Recalculare pensie. Sentința nr. 363/2015. Tribunalul TULCEA

Sentința nr. 363/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 2189/88/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 363 /2015

Ședința publică din data de 04 martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Ș. R.

Asistenți Judiciari: G. T.

C. T.

Grefier: E. G.

Pe rol judecarea cauzei litigiu de muncă, privind pe reclamantul M. G., cu domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat S. V., cu sediul în Tulcea, ., ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns pentru reclamant av. S. V. și pentru pârâtă c.j. M. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, apreciind că dosarul se află în stare de judecată, acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Av. S. V. având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de calculare a pensiei cu luarea în calcul a veniturilor menționate în adeverința nr._ din 30.06.2014 eliberată de Vard Tulcea SA, cu excepția indemnizației de concediu medical, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtei având cuvântul pe fond, solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate în întâmpinare.

Instanța, deliberând, în temeiul art. 394 C. pr. civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 26 noiembrie 2014 și înregistrată sub nr._, reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Tulcea a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în calcul a veniturilor brute, așa cum rezultă din adeverința nr._ emisă de ., cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că, este pensionar iar la data stabilirii drepturilor de pensie pârâta nu a valorificat veniturile brute menționate în adeverința nr._ din 30.06.2014 emisă de ., pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale la vremea respectivă.

A mai precizat reclamantul că, a contestat decizia de pensie emisă de C. Județeană de Pensii Tulcea la Comisia Centrală de Contestații din cadrul CNPP, însă nu i s-a comunicat niciun răspuns în termenul legal de 45 de zile.

S-a mai arătat că, în cauză se încalcă principiul contributivității prevăzut de Legea nr. 19/2000, Legea nr. 263/2010, care prevede că pensia se stabilește în funcție de venitul brut pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 150 și art. 151 din Legea nr.263/2010.

În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie: decizia nr._/11.09.2014 și contestația formulată împotriva deciziei de pensionare înregistrată sub nr._/09.10.2014.

La data de 15 decembrie 2014, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a arătat că, în temeiul art. 149 din Legea nr.263/2010, decizia nr._/11.09.2014 a fost contestată la Comisia Centrală de Contestații, fiind înregistrată la C. Județeană de Pensii Tulcea la nr._/09.10.2014 și trimisă spre soluționare prin adresa nr._/28.10.2014, însă Comisia Centrală de Contestații nu a comunicat soluția dată.

A mai arătat pârâta că, la recalcularea pensiei reclamantului, nu pot fi luate în considerare veniturile brute, întrucât art. 165 din Legea nr. 263/2010 prevede că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete după caz, precum și sporurile cu caracter permanent, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.

De asemenea, a menționat pârâta că, nu pot fi luate în considerare sumele cu titlu de „regim de lucru prelungit” pentru că aceste venituri nu constituie sporuri cu caracter permanent, conform Anexei nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011 și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001.

În dovedire, pârâta a depus la dosar în copii certificate: adresa nr._/28.10.2014, contestația nr._/09.10.2014, decizia nr._/11.09.2014, cererea nr._/05.08.2014, adeverința nr._ /30.06.2014.

La data de 12 ianuarie 2015, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele învederate prin acțiune.

La data de 20 februarie 2015, S.C. VARD SA Tulcea a transmis la dosarul cauzei adresa nr. 4000/1193/18.02.2015.

Analizând cauza în raport de actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 05.08.2014, prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul a solicitat Casei Județene de Pensii Tulcea acordarea pensiei de limită de vârstă cu valorificarea și a veniturilor brute menționate în adeverința nr._ /30.06.2014 emisă de S.C. „Vard” Tulcea S.A.

Pârâta C. județeană de Pensii Tulcea a emis decizia nr._/11.09.2014, fără a valorifica veniturile cuprinse în adeverința nr._ /2014 emisă de S.C. „Vard” Tulcea S.A. cu motivarea că potrivit prevederilor art. 165 din Legea nr.263/2010, la determinarea punctajelor anterioare datei de 01.04.2001 se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare al acestora în carnetul de muncă precum și sporuri cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.

Până la data pronunțării prezentei hotărâri Comisia de Contestații din cadrul C.N.P.P. nu a emis nicio hotărâre cu privire la contestația reclamantului.

Potrivit adeverinței nr._ /30.06.2014 emisă de S.C. „Vard” Tulcea S.A. rezultă că în perioada ianuarie 1979 – martie 2001, reclamantul a realizat o . venituri brute din salarii, pentru care compania a virat contribuția de asigurări sociale, calculată la câștigul lunar brut, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare la data respectivă.

De asemenea, în respectiva adeverință s-a menționat că în perioada 1979 – 1990, venitul pentru orele suplimentare a fost inclus în venitul pentru munca în acord.

La solicitarea instanței, adeverința sus menționată a fost completată cu adresa nr. 4000/1193/18.02.2015 emisă de același angajator, înscris potrivit căruia reiese că în perioadele septembrie și noiembrie 1993 și respectiv noiembrie 1996, reclamantul a beneficiat de indemnizație de concediu medical iar în perioadele iulie 1996- ianuarie 1997, reclamantul a beneficiat de compensări conform HG nr. 542/05.07.1996) pentru care nu s-a achitat contribuția de asigurări sociale conform legislației în vigoare.

Inițial, Lg. nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat, prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajatori și se calcula prin raportare la venitul brut realizat.

Conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 „unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecționare profesională, precum și asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai școlilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producție, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc și de durata contractului de muncă.”

Totodată, potrivit art. 3 din Lg. nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.

În același timp, dispozițiile art. 10 din același act normativ, prevedeau că baza de calcul a pensiei o constituie retribuția tarifară.

Obligația plății unei contribuții de asigurări sociale a salariaților în funcție de câștigul salarial brut al acestora a fost menținută și prin dispozițiile art.2 pct.1 din Lg. nr. 49/1992 privind modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, prin care au fost modificate o . prevederi din Decretul nr.389/1972 și conform cărora "Pentru persoanele juridice și fizice care folosesc personal salariat, contribuția asigurărilor sociale de stat se stabilește diferențiat, astfel:

- „35% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa I de muncă;

- 30% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa a II-a de muncă;

- 25% asupra câștigului brut realizat de celelalte categorii de salariați;

- 15% asupra salariului brut primit, dar nu mai puțin decât salariul minim brut pe țară, în cazul personalului casnic angajat de persoane fizice pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, handicapaților și a copiilor.”

Ulterior, potrivit dispozițiilor art. 2 lit.e din Lg. Nr. 19/2000 și art. 2 lit. c și d din Lg. Nr. 263/2010, s-a stabilit că sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: „e) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite”.

Acest principiu al contributivității care a guvernat organizarea și funcționarea sistemului de pensii și în perioada 1966-2000, chiar dacă nu a beneficiat de o reglementare expresă, a cunoscut o mai mare dezvoltare sub imperiul Lg. Nr.19/2000 care stipulează prin art. 78 alin 1 că „ numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S. și Studii Economice”.

Conform prevederilor art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin sintagma „venit brut realizat lunar” se înțelege „ venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând:

a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază;

b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare;

c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților);”

La data de 10 decembrie 2012 ÎCCJ a pronunțat decizia cu nr. 19 în recurs în interesul legii statuând că „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.”

Instanța supremă a reținut în motivarea acestei decizii că, aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverință, conform legislației în vigoare, și s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

În aceste condiții, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005.

În concluzie, instanța reține că, în speță, ceea ce interesează este faptul că statul a încasat, în perioada derulării raporturilor de muncă, contribuțiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului iar acum revine asiguraților dreptul să primească o contraprestație corespunzătoare din partea acestuia pentru a exista un echilibru al raporturilor juridice dintre părți.

În același timp, se apreciază că trebuie acordată prevalență dispozițiilor legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, întrucât soluția contrară ar presupune încălcarea principiului cu consecința că, pe de o parte nu s-ar fi realizat scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Lg. Nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.

Practica Curții Supreme a Drepturilor Omului de la Strasburg și Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxembourg a statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar neacordarea sau diminuarea pensiei ar leza acest drept și ar echivala cu o expropriere.

În conformitate cu art. 14 din aceeași Convenție, pentru interzicerea discriminării și art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, Curtea Europeană a reținut că „ noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate” ( cauza Buchen versus Cehia ).

În același sens, în cauza Gaygusuz versus Austria (1996), Curtea a decis că” pensia constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul 1 al CEDO și se constată o discriminare în sensul articolului 14 dacă lipsește o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului reclamantului”.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că drepturile de asigurări sociale sunt legate de plata contribuțiilor de asigurări sociale specifice, considerându-se că „dreptul la alocația de urgență (pentru care reclamantul plătise contribuția specifică) reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”, ( Cauza Gaygusuz împotriva Austriei din 16 septembrie 1996).

Rezultă astfel că, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate veniturile de natură salarială pentru care angajatorul sau angajatul au plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.

Față de toate aceste aspecte, rezultă că, întrucât reclamantul a dovedit pretențiile sale precizate în adeverința anterior menționată, instanța, în temeiul art.153 lit. f și g coroborat cu art. 156 din Lg. Nr. 263/2010, urmează să admită acțiunea.

D. consecință, va fi obligată pârâta să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului, cu includerea în baza de calcul a veniturilor brute (inclusiv a veniturilor menționate la rubrica „venit pentru munca în acord” și a veniturilor menționate la rubrica „venituri pentru ore suplimentare”), conform adeverinței nr._ din 30.06.2014, emisă de S.C. „Vard Tulcea” SA, cu excepția indemnizației de concediu medical de care a beneficiat reclamantul în lunile septembrie și noiembrie 1993 și noiembrie 1996 și a compensărilor conform HG nr. 542/05 iulie 1996 obținute în perioada iulie 1996-ianuarie 1997, așa cum s-a menționat în adresa nr. 4000/1193/18.02.2015, emisă de același angajator, cu acordarea drepturilor începând cu data de 05.08.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. G., cu domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat S. V., cu sediul în Tulcea, ., ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, având ca obiect recalculare pensie.

Obligă pe pârâta C. Județeană de Pensii Tulcea, să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului, cu includerea în baza de calcul a veniturilor brute (inclusiv a veniturilor menționate la rubrica „venit pentru munca în acord” și a veniturilor menționate la rubrica „venituri pentru ore suplimentare”), conform adeverinței nr._ din 30.06.2014, emisă de S.C. „Vard Tulcea” SA, cu excepția indemnizației de concediu medical de care a beneficiat reclamantul în lunile septembrie și noiembrie 1993 și noiembrie 1996 și a compensărilor conform HG nr. 542/05 iulie 1996 obținute în perioada iulie 1996-ianuarie 1997, așa cum s-a menționat în adresa nr. 4000/1193/18.02.2015, emisă de același angajator, cu acordarea drepturilor începând cu data de 05.08.2014.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.

Pronunțată în ședința publică din data de 04 martie 2015.

Președinte, Asistenți Judiciari,

Ș. R. G. T., C. T.

Grefier,

E. G.

Redactat asist. jud. G.T./24.03.2015

Tehnored. gref. EG/24.03.2015- 4 ex.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Sentința nr. 363/2015. Tribunalul TULCEA