Completare carnet de muncă. Decizia 1765/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1765
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 270 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată SRL A, având ca obiect completare carnet de muncă.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâta intimată SRL A, avocat, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică reprezentantei pârâtei-intimate un exemplar de pe răspunsul la întâmpinare depus de recurent și, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâte-intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. A depus la dosar concluzii scrise, care să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei.
După închiderea dezbaterilor și înainte de ridicarea ședinței se prezintă în fața instanței reclamantul recurent, care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 270/12.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis excepția necompetenței materiale a capătului de cerere privind rectificarea carnetului de muncă al reclamantului, a disjuns soluționarea acestui capăt de cerere și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Arad.
Totodată, a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SRL având ca obiect daune morale și materiale, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea civilă înregistrată la data de 18.08.2008 și precizată la datele de 05.12.2008,12.01.2009 și 09.02.2009, reclamantul, a solicitat instanței că, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâta SRL A, să dispună obligarea acesteia la rectificarea carnetului de muncă și la plata de daune morale și materiale, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a susținut că pârâta, în calitate de fost angajator, a înscris în carnetul său de muncă data încetării raporturilor de muncă, în baza art. 55 litera b) din Codul Muncii, ca fiind 30.01.2007, în loc de 30.01.2008.
A arătat că, începând cu sfârșitul lunii noiembrie 2007, fost modificat programul de lucru, în sensul majorării lui la 10 ore, cuprinse în intervalul 7,00 - 18,00, exceptând pauza de masă de o oră. De asemenea, a susținut că, pe durata angajării, a efectuat în plus 6 zile suplimentare, câte 2 zile în fiecare lună, depășind astfel timpul minim de 160 ore prevăzut de Codul Muncii.
A învederat instanței că, în timpul serviciului, a suferit un accident la gamba piciorului stâng, iar ulterior a fost lovit de către colegii de serviciu în piciorul bolnav, iar conducerea societății pârâte nu a luat nici o măsură pentru a-l despăgubii.
Totodată, a arătat că nu deține înscrisuri medicale, care să confirme lovirea, ci doar un bilet de trimitere, eliberat la data accidentului, aflat la fila 5 dosar, prin care i s-au recomandat anumite medicamente. A precizat că solicită daune materiale în sumă de 10.000 lei, reprezentând folosul nerealizat pe perioadă de 10 luni. începând cu data încetării raporturilor de muncă, și un salariu lunar de 1.000 lei, motivând că a fost lipsit de acest venit, datorită loviturilor contractate în timpul desfășurării raporturilor de muncă cu pârâta și a faptului că nu s-a mai putut angaja. A solicitat și 5.000 lei daune morale.
Prin întâmpinare, pârâta a fost de acord cu rectificarea datei privind încetarea contractului de muncă ca fiind 30.01.2008 și nu 30.01.2007, cum greșit s-a consemnat, arătând că, în cauză, este vorba despre o simplă eroare materială care poate fi reparată pe cale amiabilă, cu condiția ca reclamantul să prezinte carnetul de muncă la sediul societății pârâte.
Pe fond, a cerut respingerea acțiunii, motivând că, pe perioada desfășurării contractului de muncă, reclamantului i-au fost aprobate zile de învoiri și au fost motivate absențele pentru care a prezentat adeverință medicală.
Referitor la loviturile de la și picioare, a susținut că acestea nu au legătură cu munca prestată de reclamant în cadrul societății și nu pot fi considerate accidente de muncă.
Cu privire la daunele materiale și morale, a cerut respingerea acestora, arătând că, nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorului, întrucât nu s-a dovedit existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a culpei angajatorului și a legăturii de cauzalitatea dintre acestea.
Cu referire la daunele morale, s-a arătat că reclamantul nu a precizat motivele de fapt și de drept în baza cărora le pretinde și nici care este prejudiciul cauzat de către angajator, care l-ar îndreptăți să formuleze o asemenea cerere.
Totodată, a pus concluzii de disjungere și de declinare a competenței materiale în favoarea Judecătoriei Arad pentru capătul de cerere privind rectificarea carnetului de muncă.
Instanța de fond a apreciat ca fiind fondată excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad privind judecarea capătului de cerere având ca obiect rectificarea înscrierilor în carnetul de muncă privind data încetării raporturilor de muncă, motiv pentru care, în baza art. 158 alin.3 Cod procedură civilă raportat la art. 8 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad cu privire la acest capăt de cerere, a disjuns soluționarea lui și a trimis cauza spre judecată în fond Judecătoriei Arad.
Tribunalul Arada apreciat ca nefondată acțiunea reclamantului cu privire la obligarea pârâtei la acordarea sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale, și a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale.
Astfel, a reținut că reclamantul nu a dovedit, cu un certificat medico - legal, cauza loviturilor, data posibilă a săvârșirii acestora și că ele au fost cauzate prin lovire cu un corp dur sau că se datorează altor cauze medicale. Biletele de trimitere, eliberate de medicul de medicina generală, către serviciul ortopedie nu fac dovada diagnosticului, care poate fi pus doar de către un medic specialist și nici datei la care au apărut pretinsele sechele.
Văzând declarația martorului, care a fost șeful de echipă al reclamantului, de la fila 47 dosar, coroborată cu înscrisurile medicale, eliberate de medicul de familie, instanța de fond a constatat că nu există probe care să dovedească că reclamantul s-a accidentat la locul de muncă. Martorul a declarat că reclamantul obișnuia să întârzie la serviciu, iar în luna ianuarie 2008, pentru a nu se întâlni cu șeful ierarhic superior, a sărit peste gardul instituției la care lucra. Totodată, a arătat că în alte împrejurări l-a văzut că se plimba prin secție cu un cărucior destinat transportului de marfă. A susținut că l-a văzut pe reclamant că a șchiopătat în cursul lunii ianuarie 2008, dar reclamantul nu a vrut să-i spună motivul pentru care șchioapătă.
Față de considerentele prezentate, văzând că raporturile de muncă ale reclamantului au încetat, în baza art.55 litera b Codul Muncii, la data de 31.01.2008, conform Deciziei nr.55 de desfacerea contractului de muncă, prin acordul părților, că reclamantul a beneficiat de un salariu lunar brut de încadrare de 625 lei și nu a dovedit beneficiul nerealizat de 1.000 lei pe lună, pretins cu titlu de despăgubiri, că nu a dovedit existența unui accident de muncă și nici că s-a accidentat la locul de muncă, iar angajatorul nu a sesizat Inspectoratul Teritorial d e Muncă despre existența unui astfel de accident, precum și absența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu material datorat culpei angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu, în baza art. 269 din Codul Muncii, prima instanță a respins cererea de acordare a daunelor materiale, în sumă de 10.000 lei, pretinse de reclamant, și cererea de acordare a daunelor morale, în sumă de 5.000 lei, ca nedovedite.
Urmare a respingerii acțiunii precizate a reclamantului, a fost respinsă și cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a formulat, în termen legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 270/12.02.2009 a Tribunalului Arad, solicitând respingerea excepției de necompetență materială cu privire la capătul de cerere având ca obiect corectarea greșelii materiale din carnetul de muncă asupra datei de încetare a activității, precum și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei la plata unei sume de 15.000 lei, din care 10.000 lei pentru drepturile ce-i revin și 5.000 lei cu titlu de daune morale ca urmare a accidentului, având în vedere salariul de 625 lei, consemnat în cartea de muncă, pe perioada de 16 luni, cât recurentul estimează că va conflictul de muncă pendinte.
În motivarea cererii de recurs se arată că petitul său referitor la corectarea greșelii materiale din carnetul de muncă se încadrează în noțiunea de conflict de muncă, astfel încât este de competența tribunalului, potrivit art. 2 lit. c din Codul d e procedură civilă, nefiind necesară disjungerea acestui capăt de cerere.
Cu privire la fondul pricinii, recurentul susține că accidentul inițial s-a produs dintr-o culpă colectivă, la descărcarea unui transformator, în prima decadă a lunii decembrie 2007 și că s-a tratat singur, sperând că afecțiunea se va ameliora într-un timp scurt, astfel încât nu a depus reclamație la Inspectoratul Teritorial d e Muncă A sau la medicul legist. În cursul lunii ianuarie 2008 suferit, la locul de muncă, lovituri ulterioare în același loc, respectiv la gamba piciorului stând, cât și lovituri la coate, iar medicul specialist ortoped i-a pus diagnosticul de "epicondilită pentru loviturile de la ", iar pentru picior "sechele".
La data producerii accidentului, reclamantul era detașat în echipa lui, astfel că declarația martorului nu are legătură cu cauza și este contradictorie. Acest martor i-a spus să meargă la medic pe motiv că șchiopăta, iar la finalul declarației această afirmație menționată la începutul declarației.
Instanța de fond a considerat irelevantă audierea ca martor a tractoristului, care a efectuat transportul transformatorului la data producerii accidentului.
Recurentul susține că, prin neacordarea bonurilor de masă, cât și prin comportamentul față de el al colegilor și al angajatorului a fost supus unui tratament ce încalcă prevederile Codului muncii, referitoare la demnitatea în muncă.
Totodată, a arătat că solicită motivarea celor patru zile în care a fost învoit pentru interes personal, consemnate în carnetul de muncă, având în vedere cele 6 zile în care a prestat muncă sâmbăta și orele suplimentare ce figurează în pontaje.
În drept, se invocă dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, competența de soluționare a capătului de cerere privind corectarea greșelii materiale din carnetul de muncă al reclamantului aparține Judecătoriei Arad, iar din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul ar fi suferit vreun accident la locul de muncă, care să atragă răspunderea societății.
Cu privire la motivarea numărului de zile de învoire și acordarea bonurilor de masă, intimata susține că, pe perioada desfășurării raportului de muncă, reclamantului i-au fost acordate zile de învoiri și i-au fost motivate absențele pentru care s-au prezentat adeverințe medicale, iar drepturile salariale ce i se cuveneau i-au fost achitat integral.
Cererea recurentului de acordare a daunelor nu este întemeiată, deoarece nu au fost probate existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu produs reclamantului, a unei legături de cauzalitate între cele două sau a culpei societății în producerea prejudiciului.
Recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care reiterează motivele invocate prin cererea de recurs, arătând că daunele morale de 5.000 lei au fost solicitate la ultima ședință, fiind consemnată în hotărârea recurată, pe motiv că martorul citat nu s-a prezentat, iar această sumă de adaugă la suma solicitată inițial de 10.000 lei.
Intimata a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului, invocând aceleași motive de fapt și de drept ca și cele menționate în întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Având în vedere dispozițiile art. 137 și art. 158 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 7 alin. 2 și art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, Curtea constată că instanța de fond a soluționat în mod corect excepția de necompetență materială privitoare la capătul de cerere având ca obiect rectificarea greșelii materiale din carnetul de muncă asupra datei de încetare a activității, sens în care a disjuns acest capăt de cerere și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Arad.
La filele 5-7 din dosarul de fond se află bilete de trimitere, emise de medicul de familie cu începere din data de 22.01.2008, către medicul specialist în ortopedie, iar la fila 24 din dosarul de fond se află o rețetă eliberată de medic primar specializat în balneologie și recuperare medicală. La fila 21 din același dosar s-a depus un certificat de concediu medical. Prin urmare, înscrisurile depuse de reclamant la filele 5 - 7, 21 și 24 din dosarul de fond nu fac dovada unui accident suferit de acesta la locul de muncă în luna decembrie 2007.
Martorul, propus de către pârâta-intimată, a declarat că reclamantul a lucrat în echipa condusă de el de la momentul angajării, respectiv din luna noiembrie 2007 și până la încetarea raporturilor de muncă, și că reclamantul nu s-a accidentat la picior la sfârșitul anului 2007 cu ocazia descărcării unui transformator. De altfel, nu a fost descărcat un transformator, care are o greutate de cca. 3-5 tone, ci celule cu o greutate de până la o tonă, descărcarea făcându-se mecanizat, cu ajutorul macaralelor, rolul muncitorilor fiind doar de dirijare și de punere pe poziții a celulelor.
Martorul a mai declarat că știe de la reclamant că, în luna ianuarie 2008, pentru a evita o întâlnire cu șeful ierarhic superior martorului și reclamantului, într-o dimineață în care a întârziat, a sărit gardul instituției, înalt de 2 metri, și că l-a văzut șchiopătând pe reclamant în cursul lunii ianuarie 2008, astfel încât i-a recomandat să meargă la medic. Reclamantul nu i-a comunicat martorului că s-a lovit cu ocazia descărcării transformatorului sau în alte împrejurări.
Din cererile depuse la dosarul de fond și din încheierile întocmite de prima instanță nu rezultă că reclamantul a solicitat audierea ca martor a "tractoristului ", iar instanța ar fi considerat irelevantă audierea acestui martor, ci doar că a solicitat încuviințarea audierii martorului, la a cărui audiere reclamantul a renunțat la termenul din 12.02.2009.
Prin urmare, Curtea constată că, raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut în mod corect că, în speță, nu s-a probat existența unui accident de muncă, astfel încât nu sunt întrunite condițiile legale pentru angajarea răspunderii patrimoniale a societății pârâte, în temeiul art. 269 din Codul muncii, iar cererea reclamantului de acordare a unor daune materiale și morale, în cuantum total de 15.000 lei, este nefondată.
Din foile colective de prezență pe perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008 coroborate cu statele de plată și fluturașii privind plata salariilor din aceeași perioadă rezultă că reclamantul a fost pontat pentru orele suplimentare efectuate în zilele de sâmbătă și i s-au achitat drepturile salariale corespunzătoare, stabilite prin raportare la un salariu brut lunar de încadrare de 625 lei, iar nu la nivelul salariului minim pe economie, sens în care este și adresa Inspectoratului Teritorial d e Muncă A nr. 39/26.02.2008.
Totodată, în aceste foi colective de prezență, sunt înscrise zilele în care reclamantul a beneficiat de învoiri, aceste învoiri fiind menționate și în carnetul de muncă al reclamantului. Cererea reclamantului de "de motivare a zilelor în care a fost învoit pentru interesul personal cu cele 6 zile de muncă prestată în zilele de sâmbătă" este nefondată, deoarece nu este posibilă compensarea zilelor de învoire cu orele de muncă prestate suplimentar în zilele de sâmbătă după achitarea drepturilor salariale cuvenite pentru orele suplimentare de muncă, conform art. 120 din Codul muncii.
Capătul de cerere referitor la achitarea contravalorii tichetelor de masă este nefondat, deoarece s-a stabilit printr-o anexă la regulamentul intern al unității că ele nu se acordă pentru primele 3 luni lucrate, conform adresei Inspectoratului Teritorial d e Muncă A nr. 39/26.02.2008.
Având în vedere considerentele expuse anterior și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul reclamantului ca neîntemeiat, întrucât hotărârea recurată este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamantul-recurent împotriva sentinței civile nr. 270/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red../23.11. 2009
Tehnored../23.11.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 910/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 385/2008. Curtea de... → |
|---|
