Obligaţie de a face. Sentința nr. 1566/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1566/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 8141/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1566/2015
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. Uncheașu
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar L. M. S. B.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul D. Ș. în contradictoriu cu pârâta S.C. T.C.I.F. S.A. C., având ca obiect obligație de a face, drepturi bănești.
Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 17 Martie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 28.05.2014 reclamantul D. Ș. în contradictoriu cu S.C T.C.I.F. S.A C. a solicitant instantei ca prin sentința ce se va pronunța sa se dispună obligarea paratei sa îl integreze pe postul avut anterior alegeri sale in consiliu de administrație respectiv cel ocupat în baza Dispoziției nr. 145 din 01.07.2005, avut anterior suspendării contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, respectiv Director adjunct Sucursală de grad I astfel după cum apare acesta înregistrat în carnetul de muncă, la poziția 72, ori de Director Tehnic așa cum apare la poziția 78 din carnetul de munca, atunci când a fost suspendat contractul său de munca ca urmare a alegerii sale in consiliu de administrație si ca urmare a interveniri O.U.G 82/2007 privind modificarea Legi 31/1990 si obligarea paratei la achitarea salariului pentru aceasta funcție, pentru următoarele
In fapt, a arătat că a avut calitatea de membru ales al Consiliului de Administrație conform Hotărârii AGOA nr. 58 din 29.04.2010, cu un mandat valabil până la data de 29.04.2014, în conformitate cu Contractul de management încheiat la data de 01.05.2010 între Consiliul de Administrație al T. SA C. și el în baza prevederilor contractului de administrare nr. 1308/29.04.2010 încheiat între S.C. T.C.I.F. S.A. C. si Consiliul de Administrație și în conformitate cu Decizia CA. nr. 1 din 29.04.2010, prin care a fost numit temporar (pe durata mandatului de administrator) în funcție de director tehnic și i-au fost delegate competențe de conducere a societății corespunzătoare funcției.
A solicitat, în conformitate cu prevederile art. XII ale Contractului de management mai sus invocat să i se asigure locul de muncă ocupat în baza Dispoziției nr. 145 din 01.07.2005, avut anterior suspendării contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, respectiv Director adjunct Sucursală de grad 1, astfel după cum apare acesta înregistrat în carnetul de muncă, la poziția 72.
In baza Dispoziției nr. 1721 din mai 2006, pentru aplicarea hotărârii deliberativului societății prin care a fost ales membru al Consiliului de administrație al societății, contractul individual de muncă i-a fost modificat unilateral, fiind promovat temporar în funcția de Director general adjunct al T. SA C..
Legislația muncii reglementează anumite cazuri când contractul de muncă poate fi modificat unilateral de cel ce angajează.
Dintre aceste modificări a fost vizată și trecerea temporară în altă muncă, când cel în cauză își păstrează funcția în care a fost încadrat prin contractul de muncă și remunerația corespunzătoare, executând doar o altă muncă, deci postul său nu a devenit vacant și această situație este temporară, urmând ca, după trecerea unui anumit timp, să revină la locul de munci inițial.
Când trecerea temporară în altă muncă se face la o muncă pentru care este stabilită o remunerație mai mare, persoana trecută temporar în altă muncă are dreptul la această remunerație.
Pe baza celor expuse mai sus, în baza principiului general al inadmisibilității schimbării unilaterale a locului de muncă, a felului muncii și a remunerării, limitate de anumite excepții bine stabilite, care însă totdeauna au un caracter temporar, având în vedere obligațiile ce îi revin la expirarea contractului de management mai sus invocat, a solicitat să i se asigure locul de muncă deținut anterior suspendării temporare a contractului individual de muncă, respectiv funcția de Director adjunct sucursală de grad 1, astfel după cum există aceasta în conformitate cu anexa nr. 4 în Organigrama cadru a T. SA C..
A învederat instanței ca in data de 29.04.2014 nu a mai fost ales in consiliul de administrație a paratei, i s-a pus in vedere ca potrivit noi organigrame funcția de Director Tehnic nu mai exista, deși potrivit legislației munci si art XII din contractul de management parata avea obligația sa îl integreze pe postul avut anterior încheieri contractului de management, nu a refuzat funcția de Director adjunct sucursală de grad 1, astfel după cum există aceasta în conformitate cu anexa nr. 4 la Organigrama cadru a T. SA C.. Aceasta funcție nici nu i-a fost propusa si a fost nevoit sa încheie cu parata contractul individual de munca nr. 77/29.04.2014 prin care a fost angajat in funcția de sef serviciu AQ-CTC-Laborator-Metrologie, funcție pe care el nu a ocupat-o înainte de alegerea sa in consiliu de administrație, pârâta eludând astfel prevederile Legii 53/2003 actualizata si 31/1990 actualizata dar si prevederile art. XII din contractele de management încheiate intre el si parata.
Prin urmare a solicitat admiterea acțiuni așa cum a fost formulata, obligarea pârâtei sa îl integreze pe postul avut anterior alegeri sale in consiliu de administrație respectiv cel ocupat în baza Dispoziției nr. 145 din 01.07.2005, avut anterior suspendării contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, respectiv Director adjunct Sucursală de grad 1, astfel după cum apare acesta înregistrat în carnetul de muncă, la poziția 72, ori de Director Tehnic așa cum apare la poziția 78 din carnetul de munca, atunci când a fost suspendat contractul său de munca ca urmare a alegeri sale in consiliu de administrație si ca urmare a interveniri O.U.G 82/2007 privind modificarea Legi 31/1990 si obligarea paratei la achitarea salariului pentru aceasta funcție.
In drept și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art. 1524 si urm din Cod Civil, legea 53/2003 actualizata si Legea 31/1990 cu modificările si completările ulterioare.
La data de 08.10.2014 pârâta ..F. S.A. C., în termen legal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantului D. Ș. ca nefondată și să fie obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
In fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat angajatorului să îl încadreze pe postul avut anterior alegerii în consiliul de administrație al societății, respectiv director adjunct sucursală de grad 1 sau în funcția de director tehnic, post deținut la momentul încheierii primului contract de management cu societatea, în ambele cazuri cu obligarea la plata salariului cuvenit pentru această funcție.
A solicitat instanței să pună în vedere reclamantului să își precizeze acțiunea, respectiv dorește fie încadrarea în funcția de director adjunct sucursală grad 1, fie în funcția de director tehnic, urmând ca pentru oricare dintre situațiile vizate să precizeze detaliat motivele întemeiate care stau la baza cererii sale deoarece angajatorul nu are la dispoziție aceste posturi și, oricum, salariatul nu are latitudinea de a alege între mai multe funcții din structura de conducere a societății.
Pe fondul cauzei a susținut că cererea reclamantului este nefondată pentru următoarele argumente:
T. S.A. a încheiat cu reclamantul D. Ș. două contracte de management, în 2007, respectiv 2010, ultimul cu valabilitate până în 29.04.2014. Conform art.XII din ultimul contract de management, societatea urma să asigure locul de muncă avut înaintea suspendării contractului de muncă.
De remarcat este și faptul că atât în anul 2007, cât și în anul 2010, când s-au încheiat contractele de management, reclamantul D. Ș. îndeplinea funcția de director tehnic. Această funcție nu mai există de mai mulți ani în organigrama societății, existând o imposibilitate obiectivă de a-l încadra pe reclamant în funcția de director tehnic.
Unitatea pârâtă a arătat că prin raportare al dispozițiile art. V din OUG 82/2007, se poate observa că există dispoziții derogatorii de la art. 56 din C. muncii, în sensul că, "contractele de munca ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de . prezentei ordonanțe de urgenta, încetează de drept la data intrării in vigoare a ordonanței de urgenta sau, in cazul in care mandatul a fost acceptat ulterior intrării in vigoare a prezentei ordonanțe, de la data acceptării mandatului". Astfel, reclamantul s-a aflat în eroare când a afirmat că a fost suspendat contractul său individual de muncă încheiat cu societatea pentru funcția de director tehnic. In realitate, acest contrat a încetat prin decizia nr. 101/29.06.2007, aspect înregistrat în carnetul său de muncă.
A învederat și faptul că fiind încetate raporturile de muncă pentru această funcție, nu mai poate fi vorba despre reîncadrare pe postul deținut anterior, cu atât mai mult cu cât postul și funcția respectivă nu mai există în organigrama societății.
In ceea ce privește încadrarea pe funcția de director adjunct sucursala grad I, pârâta a apreciat că solicitarea este vădit nefondată, în condițiile în care în perioada 05.05._07 reclamantul a îndeplinit funcții de director general adjunct, respectiv director tehnic până în 01.05.2007. Această funcție, chiar a existat în organigramă, dar nu poate fi ocupată de reclamant deoarece nu corespunde funcțiilor ocupate anterior numirii sale în calitate de manager și, mai mult, este ocupată de o altă persoană.
Societatea pârâtă i-a oferit reclamantului D. Ș. la data încetării contractului de management funcția de șef serviciu AQ-CTC-Laborator-Metrologie cu salarizare corespunzătoare gradației 36 și sporurile conform CCM. reclamantul având posibilitatea refuzării postului oferit și parcurgerea etapelor prevăzute de legea nr. 53/2003 în astfel de cazuri, însă acesta a acceptat continuarea activității în această funcție pe baza contractului individual de muncă încheiat cu societatea, cererea sa actuală apărând atât nefondată cât și lipsită de obiect.
In drept, pârâta și-a întemeiem întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 NCPC, iar în dovedirea ei a înțeles să se folosească de proba cu acte.
A depus atașat întâmpinării corespondența purtată cu reclamantul, fișa post și contractul său individual de muncă
La data de 24.10.2014 reclamantul D. Ș., in termen legal si in temeiul art. 201 alin 2, a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a precizat cererea de chemare in sensul că a solicitat integrarea pe postul de Director adjunct Sucursală de grad I, astfel cum există acesta in organigrama cadru a T. SA C..
A solicitat instanței respingerea apărărilor formulate de parată pentru următoarele motive:
Parata a încercat sa inducă în eroare atât pe reclamant cât și instanța de judecată, deoarece atât organigrama din 01.09.2006 cat si cea din 12.02.2009 prevăd in statutul de funcții atât funcția de Director Tehnic cat si funcția de Director adjunct sucursala gradul 1.
Prin urmare a solicitat admiterea acțiuni așa cum a fost formulata, obligarea paratei sa îl integreze pe postul avut anterior alegeri sale in consiliu de administrație respectiv cel ocupat în baza Dispoziției nr. 145 din 01.07.2005, avut anterior suspendării contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, respectiv Director adjunct Sucursală de grad 1, astfel după cum apare acesta înregistrat în carnetul de muncă, la poziția 72 ca urmare a interveniri O.U.G 82/2007 privind modificarea Legi 31/1990 si obligarea paratei la achitarea salariului pentru aceasta funcție.
S.C. T. S.A., in calitate de pârâtă în prezenta cauză, a depus la dosar următoarele înscrisuri: decizie nr. 77/02.05.2007 de suspendare CIM nr. 492/25.07.1996 al lui D. Ș., funcția de Director Tehnic; decizie nr. 101/29.06/2007 - CIM nr. 492/25.07.1996 al lui D. Ș., funcția de Director Tehnic potrivit OUG nr. 82/28.06.2007; act adițional la actul constitutiv al . stabilește în temeiul Hotărârii A. nr. 49/20.04.2005 și Hotărârii A. nr. 51/12.04.2006 că D. Ș. este membru al Consiliului de Administrație numit pe un mandat de 4 ani de la data de 30.04.2006 până la 30.04.2010., act adițional la CIM al lui D. Ș., înregistrat la ITM în data de 12.05.2006 prin care se modifică funcția sa din director adjunct sucursală în director general adjunct, act adițional la CIM al reclamantului, înregistrat la ITM în data de 25.01.2007 prin care se modifică funcția sa din director general adjunct în director tehnic, organigrama T. SA la data de 01.02.2014 (în care reclamantul apare încadrat ca și director tehnic, funcție ocupată în virtutea calității de membru CA) și la data de 30.04.2014 (cu noile funcții, funcțiile de director fiind ocupate de persoane ce au și calitatea de membru CA).
Pârâta a mai arătat că la T. SA Sucursala C. până la data de 29.04.2014 nu a existat funcția de director adjunct pe care o solicită reclamantul, iar din 30.04.2014, prin dispariția funcțiilor de directori sucursală, și la Sucursala C. s-a înființat funcția de director adjunct.
De asemenea, a precizat că, oricum reclamantul a avut contractul de muncă suspendat de pe funcția de director tehnic, însă niciodată nu i-a fost suspendat contractul din funcția de Director adjunct de sucursală.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanta constată următoarele:
Din mentiunile din inscrisurile din carnetul de muncă rezultă că in perioada 01.04._06 reclamantul a ocupat functia de Director Adjunct Sucursală, iar pe perioada 05.05._06 functia de Director general adjunct, conform actului aditional la contractul individual de muncă (fila 63 din dosar).
Din data de 01.12.2006 pana in data 01.05.2007 reclamantul a indeplinit functia de director tehnic al . actului aditional (fila 63 verso)
Prin decizia nr. 77/02.05.2007 s-a decis ca incepand cu data de 01.05.2007 să se suspende contractul individual de muncă al reclamantului din functia de Director tehnic in baza art. 50 lit. i C. Muncii si Legea 31/1990 rep.
Prin decizia nr. 101/29.06.2007 s-a dispus incetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului conform OUG nr. 82/2007 art. V, reclamantul a incheiat cu societatea contract de management.
La data de 29.04.2010 s-a incheiat contractul de management intre Consiliul de administratie al T. SA C. si dl. D. S., membru al CA cu un mandat valabil pana la data de 29.04.2014 conform Hot. nr. 58/29.04.2010, in calitate de Director tehnic cu valabilitate pe perioada 01.05._14.
În conformitate cu prevederile art. XII ale Contractului de management mai sus invocat societatea era obligată să-i asigure locul de muncă avut anterior suspendării contractului individual de muncă, in conformitate cu pregătirea sa profesională.
Reclamantul a încheiat cu parata contractul individual de munca nr. 77/29.04.2014 prin care a fost angajat in funcția de sef serviciu AQ-CTC-Laborator-Metrologie.
Instanta urmează să respingă cererea reclamantului considerând că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamantului i s-a suspendat contractul de muncă suspendat in momentul in care ocupa funcția de director tehnic, asa cum s-a mentionat in decizia nr. 77/02.05.2007 si in contractul de management incheiat la data de 29.04.2010, iar nu de Director adjunct Sucursală care a fost ocupată in perioada 01.04._06.
În conformitate cu prevederile art. XII ale Contractului de management mai sus invocat societatea era obligată să-i asigure locul de muncă avut anterior suspendării contractului individual de muncă, in conformitate cu pregătirea sa profesională.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că societatea pârâtă era obligată să-i asigure postul ocupat anterior suspendării, acela de Director tehnic, iar nu cel de Director sucursală.
Reclamantul prin precizările făcute in răspunsul la întâmpinare a solicitat integrarea pe postul de Director Adjunct Sucursală, iar nu cel de director tehnic, care oricum nu mai era in organigrama societătii din 12.02.2009 (fila 48 din dosar)
La T. SA Sucursala C. la data de 29.04.2014 cand a expirat valabilitatea contractului de management si reclamantului i s-a acordat functia de sef serviciu AQ-CTC_ Laborator Metrologie, nu a existat funcția de director sucursală pe care o solicită reclamantul, iar din 30.04.2014 conform organigramei din acea dată (fila 80 din dosar) la Sucursala C. s-a înființat funcția de director adjunct.
Pentru aceste considerente instanta va respinge cererea.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul D. Ș. cu domiciliul în C., . nr 20, ., județul D. în contradictoriu cu pârâta S.C. T.C.I.F. S.A. C., cu sediul în C., . 39, județul D..
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2015.
PREȘEDINTE,
C. Uncheașu
Asistent judiciar, C. D.
Asistent judiciar, L. M. S. B.
Grefier, L. R. M.
4 ex
Red.Jud.C.Uncheașu
Tehnored.M.J.
01.04.2015
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 715/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








