Recalculare pensie. Sentința nr. 342/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 342/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 1893/93/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 342
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14 FEBRUARIE 2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: G. N.
ASISTENT JUDICIAR: M. M.
ASISTENT JUDICIAR: R. L. P.
GREFIER: G. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de către reclamanta B. Ș. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE PENSII ILFOV, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin avocat și pârâta, prin consilier juridic A. S. care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței obiectul cauzei, părțile, stadiul procesual, după care:
Instanța, în aplicarea prevederilor art. 159 alin. 4 Cod proc.civ., constată că, în temeiul art. 153 și 154 alin 1 din Legea 263/2010, este competentă material, teritorial și general să soluționeze cauza.
Pârâta, prin consilier juridic, depune înscrisurile din dosarul de pensie al contestatoarei și comunică in ședință publică un exemplar reclamantei.
Tribunalul pune in discuție excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioara ultimilor 3 ani, de la data formulării cererii de chemare in judecată.
Reclamanta prin avocat solicită respingerea excepției invocate, având în vedere ca nu a solicitat indexarea pensiei pe ultimii 3 ani de la data formulării cererii de chemare in judecată.
Pârâta prin consilier juridic solicită admiterea excepției invocate.
Deliberând asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, urmează a o respinge, apreciind-o neîntemeiata.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbateri asupra fondului cauzei.
Reclamanta prin avocat solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin consilier juridic, pune concluzii de respingere a acțiunii.
În conformitate cu art.150 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 22.08.2012, reclamanta B. Ș. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii Ilfov, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să indexeze cu rata inflației pensia reclamantei, începând cu martie 2009, precum și obligarea plata diferențelor ce vor rezulta dintre pensia neindexată pe care a primit-o și cuantumul ce va rezulta în urma indexării, până în luna august 2010 inclusiv, data la care pensia de serviciu a devenit pensie în înțelesul Legii nr.19/2001; sume actualizate cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
În fapt, reclamanta a arătat că a fost beneficiara unei pensii de serviciu care și-a avut temeiul în Legea nr.223/2007, începând din 01.11.2008 și până în luna august 2010 inclusiv.
Reclamanta subliniază că, în conformitate cu art.47 și art.24 din Legea nr.223/2007, pârâta era obligată ca în luna martie a fiecărui an să actualizeze pensia prin indexarea cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii 223/2007, Ordinul nr.1064, art.1084 cod civil și a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia de pensionare nr._/18.12.2008.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform art.15 lit. a din Legea nr.146/1997.
Legal citată, pârâta C. DE PENSII ILFOV nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței prin consilier juridic la termenul din data de 14.02.2013, când a depus actele din dosarul de pensie al reclamantei, exprimându-și poziția procesuală în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta a fost beneficiarul unei pensii de serviciu conform Legii nr. 223/2007, începând cu data de 01.11.2008, așa cum rezultă din copia deciziei nr._ din 18.12.2008 emisă de C. Județeană de Pensii Sector 4
Ulterior, prin Decizia nr._ din 25.08.2010 emisă de C. Județeană de Pensii Ilfov, pensia de serviciu a reclamantei a fost recalculată în baza Legii nr. 119/2010 și H.G. nr. 737/2010, devenind pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000.
Instanța reține că la data de 31.12.2010, reclamanta s-a adresat Casei Județene de Pensii Ilfov cu o cerere (fila 16) privind actualizarea pensiei în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 223/2007, pârâta nesoluționând solicitarea acestuia.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta a solicitat actualizarea pensiei de serviciu și plata diferențelor rezultate din neaplicarea art. 47 din Legea nr. 223/2007, incepand cu luna martie, 2009.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 223/2007 „pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent”.
În speță pârâta nu a făcut dovada faptului că ar fi procedat la plata unei pensii de serviciu actualizate către reclamanta, în sensul dispozițiilor legale precizate, astfel că în condițiile neîndeplinirii de către aceasta a obligației de actualizarea a pensiei, cererea reclamantei este întemeiată. Astfel instanța va dispune ca pârâta să procedeze la actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei, conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 223/2007, începând cu data de 01.03.2009.
Având în vedere că prin plata unei pensii cu o valoare mai mică decât cea cuvenită, în patrimoniul reclamantei s-a produs un prejudiciu constând în diferența dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată, urmeaza sa se dispuna obligarea pârâtei la plata către reclamanta a diferențelor dintre pensia astfel recalculată și cea efectiv încasată, până la data la care a fost în plată pensia de serviciu .
Totodată, instanța va obliga pârâta la plata către reclamanta a penalităților de întârziere, reprezentand dobanda legala aferenta sumei datorate, începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata și până la data efectuării plății.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecată in suma de 300 lei, reprezentand onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta B. Ș. cu domiciliul în ., .. 153, județul Ilfov în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII ILFOV cu sediul în București, sector 2, .. 17.
Obligă pârâta să plătească reclamantei diferența dintre pensia efectiv încasată și pensia indexată conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 223/2007, pentru perioada 21.08._10, actualizată cu dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei reprezentând onorariu avocat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2013.
PREȘEDINTE, ASISTENT JUDICIAR, ASISTENT JUDICIAR, N. G. M. M. R. L. P.
GREFIER,
G. M.
Redact. N.G 22.02.2013
Tehnored. M.G.
4 ex. Comunicat ./.
| ← Recalculare pensie. Sentința nr. 3670/2013. Tribunalul ILFOV | Recalculare pensie. Sentința nr. 1499/2013. Tribunalul ILFOV → |
|---|








