Acţiune în constatare. Sentința nr. 718/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 718/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 718/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 718/2015
Ședința publică de la 16 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. A. C.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar C. S.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, cu respectarea ordinii de pe lista de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, după care:
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, constată că este competentă general, material și teritorial.
Conform dispozițiilor art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța va încuviința cererile de probatoriu formulate de părți prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinare, și anume proba cu înscrisuri și proba testimonială, urmând a se cita numitul M. C. în calitate de martor, la domiciliul său indicat la fila 19 din dosarul cauzei, pentru termenul de judecată din data de 30.03.2015.
În raport de dispozițiile art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni.
Până la finalul ședinței de judecată, s-a prezentat reclamantul personal și asistat de avocat G. D., lipsind pârâta.
Avocat D. a apreciat că Tribunalul D. prin Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale este competent să soluționeze dosarul. A solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială, arătând că martorul propus este prezent. Cu privire la proba cu înscrisuri solicitată de societatea pârâtă, a arătat că nu se opune. A estimat durata necesară pentru cercetarea procesului la o zi – acest termen de judecată.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri și proba testimonială și procedează la administrarea probei testimoniale, sub prestare de jurământ, cu numitul M. C., depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Avocat D. pentru reclamant arată că nu mai are alte probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat D. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată la data de 11.11.2014, reclamantul B. V. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A. C., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 18.08.1973 – 16.10.1978 ; 27.03.1980 – 01.06.1986 si 01.02.1988 – 02.10.2000 se încadrează în grupa II a de muncă, conform pct. 29,69,79 conform Anexei 2 din Ordinul 50/1990 si pct.3 din acelasi ordin ,în procent de 100% și să oblige pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens, conform art. 40,alin 2,litera h din Codul Muncii.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul unității pârâte în perioadele18.08.1973 – 16.10.1978 ; 27.03.1980 – 01.06.1986 si 01.02.1988 – 02.10.2000, în meseria de electrician în cadrul Fabricii Aparataj- Sectia Medie Tensiune,iar în toată această perioadă am executat lucrări ce constau în efectuarea operatiilor degresare chimică cu solventi organici si solutii alcaline, utilizând materiale cu risc ridicat de îmbolnăvire respectiv mică,bandă de sticlăimpregnata cumrasină,whitespirt care producea leziuni ale pielii,azbest, cositor, etc. Reclamantul a mai arătat că nu aveau sistem de ventilație și aerisire,temperaturile erau extreme, de la un anotimp la altul, iar activitatea desfăsurata de acesta în astfel de conditii ,era de 8 ore pe zi
A depus la dosar copie a carnetului de muncă si copie a actului de identitate,buletine încercări buletine de determinări toxicologice sanitara, Anexa 6M /1997 la CCM/2008-2010,adeverintelede la DSP D. privind situatia bolilor profesionale ,sentinte judecatoresti si adeverinte cu recunoasterea grupei de muncă pentru alti colegi
La data de 18.12.2014, unitatea pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant.
Pârâta arată că în perioadele 18.08.1973 – 16.10.1978 ; 27.03.1980 – 01.06.1986 si 01.02.1988 – 02.10.2000 reclamantul si-a desfasurat activitatea îm meseria de electrician montator aparataj electric în cadrul Sectiei Aparataj Înaltă Tensiune..
Întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 – 2088 cod pr civilă.
A depus la dosar în copie Anexa nr 7 A, privind situatia locurilor de munca pe categorii de personal care beneficiază de grupe de muncă 1992, privind condițiile de muncă la Divizia A.I.T.
Instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat la termenul din 16.02.2014, martoriul M. C. a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar. .
Analizând materialul probator administrat în cauză și având in vedere reglementările in materie, instanța reține următoarele:
Reclamantul a arătat că a fost salariatul unității pârâte în perioadele, 18.08.1973 – 16.10.1978 ; 27.03.1980 – 01.06.1986 si 01.02.1988 – 02.10.2000 în meseria de electrician în cadrul Fabricii Aparataj- Sectia Medie Tensiune,iar în toată această perioadă executat lucrări ce constau în efectuarea operațiilor degresare chimică cu solvenți organici si soluții alcaline, utilizând materiale cu risc ridicat de îmbolnăvire respectiv mică,bandă de sticlă impregnata cu rasină, whitespirt care producea leziuni ale pielii,azbest, cositor, etc. Reclamantul a mai arătat că nu aveau sistem de ventilație și aerisire,temperaturile erau extreme, de la un anotimp la altul, iar activitatea desfășurata de acesta în astfel de condiții ,era de 8 ore pe zi.
La nivelul unității pârâte s-a realizat procedura de încadrare și nominalizare a locurilor de muncă ce se încadrează în grupa a II a de muncă, prevăzută de Ordinul 50/1990, locurile de muncă de la divizia Aparataj fiind încadrate în grupa a II a de muncă .
Conform declarației martorului M. C. audiat în cauză,acesta a fost coleg cu reclamantul din anul 1973 până în anul 2000 în cadrul Fabricii Aparataj- Sectia Medie Tensiune, reclamantul fiind electrician constructor de mașini. În hala unde își desfășurau activitatea ,erau si alte secții, fiecare cu specificul ei, astfel încât, lucrând împreună, erau obligați sa suporte noxele si substanțele care se degajau. Martorul a mai arătat că lucrau în condiții de praf, fum toxic, vapori toxici tot timpul normal de muncă (8 ore).
Având în vedere activitățile desfășurate de reclamant, condițiile de la locul său de muncă instanța apreciază că activitatea desfășurată de acesta în perioadele 18.08.1973 – 16.10.1978 ; 27.03.1980 – 01.06.1986 si 01.02.1988 – 02.10.2000 se încadrează în grupa a II-a de muncă, astfel cum este nominalizată la pct 3 si Anexa II art. 29, 69, 79 la din Ordinul 50/1990 .
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr.50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin Decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Ca urmare, instanța apreciază că activitatea desfășurată de reclamant în intervalele 18.08.1973 – 16.10.1978 ; 27.03.1980 – 01.06.1986 si 01.02.1988 – 02.10.2000 pentru funcția de electrician întreținere si reparații se încadrează în grupa a II a de muncă, în conformitate cu pct 29,69,79, anexa II la Ordinul nr. 50/1990 coroborat cu art.3. din ordin,în procent de 100%
De asemenea, va fi obligată pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens, având în vedere dispozițiile art. 40 din Codul Muncii.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. V. cu CNP_ cu domiciliul în C.,..10, ..1, . în contradictoriu cu pârâta . sediul în C., .. 80, județul D.,
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 18.08.1973 – 16.10.1978 ; 27.03.1980 – 01.06.1986 si 01.02.1988 – 02.10.2000, se încadrează în grupa a II a de muncă conform Ordinul nr. 50/1990 ,pct.3 si anexa II art.29, art.69, art.79 în procent de 100%.
Obligă pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2015.
.
PREȘEDINTE,
M. A. C.
Asistent judiciar, M. V. C.
Asistent judiciar, C. S.
Grefier, L. R. M.
Red.tehn.jud M.
24.02.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 585/2015. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








