Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Sentința nr. 7299/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 7299/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 447/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 7299/2014

Ședința publică de la 05 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Asistent judiciar M. G. M.

Asistent judiciar Ș. I.

Grefier M. Ș.

Pe rol, judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamanta V. I. E., cu domiciliul în mun. C., ., .. 1, . pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., cu sediul în mun. C., .. 14, jud. D., având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării acțiunii.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 03.01.2013, reclamanta V. I. E., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr._/29.11.2012, emisă de această instituție.

Prin încheierea de ședință din data de 10 Iunie 2013, instanța a dispus suspendarea judecății, în temeiul dispozițiilor art. 242 (2) Cod Procedură Civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod Procedură Civilă "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, ape,l recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Ca atare, constatând că de la data suspendării cauzei a trecut mai mult de un an, timp în care nu a intervenit vreo cauză de suspendare sau de întrerupere, conf. art. 249 și art. 250 Cod Procedură Civilă Tribunalul constată că prezenta cerere de chemare în judecată s-a perimat, așa încât, în baza dispozițiilor art. 248 Cod Procedură Civilă,va lua act de această situație.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta V. I. E. cu domiciliul în mun. C., ., .. 1, . cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. cu sediul în mun. C., .. 14, jud. D., având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Decembrie 2014.

PREȘEDINTE

C. C.

Asistent judiciar M. G. M.

Asistent judiciar Ș. I.

Grefier M. Ș.

Red. C.C.

Tehnored. M.J.

11.12.2014, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Sentința nr. 7299/2014. Tribunalul DOLJ