Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3756/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 3756/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 6391/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 19 Noiembrie 2014

Președinte - C. A.

Asistent judiciar - L. B.

Asistent judiciar - N. L.

Grefier - D. N.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3756/2014

Pe rol judecarea cauzei CIVILE privind pe reclamant ALIANȚA S. "G. A." IAȘI, C. M., A. C.-C., A. I.-E., B. A.-E., B. E.-S., B. M., B. V., C. G., C. E., C. C.-M., D. F., F. S., H. I.-C., H. V.-M., I. M.-A., I. C., M. O.-C., M. N.-L., P. G.-C., P. E.-F., R. M., R. S.-E., R. I. M., S. E.-L., S. R., S. I. V., V. G., V. E., V. A., P. D., A. E., B. F., C. N., C. D., G. C. A., G. V.-C., O. O.-M., P. G., S. A., S. I.-M., V. E., M. D., C. A., F. T., G. V., M. C. M., T. C., A. L., B. C. C. și pe pârât C. T. "D. L." IAȘI, având ca obiect drepturi bănești DOBÂNZI LEGALE.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Dezbaterea asupra fondului a avut loc în ședința publică din data de 29.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, față de disp. art. 396 alin. 1 NCPC a amânat pronunțarea pentru 05.11.2014, pentru 12.11.2014, apoi pentru azi, când

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ /16.07.2014, Alianța Sindicala „Gh. A.” Iași, în numele și pentru membrii săi - reclamanții C. M., A. C.-C., A. I.-E., B. A.-E., B. E.-S., B. M., B. V., C. G., C. E., C. C.-M., D. F., F. S., H. I.-C., H. V.-M., I. M.-A., I. C., M. O.-C., M. N.-L., P. G.-C., P. E.-F., R. M., R. S.-E., R. I. M., S. E.-L., S. R., S. I. V., V. G., V. E., V. A., P. D., A. E., B. F., C. N., C. D., G. C. A., G. V.-C., O. O.-M., P. G., S. A., S. I.-M., V. E., M. D., C. A., F. T., G. V., M. C. M., T. C., A. L., B. C. C. a chemat in judecata pe pârâtul C. T. "D. L." IAȘI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la calculul si plata dobânzii legale aferente drepturilor conform sent. civ. nr. 2046/2009 modificata prin decizia nr. 164/2010 pronunțata in dos. nr._ al Curții de Apel Iași si sentința nr. 1885/2010 pronunțata in dosarul nr._ de la data pronunțării hotărârilor judecătorești și până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin sentințele civile menționate, pârâtul din prezenta cauză a fost obligat la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 raportat la Legea nr. 330/2009 si Legea 285/2010.

Deși sentințele mai sus menționate sunt irevocabile, nici până în prezent membrii de sindicat nu au beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată. Este deci evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrilor de sindicat, prin faptul că aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul membrilor noștri de sindicat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 si, respectiv, Legea nr. 330/2009 si Legea nr. 285/2010.

Au învederat faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 161 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, actualmente art. 166 alin. (4), republicat cu modificările si completările ulterioare, „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.", iar conform art. 156, actualmente 161, „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor". Același act normativ prevedea, la art. 295 alin. (1), următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care "nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.", actualmente art. 278 alin.1 din Codul muncii republicat cu modificările si completările ulterioare.

În consecință, apreciază că și în privința daunelor interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil, și anume:

Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării obligației.

Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației. (3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.

Art. 1535 (1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(1)Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

3)Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligației.

În egală măsură, învederează instanței incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar, care a abrogat O.G, nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aprobată prin Legea nr. 356/2002, prevederi legale din care rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă, în acest sens pronunțându-se deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin sentința nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._ ) și prin sentința nr. 1515/13.02.2013.

În opinia reclamanților, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorii (membrii de sindicat beneficiari ai sentinței menționate) fiind privați de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse - în cazul de față - de instanța de judecată în sarcina angajatorului.

În consecință, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite.

În drept, și-au întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiile art. 148 și urm. și art. 194 Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 și art. 278 alin. (1) din Codul muncii, al art. 2 din OG nr. 13/2011 și al art. 1530 și urm. Cod civil, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În susținerea acțiunii au solicitat proba cu acte.

Cererii de chemare in judecata i-au fost anexate împuternicirea data conform art. 28 din Legea nr. 62/2011 si sent. civ. nr. 323/2010.

Pârâtul C. T. "D. L." IAȘI a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la drepturile bănești solicitate începând cu anul 2009 și data înregistrării cererii de chemare in judecata, excepția autorității de lucru judecat, față de faptul că drepturile solicitate au fost acordate prin sentințele respective, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că potrivit dispozițiilor OUG nr. 71/2009 privind eșalonarea la plată a sumelor ce reprezintă drepturi salariale câștigate în instanță, accesoriile care vor fi plătite constau numai din actualizarea sumelor cu indicele prețurilor de consum, nefiind prevăzută plata unei dobânzi legale.

În drept, pârâtul invocă disp. art. 411 NCPC.

In temeiul dispozițiilor art. 248 din Noul Cod de procedura civila instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor, reținând următoarele:

In ceea ce privește excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune invocată in cererea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sent. civ. nr. 2046/2009 modificata prin decizia nr. 164/2010 pronunțata in dos. nr._ al Curții de Apel Iași si sentința nr. 1885/2010 pronunțata in dosarul nr._ pentru perioada 02.02.2010 – 9.07.2011 este întemeiata, instanța urmând să o admită.

Astfel, potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi bănești neacordate. În speță, reclamanții au solicitat plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008.

Solicitarea dobânzii legale de la data nașterii drepturilor asupra căreia se aplică este prescrisă în ceea ce privește perioada anterioară datei de 10.07. 2011, adică cu trei ani anterior datei introducerii acțiunii, data de 10.07.2014, neputându-se reține că în cauză a intervenit un caz de întrerupere a termenului de prescripție.

Instanța retine că, din punct de vedere legal, prescripția reprezinta o sanctiune de drept civil care constă în stingerea dreptului la actiune neexercitat în termenul legal.

Tocmai culpa debitorilor obligațiilor de drept substantial reprezintă cauza exercițiului dreptului la acțiune în sens material, iar trecerea unei perioade de timp îndelungate fără a se acționa, prin apelul la forța de constrângere jurisdicționala, conduce la intervenția sancțiunii prescripției.

Pe cale de consecință, instanța va admite excepția prescripției partiale a dreptului la acțiune si in consecinta va respinge cererea avand ca obiect obligarea paratei la plata dobânzii legale aferente adrepturilor bănești cuvenite conform sent. civ. nr. 2046/2009 modificata prin decizia nr. 164/2010 pronunțata in dos. nr._ al Curtii de Apel Iași si sentința nr. 1885/2010 pronunțata in dosarul nr._ pentru perioada 02.02.2010 – 9.07.2011 si in consecinta va respinge actiunea pentru aceasta perioada.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat, instanța reține că prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sent. civ. nr. 2046/2009 modificata prin decizia nr. 164/2010 pronunțata in dos. nr._ al Curții de Apel Iași si sentința nr. 1885/2010 pronunțata in dos. nr._ de la data nașterii drepturilor conform hotărârilor judecătorești invocate și până la data plății efective.

Potrivit disp. art. 431 Noul Cod de procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, in aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

În consecință, pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca, cele două cereri să fie între aceleași părți și în aceeași calitate,să aibă același obiect și aceeași cauză.

În cauza de față nu sunt îndeplinite cele 3 atribute pentru a fi admisibilă o astfel de excepție, respectiv, identitatea de obiect și cauză.

Astfel, nu există identitatea de obiect, întrucât în prezenta cauză se solicită dobânda legală aplicată asupra sumelor de bani, cu titlu de diferențe de drepturi salariale, obținute în baza hotărârii judecătorești menționate, iar in cauzele ce formează obiectul dosarului nr. dos. nr._ si dos. nr._ s-au solicitat si acordat reactualizarea cu indicele de inflație a unor drepturi salariale.

Instanța reține că actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare. Prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și până la data plății efective a sumei datorate, actualizarea constituind o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor.

In schimb, instanța reține că dobânda legala reprezintă o compensare pentru lipsa de folosință a sumelor de bani acordate conform hotărârii judecătorești anterior indicate.

Identitatea de cauză nu există, întrucât temeiul juridic invocat este diferit.

În speță, instanța constata faptul că nu există identitate de obiect, părți și cauză, motiv pentru care va respinge, ca neîntemeiata, excepția autorității de lucru judecat.

Analizând cauza de față, raportat la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:

ALIANȚA S. "G. A." IAȘI, în numele și pentru membrii săi - reclamanții C. M., A. C.-C., A. I.-E., B. A.-E., B. E.-S., B. M., B. V., C. G., C. E., C. C.-M., D. F., F. S., H. I.-C., H. V.-M., I. M.-A., I. C., M. O.-C., M. N.-L., P. G.-C., P. E.-F., R. M., R. S.-E., R. I. M., S. E.-L., S. R., S. I. V., V. G., V. E., V. A., P. D., A. E., B. F., C. N., C. D., G. C. A., G. V.-C., O. O.-M., P. G., S. A., S. I.-M., V. E., M. D., C. A., F. T., G. V., M. C. M., T. C., A. L., B. C. C. a chemat in judecata pe pârâtul C. T. "D. L." IAȘI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la calculul si plata dobânzii legale aferente drepturilor conform sent. civ. nr. 2046/2009 modificata prin decizia nr. 164/2010 pronunțata in dos. nr._ al Curții de Apel Iași si sentința nr. 1885/2010 pronunțata in dosarul nr._ de la data pronunțării hotărârilor judecătorești și până la data plății efective.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 s-a prevăzut ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare - Ordonanța de urgență a Guvernului nr.45/2010 și Legea nr.230/2011 au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.

Prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. dar aceasta nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune – interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

Actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.

Actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).

În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.

S-a considerat și că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.

Creanțele recunoscute în favoarea reclamanților fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Astfel, plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.

Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil vechi(1864 în vigoare până la data de 01.10.2011), respectiv 1530 din Noul Cod Civil, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.

Eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.

Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art. 1082 și art. 1088 din Vechiul Cod civil, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Noul Cod civil, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor - interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.

În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului în care s-a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2 dată în dosarul nr. 21/2013, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobate cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale anterior menționate, instanța va admite acțiunea formulat Alianta Sindicala „Gh. A.” Iasi in numele si pentru reclamanții ADIS M., A. C.-C., A. I.-E., B. A.-E., B. E.-S., B. M., B. V., C. G., C. E., C. C.-M., D. F., F. S., H. I.-C., H. V.-M., I. M.-A., I. C., M. O.-C., M. N.-L., P. G.-C., P. E.-F., R. M., R. S.-E., R. I. M., S. E.-L., S. R., S. I. V., V. G., V. E., V. A., P. D., A. E., B. F., C. N., C. D., G. C. A., G. V.-C., O. O.-M., P. G., S. A., S. I.-M., V. E., M. D., C. A., F. T., G. V., M. C. M., T. C., A. L., B. C. C. in contradictoriu cu pârâtul C. T. "D. L." IAȘI si va obliga paratul sa plătească reclamanților dobânda legala aferenta drepturilor bănești conform sent. civ. nr. 2046/2009 modificata prin decizia nr. 164/2010 pronunțata in dos. nr._ al Curții de Apel Iași si sentința nr. 1885/2010 pronunțata in dosarul nr._ de la data de 10.07.2011 si pana la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, pentru perioada 2.02._11, invocata de parata și, în consecință, respinge aceasta cerere.

Respinge excepția autorității de lucru judecat, invocata de parat.

Admite acțiunea formulata de Alianța Sindicala „Gh. A.” Iași cu sediul in ., nr. 24, Iași, înființată in baza sent. civ. nr. 43 din 16.12.1996, in numele si pentru C. M. CNP_, A. C.-C. CNP_, A. I.-E. CNP_, B. A.-E. CNP_, B. E.-S. CNP_, B. M. CNP_, B. V. CNP_, C. G. CNP_, C. E. CNP_, C. C.-M. CNP_, D. F. CNP_, F. S. CNP_, H. I.-C. CNP_, H. V.-M. CNP_, I. M.-A. CNP_ I. C._, M. O.-C. CNP_,M. N.-L. CNP_, P. G.-C. CNP_, P. E.-F. CNP_, R. M. CNP_, R. S.-E._, R. I. M. CNP_ S. E.-L. CNP_, S. R. CNP_, S. I. V. CNP_, V. G. CNP_, V. E. CNP_, V. A. CNP_, P. D. CNP_, A. E. CNP_, B. F. CNP_, C. N. CNP_, C. D. CNP_, G. C. A. CNP_, G. V.-C. CNP_, O. O.-M. CNP_, P. G. CNP_ S. A._, S. I.-M. CNP_, V. E. CNP_, M. D. CNP_, C. A. CNP_, F. T. CNP_, G. V. CNP_, M. C. M. CNP_, T. C. CNP_, A. L. CNP_ si B. C. C. CNP_ in contradictoriu pârâtul C. T. "D. L." IAȘI cu sediul in Iași .-190, jud. Iași.

Obliga paratul sa plătească reclamanților dobânda legala aferenta drepturilor bănești conform sent. civ. nr. 2046/2009 modificata prin decizia nr. 164/2010 pronunțata in dos. nr._ al Curții de Apel Iași si sentința nr. 1885/2010 pronunțata in dosarul nr._ de la data de 10.07.2011 si pana la data plății efective.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la tribunal.

Pronunțată astăzi, 19.11.2014, iar soluția va fi pusa la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

A.C. B.L. L.N. N.D.

Red./ thred. – as. jud. L.N./ N.D/10 Decembrie 2014/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3756/2014. Tribunalul IAŞI