Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3607/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3607/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 7783/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 06 Noiembrie 2014
Președinte - I. D.
Asistent judiciar B. M. M.
Asistent judiciar A. T.
Grefier - L. G. O.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3607
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant F. P. și pe pârât M. M. SI BUCOVINEI IASI, pârât P. C. EPARHIAL IASI, pârât S. A. BISERICESC, având ca obiect ordonanță președințială .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de față, formulate pe cale de ordonanță președințială, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ la data de 18.09.2014 reclamantul F. P., în contradictoriu cu pârâții M. M. și Bucovinei, Permanența C. Eparhial Iași și S. A. Bisericesc, a formulat pe cale de ordonanță președințială, contestație împotriva deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare dispusă prin decizia nr. 771 din 12.08.2014 de către S. administrativ bisericesc al Administrației eparhiale, al Mitropoliei M. și Bucovinei Iași, urmare Hotărârii Permanenței C. eparhial Iași din data de 8.08.2014, prin care se revocă în mod abuziv decizia nr. 862 din 2009 emisă de S. A. al Mitropoliei M. și Bucovinei Iași.
Astfel, se solicită suspendarea efectelor și executării actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă a acțiunii cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul motivării cererii reclamantul a mai formulat o . cereri, respectiv a invocat o . excepții: excepția tardivității aplicării sancțiunii, excepția lipsei calității materiale a Sectorului administrativ bisericesc, al Administrației eparhiale, al Mitropoliei M. și Bucovinei Iași și Permanenței C. Eparhial (de a emite anumite acte, de a lua act de anumite fapte sau abateri disciplinare, de a cerceta și sancționa disciplinar), excepția prescripției răspunderii disciplinare, excepții de nelegalitate și de nulitate, cererea de reintegrare în muncă.
S-a arătat faptul că cererea sa este admisibilă raportat la dispozițiile Codului de Procedură Civilă (art. 996, 998, 1, 2, 34 pct.3, 4) cât și pe dispozițiile Codului Muncii, invocându-se și aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene.
Se mai arată în motivare faptul că decizia contestată este nulă și nu se poate executa deoarece nu a fost aprobată de către chiriarh și nu a fost investită cu formulă executorie de către chiriarh conform art. 152 și 156 din Statutul de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române.
Se mai arată faptul că este a șaptea sancționare disciplinară pe care o primește cu privire la aceeași faptă, aspect ce contravine dispozițiilor legale.
Se arată faptul că acuzațiile ce îi sunt aduse sunt netemeinice și nelegale; astfel, nimeni nu poate fi pedepsit sau sancționat disciplinar, penal, civil înainte de a i se constata vinovăția astfel cum prevăd atât legile interne cât și normele internaționale printre care și Convenția Europeană a Drepturilor Omului (fiind invocate art. 6-14).
Arată reclamantul faptul că toate plângerile sale penale și toate cererile de chemare în judecată au fost întemeiate din punct de vedere canonic, din punct de vedere juridic bisericesc și din punct de vedere juridic civil.
Raportat la dispozițiile din Codul muncii, Legea nr. 168 din 1999, Statutul pentru organizarea și funcționarea bisericii Ortodoxe Române, numirile și transferurile personalului bisericesc clerical și neclerical se face după norme clare și bine stabilite în aceste legi. De asemenea, chiriarhul nu poate revoca personalul bisericesc clerical și neclerical în ședințe ale Permanenței C. eparhial deoarece acest personal este angajat să își desfășoare activitatea profesională în baza unui contract individual de muncă. Prin urmare contractul individual de muncă nu este un act administrativ, motiv pentru care se reține faptul că nu este revocabil.
Reclamantul mai invocă art. 6, 37 ,38 și 50 din Codul muncii.
Se mai arată faptul că a manifestat întotdeauna decență în fața instanțelor de judecată astfel cum prevăd și dispozițiile cuprinse în Codul muncii, în Sfintele Canoane Ortodoxe și în Regulamentul de procedură al comisiilor de disciplină și de judecată bisericească din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Nu este adevărat faptul că nu a dat ascultare față de autoritățile bisericești și nici faptul că a refuzat să predea gestiunea, ștampila și inventarul parohiei; nu a primit și semnat nicio adresă de la Protopopiatul 1 Iași.
Sunt invocate dispozițiile art. 59,62,64,76,77,78,80,170,247 pct.2, 248 pct.3, 251 pct.1, 252, 266-271, 273, 275 Codul muncii și art. 208 din legea 62 din 2011.
În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu acte, cu martori.
A fost anexată decizia contestată-în copie.
Pârâtele au depus o . acte, în copie (filele 33-74). Nu a formulat întâmpinare (depunând doar concluzii scrise la care s-a anexat practică judiciară). Reclamantul, de asemenea, a depus la dosar concluzii scrise, anexând o . acte.
La 08.10.2014 instanța de judecată a pus în discuție admisibilitatea cererii formulate pe calea ordonanței președințiale raportat la dispozițiile art. 996 C.pr.civ., legea nr. 489/2006 și HG 53/2008; la termenul din 5.11.2014 părțile au pus concluzii pe excepția inadmisibilității acțiunii.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității, tribunalul reține faptul că aceasta este întemeiată motivat de următoarele aspecte:
Obiectul cauzei de față îl constituie cererea formulată de reclamantul F. P., pe calea ordonanței președințiale, prin care se solicită anularea deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare dispusă prin decizia nr. 771 din 12.08.2014 de către S. administrativ bisericesc al Administrației eparhiale, al Mitropoliei M. și Bucovinei Iași, suspendarea efectelor și executării actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă a acțiunii.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Codului de Procedură civilă, Codului Muncii, făcând trimitere și la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
Reține tribunalul faptul că, astfel cum se prevede în cuprinsul art. 1 din Codul Muncii, acest act normativ reglementează raporturile de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
În cuprinsul titlului XII Jurisdicția muncii, Cap. III Regulile de Procedură, art. 275 Codul muncii legiuitorul a prevăzut faptul că dispozițiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului de Procedură civilă.
Conform art. 2 C.pr.civ. dispozițiile din acest cod constituie procedura de drept comun în materia civilă, aceste dispoziții aplicându-se și în alte materii în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.
Cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996 C.pr.civ. și privește contestația formulată împotriva Deciziei nr. 771 din 12.08.2014 prin care M. M. și Bucovinei – S. A. a decis - ca urmare a Hotărârii Consistoriului eparhial Iași nr. 1 din 2014, respectiv a Hotărârii Consistoriului mitropolitan al Mitropoliei M. și Bucovinei nr. 14 din 2014 aprobată în cadrul Sinodului mitropolitan al Mitropoliei M. și Bucovinei din 7.07.2014, revocarea Deciziei nr. 862 din 2009 prin care reclamantul a început raporturile de misiune și slujire la P. Soloneț, Protopopiatul 1 Iași și încetarea raporturilor de misiune și slujire cu Arhiepiscopia Iașilor începând cu 1.09.2014.
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată vizează două aspecte, anume inadmisibilitatea rezultată din necompetența generală a instanțelor judecătorești de a soluționa litigii privind preotii sau activitatea acestora și, pe de altă parte, inadmisibilitatea ce decurge din neîndeplinirea cerințelor legale pentru promovarea cererii pe calea ordonanței președințiale.
Această excepție urmează a se soluționa cu prioritate, de soluția pronunțată în această excepție depinzând și celelalte aspecte invocate.
În privința admisibilității unei contestații întemeiată pe prevederile Codului Muncii împotriva unei dispoziții de sancționare disciplinară emisă de organele bisericești superioare, instanța reține:
Analizând actele normative în vigoare, în special prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, rezultă că relațiile dintre preoți și cultele cărora aparțin nu fac obiectul unor raporturi juridice de muncă. Așadar, consideră că prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național, precum și cele ale altor acte normative aplicabile raporturilor juridice de muncă dintre angajatori și salariați, nu sunt aplicabile relațiilor dintre clerici și cultele cărora aparțin.
Între Biserica Ortodoxă Română și personalul ei clerical nu se poate vorbi de raporturi de muncă, ci de raporturi statuar-canonice specifice, ce decurg din misiunea canonică a preotului.
Așa cum rezultă din art. 1 din Codul Muncii, prevederile acestui act normativ nu se aplică în situațiile în care există legi speciale care au dispoziții derogatorii. Toate prevederile art. 23-26 (“Personalul cultelor”) ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor dau tărie legală modului propriu în care, în conformitate cu propria tradiție și doctrină, cultele își stabilesc raporturile cu personalul propriu. Mai mult, de regulă personalul clerical nu își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, ci în baza împuternicirii date de Chiriarh.
Statutul Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin H.G. nr. 53/2008 stipulează în art. 123, alin.7 că:“La începerea activității pastorale în unitatea în care a fost numit, personalul bisericesc primește din partea chiriarhului o decizie”.
De asemenea trebuie avute în vedere prevederile art. 23( alin 4), din Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor: “Exercitarea funcției de preot sau orice altă funcție care presupune exercitarea atribuțiilor de preot fără autorizația sau acordul expres dat de structurile religioase, cu sau fără personalitate juridică, se sancționează potrivit legii penale...”
Potrivit prevederilor art. 23 (1) din Legea nr. 489/2006 - cultele își aleg, numesc, angajează sau revocă personalul, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
Dispozițiile art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, care prevăd: (1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor și reglementărilor proprii. (2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare și canonice. (3) Existența organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislației cu privire la contravenții și infracțiuni în sistemul jurisdicțional.
Prin urmare, legea specială face trimitere la statutele cultelor, în speță Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, recunoscut prin HG nr. 53/2008. Din dispozițiile menționate (dispoziții legale imperative) rezultă faptul că între preoți și cultele cărora aparțin nu există raporturi juridice de muncă, pentru a fi aplicabile prevederile codului muncii, ci raporturi statuar-canonice specifice.
Potrivit art. 1 Codul muncii dispozițiile codului se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii. Or, legea nr. 489 din 2006 privind libertatea religioasă și regimul cultelor și HG 53 din 2008 de aprobare a Statutului B. prevăd dispoziții derogatorii de la codul muncii privind disciplina clerului.
Potrivit disp. art. 156 alin. 6 din Statutul pentru organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, recunoscut prin H.G. nr. 53/2008, „în virtutea autonomiei cultelor, prevăzută de lege, și a competențelor specifice lor, instanțele de judecată bisericească soluționează probleme de disciplină internă, iar hotărârile instanțelor bisericești la toate nivelurile nu sunt atacabile în fața instanțelor civile”. De asemenea, potrivit art. 148 din același Statut, instanțele disciplinare și de judecată bisericească pentru clericii de mir, preoți și diaconi în funcție și pensionari, precum și pentru cântăreți, în probleme doctrinare, morale, canonice și disciplinare sunt Consistoriul disciplinar protopopesc și Consistoriul eparhial (pentru judecare în fond).
În consecință, față de aceste dispoziții legale, instanța reține că actele jurisdicționale emise autoritățile cultelor religioase nu sunt susceptibile a fi supuse controlului instanțelor judecătorești.
De altfel, și prin decizia nr. 640/2008 pronunțată de Curtea Constituțională a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a disp. art. 26 alin. 1 – 3 din Legea nr. 489/2006, reținându-se că „instanțele de judecată nu sunt competente să exercite funcția de înfăptuire a justiției în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică, în materie, nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte. De altfel, este echitabil să se stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată ale cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârșite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului”.
În preambulul motivării Deciziei nr. 640/2008, Curtea Constituțională reține că în scopul examinării excepției, se impune analizarea naturii juridice a unităților de cult și raporturile acestora cu statul român, așa cum rezultă din dispozițiile art. 29 alin. 1-5 din Constituție, potrivit cărora:
...alin. 3. Cultele religioase sunt libere să se organizeze potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.
...alin.5. Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.
Văzând aceste dispoziții, Curtea Constituțională constată că alcătuirea cultelor religioase este compusă din totalitatea credincioșilor de o anumită religie, că ele sunt autonome față de stat și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.
Așadar, cultele au un rol spiritual în societatea românească, fiind evident că natura lor juridică nu este cea a unor entități statale, deoarece ele sunt autonome față de stat. Disciplina internă a unui cult este reglementată prin acte juridice specifice, adecvate desăvârșirii rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Cât privește statul, Curtea Constituțională reține că aceasta este o organizație politică care își realizează atribuțiile prin exercitarea funcțiilor publice. Or, statul nu exercită funcții publice și în domeniul activității interne a cultelor religioase. De aceea, normele juridice emise de stat cu privire la disciplina muncii nu sunt aplicabile și personalului cultelor religioase.
Astfel, instanțele de judecată nu sunt competente să exercite funcția de înfăptuire a justiției în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică, în materie, nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte.
De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că este neîntemeiată și critica privind încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia: “jurisdicțiile administrative sunt facultative...”, întrucât astfel de organe de jurisdicție sunt proprii organelor administrative, însă în cazul supus examinării nu este vorba despre un organ administrativ, ci despre un cult religios, autonom față de stat, cu rol spiritual în societate.
Or, legiuitorul, la alin.(1) al textului examinat a utilizat noțiunea de “organe proprii de judecată religioasă”, care au ca scop doar restabilirea disciplinei interne a cultului, iar nu restabilirea ordinii juridice stabilite prin norme de reglementare generală.
Cu referire expresă la instanțele ecleziastice, în cauza Tyler Tomson contra Regatului Unit al Marii Britanii, Curtea Europeană a statuat că este legitimă compunerea jurisdicțiilor disciplinare din membrii grupului interesat, aceste situații neexcluzând apriori independența celor ce compun aceste instanțe. Numirea membrilor acestor tribunale nu justifică, în sine, existența de dubii cu privire la independența lor.
În același sens, și prin decizia nr. 448/2011 pronunțată de Curtea Constituțională a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a disp. art. 26 din Legea nr. 489/2006. S-a reținut prin această decizie că „potrivit art. 29 alin. (3) din Legea fundamentală, "Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii", ceea ce demonstrează că legiuitorul constituant a înțeles, în aplicarea principiului autonomiei cultelor, să lase la latitudinea acestora stabilirea unor reglementări specifice în ce privește atât organizarea și funcționarea lor, cât și stabilirea unor reguli proprii de judecată în ce privește răspunderea disciplinară internă. Aceasta și datorită naturii speciale a abaterilor și delictelor disciplinare, a pedepselor și a iertărilor pe care, în speță, nu le pot aplica instanțele de drept comun. ……… Curtea reține că prevederile Codului muncii referitoare la competența de judecată a instanțelor judecătorești specializate în dreptul muncii nu sunt aplicabile în cazul cultelor”. De asemenea, se reține prin această decizie că „ … În sensul celor menționate s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 23 septembrie 2008, pronunțată în Cauza Ahtinen împotriva Finlandei, observând că, "atunci când acceptă angajarea ecleziastică într-o parohie, preoții sunt conștienți de posibilitatea ca mai târziu să fie transferați într-un alt post. Din acest motiv, reclamantul, prin faptul că a fost de acord să slujească într-o parohie a Bisericii ca preot și-a asumat și răspunderea de a se supune regulilor respectivului cult care se regăsesc în Statutul Bisericii și în Regulile de procedură bisericească". … Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea pronunțată în Cauza Ahtinen împotriva Finlandei, anterior menționată, a decis într-o situație similară celei din speță (reclamantul fusese transferat ca preot dintr-o parohie în alta, fără a i se cere consimțământul, prin decizia C. Clerical, inatacabilă în instanță, în acord cu regulile cuprinse în Statutul Bisericii Evanghelice Luterane) că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu este încălcat de vreme ce nu își găsește aplicarea în cauză. Dreptul pretins de reclamant nu constituia un "drept civil", care să poată fi valorificat în fața instanțelor de drept comun, în sensul art. 6 din Convenție. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în același sens, al inaplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și prin Decizia de admisibilitate din 30 ianuarie 2001 (Cererea nr. 40.224/1998), pronunțată în Cauza E. Dudova și Zdenek D. împotriva Republicii Cehe, reținând că procedura urmată de reclamanți nu se referea la un drept cu privire la care să existe cale de atac în fața instanțelor de judecată cehe. Curtea a reamintit că art. 6 din Convenție nu are ca scop crearea de noi drepturi materiale care nu au fundament legal în ordinea juridică internă, ci de a oferi o protecție procedurală drepturilor recunoscute în legislația internă a statului în cauză”.
În același sens este și decizia Curții Constituționale nr. 797 din 3.07.2008.
Față textele de lege mai sus enunțate, instanța reține că actele jurisdicționale emise de autoritățile cultelor religioase nu sunt susceptibile de a fi supuse controlului instanțelor judecătorești, aspect reținut și de Inalta Curte de Casatie și Justitie prin Decizia nr. 3229/4.10.2006, Curtea de Apel B., decizia nr. 810/R/2009 cât si de Curtea de Apel București prin decizia 4128/R din 4 iunie 2009.
Dobândirea calității de membru al clerului presupune implicit acceptarea jurisdictiei autorității religioase, ceea ce nu constituie încălcarea principiului accesului liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție și nici a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Conveția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene de Justiție, care, în cauza E. E. & E. E. împotriva S. D, a decis că articolul 6 nu este aplicabil.
Problema litigioasă era aceea de a ști dacă relația de muncă în calitate de preoți ai Bisericii husite cehoslovace fusese ruptă în mod valabil. Concluzia fiind aceea că potrivit dreptului intern ceh, litigiile între un preot și E. sunt excluse din competența tribunalelor, ceea ce este, pe de altă parte, subliniat de legea privind libertatea religiei și poziția Bisericilor și comunităților religioase. În aceste circumstanțe, s-a subliniat că era evident faptul că o hotărâre a tribunalelor privind existența unui raport de serviciu între un preot și E. ar constitui un prejudiciu inadmisibil adus autonomiei interne a acesteia din urmă și independenței ei decizionale.
Față de considerentele expuse, instanța constată că excepția inadmisibilității determinată de necompetența generală a instanțelor judecătorești de a soluționa litigii privind preotii sau activitatea acestora este întemeiată.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate motivată de neîndeplinirea cerințelor impuse de art. 996 N.C.P.C, instanța reține:
Conform art. 996 NCPC (1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Reclamantul solicită anularea,suspendarea provizorie a efectelor și a executării deciziei nr. 771 din 12.08.2014 prin care M. M. și Bucovinei – S. A. a decis - ca urmare a Hotărârii Consistoriului eparhial Iași nr. 1 din 2014, respectiv a Hotărârii Consistoriului mitropolitan al Mitropoliei M. și Bucovinei nr. 14 din 2014 aprobată în cadrul Sinodului mitropolitan al Mitropoliei M. și Bucovinei din 7.07.2014, revocarea Deciziei nr. 862 din 2009 prin care reclamantul a început raporturile de misiune și slujire la P. Soloneț, Protopopiatul 1 Iași și încetarea raporturilor de misiune și slujire cu Arhiepiscopia Iașilor începând cu 1.09.2014; se solicită și reintegrarea sa în muncă.
S-a reținut faptul că reclamantul a provocat certuri și neînțelegeri atât la nivelul protopopiatului cât și la nivelul Centrului eparhial, formulând permanent pretenții necuvenite și acuzații imaginare, a chemat în judecată M. M. și Bucovinei în peste 20 de dosare, în scopul intimidării instituțiilor bisericești și determinării de a dispune ridicarea sancțiunii aplicate prin Hotărârea nr. 5 din 2013 (la care s-au adăugat și alte dosare inițiate de reclamant cu încălcarea art. 50 lit e din Statutul B., în condițiile în care, în trecut, și-a asumat în mai multe rânduri promisiunea de a nu mai compărea în fața instanțelor judecătorești, fără binecuvântarea chiriarhului), a formulat plângeri penale împotriva Mitropoliei M. și Bucovinei, a unor protopopiate punând oameni integri, preoți recunoscuți cu un bun nume în societate, fără antecedente penale, în situația de a fi citați de organele de anchetă, de a scrie declarații și de a se apăra pentru fapte pe care nu le-au săvârșit, a avut un comportament nedemn în fața instanțelor judecătorești și pe holurile acestei instituții, a folosit cuvinte jignitoare la adresa reprezentaților Mitropoliei M. și Bucovinei, a manifestat neascultare față de autoritățile bisericești, este membru în multe structuri asociative cu încălcarea art. 123 al.6 din Statutul B., a formulat numeroase adrese prin care aducea acuzații calomnioase la adresa chiriarhului și altor clerici din conducerea eparhială.
Una dintre condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale este aceea ca aparența de drept să fie în favoarea reclamantului.
Ori, față de existența celor doua decizii definitive de condamnare pronunțate pe numele reclamantului de către Curtea de Apel Iasi – despre care se face vorbire în Hotărârea nr. 5 din 2013 -, de decizia nr. 1045/2013 emisă de M. M. și Bucovinei în baza Hotărârii nr. 5 din 2013 (decizie ce a făcut obiectul dosarului nr. _ * ), de soluția definitivă pronunțată în dosarul nr. _ * și față de normele speciale de sancționare cuprinse în Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, instanța constată că reclamantul nu se poate prevala de aparența de drept în favoarea sa.
Mai reține instanța și faptul că litigiul, astfel cum este el dedus judecății de către reclamant, presupune o analiză pe fond, incompatibilă cu procedura sumară a ordonanței președințiale, iar pe de altă parte, în absența unei judecăți întemeiate pe dispozițiile dreptul comun, măsura luată de instanță ar fi definitivă. Se notează în acest sens faptul că reclamantul nu a dovedit introducerea unei acțiuni formulate pe dreptul comun.
Raportat la soluția dată pe această excepție, instanța reține faptul că nu se mai impune analizarea celorlalte excepții și nulități.
În ceea ce privește solicitările pârâtelor formulate în cuprinsul notelor scrise tribunalul reține faptul că acestea au fost formulate după închiderea dezbaterilor, motiv pentru care – respectând principiul contradictorialității – nu pot fi soluționate.
Față de considerentele expuse, cererea formulată pe cale de ordonanță președințială este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială și, în consecință:
Respinge – ca inadmisibilă – acțiunea formulată pe cale de ordonanță președințială de către reclamantul F. P. cu reședința în Iași, Șoseaua P. nr. 61, ., . (C.N.P._) în contradictoriu cu pârâții M. M. și Bucovinei, C.U.I._, Permanența C. Eparhial Iași și S. A. Bisericesc cu sediul în Iași, . și Sfânt, nr. 16.
Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 06.11.2014.
Cu opinie în sensul prezentei hotărâri,
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
I. D. M. B. M. A. T. L. G. O.
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
4 EX – 6.11.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
