Pretentii. Sentința nr. 862/2014. Tribunalul IALOMIŢA

Sentința nr. 862/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 519/98/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.862/F

Ședința publică din data de 29 aprilie 2014

Completul compus din:

Președinte: I. D.

Asistent Judiciar: S. A.

Asistent judiciar: A. L.

Grefier: V. Ș.

Pe rol judecarea cauzei de asigurări sociale privind pe reclamanta M. S., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, având ca obiect recalculare pensie - pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare, precum și faptul că la dosarul cauzei pârâta a depus întâmpinare, comunicată reclamantei.

Verificând în evidența informatizată a instanței, s-a constatat că pe rolul acestui tribunal, se află înregistrate încă două dosare, respectiv nr._ și nr._ ce privesc aceleași părți și au același obiect, dosare soluționate prin sentința civilă nr.616/05.02.2013 și, respectiv, sentința civilă nr.788/13.02.2013.

În conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul, verificând din oficiu competența, constată că, în raport de dispozițiile art. 95 pct.1 și 4 Noul Cod procedură civilă raportat la art. 210 din Legea nr. 62/2011, este competent să soluționeze prezenta cauză.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. 3 și 4 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că apreciază încheiată cercetarea judecătorească, fixează termen pentru soluționarea cauzei tot astăzi și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Cu privire la litigiul de asigurări sociale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 21.02.2014 sub nr._ reclamanta M. S., cu domiciliul în Fetești, .. 31,., CNP_, a chemat în judecată pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în mun. Slobozia, ., jud. Ialomița, solicitând obligarea pârâtei la revizuirea drepturilor de pensie de urmaș, la care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, cu obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia cuvenită și pensia încasată, actualizată cu indicele de inflație corespunzător, conform Decretului nr.167/1958 .

In motivarea acțiunii, reclamanta arată că în speța de față pârâta nu a ținut cont de faptul că defunctul său soț a realizat un stagiu de cotizare de peste 20 de ani în grupa I de muncă și, ca o consecință a acestui fapt, beneficiază de un număr suplimentar de puncte și, în acest context, solicită acordarea acestor drepturi la care era îndrituită a le obține.

In dovedire, s-au depus înscrisuri.

In drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr.19/2000, H.G.1550/2004,OUG 4/2005 .

In termen legal, pârâta C. JUDETEANA DE PENSII I. a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale, respingerea acțiunii promovată de reclamantă ca fiind neîntemeiată motivat de faptul că dispozițiile OUG nr.4/2005 sunt abrogate.

La termenul de judecată din 29 aprilie 2014 instanța, din oficiu, constatând că reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu aceeași pârâtă, acordarea acelorași drepturi bănești, în cadrul dosarului nr._, dosar soluționat definitiv prin sentința civilă nr. 788F/13.02.2013, din oficiu, în baza art. 432 Cod procedură civilă a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepție pe care o apreciază ca fondată urmând a fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului din prezenta cauză ca fiind intrată în puterea lucrului judecat.

Fiind o excepție de fond, absolută și de ordine publică, pentru că aceasta este în legătură cu exercițiul dreptului la acțiune al reclamantului, instanța nu se va mai pronunța și asupra celorlalte cereri, această excepție primând.

Puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție legală - prin art. 1200 pct.4 cod civil și ca o excepție procesuală – prin art. 453 Cod procedură civilă.

În mod obișnuit, puterea de lucru judecat al unei hotărâri este invocată într-un proces ulterior, prin intermediul excepției „autorității de lucru judecat”, cum a fost și cazul de față, atunci când al doilea proces este între aceleași părți, are aceleași obiect și este întemeiat pe aceeași cauză(art.1201Civ.)

În speța de față, cum cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. S. a fost soluționată în mod irevocabil de Tribunalul Ialomița, prin sentința civilă nr. 788F/13.02.2013, dată în dosarul nr._, prin respingerea acesteia, cerere ce are același obiect și cauză - obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de revizuire a drepturilor de pensie la care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, reclamanta nu mai poate solicita în prezenta aceleași pretenții care deja au intrat în puterea de lucru judecat

În consecință, instanța va dispune admiterea excepției autorității de lucru judecat, urmând a respinge acțiunea formulată de reclamanta M. S., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița, ca intrată în puterea lucrului judecat.

În temeiul art. 36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordantă cu soluția și considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri.

Văzând si dispozițiile art. 157 din Legea 263/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Admite excepția autorității de lucru judecat.

Respinge cererea formulată de reclamanta M. S., cu domiciliul în Fetești, .. 31,..8, județul Ialomița, CNP_ în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, . jud. Ialomița întrucât există autoritate de lucru judecat.

Cu apel in 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Ialomița.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.04.2014.

P., ASISTENTI JUDICIARI, GREFIER

D. I. A. S. L. A. Ș. V.

Red.Tehnored. A.S./4ex.;..2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 862/2014. Tribunalul IALOMIŢA