Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3796/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 3796/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 2251/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 19 Noiembrie 2014

Președinte - M. S.

Asistent judiciar L. B.

Asistent judiciar N. L.

Grefier R. R.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3796/2014

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de S. ÎNVĂȚĂMÂNT S. HARET IAȘI în numele și pentru reclamanta R. M. în contradictoriu cu pârâtul L. T. DUMEȘTI, având ca obiect drepturi bănești .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura nu este completă.

Cauza a rămas în pronunțare la termenul de judecată din data de 05.11.2014, când instanța a constatat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform disp.art.411 Noul Cod de procedură civilă, de către sindicatul reclamant prin acțiune și a rămas în pronunțare pe baza actelor existente la dosar, după care, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 12.11.2014 și apoi pentru azi, 19.11.2014, când

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată sub nr._ , S. Învățământ ”S. Haret” Iași, în numele și R. M. asolicitat obligarea paratului L. T. Dumesti, la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr.1322 /2010 pronuntata in dosarul nr._ de la data formulării introducerii cererii și până la data plății efective.

În motivarea actiunii, s-a arătat că prin sentinta civila nr. nr.1322 /2010 pronutata de Tribunalul lasi - Secția Litigii de munca pârâta din prezenta cauză a fost obligata la plata diferențelor de drepturi salariale acordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, în perioada 1 .08. 2008 – 31.12.2009 actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.

Deși sentința mai sus menționată este irevocabilă, nici până în prezent reclamantii nu au beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată. Este deci evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrilor de sindicat, prin faptul că aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de Tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.

În conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 2003 - Codul muncii, republicată [fost art. 161 alin. (4)], „întârzierea nejustificata a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.", în condițiile în care, potrivit art. 161 [fost art. 156], „salariile se plătesc înaintea oricăror altor obligații bănești ale angajatorilor". Același act normativ prevede, la art. 278 alin. (1) art. 295 alin. (1)], prevede următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."

În consecință, s-a apreciat că, și în privința daunelor interese datorate de unitate salariaților pentru plata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil (Noul civil - Legea nr. 287/2009, republicată), și anume art.1530 C.civ, art.1531, art.1535 N.C.civ, respectiv art. 2 din Ordonanta Guvernului 13/2011.

Din prevederile legale rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariate prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. În acest sens, pronunțându-se deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, care, prin sentința nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._, a constatat că „dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art. 1079 (1523NCC) cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective". În același sens, prin sentința nr. 1515/13.02.2013, Tribunalul D. a reținut că daunele-interese datorate de angajator conform art. 166 alin. (4) din Codul muncii „pot consta în dobânda legală, care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite ori în titlul executoriu"; în consecință, în raport de dispozițiile art. 1531 din Noul Cod civil, a constatat că dobânda legală „este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea e de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentinței..." (titlului executoriu).

Având în vedere considerentele expuse si dispozițiile legale aplicabile, față de practica judiciară anexată, întrucât reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerintei produse membrilor de sindicat prin plata diminuată a salariului și prin neplata sumelor dispuse de instanța de judecată, s-a solicitat admiterea actiunii.

În drept au fost invocate prevederile art. 148 și urm. și art. 194 Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 și art. 278 alin. (1) din Codul muncii, al art. 2 din OG nr. 13/2011 și ai art. 530 și urm. Cod civil, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

La dosar au fost depuse inscrisuri.

Paratul nu a formulat intampinare si nu a solicitat probe.

Prin incheierea din data de 15.10.2014, instanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului L. T. Dumesti motivat de faptul ca acesta nu se regaseste in sentinta civila nr. 1322/2010 pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul nr._, sentinta invocata in cauza de fata.

Legal citate partile cu aceasta mentiune, nu si-au precizat pozitia procesuala.

Analizand cu prioritate exceptia invocata in raport de dispozitiile art. 248 din C. instanta retine urmatoarele:

Cererea dedusa judecatii se circumscrie sferei conflictelor de munca.

In raport de dispozitiile art 267 din Codul muncii, pot fi parti . munca: a) salariații, precum și orice altã persoanã titularã a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncã;

b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncã temporarã, utilizatorii, precum și orice altã persoanã care beneficiazã de o muncã desfãșuratã în condițiile prezentului cod;

c) sindicatele și patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au aceastã vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedurã civilã.

Raportul de drept procesual se poate lega valabil doar intre titularii de obligatii care rezulta din raportul de drept material dedus judecatii .Deci calitatea procesuala pasiva presupune identitatea intre persoana paratului pe de o parte si titularul obligatiei care face obiectul actiunii pe de alta parte.

Asadar reclamanta a chemat in judecata paratul L. T. Dumesti solicitând obligarea acestuia la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr.1322 /2010 pronuntata in dosarul nr._ de la data formulării introducerii cererii și până la data plății efective.

Din economia sentintei civile invocata in cauza rezulta ca paratul L. T. Dumesti nu figureaza in calitate de parat in dispozitivul sentintei invocate.

Avand in vedere obiectul actiunii „plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr.1322 /2010 pronuntata in dosarul nr._ ” si ca in aceasta sentinta nu se regaseste paratul L. T. Dumesti, instanta considera intemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si pe cale de consecinta va respinge actiunea formulata de reclamantul S. Invatamant S. Haret Iasi in numele si pentru R. M. in contradictoriu cu paratul L. T. Dumesti ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului L. T. Dumesti si in consecinta:

Respinge actiunea formulata de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, cod fiscal_, cont RO06CECEIS0131RON0121786, în numele și pentru reclamanta R. M. in contradictoriu cu paratul L. T. Dumesti cu sediul in Valea Seaca, jud. Iasi.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iasi.

Pronunțată astazi, 19.11.2014, iar solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

Președinte Asistenți judiciari Grefier

S.M. B.L. L.N. R.R.

Red/tehnored/ . style="line-height:15pt"> 4ex/02.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3796/2014. Tribunalul IAŞI