Obligaţie de a face. Sentința nr. 606/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 606/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 2972/98/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 606/2014
Ședința publică de la 26 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Asistent Judiciar S. A.
Asistent Judiciar A. L.
Grefier Enuța D.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta G. E. în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. C. S.A. - SUCURSALA C.R.E.I.R., având ca obiect, obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare, după care.
Potrivit art. 131 alin. 1 NCPC, tribunalul, verificând din oficiu competența, constată că, în raport de dispozițiile art. 95 pct.1 și 4 Noul Cod procedură civilă raportat la art. 153 din Legea nr. 263/2010, este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul art. 254-258 din Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, așa cum a fost solicitată în cererea de chemare în judecată, considerând-o admisibilă, legală și utilă cauzei și ia act că înscrisurile sunt depuse la dosarul cauzei.
Ia act că nu s-au mai formulat alte cereri și nu s-au ridicat alte excepții, și nemaifiind probe de propus și dovezi de administrat, în condițiile legii, considerându-se lămurit, apreciază cercetarea procesului terminată,.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 244 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că, declară încheiată cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului tot astăzi în ședință publică
După deliberare,
INSTANȚA
Cu privire la litigiul de muncă de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.12.2013 sub_ reclamanta G. E. domiciliată în Adîncata, jud. Ialomița, CNP_, a chemat în judecată pârâta CN CF „ C.” SA București - Sucursala CREIR București, cu sediul în București, sector 1, . Nord, nr. 1-3, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză instanța să oblige pârâta să-i elibereze o adeverință din care să reiasă că soțul său decedat G. C., în perioada 12.08._85 a avut calitatea de salariat la Reg. C. București în funcțiile de frânar, manevrant vagoane, sef manevră, conductor bilete și șef tren se încadrează în grupa I de muncă.
In motivarea cererii sale reclamanta arată că s-a adresat cu o cerere pentru eliberarea adeverinței și prin adresa de răspuns RU 2/31a_ pârâta îi comunică refuzul, pe considerentul că soțul decedat a ieșit la pensie înainte de data de 01.02.1990, data intrării în vigoare a Ordinului 50/1990.
Cu toate aceste, în opinia reclamantei, sfera de aplicare a Ordinului 50 cuprinde toate persoanele care au lucrat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat, mai ales că toate funcțiile deținute de soțul său se regăsesc în totalitate în prevederile anexei 1 din acest act normativ.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile Ord.50/1990, Anexa 1, alte dispoziții legale menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 270 din Codul Muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată, motivat de faptul că soțul reclamantei nu avea la data de 1.02.1990 calitatea de salariat, iar din copia carnetului de muncă rezultă că a fost pensionat pentru invaliditate la data de 01.04.1985. Pârâta invocă și prevederile Deciziei Curții constituționale nr. 87 publicată în MO nr. 352/26.07.1999.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Rezultă din carnetul de muncă al numitului G. C., soțul reclamantei în speță, în copie la dosarul cauzei, filele 9-14, că soțul reclamantei si-a desfășurat activitatea de frânar, manevrant vagoane, conductor bilete, sef manevră și șef tren în perioada 12.08._85 după cum urmează:
- în funcția de frânar în perioada 12.08._58, 08.09._62 Stația Ploiești Triaj și Stația Urziceni;
- în funcția de manevrant vagoane în perioada 01.06._59 Stația Cîmpinița
- conductor bilete în perioada 01.01._70
- în funcția de șef manevră în perioada 03.09._67 Stația Urziceni
- în funcția de șef tren în perioada 16.03._85 Stația C. Ploiești Sud
Reclamanta s-a adresat cu cerere scrisă, atașată la dosarul cauzei la fila 6, pârâta CN CF „ C.” SA București- Sucursala CREIR București, prin adresa de răspuns RU 2/31a_, fila 15 la dosar, comunicându-i-se că soțul său „nu beneficiază de încadrare în grupă superioară de muncă respectiv grupa I a de muncă, pentru perioada mai sus menționată, deoarece soțul dvs. a fost pensionat invaliditate la data de 01.04.1985”.
Potrivit dispozițiilor art. 182 din Legea pensiilor nr. 263/2010, angajatorii, persoane fizice și juridice, sunt obligați să pună la dispoziția CNPP, a caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale, după caz, datele și documentele necesare întocmirii evidențelor privind stagiul de cotizare.
Instanța mai reține că Decretul-lege nr. 68/1990, pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, a prevăzut la ART. 2 alin. 2 următoarele: “ Locurile de muncă și activitățile care se încadrează în grupele I și II de muncă, potrivit prevederilor prezentului articol, vor fi precizate, la propunerea ministerelor, de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, în termen de 30 de zile de la data emiterii prezentului decret-lege”.
În aplicarea acestui Decret-lege nr. 68/1990, a fost adoptat inițial Ordinul nr. 50/1990, pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii, Ordin care a împărțit locurile de muncă în doua, anexa I –grupa I și anexa II –grupa II de muncă.
Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 “. Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Ordinul nr. 50/1990, Comun al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale și Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 38/20.03.1990, care cuprindea doar 75 de pozitii la anexa 1, a fost ulterior, în baza adoptării Decretului-lege nr.68/1990, completat de Ordinul Comun al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale și Ministerului Sănătății nr. 100/9.04.1990 publicat în Colecția Lumina Lex, astfel încât cuprindea la anexa 1 completări până la poziția nr.81.
Ordinul nr. 50/1990, intrat în vigoare la 20.03.1990, a prevăzut la art. 13 că acest Ordin se aplică retroactiv începând din anul 1969 (13. Perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent și în continuare se încadrează în grupele I și II de munca în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește ordinele nr. 59/1969, 105/1976 și 210/1977 ale ministrului muncii și ministrului sănătății, care își încetează aplicabilitatea.).
Apoi, Ordinul nr. 125/5.05.1990,Comun al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale și Ministerului Sănătății, publicat în programul informatic Lex2000, practic completa Ordinul nr. 50/1990, Comun al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale și Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 38/20.03.1990, a prevăzut de asemenea o anexă nr. 1, cu poziții de la 1 la 44, și era aplicabil, așa cum prevedea, doar pentru perioada lucrată după 1.03.1990.
În același timp se retine că decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale și decizia Nr. 258/20.09.2004, a ICCJ, făcuseră deja o . clarificări în domeniu. Astfel, în decizia Nr. 258/20.09.2004, a ICCJ, s-au clarificat următoarele aspecte: „În adevăr, prin nota nr. 1974 din 26 august 1999 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, invocată în sprijinul recursului declarat de pârâtă, s-a prevăzut că beneficiază de dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 87 din 26 iulie 1999 doar persoanele care, la data de 1 februarie 1990 (inclusiv) aveau calitatea de pensionari și care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă, care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1990, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I sau II de muncă, menționându-se că aceste precizări se regăsesc în Ordinul nr. 50, în forma inițială, publicat în Monitorul Oficial nr. 38 din 20 martie 1990. Dar, este de observat că Ordinului comun nr. 50/1990 i s-au adus mai multe modificări, făcând corp comun cu acest act normativ, potrivit cărora a devenit aplicabil și altor categorii de activități și funcții, între care și cele prestate de reclamant.
Or, acestei reglementări unice, cu efect global, astfel cum a fost dată prin succesivele modificări și precizări aduse ordinului în discuție, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv, prin completările și modificările ulterioare, a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente. De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat”, iar prin decizia Nr.87/1999 a Curții Constituționale s-au stabilit următoarele: „dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului sunt neconstituționale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activități anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv”, “Dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990, referindu-se la -personalul de la locurile de muncă și activitățile-pentru perioade anterioare datei intrării lor în vigoare, recunosc doar beneficiul unor drepturi cuvenite și câștigate anterior, ale căror efecte sau valorificare, însă, se face ulterior. Sub acest aspect, apare discriminatorie recunoașterea beneficiului drepturilor respective doar în favoarea persoanelor care sunt încă în activitate la locuri de muncă sau în activități caracterizate prin condiții deosebite, nu și în favoarea celor care anterior au lucrat în aceleași condiții, dar înainte de . Decretului-lege nr. 68/1990, au încetat raporturile lor de muncă, prin pensionare sau din alte motive, ori s-au încadrat la locuri de muncă care nu mai au același caracter. Acest tratament juridic diferențiat încalcă principiul egalității înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție. Persoanele în privința cărora se examinează aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990 se găsesc în situații diferite doar sub aspectul statutului lor social - de persoane încadrate la locuri de muncă sau în activități având condiții deosebite, de persoane încadrate la alte locuri de muncă sau în alte activități, ori de persoane care nu s-au mai încadrat în muncă din diverse motive - și toate acestea văzute la o dată exactă, aceea a intrării în vigoare a actului normativ respectiv. Or, în măsura în care textul de lege criticat reglementează beneficiul și posibilitatea valorificării unor drepturi cuvenite și câștigate în perioade când toate aceste categorii de persoane au lucrat în aceleași condiții, este evident că, sub acest aspect, ele se află într-o situație identică, ceea ce impune și tratament juridic identic”.
Potrivit art. 160 alin. 5 din Legea nr. 19/2000 :,,Dovada vechimii în muncă, (..), se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.”
Potrivit punctului 123 lit. 10 ( șef manevră), 11 acar, 13 (frânar), 31( șef tren), 32 (șef stație…) din Anexa 1 din Ordinul nr. 50/1990 meseriile și funcțiile din unitățile de exploatare a căilor ferate, a căror activitate este legată direct de siguranța circulației se încadrează în grupa I de muncă, respectiv: frânar, manevrant vagoane, șef stație, șef tren, șef manevră.
Potrivit art.34 alin 5 din Codul Muncii:” La solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.”
Totodată art.40 alin.2 lit. h din același act normativ prevede:” Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;”.
Coroborând întreg materialul probator și având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate, tribunalul apreciază că pârâta prin fapta sa de a nu elibera o adeverința din care să reiasă că perioada 12.08._85 cât numitul G. C. a avut calitatea de salariat la Direcția Regională CF București în funcțiile de frânar, manevrant vagoane, conductor bilete, sef manevră și șef tren se încadrează în grupa I de muncă, a încălcat dispozițiile imperative ale art.34 alin 5 și art.40 alin.2 lit. h din Codul Muncii, fapt pentru care privește ca întemeiată cererea formulată de reclamantă sub acest aspect.
În raport de toate considerentele mai sus enunțate, tribunalul va admite cererea formulată de reclamanta G. E. în contradictoriu cu pârâta CN CF „ C.” SA București- Sucursala CREIR București și pe cale de consecință o va obliga pe pârâta să îi elibereze reclamantei o adeverință care să reiasă că perioada 12.08._85 cât numitul G. C. a avut calitatea de salariat la Direcția Regională CF București, Stația C. Ploiești Sud în funcțiile de frânar, manevrant vagoane, conductor bilete, sef manevră și șef tren se încadrează în grupa I de muncă.
Prin urmare, în raport de aceste considerente, cererea formulată de reclamanta G. E. apare ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă.
In temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
Văzând și dispozițiile art. 155 alin 1 din Legea 263/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta G. E., domiciliată în Adîncata, jud. Ialomița, CNP_, în contradictoriu cu pârâta CN CF „ C.” SA București - Sucursala CREIR București, cu sediul în București, sector 1, . Nord, nr. 1-3.
Obligă pârâta să îi elibereze reclamantei o adeverință care să reiasă că perioada 12.08._85 cât numitul G. C. a avut calitatea de salariat la Regionala C. București în funcțiile de frânar, manevrant vagoane, conductor bilete, sef manevră și șef tren se încadrează în grupa I de muncă.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Ialomița – secția civilă.
Dată și citită în ședință publică azi, 26.03.2014.
Președinte, D. R. | Asistent Judiciar, S. A. | Asistent Judiciar, A. L. |
Grefier, Enuța D. |
Red/tehnored.R.D.
4 ex/07.04.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 388/2014. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
