Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Sentința nr. 3051/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3051/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 386/93/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3051
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE G. N.
Asistent Judiciar M. M.
Asistent Judiciar R. L. P.
Grefier M. P. M.
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamanta L. A. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE PENSII ILFOV, având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează tribunalului faptul că acest termen de judecată a fost acordat în vederea discutării perimării.
Tribunalul din oficiu, invoca excepția perimării cererii, având in vedere data la care s-a dispus suspendarea cauzei si rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 15.02.2012 reclamanta L. A. a chemat în judecată pe pârâta C. JUDETEANĂ DE PENSII ILFOV, contestând decizia nr._/19.09.2011.
Prin încheierea de ședința de la data de 19.04.2012, Tribunalul, având in vedere lipsa nejustificata a părților la acel termen de judecata, precum si faptul ca părțile nu au solicitat judecarea in lipsa a cauzei, a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusa pe rol, din oficiu, in vederea discutării perimării la data de 17.10.2013, dată la care a invocat din oficiu excepția perimării cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului sub aspectul incidentului procedural al perimarii actiunii, instanta retine urmatoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar si împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu.
Potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata si din oficiu, prin invocarea excepției perimării.
Din verificările actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data 19.04.2012, când cauza a fost suspendata potrivit dispozițiilor art. 242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă si ca de la aceasta data dosarul a rămas in nelucrare mai mult de un an din culpa părții reclamante, aceasta lipsind nejustificat de la termenul de judecata de la acea data și neîndeplinind nici un act de procedură în vederea judecării procesului.
Mai mult, pe durata suspendării părțile aveau deschisă calea recursului împotriva încheierii de suspendare, cale de atac de care nu au uzat.
Tribunalul a verificat din oficiu incidența în speță a eventualelor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249 și art. 250 din codul de procedură civilă.
Având in vedere ca in cauza de fata nu s-a îndeplinit nici un act de procedura in vederea judecării pricinii de mai mult de un an, tribunalul urmează sa admită excepția perimării si sa constate perimata acțiunea de fata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta L. A. domiciliată în comuna 1 Decembrie, ., județ Ilfov în contradictoriu cu pârâta C. J. DE PENSII ILFOV, cu sediul în București. .. 17, sector 2.
Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2013.
Președinte, G. N. | Asistent Judiciar, M. M. | Asistent Judiciar, R. L. P. |
Grefier, M. P. M. |
M.M. 23 Octombrie 2013
| ← Recalculare pensie. Sentința nr. 2549/2013. Tribunalul ILFOV | Recalculare pensie. Sentința nr. 1591/2013. Tribunalul ILFOV → |
|---|








