispoziția pârâtei din data de 08.11.2013 către gestionarul N. Demirel privind încărcarea peste limita admisa a unei cisterne cu bitum către clientul S.C. STAR T&D S.R.L.;Reclamarea de către clientul DP Ialomița a neîntocmirii de către reclamantă a unor acte adiționale la contractul de vânzare cumpărare nr.021/04.04.2012, raportat la desfășurarea unor activități comerciale pe baza cărora s-a emis factura proforma nr.333/20.02.2014.
În acest sens, pe de o parte pentru respectarea principiului imparțialității si pe de alta parte pentru asigurarea unui „proces/cercetări" echitabile reclamanta a solicitat încă o data modificarea componentei comisiei.
Aceeași Comisie, depășindu-si in mod evident competentele si analizând cererea subsemnatei, a decis ca d-na C. N. nu este imparțiala si ca poate trece peste acest incident la desfășurarea cercetării disciplinare.
Înstanța urmează sa analizeze ca potrivit ROI al societății parate art 44 autoritatea care dispune înființarea comisiei de cercetare disciplinara este angajatorul. Acesta, prin reprezentantul sau legal, este singurul care are autoritatea de a analiza capacitatea, calitatea cat si orice alt incident pe care membrilor comisiei îl întâmpina pe parcursul cercetării disciplinare.
Mai mult decât atât, față de primul incident invocat, existenta d-lui R. N. printre membrii comisiei, procedura - de altfel legala - urmata a fost următoarea:aducerea la cunoștința conducerii societății incompatibilitatea invocata;stabilirea in mod concret a lipsei de imparțialitatea a-membrului comisiei;schimbarea acestuia din calitatea/funcția deținuta cu o alta persoana;
în acest sens conducerea societății si nu comisia de cercetare disciplinara a dispus prin decizia nr.08/17.03.2014 înlocuirea membrului asupra căruia s-a decis ca nu poate fi imparțial in contextul situației de fapt astfel cum a fost prezentată.
Față de noul incident invocat, comisia pentru a duce la îndeplinire dispozițiile clare trasate de către conducerea societății a trecut peste competentele stricte ale comisiei de cercetare disciplinara si a stabilit ca d-na C. N. poate fi imparțială.
În acest sens, comisia compusa din T. A. L., B. M. - de altfel singurii membrii cu drept de vot, au decis ca lucrările comisiei pot continua dincolo de incidentul procedural invocat . Nu in ultimul rând, un alt element care trebuie avut in vedere asupra direcției impuse comisiei de cercetare disciplinara este însăși propunerea de sancționare formulata de către aceștia. Astfel, atât d-na C. N. - în mod evident imparțiala - dar si ceilalți membrii ai comisiei după ce au analizat faptele cercetate au propus desfacerea disciplinara a contractului de munca al reclamantei, apreciind fapte de o gravitate deosebita. F. de toate aspectele prezentate este evident ca decizia membrilor comisiei prin care aceștia au hotărât ad-hoc menținerea componentei comisiei de cercetare dincolo de argumentele prezentate mi-au produs o vătămare evidenta, directa si de neînlăturat decât prin anularea întregii cercetări si refacerea acesteia in condiții de legalitate.
Reclamanta precizează că legiuitorul stabilește o . garanții in favoarea salariatului cu ocazia desfășurării cercetării disciplinare.
Astfel, legea impune respectarea pe perioada desfășurării cercetării disciplinare a unor principii si drepturi de baza a procesului civil. In acest sens, se impune respectarea principiului legalității, dreptului la apărare a salariatului si de asemenea respectarea condițiilor minimale pentru un „proces echitabil".
Dispozițiile legale, mai sus citate, instituie o obligație in sarcina angajatorului de a asigura convocarea salariatului si comunicarea acestuia a tuturor elementelor de fapt si drept asupra cărora urmează sa-si formuleze apărări si sa propună si administreze probatorii. Din cuprinsul deciziei de sancționare »r.l4/28.03,2014 rezulta, fără putința de tăgada faptul că cercetarea disciplinara nu a respectat dispozițiile legale, in sensul necomunicării tuturor actelor întocmite de către comisia de cercetare disciplinara.
Reclamanta subliniază că in decizia de sancționare se rețin următoarele:
-fila 6 ultimele doua paragrafe:„susțineriled-nei P. I. C. nu sunt susținute de probe, ci dimpotrivă sunt contrazise de către declarațiile luate celorlalți angajați..."
-fila 8 primul paragraf: „... din declarația gestionarului reiese ca...
Pe de alta parte, în totala contradicție cu cele mai sus citate, in cuprinsul procesului verbal de cercetare întocmit in data de 18.03.2014 de către Comisia de Cercetare Disciplinara retine ca cercetarea s-a desfășurat doar pe parcursul a unei zile - 18.03.2014 - iar la sfârșitul cercetării reclamanta a fost întrebata daca mai are ceva de adăugat
Se mai menționează ca atât pe parcursul desfășurării cercetării derulate din cunoștința reclamantei intre 17.03.2014 si 18.03.2014 nu au fost audiate alte persoane, nu a fost completat probatoriul avut in vedere de către Comisia de Cercetare Disciplinara decât cu documentele puse la dispoziție la data de 17.03.2014 Ia cererea mea expresa.
Față de faptul ca în mod evident comisia a analizat mai multe probatorii care nu i-au fost comunicate - declarații ale mai multor persoane – reclamanta apreciază că nu i-a fost respectat dreptul la apărare punând-o in imposibilitatea de a formula puncte de vedere si de a depune probe suplimentare in contradictoriu cu probele ascunse care nu i-au fost comunicate.
Concluzionând, reclamanta apreciază că întreaga cercetare disciplinara este lovita de nulitate fata de faptul ca angajatorul nu a înțeles sa respecte garanțiile impuse de către legiuitor prin dispozițiile legale mai sus citate, sens in care instanța de judecata urmează sa constate existenta vătămării evidente a intereselor reclamantei.
Totodată reclamanta consideră că fata de situația de fapt, rezulta cu evidenta ca momentul de la care termenul de prescripție de 30 de zile începe sa curgă este 26.02.2014. Data menționata este consemnata in cuprinsul minutei din care rezulta cu certitudine faptul ca administratorul P. Blundell - autoritatea din cadrul societății care are capacitatea de a stabili sancțiunea - a luat la cunoștință de declarația reclamantei cu privire la dispoziția analizata de către comisia de disciplina si constatata ca fiind o abatere disciplinara.
Reclamanta menționează ca decizia de sancționare a fost emisa in data de 28.03.2014 cu depășirea termenului de 30 de zile, termen prevăzut de disp art.252 c.muncii..
În ceea ce privește modalitatea de sesizare a comisiei de disciplina, reclamanta susține că Potrivit dispozițiilor art. 42 din ROI societatea impune o procedura care trebuiesc îndeplinite întocmai, fără excepție. In acest sens „Procedura disciplinară presupune parcurgerea unor etape ce vor fi urmărite întocmai chiar si atunci când abaterea disciplinara este cat se poate de evidenta".
În acest sens se apreciază ca dincolo de evidenta existentei unei abateri nu se poate deroga de la regulile impuse pentru desfășurarea procedurii disciplinare.
Potrivit art.43 din ROI la nivelul societății sesizarea Comisiei de Disciplina se realizează printr-un referat constatator întocmit de către responsabilul care are atribuții de coordonare si supraveghere a salariatului în cauză sau de orice salariat cu funcție de conducere.
Reclamanta arată că pentru prima dintre faptele pentru care s-a efectuat cercetarea disciplinară nu a existat un act de sesizare.
În ceea ce privește fondul cauzei, reclamanta susține că potrivit înscrisurilor prezentate reclamantei situația de fapt este eronat stabilită deoarece la nivelul societății exista o practică generată de creșterea productivității recunoscută deliberând asupra cauzei civile de față constată: întreaga conducere a societății la data de 26.02.2014 .Mai mult reclamanta arată că a comunicat numitei B. M. situația iar aceasta a aprobat modificarea greutății. Totodată reclamanta susține că această practică nu a produs prejudicii societății care nu a fost sancționată.
În privința celei de a doua fapte reținută în sarcina reclamantei care viza reclamația clientului DP Ialomița potrivit căreia nu au fost încheiate mai multe acte adiționale aferente facturii proforme 333/2014 reclamanta apreciază că nici această faptă nu există deoarece nu există o reclamație a clientului arătând în continuare care era practica de natură comercială la nivelul societății care presupunea inițial comanda, ulterior emiterea facturii pentru cantitatea comandată, după achitarea facturii proforma se emitea factura fiscală si după livrarea bunului se încheia un act adițional.
Față de această practică reclamanta precizează că acel client a sunat la data de 3.02.2014 pentru încheierea actului adițional care nu a mai putut fi perfectat de către reclamantă datorită faptului că s-a aflat în imposibilitate de a mai lua legătura cu clientul datorită predări bunurilor cu ajutorul cărora aceasta își desfășura activitatea din dispoziția administratorului.
Cererii i-au fost anexate înscrisuri, respectiv decizia contestată, sesizare, referat, decizia de suspendare a contractului individual de muncă, proces verbal de predare primire bunuri.
Pârâta, în termen legal, a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea contestației, astfel cum a fost formulata, ca nefondata și obligarea
contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta acțiune.
Totodată au fost invocate excepțiile litispendenței și a tardivității acțiunii, lipsa calității de reprezentant a avocatului care a promovat acțiunea.
În ceea ce privește excepția prescripției aplicării sancțiunii disciplinare invocata de către reclamanta se solicita respingerea acesteia având în vedere că
prin DECIZIA nr. 16 din 12 noiembrie 2012 referitoare la recursurile în interesul legii declarate de Avocatul Poporului și procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la "calcularea termenului de 30 de zile în care trebuie aplicată sancțiunea disciplinară conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, respectiv momentul de la care începe să curgă acest termen" a decis că: „în interpretarea și aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității."
Pârâta apreciază că termenul de prescripție de 30 de zile începe sa curgă de la data la care data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității, adică de la data de 28.03.2014 ori decizia de sancționare a fost emisa la data de 28.03.2014 in interiorul termenului de prescripție.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că la data de 18.03.2014 ora 17.00 reclamanta s-a prezentat la Comisia de Cercetare Disciplinara Prealabila si a fost asistata pe durata cercetării de d-nul avocat B. T., fiind depusa delegația avocațiala nr. 9617/2014.La începerea cercetării disciplinare prealabile i-au fost aduse la cunoștința salariatului faptele ce i se imputa si pe care comisia disciplinara urmează a le cerceta. Cu aceasta ocazie reclamanta P. I. C., prin apărătorul sau ales, a apreciat ca d-na C. N. se afla in stare de incompatibilitate întrucât aceasta din urma a informat conducerea societății, prin referatul nr.399/05.03.2014, despre faptul ca in data de 05.03.2014 in jurul orei 10 dl. C. de la DP Ialomița a contactat telefonic societatea si a solicitat actul adițional pentru prețul aferent proformei din data de 20.02.2014. Potrivit dispozițiilor art. 44 coroborat cu art. 251 alin. (2) din Codul muncii, republicat, in vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana împuternicita de către angajator sa realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora si locul întrevederii.
Pârâta consideră că legea nu stabilește anumite condiții necesare a fi îndeplinite de către salariații împuterniciți sa efectueze cercetarea, nici interdicții sau incompatibilități pentru desemnarea in cadrul comisiei, așa încât nu înțelege impedimentul pentru care din comisia de cercetare disciplinara sa nu poată face parte salariatul care a întocmit referatul prin este informat angajatorul cu privire existenta unei situații privind o obligație contractuala asumata de către societate. Atâta vreme cat prin normele legale si prin cele aplicabile la nivelul angajatorului in baza contractului colectiv de munca si regulamentului intern nu sunt prevăzute nici interdicții si nici incompatibilități pentru desemnarea comisiei, apreciem ca nimic nu împiedica angajatorul sa constituie la nivelul sau o comisie din care sa facă parte chiar si o persoana care a informat conducerea societății despre existenta unei situații de fapt, cu atât mai mult cu cat aceasta nu s-a pronunțat in niciun fel asupra existentei sau nu a faptei disciplinare si nici nu a făcut aprecieri in referatul făcut asupra conduitei pe care trebuia sa o adopte salariatul.
Se menționează faptul ca ,urmare a sesizării de către angajat, prin avocat, a stării de incompatibilitate comisia a informat verbal conducerea societății cu privire la aceasta situație, dar conducerea societății a apreciat ca nu exista o incompatibilitate, lăsând totuși la aprecierea comisiei daca se impune modificarea componentei acesteia. Având in vedere faptul ca toți ceilalți membrii ai comisiei si reprezentantul salariaților au apreciat ca nu exista o stare de incompatibilitate a d-nei C. N., nefiindu-i afectata imparțialitatea întrucât aceasta nu s-a pronunțat asupra existentei sau nu a unei fapte disciplinare ci a informat societatea despre o situație care impunea întocmirea unor documente si ca prin urmare nu se impune înlocuirea ei, aceasta si-a reluat activitatea in comisie, care a procedat la continuarea cercetării disciplinare.
În ceea ce privește considerațiile prealabile privind efectuarea cercetării disciplinare formulate de către reclamanta va rugam sa le respingeți ca nefondate pentru următoarele considerente:
Contestatoarea, in mod nefondat, ca nu i-a fost respectat dreptul la apărare întrucât nu i-ar fi fost comunicate toate actele întocmite de către comisia de cercetare disciplinara, critica pe care va rugam sa o îndepărtați si sa constatați ca angajatorul a respectat toate dispozițiile legale pe întreaga durata a cercetării disciplinare.
Astfel, angajatul a fost convocat la cercetarea disciplinara, la care s-a prezentat asistat de către dl. av. T. B., ocazie cu care i-au fost aduse la cunoștința faptele ce urmează a fi cercetate disciplinar, au fost menționate in procesul verbal toate apărările formulate de către salariata, situație atestata prin procesul verbal ce poarta inclusiv semnăturile reclamantei si ale avocatului sau.
Pârâta menționează că in faza cercetării disciplinare dispoziții legale prevăd posibilitatea salariatului de a-si asigura apărarea doar prin reprezentantul sindicatului al cărui membru este, nu si prin avocat, motivat de faptul ca cercetarea disciplinara - chiar daca are un caracter de contradictorialitate - urmărește verificarea apărărilor salariatului de către angajator in faza prealabila aplicării unei sancțiuni, nefiind vorba de apărarea acestuia in fata unei autorități ori a instanței judecătorești care sa necesite prezenta unui avocat. Pârâta apreciază că o asemenea interpretare a textului de lege rezulta si din analiza naturii cercetării disciplinare prealabile a salariatului, raportat la natura juridica a raportului de munca si la dispozițiile art. 251 din Codul muncii, republicat, constituind o garanție a apărării drepturilor salariatului, însă numai raportat la specificul raporturilor de muncă. Totuși, angajatorul a apreciat ca solicitarea angajatului de a fi asistat de către avocat este de natura a proteja si garanta drepturile de care contestatoarea se bucura, astfel încât a fost de acord cu aceasta solicitare.
Se mai arată că pentru verificarea apărărilor formulate de către salariat, comisia de cercetare disciplinara prealabila a continuat cercetarea disciplinara si a solicitat note explicative d-nei M. B. si dlui N. Demirel.
Pârâta susține ca legea nu impunea in sarcina comisiei de cercetare disciplinara obligativitatea de a informa salariata despre toate probele ce se administrează pentru aflarea adevărului si de a le administra numai in prezenta acesteia, legea impunând in mod expres comisiei sa ofere dreptul salariatului sa-si formuleze si sa susțină apărările si probatoriile in favoarea sa, pe care ulterior sa le analizeze in contextul întregului material probator administrat.
Pârâta arată ca susținerile reclamantei ca i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare sunt nefondate întrucât art. 251 alin.4 din Codul Muncii indica drepturile pe care le are salariatul, fiind la aprecierea lui exclusiva daca exercita sau nu drepturile conferite de lege, cu atât mai mult cu cat salariata a beneficiat de apărare calificata. In speța, in eventualitatea in care ar fi dorit salariata ar fi trebuit sa formuleze o cerere prin care sa solicite sa participe la toate actele sau ședințele comisiei de cercetare disciplinara si sa-i fie aduse la cunoștința alte eventuale probe administrate de către comisie după data de 18.03.2014, cerere care ar fi fost analizata si asupra căreia comisia ar fi dat o rezoluție motivata, însă salariata nu a înțeles să își exercite aceasta eventuala posibilitate oferita de lege, invocând ulterior tocmai culpa sa in exercitarea drepturilor sale pentru a susține ca nu i-a fost respectat dreptul la apărare.
Dreptul la apărare al angajatului se realizează prin ascultarea salariatului și prin verificarea a apărărilor acestuia iar notele scrise solicitate de către comisie sunt în mod legal realizate și întru totul conforme cu realitatea, întrucât din mijloacele de probă administrate în cauză și solicitate de către reclamantă nu a probat o altă situație de fapt decât cea reținută de comisia de cercetare disciplinară.
În urma efectuării unor controale privind stocurile de marfa in luna ianuarie si februarie 2014 au fost descoperite lipsuri in gestiune in valoare de peste 150.000 USD, care pot fi datorate si modalității in care contestatoarea a înțeles sa-si exercite atribuțiile de serviciu si sa respecte dispozițiile legale ce guvernau activitatea pe care o desfășura in calitate de Director Comercial.
Se mai susține ca HG nr. 1373/2008 privind reglementarea furnizării si transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România prevede, din punct de vedere al regimului drumurilor, responsabilități in relația furnizor - operator de transport/ transportator/ conducător auto tocmai pentru creșterea siguranței rutiere, întrucât prin efectuarea transporturilor rutiere cu depășiri semnificative ale maselor dimensiunilor maxime admise, are un efect negativ in privința nivelului siguranței rutiere. Astfel, prin acest act normativ se stabilesc foarte clar condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se putea efectua transportul rutier de mărfuri cu depășirea maselor si dimensiunilor maxime admise prin eliberarea autorizațiilor speciale de transport (AST) - care prevăd si condițiile in care se poate efectua transportul, in sensul efectuării acestui tip de transport doar ca excepție si nu ca o regula, si numai pentru cazurile strict prevăzute de legislația in vigoare.
Cu privire la prima fapta disciplinara, respectiv ca in data de data 08.11.2013 a solicitat încărcarea cisternei cu numărul de înmatriculare_ peste limita legala maxima admisa, respectiv, pârâta apreciază ca in mod corect comisia de cercetare a constatat încălcarea prevederilor legale referitoare la limita maxima admisa pe drumurile publice, prevăzuta in Anexa nr. 2 din O.G. nr. 43/1997.
Se apreciază ca o astfel de încălcare este de natura sa atragă prejudicii patrimoniale societății prin aplicarea de către autorități de sancțiuni contravenționale sau anularea avizelor/ licențelor/ autorizațiilor ducând astfel la blocarea activitatea societății, ceea ce ar fi generat prejudicii mari .
Este evident ca salariatul trebuia sa-și exercite atribuțiile de serviciu de o asemenea maniera încât sa respecte prevederile legale in vigoare. Se subliniază că reclamanta avea o funcție de conducere, fiindu-i subordonați direct gestionarii care livrau marfa, conform instrucțiunilor primite de la aceasta și ca prin exercitarea atribuțiilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor legale in materie se da un exemplu negativ si se îndeamnă în mod direct subordonații sau alți angajați ai societății la încălcarea legii.
Se mai arată că susținerea reclamantei potrivit căreia a solicitat si primit verbal aprobarea de la administratorul Companiei d-na B.-M. ca pentru acest camion sa fie încărcata o masa mai mare decât cea maxima prevăzuta de lege. In verificarea acestei susțineri comisia a solicitat o nota explicativa d-nei B. M., ocazie cu care aceasta a arătat ca nu si-a exprimat acordul pentru încărcarea cisternei_ peste masa maxima admisa de lege și ca nu exista la nivelul companiei o politica care sa permită încărcarea cisternelor peste masa maxima admisa de lege.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei conform căreia, pe ultima pagina din minuta nr.1/26.02.2014, d-na B. M. menționează ca se considera vinovata pentru ce s-a întâmplat, astfel încât d-nei P. I. C. nu ii poate fi reproșată săvârșirea unei fapte disciplinare, se arată ca prin interpretarea unitara a întregii minute ca d-na B. M. a făcut aceasta afirmație referindu-se la o cu totul alta situație, in fapt referindu-se diferențele de stocuri ce proveneau din densități si furturi, dar contestatoare s-a folosit de aceasta afirmație scoțând-o din context si dându-i o interpretare eronata.
În ceea ce privește modalitatea in care cadrul legal trebuia respectat de către contestatoare, aceasta cu ocazia cercetării disciplinare a afirmat ca nu știa de obligația societății de a respecta dispozițiile HG nr. 1373/2008 si a O.G. nr. 43/1997, privind masa maxima admisa de lege decât ca si cultura generala iar referitor la obligativitatea societății de păstra un termen de 5 ani tichetele de cântar nu ca exista o astfel de prevedere legala. Aceste aspecte denota o neîndeplinire a sarcinilor de serviciu care prin natura lor presupun cunoașterea legislației specifice activității.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 483/2015.... → |
|---|
