Recalculare pensie. Sentința nr. 3653/2013. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 3653/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 41/93/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3653

Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE G. N.

Asistent Judiciar M. M.

Asistent Judiciar R. L. P.

Grefier M. P. M.

Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE PENSII ILFOV, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta prin consilier juridic Arsanu M., care depune la dosar delegația de reprezentare, lipsă fiind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Tribunalul, în aplicarea dispoz. art. 159 ind. 1 alin. 4 Cod proc. civilă, constată competența generală, materială și teritorială de soluționare a prezentul litigiu, prin raportare la dispoz. art. 153 și 154 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.

Pârâta prin consilier juridic depune la dosar întâmpinare și înscrisurile depuse la dosarul de pensionare al reclamantului.

La interpelarea tribunalului, pârâta prin consilier juridic învederează că nu are cereri prealabile de formulat.

Tribunalul acordă cuvântul pe probe.

Pârâta prin consilier juridic solicită proba cu înscrisuri.

Tribunalul, după deliberare, în temeiul art. 167 Cod proc. civilă încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Pârâta prin consilier juridic învederează tribunalului că prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității, dar și faptul că nu are alte cereri de formulat.

Tribunalul, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității și pe fond.

Pârâta prin consilier juridic solicită admiterea excepției inadmisibilității, având în vedere că OUG nr. 4/2005 a fost abrogată la apariția Legii nr. 263/2010, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, pentru motivele invocate în întâmpinare.

Tribunalul reține cauza spre soluționarea excepției și pe fond..

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 04.01.2013, reclamantul P. D. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii Ilfov, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la revizuirea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă in care la stabilirea punctajului mediu anual sa fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi de pensie începând cu 3 ani in urma de la data înregistrării acțiunii actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea, în fapt a cererii, reclamantul a arătat că este pensionat la limita de vârsta, in conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977, drepturile inițiale de pensie fiindu-i stabilite prin decizia nr._/1993 privind acordarea pensiei pentru munca depusa si limita de vârsta emisa de Oficiul de Pensii Ilfov.

Reclamantul a mai arătat că, fiind o pensie stabilită anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, a intrat în procesul de recalculare prevăzut de HG 1550/2004, și se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică recalcularea conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005 astfel potrivit art. 1 din OUG nr. 4/2005 "pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat,stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.’’ Partea a subliniat că stagiul complet de cotizare utilizat este de 20 de ani, și nu de 30 de ani, având o vechime în grupa I de muncă de 20 ani, 07 luni și 06 zile.

Reclamantul a învederat instanței dispozițiile Legii nr. 263/2010, conform cărora: Art. 116. ,,Încetarea, suspendarea sau reluarea platii pensiei, precum si orice modificare a drepturilor de pensie de fac prin decizie emisa de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, in conditiile respectarii regimului juridic al deciziei de inscriere la pensie. (adica cu respectarea legii in vigoare la data pensionarii_ reclamantului. adica in baza Legii 3/1977)’’ ,Art. 107 alin. 1 ,,In situatia in care, ulterior stabilirii si/sau platii drepturilor de pensie, se constata diferente intre sumele stabilite si/sau platite si cele legal cuvenite, casa teritoriala de pensii, respectiv casa de pensii sectoriala, opereaza, din oficiu sau la solicitarea pensionarului. modificarile ce se impun prin decizie de revizuire’’ și alin. 2 ,,Sumele rezultate in urma aplicarii prevederilor alin. (1) se acorda sau se recuperează. dupa caz, in cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferentelor’’.

Partea reclamanta precizează că orice solicitare din partea pensionarilor după data de 01.01.2011 cu privire la modificarea stagiului complet de cotizare, se va face în baza dispozițiilor art.116 din Legea 263/2010 prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, cu respectarea regimului juridic al deciziei de la înscrierea la pensie.

În acest sens, a mai invocat dispozițiile din decizia nr. 40/22.09.2008 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, constituita in Secții Unite, publicata in Monitorul Oficial nr. 334/20.05.2009, prin care a fost admis recursul in interesul legii si s-a stabilit ca ,,dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin (1) si alin. ( 2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează in sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 si care au desfășurat activitate in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistenta sociala – decizie care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.

În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii 19/2000 modificată, Legea 3/1977, Legea 263/2010, Decizia nr. 40/22.09.2008 a ICCJ .

În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, decizia de pensionare inițială nr._/1993, cererea din 14.12.2012, decizia nr._/2007, buletin de calcul, talon de pensie, carte de identitate.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform art.15 lit. a din Legea nr.146/1997.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă, având în vedere faptul că OUG nr. 4/2005 a fost abrogată în momentul apariției Legii nr. 263/2010 și ca nelegală și netemeinică motivat de faptul că dispoz. art. 14 din Legea nr. 3/1977 nu se referea la reducerea stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei, el fiind cel de 30 de ani.

În ceea ce privește capătul trei de cerere, se solicită să se aibă în vedere dispoz. art. 1031 alin. 2 Cod proc. civilă, în sensul cenzurării cuantumului cheltuielilor de judecă.

Analizând cu precădere excepția inadmisibilității, tribunalul constată următoarele:

Analizând cu precădere excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul urmează a o respinge, ca neîntemeiată, apreciind că solicitarea de recunoaștere a unui alt stagiu complet de cotizare se circumscrie noțiunii de revizuire a drepturilor de pensie. Temeiul juridic al unei astfel de cereri îl constituie prevederile art. 107 alin.(1)și (2) din Legea nr. 263/2010 potrivit cu care “ (1) În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. (2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.”

Tribunalul constată că o cerere de revizuire a deciziei de recalculare a pensiei stabilită în baza Legii numărul 3/1977, în conformitate cu principiile prevăzute de Legea numărul 19/2000, poate fi promovată și după abrogarea Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 4/2005 și Hotărârii Guvernului numărul 1550/2004 prin Legea numărul 263/2010.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul retine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 107 alin.(1) din Legea nr. 263/2010 „ În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.”

În conformitate cu dispozițiile art. 116 din Legea nr. 263/2010” Încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.”

La data de 14.12.2012 reclamantul a solicitat Casei Județene de Pensii Ilfov revizuirea deciziei de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă și emiterea unei noi decizii de pensionare cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani pentru grupa I de muncă, fiind astfel îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 263/2010. Pârâta nu a răspuns acestei cereri.

Instanța reține că reclamantului i s-a deschis dreptul la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, începând cu data de 20.12.1992, conform mențiunilor din copia deciziei de pensionare nr. 6253/05.03.1993, emisă de către Direcția de Muncă și Protecție Socială a Jud. Sect. Agr. ILFOV Oficiul de Pensii .

Prin urmare, reclamantul a fost beneficiarul procesului de recalculare reglementat prin OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.09.2005, conform prevederilor HG nr. 1550/2004 coroborate cu prevederile H.G. nr. 733/2005.

Prin decizia nr._/31.08.2005 emisă de C. Județeană de Pensii Ilfov,, drepturile de pensie ale reclamantului au fost recalculate, fiind stabilit un punctaj mediu anual recalculat în valoare de 0,_ puncte, la stabilirea căruia a fost utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 ani, după cum rezultă din copia buletinului de calcul nr._/29.06.2005 emis de C. Județeană de Pensii Ilfov, de la fila nr. 29 din dosar.

Tribunalul reține că punctajul mediu anual determinat în procedura de recalculare conform OUG nr. 4/2005, trebuia calculat prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, deoarece, conform mențiunilor din copia deciziei de pensionare nr62531/05.03.1993, depusă la fila nr.7 din dosar, rezultă că partea reclamantă a lucrat în grupa I de muncă o perioadă de 20 ani, 7 luni si 6 zile.

Pentru a reține că stagiul complet de cotizare care trebuia utilizat în procedura de recalculare a drepturilor de pensie este de 20 de ani, Tribunalul are în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Conform art. 2 alin. 3 din anexa HG 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Din copia deciziei de pensionare, rezultă că dreptul la pensie al reclamantului s-a deschis în baza Legii nr. 3/1977, în anul 1993.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 „persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă;b) un an și trei luni pentru grupa II de munca. Pe aceasta bază persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de: a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile. Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă”.

Așadar, în Legea nr. 3/1977, pe lângă stagiile complete prevăzute de art. 8, sunt reglementate și alte stagii complete de cotizare, care se aplică în funcție de condițiile concrete în care beneficiarul prestației a lucrat.

Tribunalul consideră că în procesul de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite reclamantului în baza dispozițiilor OUG nr. 4/2005 coroborate cu prevederile art. 2 alin.3 din anexa HG nr. 1550/2004, se impunea utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani întrucât reclamantul a desfășurat activități în grupa I de muncă o perioadă de 20 ani ,7 luni si 6 zile.

În acest sens, tribunalul are în vedere și dispozițiile din decizia nr. 40 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art. 77 alin.2 raportat la art. 43 alin.1 și alin.2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Apreciind că solicitarea de recunoaștere a unui alt stagiu complet de cotizare se circumscrie noțiunii de revizuire a drepturilor de pensie, temeiul juridic al unei astfel de cereri constituindu-l prevederile articolului 107 aliniatele 1 și 2 din Legea numărul 263/2010, Tribunalul constată că o cerere de revizuire a deciziei de recalculare a pensiei stabilită în baza Legii numărul 3/1977, în conformitate cu principiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, poate fi promovată și după abrogarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Hotărârii Guvernului nr. 1550/2004 prin Legea nr. 263/2010.

Ori, în cauză, erorile comise de pârâtă în îndeplinirea procedurii de recalculare se plasează în timp la nivelul anului 2005, când Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 4/2005 și Hotărârea Guvernului numărul 1550/2004 erau în vigoare și reglementau aspectul care face obiectul cauzei, astfel că eroarea comisă în efectuarea procedurii de recalculare poate fi remediată prin revizuirea deciziei, efectele revizuirii acoperind perioada cuprinsă între data stabilirii inițiale a drepturilor de pensie supuse revizuirii și data efectuării revizuirii.

Cât privește acordarea diferențelor de drepturi de pensie, instanța apreciază că acestea se cuvin reclamantului însă numai în limita termenului general de prescripție de 3 ani, calculat de la data introducerii cererii de chemare în judecată, în acest caz fiind incidente prevederile articolului 1 alin. 1 coroborate cu prevederile articolului 3 alin. 1 din Decretul numărul 167/1958 privind prescripția extinctivă.

În raport de cele expuse, se va admite acțiunea, iar pârâta va fi obligată să revizuiască drepturile de pensie stabilite în favoarea reclamantului în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum și la plata diferențelor de pensie cuvenite reclamantului începând cu data de 04.01.2010 până la emiterea deciziei de revizuire, actualizate cu indicele de inflatie.

În ceea ce privește măsura de actualizare a diferențelor de drepturi de pensie cu indicele de inflație, tribunalul face mențiunea că este justificata, pentru a respecta proporția dintre valoarea drepturilor cuvenite la data scadenței și cea de la data plății efective, având în vedere devalorizarea monedei naționale datorită procesului de inflație.

În baza art. 274 Cod de Procedură civilă, va obliga pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecata in suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată.

Admite cererea formulată de reclamantul P. D. cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat M. M. din București, ., ., . sector 6 în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII ILFOV cu sediul în București, .. 17, sector 2.

Obligă pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 04.01.2010, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită, potrivit prezentei sentințe și cea efectiv încasată în perioada de la 04.01.2010 și până la emiterea noii decizii de recalculare, actualizate cu indicele de inflație.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare..

Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2013.

Președinte,

G. N.

Pt. Asistent Judiciar,

M. M. aflat în CO semnează președinte secție civilă

Pt. Asistent Judiciar,

R. L. P. aflat în CO semnează președinte secție civilă

Grefier,

M. P. M.

Tehnored. M.M. 04 Decembrie 2013

Redactat NG – 19.12.2013 – 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Sentința nr. 3653/2013. Tribunalul ILFOV