Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 5098/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5098/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 474/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 5098/2014
Ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Steluța G.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe contestator M. M. și pe intimat C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Dezbaterile si susținerile orale au avut loc in ședința publica din data de 24.09.2014. si au fost consemnate in încheierea de ședința de la acea data, ce face parte integranta din prezenta hotărâre când instanța a amânat pronunțarea în cauza la data de 01.10.2014
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
La data de 27.01.2014, M. M. a formulat contestație împotriva deciziei de pensionare nr._/05.04.2013 emisă de C. județeană de Pensii și a hotărârii nr. 6475/09.12.2013 emisă de C. Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea acestora și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să fie pensionat de la data formulării cererii și anume ianuarie 2013, ținându-se seama de reducerea vârstei de pensionare ca urmare a activității desfășurate în perioada 01.10.1994 – 01.10.1999, în grupa a II-a de muncă.
In fapt, a arătat că la data de 18.01.2013 a depus cerere pentru pensionare având un stagiu de cotizare de 46 de ani, 3 luni și o zi și vârsta de 59 de ani și 3 luni.
Prin decizia nr._/05.04.2013 i-a fost respinsă cererea de pensionare deoarece nu ar fi beneficiat de reducerea vârstei standard ( 65 de ani) decât cu 4 ani și 6 luni, mai având nevoie de încă un an și 3 luni, cu motivarea că pentru perioada 01.10.1994 – 01.10.1999 nu a putut lua în considerare faptul că a lucrat în condiții specifice grupei a II-a de muncă, deoarece adeverința emisă de PHOENIX SPRL Slatina nu poate fi valorificată, deoarece această instituție nu este deținătorul legal al arhivei .. La această societate contestatorul a arătat că a fost detașat între 1994 – 1999, dar în prezent aceasta a fost lichidată de PHOENIX SPRL.
A depus la dosar în copie: Hotărârea nr. 6475/2013, cartea de identitate, adeverința nr 2332/05.10.2012, carnetul de muncă.
La data de 26.02.2014, C. Județeană de Pensii D. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației formulate pentru următoarele considerente:
A arătat că actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I sau II de muncă au fost abrogate la data de 01.04.2001.
Adeverința emisă de PHOENIX SPRL Slatina nu poate fi valorificată, deoarece această instituție nu a făcut dovada că deține avizul Arhevelor Naționale pentru păstrarea documentelor ..
La societatea ., contestatorul a arătat că a fost detașat între 1994 – 1999, dar în prezent aceasta a fost lichidată de PHOENIX SPRL.
De asemenea, un alt motiv de nevalorificare a adeverinței îl constituie faptul că în adeverință nu este menționat actul de nominalizare prin care reclamantul a fost încadrat în grupa a II-a de muncă.
Având în vedere cele arătate, în mod corect prin decizia nr._/05.04.2013, C. Județeană de Pensii D. a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă întrucât reclamantul nu îndeplinea condiția privind vârsta standard de pensionare redusă prevăzută de lege la data solicitării.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dip. Lefgii nr. 263/2010, HG nr. 257/2001 și art. 205 C.p.c.
Conform art. 223 și art. 411 C.p.c. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 19.03.2014, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că prin probele pe care le va face în dosar va dovedi că a lucrat efectiv în grupa a II-a de muncă în perioada menționată și că lichidatorul PHOENIX SPRL Slatina a fost lichidatorul ., putând deține arhiva societății lichidată și emite adeverințe necesare foștilor salariați.
A depus la dosar adeverințele nr. 185/29.01.2014 emisă de PHOENIX SPRL, adresa nr._/11.07.2008 a Arhivelor Naționale privind selecționarea arhivei PHEONIX SPRL, sentința nr. 564/2009, decizia nr. 863/2009 a Curții de Apel C..
La data de 25.08.2014, prin Serviciul Registratură al instanței, intimata C. Județeană de Pensii a depus la dosarul cauzei note de ședință prin care arată că la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului contestator a fost avut în vedere un stagiu de cotizare de 44 de ani, 11 luni și 5 zile constituit din:
- în condiții normale de muncă 17 ani, 11 luni și 20 de zile;
- în condiții în care se încadrează în grupa a II a de muncă 21 de ani și 18 zile;
- stagiu aferent grupei de II a de muncă 5 ani și 3 luni,
- stagiu asimilat 1 an, 3 luni și 26 de zile.
Mai arată intimata că reclamantul nu a înțeles să conteste decizia de pensionare la Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, astfel încât această decizie de pensionare este definitivă.
Odată cu notele de ședință, intimata a depus în copii conforme cu originalul, decizia nr._/28.01.2014 însoțită de toate actele care au stat la baza emiterii ei.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța urmează să respingă contestația pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de pensionare nr._/05.04.2013 emisă de intimata C. Județeană de Pensii D., a fost respinsă cererea de pensionare formulată de contestatorul M. M. deoarece vârsta la data solicitării este mai mică decât vârsta standard redusă conform art. 55 din Legea nr. 263/2010, perioada 01.10._99 din adeverința nr. 2332/2012 nu se poate valorifica în condițiile grupei a II a de muncă deoarece . este radiată din 2009 din Registrul Comerțului.
Împotriva Deciziei de pensionare nr._/05.04.2013, reclamantul M. M. a formulat contestație la Comisia Centrală de Contestații, contestație ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 6475/09.12.2013.
Prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamantul M. M. a formulat contestație atât împotriva Deciziei de pensionare nr._/05.04.2013 emisă de C. Județeană de Pensii D., cât și împotriva
Hotărârii nr. 6475/09.12.2013 emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.
Așa cum rezultă din carnetul de muncă al reclamantului contestator, începând cu data de 01.10.1994 a fost detașat la ., unde a lucrat până la data de 01.10.1999 când i-a încetat detașarea.
În Adeverința nr. 2332/05.10.2012 eliberată reclamantului contestator de Phoenix SPRL lichidator judiciar al . 11 dosar), acestuia i se recunoaște grupa a II a de muncă pentru perioada 01.10.1994 – 01.10.1999, temeiul juridic al în cadrării în grupa a II a reprezentându-l Ordinul 50/1990 și HG nr. 1223/1990.
În adeverința sus menționată nu se arată însă actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării.
Or, potrivit dispozițiilor art. 126, alin. 1 și 6 din HG nr. 257/2011, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II a de muncă se întocmesc cu completarea obligatorie a tuturor rubricilor menționate în anexa 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
De asemenea, potrivit art. 158 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 "Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001".
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor HG 257/2011 rezultă că rolul casei de pensii nu se rezumă la primirea si valorificarea în mod automat a adeverințelor ce îi sunt prezentate ci, aceasta are obligația de a verifica completarea adeverinței cu toate elementele prevăzute de lege, dacă mentiunile pe care le atestă au susținere în documente întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, fiind abilitată să refuze valorificarea acelor adeverințe care nu pot constitui temeiul acordării unor drepturi de pensie, fără să aștepte pronunțarea unei hotărâri judecătoresti de anulare a adeverințelor nelegal întocmite.
Prin urmare, având în vedere că Adeverința nr. 2332/05.10.2012 nu conține toate elementele prevăzute de lege, în mod corect intimata a reținut că nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi valorificată.
Și în ce privește cel de-al doilea motiv pentru care nu a fost valorificată de către intimată Adeverința nr. 2332/05.10.2012, respectiv, lipsa dovezii că Phoenix SRL este continuatorul în drepturi a CS HIDROCONMEC SA Slatina și nici că este deținător legal de arhivă, în conformiate cu disp. art. 4 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, cu modificările și completările ulterioare, instanța îl apreciază, de asemnea, ca întemeiat cât timp, potrivit disp. art 126 din HG nr. 257/2011 îi revine obligația eliberării unor astfel de adeverințe.
Faptul că, ulterior emiterii Deciziei de pensionare nr._/05.04.2013 de către intimata C. Județeană de Pensii D. și a Hotărârii nr. 6475/09.12.2013 de către Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, în cursul procesului, s-a făcut dovada de către contestator a calității Phoenix SPRL de deținmător legal al arhivelor fostei ., nu este de natură a acoperi lipsa acestei dovezi la data emiterii deciziei și a hotărârii contestate, întrucât instanța apreciază legalitatea acestor acte prin prisma condițiilor și a documentelor existente la data emiterii lor.
Urmare a considerentelor de fapt și de drept expuse, instanța va respinge contestația ca neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată împotriva Deciziei de contestatorul M. M., CNP_, cu domiciliul în C., ., .., 2, . și cu domiciliu procesual ales la Cabinet Avocat Acrivopol B. cu sediul în Municipiul C., .. 121, jud. D., C._ în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii D. cu sediul în C., .. 14, județul D. .
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2014
PREȘEDINTE R. Steluța G.
Asistent judiciar C. - M. M. Asistent judiciar A. P.
Grefier C. C. P.
4 ex
Red.Jud.R.S.G.
Tehnored.M.J.
30.10.2014
| ← Despăgubiri. Sentința nr. 30/2014. Tribunalul DOLJ | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 6061/2014.... → |
|---|








