Pretentii. Sentința nr. 1116/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1116/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 7955/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 14 Aprilie 2014
Președinte - S. F.
Asistent judiciar L. B.
Asistent judiciar N. L.
Grefier D. M. B.
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1116/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul E. V. C. și pe pârâții S. C. MARFĂ SA și S. C. MARFĂ SUCURSALA M., având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 07.04.2014 și apoi pentru astăzi, 14.04.2014, când:
TRIBUNALUL
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi sub nr._, reclamantul E. V. C. a chemat in judecata paratele S. C. MARFA S.A. si S. C. MARFA SUCURSALA M. solicitand obligarea acestora la incadrarea-recunoasterea, continuarea locului de munca detinut, ca loc de munca in conditii deosebite pentru perioada 01.04.2001 si in continuare; calculul vechimii in munca pentru aceasta perioada ca activitate in munca lucrata in conditii speciale de munca; plata sumei de_ lei reprezentand contravaloarea prejudiciului material si moral suferit din culpa angajatorului.
In motivarea cererii sale, reclamantul arata ca este salariatul paratei S. C. MARFA SUCURSALA M. in baza unui contract individual de munca avand functia de impiegat de miscare.
Felul muncii precum si locul muncii au fost si sunt locuri de munca care in conformitate cu dispozitiile legale, respectiv Ordinul nr.50/1990, Ordinul125/1990, Legea nr.26/2006, HG 1622/10.12.2008, Ord.572/2006 sunt locuri de munca in conditii speciale.
Precizeaza reclamantul ca pana la data de 01.04.2001, a lucrat in locuri de munca care in conformitate cu dispozitiile Ordinului nr. 50/1990 si Ordinului nr. 125/1990, pozitia 123, anexa l sunt considerate locuri de munca ce se incadreaza in grupa l de munca.
Pentru perioada 12.09._97, 01.05._01 parata a procedat la incadrarea si recunoasterea locului de munca in grupa l de munca in procent de 100%.
Incepand cu data de 01.04.2001, legislatia privind recunoasterea si incadrarea locurilor de munca a fost modificata, fiind aplicabile dispozitiile Legii nr.226/2006, HG nr.1622/2008 pentru modificarea HG nr.246/2007 si HG nr.1025/2003, Ordinul nr. 576/2006 privind aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 226/2006, Legea nr.19/2000 si Legea nr.263/2010.
Reclamantul arata ca, parata refuza sa procedeze la incadrarea sa in conditii speciale de munca potrivit dispozitiilor legale.
Potrivit art. 1 alin.1 din Legea 226/2006, incepand cu data de 1.04.2001 sunt incadrate in conditii speciale locurile de munca in care se desfasoara activitatile prevazute in anexa l.
Parata avea obligatia sa intocmeasca intreaga documentatie prevazuta de art. 5 alin. 3 din HG nr. 1025/2003.
Potrivit HG nr. 1025/2003, se arata care sunt criteriile si conditiile pentru incadrarea personalului in locurile de munca in conditii speciale.
Raportat la aceste criterii si conditii reclamantul arata ca le indeplineste pe toate.
Astfel, reclamantul isi desfasoara activitatea in spatiu ce este expus factorilor de risc profesional, locul de munca prezinta un grad sporit de riscuri profesionale, fizice, psihice, zgomot, noxe, radiatii, noxe chimice sau biologice, asa cum sunt prevazute de normele generale de protectia muncii si care nu respecta limitele admise prevazute de aceste dispozitii.
In anexa l pozitia 17 si 18 din Legea 226/2006 este prevazuta si parata ca unitate care a obtinut avizul pentru indeplinirea procedurilor si criteriilor de incadrare in conditii speciale.
Legea nr. 263/2010-art. 290 alin 1 prevede ca sunt incadrate in conditii deosebite locurile de munca stabilite in baza criteriilor si metodologiei prevazute de legislatia in vigoare la data incadrarii acestora.
Iar, art. 30 din lege arata care sunt locurile de munca incadrate in conditii speciale, parata fiind nominalizata in Anexa l la pozitia 17 si 18.
La alin. 2 se prevede ca „periodic din doi in doi ani locurile de munca in conditii speciale sunt supuse procedurii de reevaluare a incadrarii in conditii speciale.”
Avand in vedere ca parata nu si-a indeplinit obligatiile fata de salariatii care prestau activitate in locuri de munca in conditii speciale, solicita reclamantul ca parata sa raspunda in temeiul dispozitiilor art 253, 1347 si 1350 din C. civil.
Angajatorul este obligat in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
In concret, prin neincadrarea salariatilor in locuri de munca in conditii speciale, precum si faptul ca parata nu a luat toate masurile privind masurarea conditiilor de munca, salariatilor le-au fost aduse grave prejudicii atat materiale cat si morale.
Locul de munca al reclamantului fiind loc de munca in conditii deosebite, prestand activitate in procent de 100% din timpul de munca a condus in timp la comportamente riscante in activitate cu consecinte grave asupra securitatii si sanatatii in munca.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 194 din Codul de procedura civila, Legea 263/2010, Legea 226/2006, art. 1349 si 1350 din NCC si art. 253 din Codul muncii.
In suportul actiunii, reclamantul a depus copia carnetului de munca.
Parata S.- C. Marfa SA- Sucursala M. a formulat, in nume propriu si in numele SNTFC „C. Marfa” SA Bucuresti, intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a S.- C. Marfa SA- Sucursala M. si S.- C. Marfa SA Bucuresti pe considerentul ca potrivit cartii de munca depusa la dosarul cauzei, reclamantul a fost salariatul S.- C. Marfa SA doar in perioada 01.03._06.
De asemenea, parata invoca si exceptia inadmisibilitatii actiunii motivand ca, potrivit art. 35 din NCPC acest text consacra actiunea in realizare, prevazand ca partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei unui drept, actiune care nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului.
Pe fondul cauzei, parata sustine ca prin Legea pensiilor nr. 19/2000 care a intrat in vigoare la 01.04.2001 au disparut grupele de munca I si II fiind introduse conditiile speciale/deosebite.
In baza metodologiei prevazuta de HG nr. 1025/2003, Inspectoratul Teritorial de Munca Iasi a emis Avizul nr._/2001, in care se regasesc cele 12 locuri de munca de pe raza C. Marfa SA Sucursala M., care se incadreaza in conditii deosebite.
Se mai arata ca, asa cum reiese din carnetul de munca, pozitia 81, incepand cu data de 01.03.2000 reclamantul a avut functia de impiegat de miscare IV si ca urmare pentru activitatea din perioada 01.03._01 unitatea l-a incadrat in grupa I de munca, asa cum prevedea Ordinul nr. 50/05.03.1990, poz. 123 din anexa 1 si Ordinul 125/1990.
Parata mentioneaza ca, prin HG nr. 261/2001 si HG nr. 1025/2003 au fost reglementate criteriile si metodologia de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite, respectiv speciale.
Prin Serviciul registratura al Tribunalului Iasi, reclamantul inainteaza o cerere completatoare a actiunii prin care solicita a se lua act de faptul ca intelege sa formuleaza o cerere in realizarea dreptului si nu in constatarea acestuia si intelege sa cheme in judecata in calitate de parat si Compania N. de Cai Ferate C. SA- Sucursala Regionala de Cai Ferate Iasi.
Parata conchide, solicitand a se constata ca pentru perioada 01.03._01 unitatea i-a recunoscut reclamantului grupa I de munca potrivit inscrisurilor din carnetul de munca, iar pentru perioada 01.04._06 reclamantului i-au fost aplicate corect si legal dispozitiile incidente din legislatia referitore la conditiile deosebite de munca, potrivit avizului nr._/2001.
Alaturat intampinarii parata depune, in copie, avizul nr._/2001, anexa acestuia, adresa nr. Ab_ insotita de o anexa si adresa nr. 1632/29.03.2007.
In cadrul procedurii de regularizare reclamantul a formulat precizari prin care intelege sa formuleze o cerere in realizarea unui drept si nu in constatarea unui drept.
Astfel, solicita instantei obligarea paratelor la incadrarea-recunoasterea locului de munca detinut, ca loc de munca in conditii speciale pentru perioada 1.04.2001 si pana la pronuntarea hotararii in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 226/2006 privind incadrarea unor locuri de munca in conditii speciale.
Acesta, indica faptul ca isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile HG 1025/2003, Legii nr. 226/2006 si pe ale Legii nr. 263/2010.
Parata S. „C. Marfa” SA Bucuresti- Sucursala M. la data de 16.12.2013 a formulat precizari prin care solicita respingerea actiunii ca inadmisibila pentru perioada 01.04._06 iar pe fond, ca neintemeiata pe considerentul ca a aplicat in mod corect prevederile legale referitoare la grupa de munca si la conditiile speciale, reiterand si dezvoltand, in cuprinsul acestora, motivele expuse anterior.
Aceste precizari sunt insotite de copiile contractelor individuale de munca nr. 8/_ si nr. 1.8.d/79-2006, comunicarii nr. 6-3b/117 din 24.02.2006, actelor aditionale, fisei de post, avizului nr._/2001 impreuna cu anexa, adresei nr._/19.03.2007, buletinelor de determinare si adreselor nr. Ab1/2004 si nr. 1632/2007.
Analizând cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S. C. MARFĂ S.A. și S. C. MARFĂ – Sucursala M. si inadmisibilitatii formularii actiunii, fața de dispozițiile art. 248 Noul Cod de procedură civilă, instanța retine urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratelor S. C. MARFĂ S.A. și S. C. MARFĂ – Sucursala M., instanta o constata intemeiata urmand sa o admita intrucat, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este titularul obligației, în raportul juridic de drept substanțial. Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Astfel, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cat și pe cea pasivă.
Din mențiunile înscrise în carnetul de muncă al reclamantului, existent la filele 9-23 dosar, rezultă că parte din perioada dedusă judecății, respectiv cea începând cu 01.03._14 (data pronuntarii), acesta nu a fost salariatul pârâtelor S. C. MARFĂ S.A. și S. C. MARFĂ – Sucursala M., ci al CN CF „C.F.R.”S.A. –Sucursala Regionala C. Iasi- Divizia Trafic.
Față de aceste considerente, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele S. C. MARFĂ S.A. și S. C. MARFĂ – Sucursala M., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâte instanța constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă, având în vedere:
Reclamantul E. V. C. a învestit instanța cu acțiune privind obligarea paratelor la incadrarea-recunoasterea locului de munca detinut, ca loc de munca in conditii speciale pentru perioada 1.04.2001 si pana la pronuntarea hotararii. În motivarea acestei cereri, reclamantul a susținut că atât pârâtele refuză să procedeze la incadrarea perioadei lucrate in conditii speciale.
Potrivit disp. art. 35 Noul Cod procedură civilă, „cel care are interes poate să ceară constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege”. Astfel, art. 35 Noul Cod procedură civilă derogă de la dreptul comun în materie, care consacră acțiunea în realizare, prevăzând că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței unui drept, acțiune care însă nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Textul instituie caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, finalitatea urmărită de legiuitor fiind aceea ca, în măsura în care este posibil, atunci când s-a încălcat un drept, restabilirea ordinii de drept să fie făcută pe calea acțiunii în realizare.
Or, în speță, instanța constată că reclamantul a depus precizari, la termenul de judecata fixat in data de 18.11.2013, prin care intelege sa formuleze o cerere in realizarea unui drept, respectiv sa solicite obligarea paratelor la incadrarea-recunoasterea locului de munca in conditii speciale pentru perioada 01.04.2001 si pana la pronuntarea hotararii, context în care acțiunea este admisibilă, în conformitate cu disp. art. 35 Noul Cod procedură civilă.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța va respinge excepția inadmisibilității formularii actiunii invocate de paratele S. C. MARFĂ S.A. și S. C. MARFĂ – Sucursala M..
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Reclamantul E. V. C. a fost salariatul paratelor S. C. MARFĂ S.A. și S. C. MARFĂ – Sucursala M., conform contactului individual de munca, actelor aditionale si carnetului de munca depus la filele 9-23 dosar, avand functia de impiegat de miscare in perioada 01.04.2001 pana in data de 28.02 2006.
Prin cererea de chemare in judecata formulata si precizata, reclamantul a solicitat obligarea la incadrarea-recunoasterea locului de munca in conditii speciale pentru perioada 01.04.2001 si pana la pronuntarea hotararii precum si plata sumei de_ lei reprezentand contravaloarea prejudiciului material si moral suferit din culpa angajatorului.
Începând cu data de 01.04.2001, legislația privind recunoașterea și încadrare locurilor de muncă în condiții speciale de muncă a fost modificată, urmare a apariției Legii nr. 226/2006.
Potrivit punctului 7 din Anexa 1 a Legii nr. 226/2006, activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor, este încadrată ca fiind efectuată în condiții speciale de muncă.
Or, reclamantul, fiind impiegat de miscare in perioada 01.04.2001 – 28.02.2006, nu îi sunt aplicabile aceste dispoziții legale, iar posibilitatea extinderii condițiilor de muncă și încadrării acestora în condiții speciale nu este posibilă, având în vedere că această extindere nu este prevăzută de noua legislație în materie.
Mai mult, anexa 2 din Legea nr. 226/2006 nu prevede pârâtele în lista unităților care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare, ci alte unități feroviare.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii, respectiv 01.01.2011, a fost abrogată Legea nr. 226/2006 (prin art. 196 lit. m), iar anexa nr. 2 din Legea nr. 263/2010 a cuprins lista cu locurile de muncă încadrate în condiții speciale, care la pct. 7 prevede că activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor, se încadrează în condiții speciale de muncă.
Cu privire la cererea de obligare la plata sumei de 10.000 lei, reprezentand contravaloarea prejudiciului material si moral, tribunalul va reține faptul că, potrivit dispozițiilor art. 253 din Codul muncii: „Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, sa îl despăgubească pe salariat in situația in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătură cu serviciul.”
Dispozițiile art. 1349, 1381 și urm. Noul cod civil nu fac distincție după cum prejudiciul este moral sau material, astfel încât ambele sunt susceptibile de a fi reparate pe cale bănească, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere.
Reține instanța faptul că poate fi angajată răspunderea angajatorului pentru prejudicii morale în cazul în care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publică a angajatului au fost afectate profund în urma unei conduite ilicite sau abuzive. Este necesar ca angajatul în cauză să dovedească în mod neechivoc pe calea unui probatoriu adecvat faptul că valorile sale morale au fost lezate în mod grav. Având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat și fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare, sarcina probei aparținând salariatului lezat, respectiv reclamantului. Or, în speță, instanța reține faptul că, reclamantul nu a probat existența unei fapte ilicite sau abuzive a angajatorului și nici existența unei legături de cauzalitate, motiv pentru care va fi respinsă și cererea de obligare a pârâtelor la plata daunelor morale.
Față de aceste considerente, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantul E. V. C. în contradictoriu cu pârâtele S. C. MARFĂ S.A. și S. C. MARFĂ – Sucursala M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratelor S. C. Marfa SA Bucuresti si S. C. Marfa SA – Sucursala M., pentru perioada 1.03._14 si in consecinta respinge actiunea in contradictoriu cu acestea.
Respinge exceptia inadmisibilitatii formularii actiunii, invocata de parate.
Respinge actiunea formulata si precizata de reclamantul E. V. C. cu CNP_, domiciliat in Iasi, ., ., . cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat M. F. din Iasi, . in contradictoriu cu paratele S. C. Marfa SA Bucuresti cu sediul in Bucuresti, .. 38, sector 1 si S. C. Marfa SA – Sucursala M. cu sediul in Iasi, ., avand J_ si CUI_.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la tribunal.
Pronuntata astazi, 14.04.2014 si pusa la dipozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Președinte, Asistent Judiciar,Asistent Judiciar, Grefier,
F.S. B.L. L.N. B.M.D.
Red. L.B.
Tehnored. L.B./M.M.D.
5 ex./02.07.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Conflict de muncă. Sentința nr. 1095/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








