Recalculare pensie. Sentința nr. 2549/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2549/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 1470/93/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 2549/2013
Ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. C.
Asistent Judiciar M. M.
Asistent Judiciar R. L. P.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant S. T. L.
și pe pârât C. DE P. ILFOV, având ca obiect recalculare pensie
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamanta personal, identificata cu CI . nr._, neasistata, lipsa fiind parata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca este termenul al doilea de judecata, actiune scutita de taxa timbru si timbru judiciar, s-au depus inscrisurile solicitate de la Conect Business Park, dupa care:
Nemaifiind alte chestiuni prealabile tribunalul acorda partilor cuvantul la probe
Reclamanta personal arata ca in afara de actele deja depuse la dosar, alte probe nu mai are
Tribunalul dupa deliberari, in temeiul art. 255 C.pr.civ incuviinteaza pentru ambele parti proba cu inscrisuri, cele de la dosar si, nemafiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constata cerecetarea procesului incheiata si acorda cuvantul in dezbateri
Reclamanta personal, avand cuvantul, solicita admiterea actiunii, asa cum a fost formulata.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ la 22.04.2013 reclamanta S. L. a solicitat, in contradictoriu cu parata C. Judeteana de P. Ilfov pronuntarea unei hotarari prin care sa sev dispuna obligarea paratei la recalcularea drepturilor sale de pensie in sensul de a fi valorificate si veniturile realizate in aciord global conform adeverintei eliberate de . SA
Arata ca prin decizia_/27.03.2013 s-a dispus respingerea cererii sale cu motivarea ca acestea nu reprezinta sporuri cu caracter permanent prevazute de anexa 15 la normele de aplicare a Legii 263/2010 aprobate prin HG 257/2011
In drept invoca dispozitiile art. 107 alin 3 si 4 din Legea 263/2010
Anexeaza Decizxia_/27.03.2013, adeverinta 184/14.11.2012, copie CI
Legal citata cu aceasta mentiune parata nu a formulat intampinare in termenul prevazut de art. 201 C.pr.civ insa a depus la dosar inscrisurile aflate la dosarul de pensie.
Deliberand asupra cererii de chemare in judecata formulate, prin prisma materialului probator administrat, tribunalul retine urmatoarele:
Drepturile de pensie ale reclamantei s-au deschis la 1.05.2001, sub imperiul Legii 19/2000, astfel dupa cum rezulta din cuprinsul deciziei de pensie_/27.03.2013 (fila5 dosar).
La 29.11.2012 reclamanta s-a adresat paratei cu cerere privind valorificarea veniturilor privind munca in acord global, asa cum acestea rezulta din cuprinsul adeverintei 184/14.11.2012 eliberata de . SA (fila 6-11 dosar), cerere care a fost respinsa (fila 5 dosar)
Analizand adeverinta in discutie, prin raportare la inscrisurile ce au stat la baza emiterii acesteia (fila 62-83 dosar) tribunalul retine insa ca aceasta adeverinta nu cuprinde veniturile realizate de reclamanta in acord global ci veniturile brute realizate de aceasta in perioada cat a fost salariata a societatii, sumele realizate suplimentar in acord global nefiind defalcate.
Tribunalul retine de asemenea dispozitiile art. 164 alin 1 din Legea 19/2000 conform cu care: „La determinarea punctajelor anuale, până la . prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
Dispozitiile sunt reluate integral de textul art. 165 alin 1 din Legea 263/2010
Justificarea consta in aceea ca potrivit art. 1 din Decretul 389/1972 incepand cu data de 1 ianuarie 1973 cota de contributie de 15% la bugetul asigurarilor sociale de stat se calcula asupra venitului brut
Odata cu . Legii 1/1977, la 1 iulie 1977, impozitul pe salariu a fost desfiintat (impozitul pe retributie - asa cum a fost definit de lege) astfel incat sintagma de „venit brut” a devenit caduca, incepand cu luna iulie 1977, potrivit art. 3 din actul normativ mentionat: „Retribuția tarifară, precum și orice alte venituri care se cuvin, potrivit legii, persoanelor care muncesc în unitățile socialiste de stat sînt efective și nu sînt supuse impozitării”
In consecinta, cota de contributie la asigurarile sociale de stat nu a mai fost calculata asupra „venitului brut” (caci nu mai exista un astfel de venit) ci asupra fondului total de retribuire calculat potrivit art. 28 din Legea 1/1977, care modifica implicit dispozitiile Decretului 389/1972.
Legea 1/1977 a fost abrogata expres prin dispozitiile art. 31 din HG 52/1991 incepand cu luna ianuarie 1991 astfel ca dupa aceasta data s-a revenit la calcularea cotei de contributie la fondul asigurarilor sociale de stat asupra venitului brut
In aceste conditii este evident ca pentru perioada 1 iulie 1977 – 1 ianuarie 1991 veniturile brute cuprinse in adeverintele mentionate nu pot fi valorificate, avand in vedere ca pentru aceasta perioada legea prevede valorificarea veniturilor nete si nu se poate pretinde paratei sa aprecieze asupra cuantumului net al veniturilor realizate de reclamant in aceasta perioada (caci sintagma „venit brut’ nici nu isi poate gasi aplicarea in aceasta perioada)
Asa fiind, tribunalul urmeaza a admite numai in parte actiunea si va dispune recalcularea pensiei reclamantei, cu valorificarea veniturilor inscrise in adeverinta 184/14.11.2012 eliberata de . SA, pentru perioada 1 ianuarie 1991 - decembrie 1997.
La valorificarea acestor venituri insa parata va avea in vedere imprejurarea ca in veniturile brute mentionate in adeverintele in discutie sunt incluse toate sporurile de care a beneficiat reclamantul in perioada in discutie, respectiv inclusiv sporul de vechime, care nu vor mai fi, de aceea, valorificate in mod separat
Imprejurarea ca in aceste venituri sunt incluse si sumele realizate de reclamanta in acord global nu poate constitui in nici un caz un motiv pentru nevalorificarea acestor venituri.
Aceasta deoarece, Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art. 1 Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Se observa, asadar, ca pentru toate aceste sume angajatorii calculau si virau contributii de asigurari sociale, aspect confirmat si de catre unitatea emitentă a adeverintei din cauza de fata.
O data retinut acest aspect, se cuvin a fi precizate dispozitiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 (reluat ca atare de dispozitiile art. 2 lit. c din Legea 263/2010), potrivit carora „sistemul public se organizeaza si functioneaza avand ca baza principiul contributivitatii, conform caruia fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurari sociale cuvenindu-se pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite”.
Acest principiu este dezvoltat in dispozitiile urmatoare din acelasi act normativ, in sectiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art. 96 alin.1 din Legea nr. 263/2010 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S. și Studii Economice.
Sintetizand, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000 si preluata de Legea 263/2010 este construita in jurul acestui principiu fundamental, si anume ca orice element salarial efectiv incasat pe parcursul intregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in functie de reglementarea in vigoare) au achitat statului contributii de asigurari sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.
Prin Normele de aplicare a Legii 263/2010, aprobate prin HG 257/2011 legiuitorul se abate de la principiului contributivitatii pe care il afirmase categoric in Legea nr.19/2000 si precizeaza ca sporurile, indemnizatiile si majorarile de retributii tarifare care, potrivit legislatiei anterioare datei de 1.04.2001, au facut parte din baza de calcul a pensiilor si care se utilizeaza la determinarea punctajelor sunt enumerate in anexe. Acestea pot fi dovedite prin inscrisurile din carnetele de munca sau prin adeverinte intocmite conform legii de catre fostii angajatori.
In privinta formelor de retribuire in acord, in anexa 15, pct. VI la Normele de aplicare a Legii 263/2010 se mentioneza ca nu vor fi luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru ca nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare. Aceeasi solutie este mentionata pentru ,, alte sporuri care nu au avut caracter permanent,,.
Apreciem ca in speta au prioritate dispozitiile legale cu valoare de principiu, adica cele de la art.2 lit.3 din Lege nr.263/2010, fata de cele care decurg din acesta dar nu-l respecta, pentru ca solutia contrara presupune incalcarea principiului contributivitatii, cu consecinta nerealizarii scopului avut in vederea de legiuitor la editarea acestuia.
Formele de retribuire in acord si celelalte venituri mentionate in adeverinta in cauza nu au facut parte, .>baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr.3/1977, era constituita din retributii tarifare, insa conform reglementarilor aceluiasi act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care platisera asigurarile sociale, or acestea se stabileau si se achitau in raport de castigul brut realizat, iar nu cel tarifar.
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 1.04.2001, data intrarii in vigoare a Legii nr.19/2000, principiul contributivitatii este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, solutia trebuie sa fie aceeasi, conform principiului ,,ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet,,.
Viziunile diferite asupra chestiunii in discutie intre casele de pensii si instantele judecatoresti sunt generate de inconsecventa legiuitorului.
Instanta apreciaza ca ceea ce intereseaza nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul ca statul si-a incasat drepturile la momentul cuvenit, iar cand vine randul asiguratilor sa primeasca contraprestatie din partea statului, acestea trebuie sa fie corespunzatoare, pentru a nu se rupe echilibru raportului juridic dintre parti.
Prin urmare, in prezenta acestei dualitati de reglementare, revine instantei judecatoresti sarcina de a hotara ca principiul contributivitatii afirmat in art.2 din Legea nr.19/2000 si preluat de dispozitiile Legii 263/2010 si dezvoltat in art. art. 96 alin 2 din Legea 263/2010 primeaza si ca, independent de caracterul permenent sau nepermanent al unor venituri si de faptul ca au facut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Tribunalul va avea în vedere drept data de referință de la care trebuie recalculata pensia reclamantei data de 1.12.2012, avand in vedere ca reclamanta a depus adeverinta in cauza la dosarul de pensie la 29.11.2012, astfel dupa cum rezulta din raspunsul administrativ al paratei precum si dispozitiile art. 107 alin 3 si 5 din Legea 263/2010 conform cu care „Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia” sumele rezultate acordandu-se începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea
Asa fiind, pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul, in baza art. 107 alin 3 si 153 lit. g din Legea 263/2010 va admite actiunea si vaobliga parata sa emita o decizie, prin care sa recalculeze pensia pentru limita de varsta cuvenita reclamantei, retroactiv, incepand cu data de 1.12.2012, cu valorificarea pentru perioada 1 ianuarie 1991 - decembrie 1997 a veniturilor brute inscrise in adeverinta 184/14.11.2012 eliberata de . SA
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte actiunea formulata de reclamanta S. T. L., domiciliata in oras Voluntari, .. 22, jud. Ilfov in contradictoriu cu parata C. Judeteana de P. Ilfov cu sediul in Bucuresti, .. 17, sect. 2
Obliga parata sa recalculeze pensia reclamantei, retroactiv incepand cu data de 1.12.2012, cu valorificarea pentru perioada 1 ianuarie 1991 - decembrie 1997 a veniturilor brute inscrise in adeverinta 184/14.11.2012 eliberata de . SA
Respinge actiunea ca nefondata pentru rest.
Executorie conform art. 448 alin 1 pct. 4 C.pr.civ
Cu apel in 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a fi depusa la Tribunalul Ilfov
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Președinte, A. M. C. | Asistent Judiciar, M. M. | Asistent Judiciar, R. L. P. |
Grefier, M. P. |
A.C. 26 Septembrie 2013
| ← Recalculare pensie. Sentința nr. 838/2013. Tribunalul ILFOV | Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale.... → |
|---|








